Cum sa consumam peste evitand intoxicatia cu mercur?
Consumul de pește, în mod regulat, nu ar fi fără riscuri pentru sănătate. Aceasta idee a dat nastere unor noi studii privind contaminarea cu mercur a peștelui care este pescuit si consumat. Contaminarea mediului este, in prezent, de așa natură încât a devenit o adevarata problema asigurarea unei alimentatii sanatoase…
Institutul de Cercetare pentru Biodiversitate și Grupul de lucru Zero mercur au lansat noi alerte cu privire la contaminarea cu mercur a peștelui ca urmare a rezultatelor alarmante ale probelor marine prelevate în zonele de pescuit, sintetizate într-un raport recent.
Consumul mondial de pește pe cap de locuitor aproape s-a dublat în 40 de ani: acesta a crescut de la 9,9 kg, în 1970 până la 19,1 kg, în 2012, cu disparități regionale semnificative. În Europa și America de Nord, consumul a atins chiar si 21 kg pe cap de locuitor, dupa cum indica FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations).
Mai este pestele cel mai sanatos aliment in ziua de azi?
Inițial, se recomanda consumul de pește, deoarece, conform FAO, “peștele este cel mai sanatos dintre alimente”: “acesta este un mare furnizor de micronutrienti-cheie pentru o buna alimentatie. Dincolo de energia și proteinele pe care le oferă, reduce riscul de boli coronariene si imbunatateste sanatatea cardiovasculara. Peștele este, de asemenea, un furnizor important de acizi grași polinesaturați cu catenă lungă, omega 3 (LC n-3 PUFA / polyunsaturated fatty acids), care sunt în mod evident legati de o mai bună dezvoltare cognitivă, precum cea măsurată prin cresterea abilităților de deprindere a cititului până la vârsta de 12 ani.
Cu toate acestea, poluarea pe scară largă a mediului nuanteaza, din ce în ce mai mult, beneficiile consumului regulat de pește.
Oceanele sunt din ce în ce mai poluate cu mercur
Mercurul (Hg) este un metal lichid care este absorbit de către organismele vii într-o formă chimică biodisponibila și extrem de toxica: metilmercurul (MeHg). Cu toate acestea, metilmercurul este “stabil si cu o mare afinitate pentru proteine”, astfel incat va avea “o puternică tendință de a se acumula în organisme și a se propaga de-a lungul lanțurilor trofice”, declara INSU (Institutul National de Stiinta a Universului).
Mercurul este emis în special prin activitățile umane (minerit, metalurgie, transformarea celulozei in hârtie, arderea deseurilor si a combustibililor fosili). Acesta s-a raspandit pe scară largă în ecosistemele terestre și marine, pana in Antarctica!
Conform Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în ultimii 100 de ani, din cauza emisiilor rezultate din activitatea umană, cantitatea de mercur prezenta in primii 100 de metri adancime ai oceanelor planetei s-a dublat. În apele mai adânci, concentrația de mercur a crescut cu 25%. Astăzi, oceanele constituie unul dintre principalele rezervoare pentru mercurul care este asimilat de pește și se acumulează în lanțul trofic pana la animalele de pradă: “Prezent in concentrații scăzute în apă sau sedimente sub forma sa metilata, se poate concentra foarte puternic în organismele acvatice, iar conținutul său tinde să crească de-a lungul lanțului trofic, de fiecare dată când o specie se hraneste cu alta “, declara ANSES (Agentia Nationala de Securitate Sanitara a Alimentatiei).
Consumul de pește: principala sursă de expunere alimentara a omului la metilmercur
Astfel, consumul de pește este “principala sursă de expunere alimentară a oamenilor la metilmercur”, potrivit ANSES. Nivelul de contaminare creste la speciile marine din vârful lanțului trofic: rechin, marlin, peștele-spadă, țipar (chișcar), tonul roșu din Pacific, dar si homar, balene mici și foci.
In consecinta, peștii și alte specii acvatice consumate de oameni au concentrații de mercur care adesea depășesc nivelurile de siguranță alimentară stabilite de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
“Practic, toată lumea prezinta cel puțin urme de metilmercur în țesuturi, reflectând omniprezența acestui compus în mediul inconjurator și amploarea expunerii prin intermediul consumului de pește și crustacee”, explica OMS.
“Nivelul de mercur din oceanul Pacific ar trebui să crească cu 50% până în 2050, dacă tendințele actuale continuă”, a declarat directorul executiv al Ban Toxics!, situat în Quezon City, Filipine. “Acesta este un semnal de alarmă pentru toate guvernele pentru a opri fluxul poluării cu mercur și a finaliza un tratat ambițios.”
Ghidul de consum al peștelui
Institutul de Cercetare pentru Biodiversitate și partenerii săi au făcut aproape 26000 de prelevari de eșantioane din zonele de pescuit din întreaga lume și situația este îngrijorătoare.
Peștele care nu ar trebui să fie consumat
Unele specii de pești pur și simplu nu ar trebui să fie consumate, ca marlinul, macroul rege, peștele–spadă și tonul roșu din Pacific, care, în mod paradoxal, fac obiectul vânzarii la prețuri record pentru a aproviziona unele restaurante japoneze specializate în sushi. Prin urmare, consumul de sushi cu ton roșu nu este recomandat.
Peștele care nu ar trebui să fie consumat decat o dată pe lună
Alte specii ar trebui să fie consumate doar o dată pe lună. Acesta este cazul si altor specii de ton precum tonul cu aripioare galbene (ton Albacora sau ton galben), ton obez de Atlantic, ton dungat (bonită) care se găsesc în special în obisnuitele cutii de conserve de ton. Trebuie consumat doar o dată pe lună și: pion portocaliu, biban, merluciu, lufar, grenadier, biban rosu african (lutjanus)…
Peștele care poate fi consumat o data sau de câteva ori pe săptămână
O veste bună totusi: unele specii marine pot fi consumate o dată pe săptămână (dar nu mai mult) precum: bas, hamsie (anșoa), stavrid, sardină și cambulă (limandă).
Și chiar de două ori pe săptămână: hering, macrou albastru, barbun, cod.
Peștele care poate fi consumat fără restricții
Potrivit raportului, eglefinul și somonul sunt două specii de pești care prezintă cel mai puțin mercur și pot fi consumate fara restrictii.
Moluștele și crustaceele
Crustaceele reprezentau circa 23% din pescuitul mondial în 2010. În această categorie, creveții sunt animalele cele mai consumate conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). FAO și OMS au evaluat recent riscurile și beneficiile asociate consumului de pește și crustacee într-un raport care prevede concentrațiile de mercur pentru o gamă largă de fructe de mare.
Scoicile si scoicile Scallop au o concentrație medie de mercur de aproximativ 0,02 ppm (greutate umedă) și pot fi consumate fără restricție. Ceea ce nu este cazul pentru homarul american (0,22 ppm) care ar trebui să fie consumat doar o dată pe lună cel mult.
Revizuirea standardelor sanitare
Chiar și in doze foarte mici, mercurul este dăunător, în special asupra dezvoltarii creierului. Acest lucru il explica Dr. Edward Groth, consilier al Organizației Mondiale a Sănătății, care afirmă că “nivelurile de expunere definite ca fiind sigure de limitele oficiale produc de fapt efecte adverse”.
Prin urmare, Dr. Edward Groth solicită reducerea valorilor limita de consum ale mercurului cu un sfert din recomandările actuale ale Statelor Unite și să nu se consume specii precum marlinul și tonul roșu de Pacific.
Recomandările ANSES potrivit careia “consumul de peste nu prezintă nici un risc pentru sănătate in privinta riscului legat de metilmercur “, care se bazează pe valorile actuale ale OMS, trebuie să fie revizuite.
Toxicitatea mercurului asupra organismului
Intoxicatia cronica cu mercur, inclusiv din alimente contaminate, precum și acumularea sa în organism, perturba functionarea celulelor si a enzimelor. Ea determină simptome nervoase (tulburări in dezvoltarea sistemului nervos in utero si in timpul copilariei, întârzierea dezvoltarii fătului, chiar și în absența semnelor toxice asupra mamei, dureri de cap, amețeli, anxietate, depresie, oboseala, insomnie, senzație de amorțeală și umflare a extremităților, frisoane, tulburări de vedere și auz…) și cutanate (erupții cutanate pe palme și tălpi, urticarie…).
De asemenea, afectează sistemul digestiv (hiper-salivație sau senzatie de gură uscată, diaree, constipație, arsuri ale tractului digestiv, dureri de stomac, greață, pierderea poftei de mâncare, creștere în greutate sau pierdere în greutate) și rinichii (prezenta proteinelor si a globulelor roșii în urină).
Mercurul afectează, de asemenea, sistemul cardiovascular și respirator și induce tulburări de ritm cardiac (tahicardie, aritmie…), dureri de inimă, hiper sau hipotensiune arterială, dificultăți de respirație… perturba sistemul imunitar, ceea ce poate duce la infecții repetate și alergii.
Mercurul este la originea tulburărilor hormonale, care acționează în special asupra tiroidei și reproducerii, și poate duce la infertilitate.
Ce putem consuma în definitiv?
Odată cu prăbușirea dramatică a stocurilor de pește și deficitul tot mai mare de pradatori marini mari, această contaminare cu mercur ar putea permite, daca consumatorii s-ar preocupa, anumitor populații de pește sa se regenereze. Între timp, problema alimentatiei devine din ce in ce mai complexă:
– carnea este de proastă calitate, contaminata cu OMG-uri, pesticide si antibiotice, face obiectul fraudelor, trasabilitatea sa fiind riscantă (cazul carnii de cal în unele preparate);
[Trasabilitate: posibilitate de identificare și urmărire a unui aliment sau substanțe incorporate într-un aliment pe parcursul tuturor etapelor (producție, prelucrare și distribuție) în scopul asigurării unui nivel înalt de protecție a sănătății consumatorilor.]
– fructele și legumele care nu provin din agricultura organica sau dintr-o gradina situata in medii favorabile, sunt, de asemenea, contaminate cu pesticide și poluanti.
Peștele ramanea alimentul care se bucura de o bună reputație, dar, în cele din urmă, si acesta se dovedește problematic pentru sănătate. Mai mult decât atât, pescuitul excesiv pune în pericol chiar existența sa în câteva decenii.
Mai mult ca oricând, o dieta vegetariana echilibrata, provenind dintr-o agricultura ecologică sau familiala locală se impune ca fiind cel mai bun compromis pentru a mânca sănătos.
În doar câteva generații, activitățile umane au reușit să polueze toate ecosistemele planetei, până la punctul in care progresele realizate în ceea ce privește siguranța alimentara sunt în mare parte compromise.
© CCC