Citate de George Byron

Lumea a fost stridia mea, dar nu am folosit furculița potrivită.

Lumea şi viaţa nu sunt nimic fără cărţi.

Reînvia treptat această lume de dragul unei femei, căreia nu îndrăznea încă să-i facă loc acolo, până ce nu avea să fie gata cu totul. Dar chipul ei, prezența ei, umbra amintirii ei cereau ca, în sfârșit, să o reînvie și pe ea – și înadins îi îndepărta chipul, fiindcă dorea să se apropie de el treptat, pas cu pas, exact ca atunci, cu nouă ani în urmă... (Mașenka)

In efortul pe care il intreprindem pentru a intelege lumea, semanam oarecum unui om care incearca sa inteleaga mecanismul unui ceas inchis.

Evoluția lumii poate fi comparată cu un spectacol de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva dâre roșii, cenuşă și fum. Stând pe cenuşa bine răcită, vedem estomparea lentă a soarelui şi încercăm să ne amintim strălucirea dispărută a originii lumilor. © CCC

Lumea nu e purtată pe umeri de Atlas, ci de femeie… și cum se mai joacă uneori cu ea, de parc-ar fi o minge!

Lumea e o scena nepasatoare si nesimtitoare pe care vietile pasesc tantos sau se furiseaza si se aduna prin ungherele-i intortocheate.

Lumea e nebuna cand vine vorba de frumusete.

În această lume, doar proștii nu au nici o problemă. Proverb turcesc © CCC

Bucuria s-a nascut geamana.

Această lume este o comedie pentru cei care gândesc, o tragedie pentru cei care simt. (Scrisoare către Sir Horace Mann - 31 dec. 1769) © CCC

O cuşcă de nebuni e lumea.

Un câmp de roze-i lumea. Privighetori le cântă. Iar fluturii sunt oaspeți. Când nu-s privighetori, Nici trandafiri, nici fluturi – am stele-n loc de flori, Iar șoapta ta e harfa ce-mi face ora sfântă. (Rubaiate)

Lumea este stridia mea Pe care eu cu sabia o voi deschide. (Nevestele vesele din Windsor) ...world’s mine oyster Which I with sword will open. Când oamenii spun asta, de obicei presupun că înseamnă că lumea este la picioarele lor și că sunt într-o poziție în care totul va funcționa în favoarea lor. Alții spun că ei sunt „perla” și sunt cultivați pentru măreția lor. Această interpretare poate fi valabilă pentru primul vers, atunci când este scos din context. Cu toate acestea, atunci când aceste rânduri au fost rostite în piesa de teatru „Nevestele vesele din Windsor” de Shakespeare, intenția era destul de diferită. Astfel, într-o conversație între două personaje mai puțin reputate, are loc această conversație: Falstaff: Nu-ți voi împrumuta nici un ban. Pistol: De ce, atunci lumea este stridia mea pe care eu cu sabia o voi deschide. Falstaff: Nici un ban. Cu alte cuvinte, dacă Falstaff nu îi va da bani, Pistol se va duce și îi va lua cu forța de la alți oameni. Este vorba despre a lua ceea ce nu are dreptul și are conotații destul de violente. O stridie nu se deschide de bunăvoie – trebuie forțată. O stridie nu renunță de bunăvoie la perla sa, care poate dura ani să se dezvolte, iar stridia este adesea deteriorată sau ucisă în procesul de extragere a perlei. Aceasta este o imagine a violenței și nu una a circumstanțelor fericite sau norocoase. © CCC

Intreaga problemă cu lumea este că proştii şi fanaticii sunt întotdeauna atât de siguri de ei înşişi, in timp ce oamenii înţelepţi sunt atât de plini de îndoieli. (Paradoxul lui Bertrand Russell)

Lumea materiala se reazema pe echilibru, lumea morala, pe dreptate.

Lumea se naste cand Dumnezeu calculeaza.

Lumea e mare, dar noi suntem şi mai mari, dacă ne credem în stare s-o cucerim!

Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte și temniță, de alta. (Pelerinajul lui Childe Harold, 1812-1818) Puntea Suspinelor (în italiană, Ponte dei Sospiri) a fost construită la începutul secolului al XVII-lea pentru a lega camerele de interogatoriu din Palatul Dogilor cu închisoarea, palatul fiind despărțit de aceasta doar printr-un canal. Această punte-pasarelă, acoperită, are două coridoare paralele și trece peste Rio de Palazzo o de Canonica (Râul Palatului sau Râul Canonicului). Numele Puntea Suspinelor sugerează oftatul prizonierilor duși în fața judecătorilor, în timpul ultimei lor priviri spre Veneția. Era așadar ultima imagine a libertății pentru cei ce urmau să-și încheie zilele în închisoare. Există mai multe poduri cu același nume, în special în Cambridge și Oxford. Puntea a fost denumită astfel de poetul englez Lord Byron, într-unul dintre poemele sale din secolul al XIX-lea, Pelerinajul lui Childe Harold.

O, dacă Soarta ne unea, Cum îmi juraseși, mi se pare, N-aș mai fi fost, în pacea mea, De-atâtea nebunii în stare!   De vină tu ești, deci, deși Certat sunt eu, pentru păcate, De cei ce n-au de unde ști Că tu ai rupt logodna, poate.   Mi-era, ca și al tău, curat Pe-atuncea sufletul, de-aceea Putea curma orice păcat. - Azi, altuia îi ești femeia!   Aș fi în stare să-i zdrobesc Și liniștea și fericirea, Dar pentru că te mai iubesc, regret Nu-l pot urî - așa mi-e firea!   De când plecat-ai, în zadar Îmi caut tihna, chip de înger! Tot ce găseam la tine, doar La multe caut azi, și sânger!   Adio, deci, nu te regret, Nădejdea-n ajutor nu-mi vine; Mândria însă-ncet, încet, M-o face să te-alung din mine! (…)   Azi, caut alte bucurii: În câte o ceată zgomotoasă (Pe gânduri, aș înnebuni!) Încerc sa uit tot ce m-apasă.   Dar chiar așa, câte un gând Se mai strecoară prin beție, - Și diavolii m-ar plânge - aflând Că te-am pierdut pentru vecie! (Unei doamne)