Incursiune in literatura franceza (3)

lit.fr.

Literatura franceza in secolul al XIX-lea

In Franța, secolul al XIX-lea constituie o etapă a activitatii literare în cursul careia s-au succedat mai multe școli literare: romantismul, parnasianismul, realismul, naturalismul și simbolismul.

Romantismul

Romantismul isi are originea in tarile europene: scriitorii britanici, germani, italieni și spanioli au avut o mare influență asupra literaturii franceze în timpul acestei perioade. Acest curent literar era interesat în exprimarea aspirațiilor sufletesti, exaltarea eului, Eul fiind cel care va fi in prim plan. Scriitorii au descris  natura intr-o maniera pur personala, poeții și-au exprimat nefericirea și suferințele lor la gândul morții, la Dumnezeu și la iubire… etc. In plus, Romantismul s-a caracterizat prin “libertatea în artă”, fiecare scriitor fiind liber să folosească limbajul care îi placea. Romantismul a apărut în poezie, roman si teatru.

Parnasianismul

Ca reacție împotriva libertății și a lirismului romantic, s-a nascut o noua mișcare: parnasianismul. Parnasienii si-au concentrat eforturile asupra formei și stilului. Poemele lor erau pline de descrieri. Astfel, s-a născut o nouă teorie: “Arta pentru artă”.

Realismul

Realismul s-a angajat in reprezentarea realitatii prin descrierea peisajelor, a decorurilor, a personajelor și a faptelor. Această mișcare era interesată in reprezentarea fidela a vietii.

Naturalismul

Este o formă de realism care prezinta clasele sociale. Scriitorii au folosit limbajul specific claselor sociale descrise. Liderul acestui curent literar este Emile Zola.

Simbolismul

Este un curent poetic care caută să se debaraseze de regulile versificației. El exprimă visul și sensibilitatea.

Honoré de Balzac 

Critic literar, critic de artă, eseist, dramaturg, publicist, Balzac a lăsat o opera romanesca titanica. Producția balzaciana se prezinta sub mai multe aspecte: a) romanul filosofic: Pielea de șagri, In cautarea absolutului; b) romanul istoric: Șuanii; c) romanul poetic: Crinul din vale; d) romanele de moravuri: Femeia la treizeci de ani, Colonelul Chabert, Preotul din Tours. Maestru al romanului realist, Balzac a aprofundat realismul prin crearea unor tipuri umane puternic conturate, cele mai faimoase fiind Mos Goriot și Eugenie Grandet.

Balzac a fost un observator talentat al societatii. Universul său se bazează pe observatie și imaginație. În calitate de observator, Balzac vede, fixeaza în memorie și reproduce in operele sale locuri, obiecte și oameni. Acesta excelează in a impune prezența realității. Eroii romanului lui Balzac sunt ființe in carne si oase care mănâncă și beau, li se descrie fizicul, îmbrăcămintea, casa in care locuiesc, li se cunoaste profesia. În plus, observația balzaciana prezinta caracteristicile care deosebesc indivizii: sexele, vârstele, mediile sociale si epocile in care traiesc.

Comedia umană, prin ilustrarea moravurilor, constituie documentul cel mai prețios despre Restauratie și Monarhia din Iulie. În ceea ce privește imaginația sa, aceasta este susținută de documentație și ficțiunile care se bazeaza uneori pe realitate. Imaginația lui Balzac este pasionanta deoarece presupune crearea unui personaj, conceperea caracterului său dupa aspectul fizic. Ideile autorului realist îmbrățișează toate domeniile: filosofice, psihologice, politice, sociale și economice. Balzac a studiat psihologia comparativă a popoarelor si a intreprins, in acest sens, si descrieri și clasificari.

Legandu-si scrierile unele de altele, Balzac a organizat o poveste in care fiecare capitol va fi un roman si fiecare roman va fi o epoca. Istoric al moravurilor, romancierul nu a ocolit nici răul din societate. Alaturi de figurile virtuoase, a prezentat si “pedeapsa umană sau divină” a greselilor și a crimelor.

Descrierile

Balzac a fost foarte interesat in expunerea mediilor in care evolua actiunea sau personajele. Astfel, cadrele, fundalurile au trecut înaintea portretelor. Moravurile, gândirea și viața sunt exprimate în cadrul prezentat, descrierile fiind, în același timp, minutioase și realiste.

Portretele

După cadru urmeaza portretul. Realismul balzacian consta in a aborda personajele din exterior, realizand  un portret fizic detaliat. Comportamentele, imbracamintea, fizionomiile lor le dezvăluie caracterul. Numele lor sunt, de asemenea, foarte semnificative.

Personajele

In fiecare dintre personaje “se ascunde o întreagă filosofie.” Fiecare incarneaza un mediu social, un temperament si o pasiune. Vautrin constituie crima, Doamna de Mortsauf este virtutea… Eroii lui Balzac nu sunt doar personaje, ci oameni reali, in carne și oase.

Imperfectiunile scrierilor balzaciene

Romanele lui Balzac sunt pline de descrieri și portrete prea minutioase. Explicațiile ocupă jumătate din scrierile sale, ceea ce dezvăluie dificultatea scriitorului în exprimare și gândire. În ceea ce privește stilul, acesta nu este conform cu idealul retoricii clasice: îi lipsește simplitatea, puritatea. Dar acest stil este personal, el oferă lirismului tenta realista, contribuie la impunerea prezenței personajelor și la sublinierea situațiilor dramatice.

Émile Zola

Scriitor, jurnalist politic francez, Emile Zola, considerat drept liderul naturalismului, este unul dintre romancierii cei mai populari, publicati, tradusi si comentati din lume.

Viața și opera sa au fost subiectul a numeroase studii istorice. Ultimii ani ai vieții au fost marcati de implicarea sa în afacerea Dreyfus, prin publicarea, în ianuarie 1898, în ziarul L’Aurore, a articolului intitulat “J’accuse…!”, care i-a adus un proces pentru calomnie și exilarea la Londra, în același an.

Fiind un scriitor angajat, Zola a publicat un articol senzațional despre afacerea Dreyfus. Acest articol a readus cazul in actualitate și i-a dat o dimensiune socială și politică. In plus, in urma publicarii lui, Zola a aparut drept un aparator al valorilor toleranței, dreptatii și adevărului.

Literatura l-a fascinat pe Zola inca din tinerețe, acesta considerand scrisul adevarata sa vocatie. Zola a participat la scrierea rubricilor literare și artistice ale mai multor ziare. Acest lucru i-a permis să-si publice scrierile și, astfel, sa-si dezvăluie calitățile de scriitor in fata publicului. In plus, activitatea în presa i-a dat posibilitatea sa publice circa o sută de povestiri și toate romanele sale in foileton.

Observator al oamenilor și al evenimentelor timpului său, Zola a fost un scriitor angajat, implicandu-se în domeniul social, artistic sau literar. A studiat, de asemenea, influența mediilor și a circumstanțelor asupra omului, romancierul naturalist fiind considerat “un observator și un experimentator”.

Rolul său de observator a constat in colectarea de informații despre societate și comunitate, privind condițiile de viață și de mediu. În ceea ce privește sarcina de experimentator, aceasta a constat in compunerea unui scenariu în care a legat evenimentele realității de cele din roman, bazandu-se pe influența societății și a mediului. Prin urmare, personajul naturalist este rezultatul constantelor fizice, sociale și biologice.

Zola a fost un scriitor meticulos și metodic. Modalitatea sa de a proceda consta in a se informa singur, din ceea ce vedea și auzea. Mai mult, Zola era atat de interesat de documentație, incat pregatea pentru fiecare roman un studiu bazat pe realitate.

Potrivit lui Zola, condițiile psihologice, mediile și circumstanțele erau cele care determinau personajul. Eroii săi sunt adesea impulsivi, fiind “antrenati pentru fiecare act al vieții lor de către fatalismul trupului lor”.

În plan literar, este cunoscut pentru ciclul Rougon-Macquart, fresca romanesca în douăzeci de volume care descrie societatea franceză sub Al Doilea Imperiu și traiectoria familiei Rougon-Macquart, de-a lungul generatiilor sale, fiecare reprezentant al unei epoci și al unei anumite generații fiind subiectul unui roman.

[Naturalismul este o școală literară care urmărește să introducă in literatura metoda științelor experimentale aplicata de biologul Claude Bernard.]

Victor Hugo

Romancier, poet, dramaturg, critic, ziarist, om politic și intelectual angajat, Victor Hugo este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori romantici ai secolului al XIX-lea. Hugo a practicat toate genurile literare: roman, poezie, teatru, eseu etc. Fiind atat scriitor, cat și om politic, Hugo si-a integrat activitatea de scriitor angajamentului său politic.

Romancier al poporului, Hugo si-a raspandit reflectiile, printre generații, despre angajamentul scriitorului în viața politică și socială. Potrivit lui Hugo, arta trebuie să instruiasca și să placa, iar romanul trebuie să fie in serviciul ideilor.

Hugo rămâne dramaturgul fatalitatii. Eroii hugolieni luptă permanent împotriva constrângerilor exterioare și a destinului implacabil. Uneori, societatea este cea care este responsabila, alteori, este istoria, iar alteori este chiar nașterea personajelor sale. Victor Hugo si-a plasat actiunea pieselor sale în secolele XVI și XVII. Se documenta foarte minutios înainte de a scrie. Piesele sale au ca personaje stapanul, femeia, valetul, in care două lumi se confruntă: cea a puterii și cea a servitorilor. Uneori, rolurile se inverseaza precum in piesa Ruy Blas.

Lider al școlii romantice, Victor Hugo este atat poet liric, cat si epic si angajat. Lirismul său este variat, cântand dragostea, familia, copiii, patria etc. Novator in poezia franceza a secolului al XIX-lea, Hugo i-a imbogatit plasticitatea prin multitudinea culorilor si a imaginilor și prin vocabularul foarte bogat pe care l-a folosit. Hugo considera ca Biblia și istoria națională au fost sursele sale de inspirație, abandonand astfel imitarea grecilor și a latinilor.

Pentru Hugo, poezia nu este doar o artă, ci și un mijloc de cunoaștere, o modalitate de a accesa misterul lumii. La Hugo, percepția lumii se caracterizeaza prin contraste. Astfel, Hugo considera antiteza ca o modalitate de a înțelege realul, luând drept exemplu umbra care se opune luminii. Lumea este, pentru Hugo, o luptă între bine și rău. Opera hugoliana reprezintă un dublu aspect (real și himeric), care corespunde aspectului vizibil și invizibil al lucrurilor. Contrastele sunt, prin urmare, cele două fatete ale unei singure realități. Aceasta este unitatea pe care Hugo o cauta prin intermediul contrastelor.

Lirismul hugolian se bazează pe amintiri, emoții, vise și senzații. Poezia sa este, de asemenea, o poezie cosmică. Poetul este, potrivit lui Hugo, ecoul care reverbereaza toate vocile lumii, ale oamenilor, ale naturii si a lui Dumnezeu. În opera sa, se imbina lirismul personal și lirismul impersonal.

Trebuie menționat faptul că imaginația era insusirea de capetenie a lui Hugo și mai ales imaginația vizuală. Hugo avea senzatii vizuale puternice și talentul de a vedea obiectele imaginate.

Convins de faptul ca poetul indeplineste o misiune umanitară, a aplicat deviza “arta pentru umanitate“. Totodata, Hugo avea cultul frumuseții atat în viața proprie, cat și în creatia sa literara.

Victor Hugo a practicat toate genurile: roman, poezie, teatru, eseu etc. – cu o adevarata pasiune a Cuvântului, un deosebit simt epic si o imaginație fecunda.

Cu o opera monumentala, ocupa un loc special in epoca sa: uneori liric, alteori epic, Hugo este prezent pe toate planurile și în toate genurile: si-a emotionat profund contemporanii, i-a exasperat pe cei puternici și i-a inspirat pe cei mai mari poeti.

Simone de Beauvoir isi amintește: a 79-a sa aniversare a fost celebrata ca o sărbătoare națională: 600 000 de persoane au defilat pe sub ferestrele lui, i s-a inaltat un arc de triumf. Bulevardul Eylau a fost la scurt timp denumit Bulevardul Victor Hugo și acolo a avut loc o altă paradă în onoarea sa, pe 14 iulie. Chiar și burghezia s-a alaturat. […]

© CCC

Incursiune in literatura franceza (1)

Incursiune in literatura franceza (2)

Incursiune in literatura franceza (4)

Comments

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.