Ce este un Bildungsroman?

Bildungsroman-ul (roman al evolutiei personajelor), ca roman de formatie, prezinta confruntarea unui personaj central, eroul, cu diverse situatii de viata, urmand o evolutie, atat din punct de vedere moral, cat si psihologic, determinata de aceste confruntari.

Povestea prezintă, de obicei, tineretea eroului, iar timpul naratiunii se extinde pe mai mulți ani și, uneori, chiar pe mai multe decenii. Alteori, prezinta transformarea personajului principal de la copil la adult, in procesul de tranzitie de la copilarie la maturitate. Prezinta unele caracteristici tipice biografiei și autobiografiei.

Roman de formare sau de formatie (sau roman de educatie sau de ucenicie), Bildungsroman-ul prezinta procesul de formare a personalității eroului, sub acțiunea educației și a experienței dobândite.  De fapt, acesta descrie procesul de maturizare a eroului: la început, el nu are experiență  și, traversand obstacole sau provocări, se maturizeaza, insusindu-si lectiile pe care viata i le ofera. Tema maturizării, a formării unei personalități este o temă frecvent intalnita in literatura universală.

Roman al devenirii, Bildungsroman-ul are in centru ideea “lumii ca spectacol”, a traseului formativ, prin care tanarul (alteori, copilul) descopera lumea, urmand procesul modelarii umane.

Bildungsroman-ul este un gen literar romanesc aparut în Germania, în secolul XVIII.  El se opune funcțiunii primare a romanului, aceea de a transporta cititorul într-o lume a fanteziei și a evadarii din cotidian, fiind mai degraba un “roman inițiatic” sau o “poveste inițiatică”. Se folosește, de asemenea, termenul “Entwicklungroman” (roman al dezvoltarii personale).

Bildungsroman-ul are ca temă traseul evolutiv al unui erou, adesea tanar, până când ajunge la idealul omului realizat și cultivat. Eroul descoperă, în general, un anumit domeniu în care isi face debutul, se initiaza, isi incepe cariera, are primele sale experiente. Dar, în realitate, este vorba despre concepția de viață în sine pe care eroul si-o formeaza treptat in urma acumularilor succesive de experiente. Astfel, dincolo de initierea intr-un domeniu, tânărul erou descoperă evenimentele majore ale vieții (moartea, iubirea, ura, alteritatea etc.).

In “Educație sentimentala” (Flaubert, 1869), tanarul Frédéric descopera primele emotii ale dragostei și, reflectand asupra sentimentelor pe care le are pentru Doamna Arnoux, isi formeaza o idee asupra existenței.

Termenul de Bildungsroman se datorează filologului german Johann Karl Simon Morgenstern, acesta considerand Bildungsroman-ul ca fiind “esența romanului, spre deosebire de povestirea epica”.

“Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” este un  roman de formatie, scris de Goethe între 1795-1796, in care eroul porneste intr-o călătorie pentru a capata deprinderile necesare vietii, depasind diverse obstacole care ii apar in cale. Pornind de la acest roman, modelul clasic al Bildungsroman-ului, Karl Morgenstern a inventat termenul de Bildungsroman.

“Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” de Goethe, “Muntele vrajit” de Thomas Mann sunt romane care prezinta procesul de formare a personalitatii morale si intelectuale a personajului principal, prin intermediul experientei directe.

In mod tradițional, Bildungsroman-ul îndeplinește patru condiții:

• prezinta dezvoltarea individuala a personajului si evolutia lui spre maturitate într-o anumită perioadă de timp sau intr-o structură socială specifică (de exemplu, Anglia victoriană sau Los Angeles în anii 1960). Călătoria intreprinsa impune personajului să învețe din confruntarea cu experientele pe care le parcurge și să-si caute scopul in viata in cadrul acestui mediu.

• această călătorie este inițiata ca urmare a unei pierderi sau dezamăgiri care solicită eroului sau eroinei părăsirea siguranței casei parintesti de la o vârstă fragedă.

• evoluția caracterului individual este lunga și dificila. Aceasta include, de obicei, o serie de conflicte între ceea ce dorește protagonistul și judecata aspra a societății.

• rezultatele acestui parcurs constau in dobandirea toleranței individuale și adoptarea valorilor societății. In final, protagonistul recunoaște și acceptă această schimbare și noua sa poziție în societate.

In mod tradițional, Bildungsroman-ul se încheie într-o notă pozitivă, deși acțiunea sa poate fi atenuată de resemnare și nostalgie. Daca visele grandioase ale tanarului erou au luat sfarsit, dupa atatea  greșeli nechibzuite și dezamăgiri dureroase, mai ales în romanele secolului XIX, eroului i se deschide in fata o viață utila. Cu toate acestea, in secolul XX și dincolo de acesta, Bildungsroman-ul se incheie adesea intr-o nota pesimista, prin resemnarea sau moartea personajului principal.

O varianta comuna a Bildungsroman-ului este Künstlerroman-ul, un roman care prezinta anii de formare ai unui artist. Alte astfel de variante sunt Erziehungsroman-ul (roman al educației) și Entwicklungsroman-ul (roman al dezvoltarii  [caracterului]) care diferă puțin de Bildungsroman.

Educatia – instrument al dezvoltarii personale

Termenul  Bildung (in germană, “educație”, “formare”) se referă la tradiția germană a dezvoltarii sinelui, filosofia și pedagogia referindu-se la un proces de maturizare, atât personală, cat și culturală.

Această maturizare este descrisa ca o armonizare a dezvoltarii intelectuale si emotionale a  individului și ca o unificare a individualitatii si a identitatii în cadrul unei societăți mai largi, după cum reiese din tradiția literară a Bildungsroman-ului.

In acest sens, procesul de armonizare a minții, inimii, individualitatii și identitatii se realizează prin transformarea personală care reprezintă o provocare pentru convingerile acceptate initial de individ. In scrierile lui Hegel, provocarea dezvoltarii  personale implică adesea o înstrăinare chinuitoare de la “conștiința naturală”, ca întruchipare pură a Conştiinţei, conducand la o reunificare și dezvoltare a sinelui.

Educatia in secolul Luminilor

In cursul acestei evoluții, conceptul de “formare” sau de “educație” joacă un rol central. Derivat din Antichitate, conceptul de “formare” (Bildung, în germană) semnifica, incepand de la Iluminism și epoca Sturm und Drang, evolutia unui individ, eliberat de normele culturale și sociale, catre o stare pozitivă și superioara. O altă caracteristică a conceptului istoric de “Bildung” este asimilarea influențelor externe și dezvoltarea predispozițiilor personale.

Raportul educational dintre autor, erou si cititor

Scopul formativ  nu este destinat numai eroului romanului, ci si cititorului. Dupa exemplul romanului didactic din Iluminism, aceasta dorinta de educare a cititorului decurge din “sentimentul de superioritate și spiritul misionar al unui narator sigur de sine care isi afirma avansul educational fata de cel al eroului sau al cititorului”. Acest narator distanțat, și, de multe ori, ironic, este elementul esențial al unei relații educationale care se stabilește între el, erou și cititor.

Continut si structura

Structura in trei parti: structura romanului de formare este adesea tripartita, conform unei scheme de genul: “Anii tineretii”, “Anii de ucenicie”, “Anii maturitatii”, ca in romanul “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” de Goethe,  recunoscut drept prototipul ideal al romanului de formatie din literatura germana.  Această schemă tripartita nu este valabila pentru toate romanele de formatie.  Există numeroase contraexemple, precum Rosu si Negru de Stendhal compusa doar din două parti.

Opozitia erou-mediu: eroul romanului de formatie se afla in confruntare directa cu mediul său. Cat timp este încă tânăr, naiv și plin de idealuri, se confrunta cu o lume ostilă și realista care nu corespunde decât parțial cu ceea ce isi imagina. Consecințele acestei confruntari constau in neînțelegerea și respingerea initiala a realitatii.

Dobandirea experientei practice de catre erou: raportul eroului cu mediul declanșează procesul de evoluție și educație. În acest mediu, eroul capata experiențe concrete, care il fac, treptat, sa creasca si sa se maturizeze. Eroul este descris ca “intrand in viata cu bucurie, căutand suflete pereche, intalnind prietenia si dragostea, dar confruntandu-se în curând cu realitatea dură și maturizandu-se pe parcursul diverselor experiențe de viata pe care le parcurge.

Reconcilierea cu lumea: acest parcurs se termină cu o “stare de echilibru armonioasă” cu lumea exterioară. Procesul de evoluție l-a pus fata in fata cu sine însuși și cu lumea. Eroul este astfel împăcat cu lumea și isi preia locul, isi alege o profesie și devine un “Filistin, ca toti ceilalti” (Hegel). El devine o parte a acestei lumi, pe care inițial o disprețuia.

Evaluarea trecutului: o altă caracteristică a romanului de formatie este reprezentata de “momentele-cheie ale procesului de evolutie”, privirile eroului intoarse spre trecutul sau, reflectiile sale. Aceste momente-cheie structureaza povestirea si contribuie la clarificarea evoluției eroului, care distinge diferitele etape ale acestei evoluții și face bilantul.

In literatura germana – Bildungsroman:

Primul roman al formarii este atribuit lui Christoph Martin Wieland cu romanul filosofic, aparut in 1766, “Povestea lui Agathon”.

Romanul lui Johann Wolfgang von Goethe, „Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” este adesea prezentat ca fiind exemplar și reprezentativ pentru acest gen, chiar dacă eroul aspiră spre un ideal de cultură aristocratica (cultura corpului și a minții, deopotriva) și  isi neagă originile sale burgheze.

Demian” (1919) est un roman al formarii, pe fond autobiografic, al lui Hermann Hesse.

In “Muntele vrăjit”, Thomas Mann trece in revista intreaga istorie a culturii occidentale, în atmosfera de laborator de sanatoriu din Davos, înainte ca Primul Razboi Mondial sa perverteasca chiar ideea de  evoluție și progres.

In literatura engleza – Conduct Novel:

Conduct Novel exprimă firul conducator al poveștii și, deci, al eroului romanesc  a carui evoluție este urmarita.

Lucrările lui Henry Fielding, “Tom Jones” (Istoria lui Tom Jones, copil abandonat) este atât primul roman de moravuri englez, cat si un roman picaresc și un Bildungsroman.

Romanele lui Jane Austen, “Rațiune și simțire”(1811), “Mândrie și prejudecată”(1813), “Emma”(1815), “Mănăstirea Northanger” (1798 – 1799, chiar dacă nu respecta întregul proces, pentru ca dureaza intre un an si optsprezece luni și se incheie cu căsătoria eroinei, pot fi considerate romane de formatie.

“David Copperfield” (1849) este un celebru roman de formatie pseudo-autobiografic si Marile sperante (1861) de Charles Dickens.

 In literatura franceza:

Tradiția romanului de formatie  începe în secolul al XVIII-lea, odata cu Marivaux și cele două romane neterminate ale sale: “Viata Mariannei” si “Taranul parvenit”, și Voltaire, care, în afara de poveștile lui filosofice, cum ar fi Candide sau Micromegas, a scris si Naivul.

In secolul al XIX-lea, acest tip de roman este bine reprezentat de la Stendhal  la Jules Vallès (Memoriile unui rebel) si prin romanele initiatice ale lui Jules Verne, precum Doi ani de vacanta sau Căpitan la cincisprezece ani.

In literatura romana:

“Amintiri din copilărie”, “Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă, “Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, “Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga, “Enigma Otiliei” de George Călinescu, “La Medeleni” de Ionel Teodoreanu.

Bildungsromane celebre:

Odiseea (Homer, sec. VIII i.e.n.)

Aventurile lui Telemac (Fénelon, 1699)

Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister (Goethe, 1795-1796)

Rosu si negru (1830), Lucien Leuwen (1834), Manastirea din Parma (1839-1842) (Stendhal)

Mos  Goriot (1835), Iluzii pierdute (1836-1843) (Honoré de Balzac)

Jane Eyre (Charlotte Brontë, 1847)

David Copperfield (Charles Dickens, 1849-1850)

Dominique (Eugène Fromentin, 1863)

Educatie sentimentala (Gustave Flaubert, 1869)

Adolescentul (Fiodor Dostoïevski, 1875)

Aventurile lui Tom Sawyer (Mark Twain, 1876)

Bel-Ami; O viata (Guy de Maupassant, 1885)

Jean-Christophe (Romain Rolland, 1904-1912)

Portretul artistului în tinerețe (James Joyce, 1916)

Demian (1919), Narcis si Goldmund (1930) (Hermann Hesse) ;

Muntele vrajit (Thomas Mann, 1924)

Nimic nou pe frontul de vest (Erich Maria Remarque, 1929) ;

Baraj la Pacific (Marguerite Duras, 1950)

Baronul din copaci (Italo Calvino, 1957)

Sa ucizi o pasare cantatoare (Harper Lee, 1960)

Alchimistul (Paulo Coelho, 1988).

Povestiri filosofice:

Candide (1759); Naivul (1767) (Voltaire)

Povestea lui Rasselas, printul Abisiniei (Samuel Johnson, 1759).

***

Bildungsroman-ul in literatura franceza

Semnifica, literalmente, un „roman de formare/formatie, de ucenicie, roman al primelor experiente/incercari”.

Bildungul “in maniera franceză” este moștenitorul romanului picaresc spaniol

Exista Bildungsroman în multe romane franceze, dar acestea au mai puțin de a face cu învățatura în sine, cat cu  ascensiunea socială care eșueaza sau este incununata de succes. In plus, acesta prezinta personaje care beneficiaza de o anumita educație pentru a obține un loc în societate.

Acest lucru trebuie să fie comparat cu evoluția societății franceze. Anul 1789 marchează o ruptură semnificativă. Se vorbeste de Vechiul Regim. Va avea loc o inversare în rolurile sociale,  aparitia unei burghezii, din ce in ce mai prezenta in romanele ce se vor scrie, care  va încerca să-și croiască un loc în societate.

Burghezia nu a putut să apară mai devreme din cauza contextului istoric. Societatea era stratificata, rigida, închistata, împărțita în categorii sociale. Nu se putea trece de la o categorie la alta, sub Vechiul Regim. Acestea erau similare castelor indiene. Nobletea imperială era considerată o noblețe inferioara. Sub Vechiul Regim, burghezia a preluat o pozitie considerabila  din punct de vedere economic, dar nu i s-au deschis ușile aristocrației. Acest tip de roman nu putea fi conceput înainte de secolul al XVIII-lea.

Romanul a exclus multa vreme din universul său burghezia și omul obisnuit. Romanul modern va reintegra treptat în universul său personaje care au fost excluse anterior. Acesta se va concentra mai ales asupra claselor superioare. Exista un model care a devenit mediul cel mai popular și care excludea clasa în ascensiune, negasind in roman personaje cu imaginea sa.

Acest roman picaresc, care ii corespundea Bildugsroman-ului, are o realitatea socială foarte specială. Spania secolului al XVI-lea era o societate si mai închistată decât Franța secolului al XVIII-lea. Picaro (personaj aventurier, intrigant, șmecher din literatura spaniolă din sec. XVI-XVII) era un personaj care reprezenta partea negativa a personajelor romanelor cavalerești.

Romanul ascensiunii sociale va fi mai degrabă o expresie a interzicerii ascensiunii sociale. Această viziune teologică este responsabilă de toate imaginile care se regăsesc în romanul picaresc. În Spania, Picaro este condamnat la abjectie tot asa cum nobilul este destinat onoarei.

In aceasta privinta, Franța se va inspira din literatura spaniola, dar il va scuti de această dimensiune teologică, oferindu-i posibilitatea ascensiunii sociale. La fel se va regasi si în Anglia. Transfigurat, acest gen va deveni purtătorul de cuvânt al burgheziei în ascensiune.

In Franța, există trei romane reprezentative ale acestei filon:

Povestea vietii Sfantului Gildas de Gentillas de Le Sage, preot britanic, care se va inscrie mai mult in tradiția spaniolă de la care va prelua decorul.

Taranul parvenit de Marivaux, asa cum sugereaza si titlul, este un model de roman al ascensiunii sociale. Ascensiune sociala reusita, dar din punct de vedere moral, o ratare.

De asemenea, Margot la ravaudeuse (Margot, cusatoreasa) de Louis-Charles Fougeret de Monbront. Acest roman are ceva foarte special prin faptul că personajul principal este o femeie care isi va povesti evolutia,  formarea, ascensiunea socială. “Ravaudeuse” inseamna o profesie practicata de femei in Parisul timpurilor trecute cand, instalate in niste jumatati de butoaie, acestea carpeau, reparau imbracamintea ce le era incredintata.

Bildungsroman-ul in literatura germana, roman de formare // picaresc, dar cu o viziune a perfectionarii

Teoreticienii vor fi interesați de acest tip particular de povestire mai ales in Germania. Istoria literară a fost conceputa în a doua jumatate a secolului XIX,  ca o privire retrospectiva a ceea ce a fost creat, incercandu-se realizarea unei teorii literare in acest sens. Germanii s-au preocupat  foarte mult de această disciplină, atat din punct de vedere istoric, cat si sub aspectul filologiei.

Filologul german Karl Morgenstern a fost cel care va consacra termenul de Bildungsroman, constatand faptul ca, în Germania, există un anumit tip de poveste ce corespunde unui model ce reprezinta povestea formarii intelectuale și emoționale a unui personaj, încercand să teoretizeze.

Romanul din Germania, la sfârșitul secolului XVIII, a cunoscut o dezvoltare mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea a vecinilor săi europeni. Acest nou gen literar isi cauta calea între genul epic si dramatic, delimitandu-se de romanele cavaleresti. Romanul sfarsitului de secol  XVIII este reprezentat de autori precum Wieland, Novalis, Tieck, Jean-Paul Richter, dar marele romancier al acestei perioade este Goethe. El este considerat creatorul Bildungsroman-ului Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Mesteir. Acest text corespunde unui tip de roman pe care Morgenstern l-a teoretizat deja în Bildungsroman: formarea eroului, începuturile sale și evolutia acestuia spre un anumit grad de perfecțiune. Acesta contribuie la educarea cititorului ceea ce constituie aspectul esențial. Cititorul trebuie să înceapa sa se transforme dupa lectura Bildungsroman-ului, sa experimenteze o profundă schimbare în personalitatea sa.

Printre alti teoreticieni, este si Wilhelm Dilthey, istoric, psiholog, sociolog si filosof german. In acel moment, în acel text, acesta va identifica romanul lui Goethe cu modelul insusi al Bildungsroman-ului. Cu alte cuvinte, romanul de formatie urmareste un individ de la inceputul vieții lui, îl face să trăiască o serie de incercari care ar trebui să-l conducă catre ameliorarea sa și sa ajunga in final la gradul de perfecțiune similar întregii omeniri.

Cinci elemente fundamentale

  1. In literatura germana, ideea de Bildung, de formatie, de educație se refera, in 95% din cazuri, la personajul masculin.
  2. Individualismul, prin concentrarea asupra unui singur personaj care va fi explorat în viața sa privată și in cele mai intime gânduri ale sale.
  3. Elementul biografic are un rol fundamental.
  4. Elementul psihologic.
  5. Idealul umanității catre perfectiune.

Eroul urmeaza un parcurs dificil, presarat cu o mulțime de obstacole pe care trebuie să le depășească și care il vor transforma. Este un traseu al erorii ce conduce catre adevăr, al confuziei ce conduce la claritate și al îndoielii ce conduce la certitudine. Variante ale Bildungsroman-ului: Entwicklungsroman, Erziehungsroman și Künstelerroman. Acest tip de roman german va fi foarte putin exploatat de catre francezi.

In Germania, Bildungsromanele reprezentative sunt cele ale lui J.W. von Goethe (1749-1832:

Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Mesteir (1795-1796)

 Suferințele tânărului Werther (1774), roman epistolar care a generat o adevarata “wertheromanie”, un fenomen social cu un puternic impact asupra tinerei generații romantice, prin crearea unui model moral si literar ce corespundea asteptarilor acesteia.

Asa a aparut “Generația Werther” cu romanele:

René” de René de Chateaubriand (1802)

Oberman” de Senancour (1804)

Ultimele scrisori ale lui Jacopo Ortis” (1798-1802) de Foscolo.

© CCC

 

Comments

Share |

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.