Adonis

Dintre toţi muritorii despre care vorbeşte mitologia greacă, Adonis este prezentat ca fiind un tânăr de o rară frumuseţe, mai frumos decât cel mai frumos dintre zei. Însăşi Afrodita, zeiţa frumuseţii, s-a îndrăgostit de el, devenind iubita acestuia. Numele lui Adonis a ajuns astfel, ca antonomază, termenul superlativ de comparaţie şi de apreciere pentru înfăţişarea fizică a unui bărbat. Astfel, Adonis reprezinta zeul tinereții și al frumuseții masculine la greci. Adonis este asociat cu trandafirul şi mirtul. La asirieni şi fenicieni, Adonis este şi zeul soarelui.

Cuvântul Adonis, in limba greacă, este format din cuvintele [α + δωμα], însemnând înauntrul casei / locuinţei), ceea ce, în esenţă, ar însemna templu, sau, prin extensie, corp, trup. O altă variantă este cuvântul semit Adonai, “domn”, care este, de asemenea, unul dintre numele utilizate pentru a se referi la Dumnezeu în Biblia ebraică. Adonis-ul sirian este Gauas sau Aos, la egipteni este Osiris, la semiţi, Tamuz şi Hadad Baal, Atunis la etrusci şi Attis la frigieni, toţi reprezentând zeităţi ale renaşterii şi ale vegetaţiei.

Adonis are ca origine numele unei zeitaţi de origine orientală, semită, Adon, însemnând “stăpânul nostru”, mai precis de origine feniciană (Fenicia este formata din Liban si parti ale Siriei si Palestinei), simbolizand moartea si renasterea ciclica a vegetatiei sau a naturii in general.

Adonis (“Domnul/Stapanul” pamantului), în mitologia greacă, zeul frumusetii si al dorintei, este un personaj cu antecedente in nord-vestul semitic, în care apare ca o figură centrală în diferitele religii ale misterelor. Cultul sau aparţinea femeilor: moartea lui Adonis a fost pe deplin dezvoltata în cercul fetelor tinere din jurul poetei Sappho, din insula Lesbos, cca 600 î.e.n, după cum se arata într-un fragment de poezie ce i-a supravieţuit acesteia.

Adonis este una dintre figurile cele mai complexe din perioada clasica. Astfel, acesta avea mai multe roluri, şi de-a lungul secolelor multi savanti s-au pronuntat in privinta  sensului şi scopului său în credinţele religioase greceşti. Adonis simbolizeaza reînnoirea anuala, este zeul vegetaţiei vesnic tinere, o zeitate a mortii si a renaşterii vietii, a carei natura este legata de calendar. In timpurile moderne, numele sau este adesea asociat cu tinerii frumoşi, al caror arhetip a devenit.

În mitul central, în versiunea greacă, Afrodita s-a îndragostit de frumosul tanar (posibil pentru că a fost rănita de săgeata lui Eros).Versiunea cea mai detaliată şi literara a povestii lui Adonis este una târzie, în Cartea a X-a a Metamorfozelor lui Ovidiu.

Fiul lui Kinyros, regele Ciprului (sau al regelui sirian, Theias), şi al fiicei acestuia, Smyrna (Myrrha), Adonis a iesit din scoarta crestata a arbustului (mirt) in care a fost transformata de zei din mila, pentru ca fusese alungata de tatal ei, sau ca pedeapsa pentru incestul inconstient al acesteia.

Afrodita l-a crescut pe Adonis de cand era nou-născut şi l-a încredinţat apoi Persefonei. Potrivit lui pseudo-Apollodor din Atena, Adonis este trimis Persefonei de catre Afrodita, într-un cufăr din lemn, pentru ca aceasta sa îl păstreze în siguranţă.

Educat de Persefona, dupa ce creste, aceasta este vrajita de frumusetea lui si se îndrăgosteşte de Adonis. Afrodita, îndrăgindu-l, de asemenea, îl cere înapoi pe Adonis, dar Persefona refuză. Ambele zeite si-l disputa si recurg la arbitrajul lui Zeus (disputa dintre cele două zeiţe a fost mediată de către Zeus, sau de Calliope în numele lui Zeus)

Acesta a rezolvat diferendul, hotarand ca tânărul sa petreaca o treime din an cu Afrodita, o treime cu Persefona şi ultima treime din an sa dispuna singur de timpul sau, cu o persoana la alegerea sa. După o altă versiune, Zeus a hotărât ca Adonis să trăiască şase luni ale anului în lumea umbrelor, iar celelalte şase, printre cei vii.

Adonis a ales să petreacă, in fiecare an, o treime cu Persefona, iar restul de două treimi din an, cu Afrodita. De aceea, simbolizeaza amortirea si trezirea periodica a vegetatiei: iarna, Adonis o petrece sub pamant cu Persefona, iar primavara, vara si toamna la suprafata, cu Afrodita.

Decizia lui Zeus părea, la început, sa calmeze tensiunile dintre cele două zeiţe. Adonis, respectand cerinţele regelui zeilor, alege să dedice ultima treime din an tot iubitei sale, Afrodita, starnind gelozia lui Ares si invidia altor zei. Dacă zeiţa iubirii, Afrodita, soţia legitima a lui Hefaistos, avea obiceiul sa-si inmulteasca infidelitatile, de data aceasta părea într-adevăr, îndragostita de tanarul ei iubit.

Astfel, unii susţin că Ares (zeul razboiului), iubitul oficial al Afroditei, nu a mai putut suporta să fie atât de neglijat în favoarea altuia. Nebun de gelozie, a decis să o recupereze pe zeita iubirii, prin eliminarea lui Adonis.

Intr-o zi, Adonis, aflandu-se la vanatoare, a strabatut padurea, luptandu-se cu un mistret asmutit de Ares asupra lui (sau era chiar Ares metamorfozat in mistret). Adonis este rănit mortal si se prabuseste, ucis de mistret. Auzindu-i gemetele, Afrodita vine sa-l salveze pe Adonis, dar acesta moare in bratele ei.

O picătură din sângele lui a căzut pe pământ, iar Afrodita a vărsat o lacrimă pe picătura de sânge (sau a stropit sângele cu nectar) si a dat naştere anemonelor, flori de scurtă durată, care si-au luat numele de la vântul care face sa le cada petalele atât de uşor. “Anemos”, in limba greaca, inseamna “vânt”, iar anemona ar insemna “fiica vântului”.

Sângele lui Adonis, curge în fiecare primăvară cand se întoarce, ca un rau rosu, Râul Adonis (de asemenea, cunoscut sub numele de Raul lui Avraam sau Nahr Ibrahim în arabă), în Libanul modern.

Toate legendele sunt de acord cu acest sfarsit tragic, dar ele diferă in privinta celui care a provocat aceasta drama.

Alţii susţin că Apollo (zeul artelor şi al divinaţiei, printre altele) s-a aflat în spatele morţii lui Adonis. Furios pe Afrodita, care il orbise pe fiul sau, Erymanthos, din cauza faptului ca o surprinsese in timp ce facea baie, Apollo i-ar fi rapit zeitei frumosul iubit. Sau, dupa alte surse, mistreţul a fost trimis de Artemis, geloasa pe abilitatile sale la vânătoare sau drept razbunare pentru ca Afrodita instigase la moartea lui Hipolit, un favorit al zeiţei vanatorii.

Prin Adonis, vechii greci întelegeau vremea calduroasa, când pământul înfloreste si belsugul de roade felurite care îndestulau ogorul, livada si gradina.

Zeita Afrodita întruchipa si ea, de altfel, natura roditoare.

Moartea lui Adonis însemna chiar sfârsitul verii, când iarba se vestejeste si fructele cad, în vreme ce frunzele arămii sunt purtate în vârtejuri de vânturile toamnei.

Ares, care-l ucide salbatic pe Adonis, însemna, la rândul sau, războiul care distruge si  pârjoleste totul. Dar Ares mai este, în acelasi timp, si furtuna sau vremea schimbatoare, Ares fiind fiul lui Zeus si al Herei, adica al cerului si al pamantului. Vremea se înrautateste la începutul toamnei, cand arborii raman pustii, fara frunze, iar vegetatia de pe campii si gradini incepe sa se ofileasca.

Cultul lui Adonis

Adoniile, sărbătorile în cinstea lui Adonis, erau celebrate în diverse locuri, şi mulţi autori din Grecia antica le-au evocat. Afrodita dorea sa aduca un omagiu iubitului sau decedat şi organiza în fiecare primăvară, în onoarea acestuia, o comemorare realizata printr-un ritual anume de către femeile siriene. Ritualul consta in semanarea de seminţe şi stropirea lor cu apă calda, pentru a accelera cresterea acestora. Aceste plantaţii, supranumite “grădinile lui Adonis”, se uscau foarte repede, simbolizând moartea prematura a tanarului.

În Atena, în secolul al V-lea i.e.n., femeile il comemorau pe Adonis printr-un omagiu vibrant, care era ironizat de Aristofan. Acestea plangeau cu voce tare soarta celor doi îndrăgostiţi, gemand si strigand: “Este mort frumosul Adonis!”

Aceste festivaluri erau celebrate cu mare fast în Byblos, Alexandria, etc. si durau două zile: prima zi era consacrata doliului, a doua, bucuriei. Doar femeile luau parte la aceste festivaluri. Adonis era numit “Thammouz” în Siria şi în Fenicia din Orientul Apropiat antic şi luna Tammuz derivă din calendarul evreiesc, care înseamnă “Iulie”, în limbile arabă şi turcă.

***

Antonomază: figură de stil prin care un nume comun este înlocuit cu un nume propriu, sau invers; de exemplu, cuvintele “frumos” si Adonis au devenit sinonime.

Adon: inseamna Domnul, Stapanul; este un tanar zeu al mitologiei feniciene, care personifica moartea si renasterea ciclica a vegetatiei anuale.

Mirt: arborele-femela din care s-a nascut Adonis, un arbore asiatic care secreta smirna, uleiurile aromatice extrase din aceasta folosindu-se la sarbatorile adonisiace de vara (Adonia).

Adoniile, serbarile în cinstea lui Adonis, aveau loc în Asia, Elada, si mai tîrziu la Roma. Ele se celebrau primavara, cu mare însufletire, timp de doua zile.

Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” (Torah), „Profeții” (Neviim) și „Scrierile” (Ketuvim). De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de “Tanakh”. Deși Biblia ebraică este scrisă preponderent în ebraica clasică, anumite porțiuni sunt în aramaică.

Comments

Share |

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.