25 Mai

1803: Ralph Waldo Emerson, eseist, poet, orator, publicist și filosof american, fondatorul şi liderul mişcării transcendentaliste de la mijlocul secolului al XIX-lea. (d. 27 apr. 1882)

Cel mai de seama reprezentant al transcendentalismului. A fost considerat un sustinator al individualismului (teorie ce consideră individul drept valoare supremă în toate domeniile vieții) şi un critic clarvazator al contacararii presiunilor societăţii, diseminandu-si gândurile in zeci de eseuri publicate şi peste 1.500 de prelegeri publice in Statele Unite.

S-a nascut in Boston, Massachusetts si a fost fiul lui Ruth Haskins şi al reverendului  William Emerson, pastor unitarian. Stramosii lui s-au stabilit în secolul al XVII-lea in New England. Prenumele Ralph a fost ales in memoria unchiului maternal, Ralph, si al strabunicii paternale, Rebecca Waldo. Ralph Waldo a fost al doilea fiu din cei cinci care au supravieţuit până la maturitate.

Tatăl lui Emerson a murit când acesta avea opt ani. Ralph a fost crescut de mama sa şi de alte femei intelectuale din familie, precum mătuşa Mary Moody Emerson, care a avut un impact profund asupra tanarului.

Ralph Waldo Emerson si-a inceput studiile la Şcoala Latină din Boston, la varsta de 9 ani. La vârsta de 14 ani, în octombrie 1817, a fost admis la Universitatea Harvard cu o bursa de studii. A studiat teologia şi a devenit preot unitarian in 1929. Neîncrederea sa în doctrina religioasă traditională l-a determinat să renunţe la preotie, trei ani mai târziu demisionand după o dispută cu liderii bisericii. Cam in aceeasi perioada a pierdut-o pe tanara sa sotie, Elena Louisa Tucker, care a murit în februarie 1831.

Emerson face o lunga călătorie în Europa, în perioada 1832-1833. Viziteaza Italia, Franta (Muzeul de Istorie Naturală din Paris l-a impresionat profund) şi Marea Britanie, unde i-a întâlnit pe Wordsworth, Coleridge, John Stuart Mill şi Thomas Carlyle, cu acesta din urma intretinand o corespondenta care a durat pana la moartea lui Carlyle în 1881. Va vizita din nou Anglia, între 1847-1848, calatorie ce ii va inspira scrierea cartii English Traits (Tratat asupra caracterului englez) in 1856.

In 1835, a cumpărat o casă în Concord (Massachusetts), şi a devenit rapid una dintre personalităţile oraşului. Aici s-a întâlnit cu cel care ii va deveni prieten, Henry David Thoreau (filozof american, eseist, scriitor, naturalist, transcendentalist). In toamna anului 1837, Emerson l-a întrebat pe Thoreau: “Tineti un jurnal?” Această întrebare a devenit o sursa de inspiratie pentru Thoreau de-a lungul intregii sale vieţi.

Emerson s-a indepartat treptat de convingerile religioase şi sociale ale contemporanilor săi, formuland şi exprimand filosofia transcendentalismului in eseul Natura (Nature).  Aceasta prima carte a sa, in care si-a formulat filozofia, si pe care a publicat-o anonim, în septembrie 1836, s-a constituit intr-un un fel de manifest al transcendentalismului. Mai mult, eseul Natura a impulsionat naşterea transcendentalimului în New England, curent al carui reprezentant de seamă a devenit.

In urma acestei lucrari inovatoare, un an mai târziu, pe 31 august 1837, a sustinut un discurs, devenit celebru, in fata clubului Phi Beta Kappa, intitulat Savantul american, pe care scriitorul si medicul american Oliver Wendell Holmes, Sr. l-a considerat a fi “Declaraţia de independenţă intelectuală” a Americii. In discursul său, Emerson a declarat independenţa literară a Statelor Unite şi i-a îndemnat pe americani să-si creeze propriul lor stil de a scrie, independent de cel al europenilor. Conferinţele sale publice despre condiţia intelectualului şi despre apusul tradiţiei creştine au dat naştere unor mari controverse. Emerson a scris cele mai multe dintre eseurile sale importante mai intai sub forma de prelegeri, apoi le-a revizuit pentru a fi publicate.

Primele doua colectii de eseuri – Eseuri: prima serie şi Eseuri: a doua serie, publicate în 1841 şi, respectiv, 1844 – reprezintă esenta gândirii sale, şi includ binecunoscutele eseuri Self-Reliance (Increderea in sine), The Over-Soul (Sufletul suprem), Circles, The Poet si Experience. Impreună cu Natura, aceste eseuri au facut din deceniul de la mijlocul anilor 1830 si pana la mijlocul anilor 1840 perioada cea mai fertila a lui Emerson.

In 1840, împreună cu Margaret Fuller si alţi intelectuali, a înfiinţat revista The Dial, o publicaţie in care au apărut ideile transcendentalistilor, pentru a ajuta la răspândirea acestora.

Emerson si-a pierdut fiul cel mare, Waldo, în 1842. Aceasta durere i-a inspirat două lucrări majore: poemul Threnody (Elegie) si eseul Experience (Experienta). In 1844, a publicat al doilea volum al Eseurilor.

Emerson avea o pasiune pentru geniul lui Montaigne, şi i-a declarat lui Bronson Alcott ca ar vrea să scrie, ca si acesta, o carte “amuzanta, plina de poezie, teologie, lucruri din viata de zi cu zi, filozofie, anecdote, zgură.” Ca şi Goethe, Emerson cauta mai intai în orice “ştiinţă” a naturii răspunsul la întrebarea cu privire la locul omului in lume.

O mare parte din intuitiile sale provin din studiul religiilor orientale, inclusiv hinduismul, confucianismul şi sufismul. Emerson a abordat un număr mare de teme, fara sa adopte vreodata principii filozofice fixe, dar dezvoltand anumite idei, cum ar fi individualitatea, libertatea, capacitatea omenirii de a realiza aproape orice şi relaţia dintre suflet şi lumea înconjurătoare. “Natura” lui Emerson a fost mai mult filosofică decât naturalista: “Din punct de vedere filozofic, universul este compus din Natura şi Suflet.”

Daca stilul său de a scrie poate fi considerat oarecum impenetrabil, şi a fost considerat astfel înca din timpul vietii sale, eseurile lui Emerson raman printre elementele de baza ale gândirii americane, lucrările sale influenţand foarte multi gânditori, scriitori şi poeţi care i-au urmat. Atunci cand i s-a a cerut sa-si  rezume opera, a declarat ca doctrina sa centrală a fost “infinitatea omului privat”, in opozitie cu omul public.

A devenit cunoscut pe plan international cu volumul Eseuri (Essays, 1841, 1844), incluzând şi Increderea in sine (Self-Reliance). Eseurile sale (Despre natura, Conduita vietii, Tratatul asupra caracterului englez) au evidentiat pentru pentru prima dată, originalitatea culturii americane.

Opera lui Emerson se află la confluenţa a două mari tradiţii, puritanismul si romantismul.

Lucrarea Oameni de seamă (Representative Men, 1850) cuprinde biografii ale unor personalităţi. Modul de a-ţi dirija viaţa (The Conduct of  Life, 1860), opera sa de maturitate, ilustrează umanismul autorului şi conştiinţa slăbiciunilor umane. Volumele Poezii (Poems, 1847) şi Intâi Mai (May-Day, 1867) cu versuri clasice, adesea gnomice, l-au consacrat ca poet important.

***

Unitarian, confesiune unitariană: confesiune creștină reformată, care nu recunoaște decât o singură persoană în Dumnezeu; confesiune creștină care neagă dogma trinității.

Gnomic, scriere gnomica: care cuprinde maxime, sentințe, reflecții, sfaturi morale.

1818: Jacob Burckhardt, scriitor, istoric, istoric al artei si culturii, filozof al istoriei si culturii, istoriograf elvețian de limba germana (d. 8 aug. 1897)

 

Este considerat un specialist al perioadei Renaşterii, fiind autorul lucrarii Civilizatia Renaşterii în Italia, publicată în 1860, care s-a impus si a devenit renumita în timpul său.

S-a nascut in orasul elvetian Basel, intr-o familie de religie protestanta, considerata ca facand parte din vechea burghezie a orasului, numita “daig”, fiind fiul unui arhidiacon, care mai tarziu a devenit pastor al catedralei şi conducatorul Bisericii Basel.

A terminat şcoala primară şi secundară la Basel, apoi a studiat filologia, istoria antică, teologia, istoria artei şi istoria, incepand din 1836, în Neuchâtel (Scoala Latina), în Berlin şi Bonn.

După ce a abandonat studiile teologice, a stu­diat istoria artei, considerată atunci un domeniu nou, la Universitatea din Berlin (1839-1843). Aici a urmat cursurile lui Carl Ritter la geografie, ale lui Leopold von Ranke, Johann Gustav Droysen la istorie şi Kugler Franz la istoria artei. Cursurile de filosofie ale lui Schelling i-au făcut o impresie neplacuta. La Universitatea din Bonn, în 1841, a fost elevul si prietenul teologului şi istoricului de artă Gottfried Kinkel, care l-a pus în legătură cu mişcarea literară a romantismului german.

In 1838, face o prima calatorie in Italia si publica primul sau articol important Bemerkungen über schweizerische Kathedralen. In 1843, calatoreste la Paris, unde descopera arta franceza si arta spaniola. Obtine un doctorat in litere si abilitarea universitara la Basel.

In perioada 1843-1846, redacteaza articole de istoria artei pentru dictionarul Brockhaus. Intre 1844-1845 este redactor politic la Basler Zeitung. Devine director al scolii gimnaziale din Basel (1848-1852 si 1858-1883), profesor de istoria artei la Scoala politehnica federala din Zurich (1854-1858), profesor de arheologie la Scoala politehnica federala din Zurich (1855-1858), iar intre 1858-1886, profesor de istorie, apoi de istoria artei (pana in 1893) la Universitatea din Basel. Incepand cu anul 1886 si până când s-a retras (1893), a predat numai istoria artei.

La maturitate, a devenit un conservator în domeniul culturii, înstrăinat de lumea contemporană şi preocupat de recuperarea trecutului. Burckhardt a rămas deoparte fata de viaţa ştiinţifică a timpului său: adept al vietii retrase, ascunse a lui Epicur, s-a concentrat asupra postului său discret de la Universitatea din Basel (refuzand ofertele din marile oraşe, de exemplu, Berlin), care era atunci o instituţie de dimensiuni modeste.

Caracterul său exprima in mod natural această discretie profesională: nu-si dezvaluia decat rareori emoţiile şi natura lui pasionata, pe care le ascundea sub o ironie blândă, ceea ce l-a facut pe Franz Overbeck sa afirme in Memorii despre Nietzsche, că acesta avea un caracter oarecum laş. A ramas toata viata celibatar, şi găsea în educaţie, dupa declaraţia proprie, un “sentiment real de fericire”.

In ochii contemporanilor săi, Burckhardt a fost unul dintre spiritele cele mai cultivate ale timpului său. Polimat (spirit universal), de o erudiţie incomparabilă, dispreţuia filistinii culturii, care faceau din cunoştinţele istorice simple cunoştinţe lipsite de viaţă şi o profesie ca oricare alta, şi care se autoproclamau judecători supremi ai istoriei.

Conceptia sa individualista asupra culturii, şi predilecţia pentru republicile mici de cetateni liberi, neîncrederea fata de violenţa de stat şi fanatismul religiilor monoteiste, admiraţia Greciei şi a Renaşterii, ca şi inspiraţia sa schopenhaueriana, il fac marele maestru al lui Nietzsche, care va ramane moştenitorul şi succesorul său.

Este cunoscut pentru lucrarea Civilizaţia Renaşterii în Italia (Die Kultur der Renaissance in Italien, 1860), care examinează viaţa de zi cu zi din timpul Renaşterii, din perspectiva unor elemente ca dezvoltarea individualităţii şi simtul modern al umorului. Aceasta lucrare a devenit un model pentru istoria culturii. S-a stins din viata, lucrand la o analiza in patru volume a civilizatiei grecesti.

Istoricul si criticul de arhitectura elvetian, Sigfried Giedion, a analizat astfel spiritul şi metoda lui Burkhardt: “marele descoperitor al Renaşterii, a fost primul care a arătat că o perioadă trebuie să fie tratata în integralitatea sa, luând în considerare nu numai pictura, sculptura şi arhitectura, dar si instituţiile sociale şi viaţa de zi cu zi.”

Lucrari de istorie a artei si civilizatiilor: Epoca lui Constantin cel Mare, Civilizatia Renaşterii în Italia, Istoria civilizatiei grecesti.

***

Daig: este un cuvant tipic orasului Basel, cunoscut la nivel internaţional sub această formă, si se referă la membrii fostelor familii patriciene care conduceau oraşul şi detineau dreptul burgheziei de secole. Această clasă sociala numita daig, de religie calvinista, si care a fost caracterizata de lungi dinastii de savanti, forma un grup închis in sine, exclusivist, şi pastra distanta fata de clasele mijlocii sau fata de noii imbogatiti.

1846: Prințesa Elena a Regatului Unit, fiică a reginei Victoria a Regatului Unit (d. 1923)

1865: Pieter Zeeman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pe anul 1902, pe care l-a impartit cu Hendrik Lorentz, pentru descoperirea efectului Zeeman. (d. 1943)

 

A studiat la Universitatea din Leiden, unde a predat până cand a devenit profesor de fizica la Universitatea din Amsterdam, în 1900.

Lucrarile sale de cercetare s-au axat, intre altele, asupra emisiei luminii de catre atomii excitaţi şi propagarii semnalelor luminoase în mediile aflate în mişcare.

In 1896, Zeeman a descoperit că liniile spectrale ale unei surse de lumină supuse unui  câmp magnetic au mai multe componente, fiecare dintre ele având o anumită polarizare. Acest fenomen, numit mai tarziu efectul Zeeman, a confirmat teoria electromagnetica a luminii.

Efectul Zeeman se refera la scindarea liniei spectrale în două sau mai multe linii de frecvenţe diferite. Acest efect se produce când sursa de lumină este plasată într-un câmp magne­tic. Ca aplicatie practica, acest fenomen a ajutat la identificarea nivelurilor energetice în atomi, fiind si un mod de a studia nucleii atomici, rezonanţa paramagnetică a elec­tronului şi de a măsura câmpul magnetic al Soarelui sau al altor stele.

Pentru descoperirea acestui efect (1896), Pieter Zeeman a primit, in 1902, cel de-al doilea Premiu Nobel pentru fizică, împreună cu Hendrick Antoon Lorentz, autorul ipotezei că un câmp magnetic influenţează frec­venţa luminii emise.

 Einstein in vizita la Pieter Zeeman in Amsterdam,

impreuna cu prietenul sau Ehrenfest (circa 1920)

A fost decorat cu Medalia Rumford în 1922, cu Medalia Franklin în 1925 si a devenit membru străin al Societăţii Regale pe 5 mai 1921.

1889: Igor Sikorsky, inginer de aeronave, pionier ruso-american al aviatiei, atat al elicopterelor, cat şi al aeronavelor cu aripă fixă (26 oct. 1972)

A conceput primul avion cvadrimotor din lume si primul elicopter a cărui configuraţie s-a impus in aviatie. A proiectat şi a zburat cu primul avion multimotor cu aripa fixa din lume, Russky Vityaz în 1913, şi cu primul avion de pasageri, Ilya Muromets, în 1914.

După ce a emigrat în Statele Unite în 1919, a fondat Sikorsky Aircraft Corporation, în 1923, şi a dezvoltat primul hidroavion al companiei aeriene Pan American Airways (Pan Am), în 1930.

Sikorsky S-42 a fost unul dintre primele hidroavioane ale Pan Am, şi a fost folosit pentru un zbor de recunoaştere pe linia San Francisco-China.

 

  Sikorsky S-42

Mai mult… 

1899: Alexandru S. Sanielevici, fizician român (d. 1969)

1908: Costin Kirițescu, economist român, membru al Academiei Române

1921: Jack Steinberger, fizician american de etnie evreiasca, laureat al  Premiului Nobel pentru Fizică în 1988

Colaureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1988, impreuna cu Melvin Schwartz şi Leon Lederman, pentru cercetarile asupra neutrinilor. Impreună cu L. Lederman şi M. Schwartz, a des­coperit (1962) neutrinul electronic şi miuonic.

Steinberger a părăsit Germania natală, la vârsta de 13 ani, din cauza amplificarii antisemitismului partidului nazist, pe atunci in plina expansiune. A emigrat în Statele Unite, unde a trăit mulţi ani înainte de a se instala în Elveţia pentru a lucra la CERN (Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire sau European Organization for Nuclear Research)

Este codescoperitorul neutrinului miuonic. Steinberger, Melvin Schwartz şi Leon Lederman au primit împreună Premiul Nobel pentru Fizică, în 1988, “pentru metoda fasciculului de neutrini şi demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic”. Steinberger a donat suma de bani primita catre New Trier High School unde si-a facut studiile.

Impreună cu fizicianul Wolfgang Panofski, a măsurat (1950-1952) spinul, paritatea şi timpul de viaţă al pionilor; a construit camere cu bule cu care a demonstrat (1957) valoarea parităţii în dezintegrarea alfa, a determinat (1958) paritatea pionului π°, a descoperit (1962) particula omega; a demonstrat validitatea relaţiilor de dispersie în dezintegrările kaonilor şi hiperonilor.

***

Neutrino este o particulă elementară din Modelul Standard al fizicii particulelor. Acesta este un fermion cu spin ½ si exista sub trei forme (“arome”): electronic, miuonic şi tauonic; particulă elementară fără sarcină electrică (neutra) și cu masa mai mică decât cea a electronului.

Existenţa neutrinului a fost postulata în 1930 de Wolfgang Pauli pentru a explica spectrul continuu al dezintegrarii beta, precum şi aparenta non-conservare a momentului cinetic, iar prima confirmare experimentala dateaza din 1956.

Modelul standard al fizicii particulelor, elaborat în anii 1960 – 1970, este cadrul teoretic cu ajutorul căruia sunt descrise, într-un mod unitar, fenomenele legate de aceste particule. El se sprijină pe de o parte pe mecanica cuantică, care descrie comportarea materiei la scară foarte mică şi pe de altă parte pe teoria relativităţii a lui Einstein, care se referă la situaţii în care vitezele particulelor nu sunt neglijabile în raport cu viteza luminii. Bazat pe existenţa unui număr mic de particule elementare şi prin introducerea unui număr de parametri determinaţi empiric (parametrii liberi ai modelului), modelul standard descrie toate fenomenale microscopice cunoscute astăzi.

1933: Eugen Simion, critic literar, eseist, filolog, editor, profesor universitar, membru al Academiei Române

1941: Vladimir Voronin, politician din RepublicaMoldova

1956: Cristina Ciobanu, pictoriță româncă

1967: Ancelin Roseti, scriitor român

1968: Alexander Liebreich, dirijor german

Comments

Share |

One response to “25 Mai”

  1. […] harvardsquarelibrary.org     agonia.ro           citate-celebre-cogito.ro              […]

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.