Simbolismul, traditia si legendele Martisorului

“Martisor”, numele popular al lunii martie, este sărbătorit în România in prima zi a lunii martie, femeile primind in dar mici pandantive prinse de un snur impletit dintr-un fir rosu si unul alb. In general, se atașează de snurul alb-rosu un mic simbol al primaverii sau, in functie de semnificatia care se doreste a fi atribuita acestui mic dar, o inimioara, o litera, o floare, un cosar etc., diverse obiecte decorative precum flori sau animale confectionate din lemn, ceramica, sticla, metal, sau chiar martisoare-bijuterie din aur si pietre pretioase. Se spune că Martisorul aduce noroc si este purtat timp de câteva zile incepand din data de 1 martie.

Desi nu se cunoaste cu exactitate vechimea acestei traditii, se stie ca din timpuri stravechi era celebrata prima zi de primavara, Martisorul avandu-si originea in obiceiurile si practicile agrare.

Mărțișorul reprezinta celebrarea inceputului primaverii, iar conform calendarului vechi, aceasta data era considerată începutul Noului An. Simbolic, Martisorul era corelat cu femeia si fertilitatea ca mijloc al vietii și al continuitatii.

Mărțișorul este un talisman solar, aducator de noroc, un porte-bonheur. Oferirea acestui talisman este un obicei foarte vechi și exista credinta ca persoana care poartă snurul roșu și alb va fi puternica și sănătoasa in anul ce vine. Este, de asemenea, un simbol al venirii primăverii. De obicei, femeile il poarta prins de hainele lor in primele 12 zile ale lunii, până la venirea altor sarbatori ale primaverii, sau până la inflorirea anumitor pomi fructiferi.

In timpurile moderne, și  în special în zonele urbane, Mărțișorul si-a pierdut majoritatea proprietăților sale de talisman si a devenit mai mult un simbol al prieteniei sau al iubirii, al aprecierii și al respectului.

Etimologie: Mărțișor este diminutivul lui “marț”, numele popular vechi al lunii martie, si inseamna “micul Martie”.

Istoria Martisorului

In Roma antica, Anul Nou era sărbătorit pe 1 martie – “Martius”, așa cum era numita aceasta luna în cinstea zeului Marte. Marte nu era numai zeul războiului, ci era si protectorul agriculturii, cel care asigura renașterea naturii. De aceea, culorile roșu și alb purtate de Mărțișor pot sa semnifice culorile războiului și ale pacii.

Tracii, de asemenea, obisnuiau sa sărbătoreasca ajunul Anului Nou în prima zi a lunii martie, luna care a preluat numele silenului Marsyas (inventatorul  fluierului tradițional) al cărui cult era legat de pamant și vegetație. La traci, sărbătorile primăverii erau legate de fertilitate și renașterea naturii si erau  consacrate lui Marsyas.

Pe vremea dacilor, simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si erau purtate dupa 1 martie. Pe atunci, martisoarele erau niste pietricele albe si rosii insirate si purtate in jurul gatului.

Rosul – asociat cu focul, sangele si soarele – simboliza viata, deci femeia, iar albul – asociat cu lumina – simboliza intelepciunea barbatului. Snurul martisorului, reprezenta prin urmare, imbinarea acestor simboluri.

In unele zone, daco-romanii încă sărbătoresc în aceasta zi de primăvara Anul Nou agrar, primele zile ale lunii martie fiind considerate zilele unui nou început.  Inainte de 1 martie, femeile aleg o zi dintre primele noua zile ale lunii și, judecând după vremea din ziua aleasă, vor ști cum le va merge in noul an. Primele 9 zile ale lunii martie sunt numite Zilele Babei Dochia, Baba Dochia fiind o imagine a divinitatii Pamantului. Personajul  tradițional, Baba Dochia, este o femeie în vârstă, arțăgoasa si cu toane,  schimbandu-si rapid starea de spirit, și pe care darurile din lână o binedispun.

In unele regiuni, se atarna de snur o monedă de aur sau de argint si se poarta în jurul gâtului. După ce  este purtata o anumită perioadă de timp, cu aceasta moneda se cumpără vin roșu și brânză dulce, existand credinta că fețele vor rămâne frumoase și albe ca branza, si rumene ca vinul rosu, pentru întregul an.

Conform altor surse, martisoarele erau la origine monede legate cu fire de lână negre si albe. Tipul monedei, de aur, de argint sau de bronz , indica statutul social al purtatorului. Dacii credeau că aceste obiecte mici aduceau fertilitate și armonie. Ele erau purtate până cand infloreau copacii si erau apoi agatate de ramurile acestora.

In unele zone, martisoarele sunt apoi scoase și agatate in pomi fructiferi sau asezate sub pietre. Conform credinței populare, insectele sau chiar mamiferele mici care-si găsesc refugiul sub piatră determină cursul anului viitor pentru cei care i-au adus ofranda (ceea ce este o formă de divinație).

In credința populară, martisoarele purtate pe piept atesta faptul că Baba Dochia este mulțumita și asigura protectie impotriva forțelor răului. Etnologii considera că acesta traditie este o reminiscență a vechilor divinitati ale agriculturii, germinatiei, fertilității și reînnoirii, si a ofrandelor care le sunt adresate, reminiscenta care a intrat in legenda.

In satele din Transilvania, Martisorul  rosu si alb este agățat la usi, la ferestre, de coarnele animalelor, de mânerele găleților pentru a alunga spiritele rele.

In Dobrogea, la sosirea berzelor, martisoarele sunt aruncate spre cer pentru ca norocul sa fie mare și înaripat.

Inițial, martisorul se purta atașat la gât sau la incheietura mainii. Acum, acesta este cel mai adesea fixat cu un ac de gamalie in piept, pe partea inimii, sau la încheietura copiilor. Martisoarele nu ar trebui să fie scoase decat atunci cand purtătorul vede, în luna aprilie, o barza, o rândunica, sau un copac în floare, simboluri ale primăverii.

Culorile Martisorului

Inițial, snurul Mărțișorului era numit “Funia Anului” si era realizat din fire de lână albe si negre, reprezentând cele 365 de zile ale anului. “Funia Anului” era legătura între vară și iarnă, albul si negrul reprezentând opoziția, dar si unitatea contrariilor: lumină și întuneric, cald și rece, viață și moarte.

“Martisorul” este firul zilelor anului, toarse de Baba Dochia, sau firul vieții cuiva, tors la naștere de Ursitoare. Albul este simbolul puritatii, sinteza tuturor culorilor, lumina, în timp ce Negrul este culoarea originilor, a distincției, a fecundatii si a fertilității, culoarea solului fertil. Alb este cerul, Tatăl, în timp ce negrul este mama tuturor, Mama Pamant.

Conform traditiei antice romane, Idele lui Marte erau momentul perfect pentru a demara campanii militare. In acest context, se crede că firul rosu al Mărțișorului semnifica vitalitatea, în timp ce firul alb este simbolul victoriei.

Rosul este culoarea focului, a sângelui, și simbolul vieții, asociat cu pasiunea femeilor . In schimb, albul este culoarea zăpezii, a norilor și a înțelepciunii barbatilor. In această interpretare, snurul Mărțișorului reprezintă uniunea principiilor masculin și feminin, forțele vitale, care dau naștere ciclului etern al naturii. Roșu și alb sunt culori complementare prezente in multe tradiții cheie ale folclorului daco-roman.

George Cosbuc  afirma ca Martisorul este simbolul focului si al luminii, și al Soarelui. Nu numai culorile, dar si moneda traditionala de argint atârnata de snur este asociata cu soarele. Albul, culoarea argintului, este, de asemenea, un simbol al puterii și al fortei. Forma rotunda a monedei este o reminisenta a Soarelui, în timp ce argintul este asociat cu Luna. Acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care Mărțișorul este o amuleta sacra.

In folclorul daco-roman, anotimpurile sunt atribuite culorilor simbolice: primăvara este de culoare roșie, vara este verde sau galbena, toamna este neagra, iar iarna este alba. Acesta este motivul pentru care se poate spune ca snurul Mărțișorului, impletit in alb si rosu, este un simbol al trecerii, de la iarna alba si rece, la primăvara plină de viață, asociată cu focul și cu viața.

Alte simboluri asociate celor doua culori ale snurului Martisorului:

– sănătatea și puterea sângelui; o viață lungă.

– căldura soarelui de primăvară; zapada iernii care se topește.

– lumina și apa, două elemente esențiale ale vieții.

– dragostea (sau prietenia); puritatea (sau dreptatea, sau respectul).

– viața și pacea.

Legendele Martisorului

– Legenda spune că zeul Soare și zeul Vânt, întotdeauna aflati in disputa, s-au indragostit de aceeasi fata care traia pe Pamant. Dar frumoasa nimfa nu-l iubea nici pe unul, nici pe celalalt. Desigur, cei doi indragostiti mitici au decis, fiecare in parte, sa rapeasca nimfa pe 1 martie, deoarece  Soarele considera ca Vântului ii slabeau puterile la sfarsitul iernii, iar Vântul era convins că Soarele nu era încă prea puternic in aceasta perioada.

Fata si-a dat seama ce o astepta si a cerut ajutor Sfatului Bătrânilor. Acestia i-au facut un talisman pe care trebuia sa-l poarte in fiecare an, in luna martie, pentru a fi protejata de insistentele pretendentilor sai. Talismanul era conceput astfel incat Soarele si Vantul sa se fugareasca intr-o lupta fara sfarsit, pierzandu-si astfel puterea si asigurand alternanta vremii favorabile agriculturii.

De aceea, baietii ofera fetelor pe care le iubesc sau le apreciaza (in ziua de azi si doamnelor) un Martisor pentru a le proteja. Acesta este purtat in fiecare luna martie si apoi este lasat in natura. La inceput, acest talisman era facut din doua fire de lana impletite: unul rosu, simbol al Soarelui si unul alb, simbol al Vantului.

– O alta legenda spune ca Baba Dochia a trimis-o pe fiica sa vitrega să meargă sa culeaga fragi copti din padure la sfârșitul lunii februarie. Fata, ajutata de Dumnezeu (sau, în funcție de versiune, de Fecioara Maria sau de un sfânt), a gasit fragi si i-a adus mamei sale vitrege. Văzând acest lucru, Dochia a crezut  că a sosit primăvara și a plecat in transhumanța cu caprele și oile în munți. Ca o măsură de precauție, si-a pus pe ea nouă randuri de cojoace din blana de oaie. Capriciile primăverii au facut-o sa-si lepede, rand pe rand, cele nouă cojoace. Intr-a noua zi, gerul aspru a surprins-o, impreuna cu animalele, si Baba Dochia a fost transformata intr-un bloc de gheata.

– Intr-o alta varianta, într-o zi geroasa de iarnă, Baba Dochia a trimis-o pe fiica sa vitrega, Mariuța, sa spele in râu o haina foarte murdara, pana cand se face alba ca zapada. Deoarece haina era foarte murdara, fata nu reușea sa o curete și cu cat o spala, cu atat se innegrea mai tare. Mariuta a început să plângă si atunci a aparut un barbat al carui nume era Martisor. Acesta  i-a dat o floare cu petale roșii și albe, cu puteri magice, si i-a spus sa mai spele inca o data haina si apoi sa plece acasa. Cand fata a ajuns acasa, haina era complet uscata si alba ca zapada.  Baba Dochia, vazandu-si fiica vitrega intorcandu-se bucuroasa cu haina curata si cu floarea cu petale roșii și albe in par, a crezut ca a sosit primavara si a plecat in transhumanța, ajungand, în cele din urmă, la fel ca în prima versiune , inghetata și pietrificata.

– Potrivit altei legende, intr-o zi, ghiocelul s-a infuriat pe narcisa pentru ca a înflorit înaintea lui. Cele doua flori au început să se lupte. Narcisa l-a rănit pe ghiocel și sângele a inceput sa picure pe zapada. In locul în care a căzut sângele, a rasarit un alt ghiocel alb, dar acesta avea  pete roșii. O tânără a găsit floarea si si-a prins-o in piept.

– O alta legenda spune ca un tanar curajos a pornit sa gaseasca Soarele, devenit prizonier al norilor și al vântului (sau, în funcție de alte versiuni, al unui zmeu). După trei luni mohorate si friguroase, tanarul a ajuns la locul unde Soarele era prizonier. Cand tanarul l-a eliberat,  o lumină roșie a strapuns cerul, sau, în funcție de versiune, sângele zmeului a curs pe zăpadă și de atunci, roșul și albul se impletesc  pentru a anunța revenirea naturii la viata.

Legenda istorica a Martisorului

In primăvara anului 106, după războaiele dacice, împăratul roman Traian il urmarea pe tot cuprinsul tarii pe regele dac, Decebal, care s-a sinucis impreuna cu suita sa de nobili pentru a nu fi capturat. Sângele lor a inrosit pajiștile din jurul cetatii Sarmizegetusa, capitala dacica, unde, printre plăcile de zapada care se  topeau, rasareau primii ghiocei. Astfel  hraniti, acestia au rasarit mai multi și mai mari ca niciodată.  Poporul, întristat, i-a cules si i-a legat cu fire impletite din hainele de lână ale dacilor (uneori albe, alteori patate cu sânge), creand astfel primele martisoare.

***

Idele lui Marte: nume dat zilei a cincisprezecea din luna martie; data morții lui Iulius Caesar; dată fatidică.

Ide: nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman.

Silen: nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; prin extensie, persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică; personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos; satir.

© CCC

Comments

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.