Citate de Ludovico Ariosto

Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCC

Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!

Natura nu face salturi.

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu matematica este greu să aibă un sentiment real pentru frumos, pentru cea mai profundă frumusețe, a naturii... Dacă vrei să afli mai multe despre natură, să apreciezi natura, este necesar să înțelegi limba pe care o vorbește. © CCC

Natura si legile naturii stateau ascunse in noapte, Dumnezeu a spus: „Sa fie Newton!” Si totul s-a luminat!

Natura e oglinda cea mai limpede, e destul sa privesti in ea!

Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava... Deschide larg buzele, respiră văzduh... Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. (Desculț)

Stăpânim natura doar supunându-ne ei. (Noul Organon)

Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat. © CCC

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cât se-ntinde - Când doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pânzele senine! Şi scrie-mi câte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de uimire nouă - Ţestoasa câte plimbări a făcut - Albina câte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curcubeului de cine e dusă Şi cine mână zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sunt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorât ferestrele atât de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag? (traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)

Natura ne înconjoară de la parcuri și curți până la străzi și alei. Data viitoare când ieșiți la plimbare, călcați ușor și amintiți-vă că suntem atât locuitori, cât și administratori ai naturii în cartierele noastre. © CCC

Natura deține cheia satisfacției noastre estetice, intelectuale, cognitive și chiar spirituale. © CCC

Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul.

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Cursul naturii este arta lui Dumnezeu.

Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon) Francis Bacon Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea  propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri. Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se  obțina ceea ce se doreste de la acesta.

În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, în timp ce oamenii continuă să construiască peisaje urbane, împărțim aceste spații cu alte specii. © CCC

Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare. (Greierele, Aquaforte)