Florile sunt pentru mine ca ochii prietenilor mei. Mă spionează, îmi trimit semne și schimb cu ei lungi priviri complice.
© CCC
Ea găsea forme „amuzante” în toate bibelourile ei chinezești și, de asemenea, în orhidee, și în special în orhideele Cattleya, care erau, alături de crizanteme, florile ei preferate.
(În căutarea timpului pierdut, În partea dinspre Swann)
© CCC
Pe verdea margine de șanț
Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.
Întâi pătrunse printre foi,
Și le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină – cum se suspină…
Și suspină – cum se suspină…
Albeața lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simțiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mișcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.
Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în brațele minciunii,
Și rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ș-un valț nebun le învârtea,
Un valț – din ce în ce mai tare,
Un valț – din ce în ce mai tare.
(Valțul rozelor)
O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.
Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?
Să amintească un bun-rămas?
Vreo întâlnire sub murmure?
Sau vreo plimbare-n molcom ceas
Pe câmp ori poate prin pădure?
Mai sunt pe lume el şi ea?
În ce ungher se află oare?
Sau poate-s veştejiţi aşa,
Precum aici această floare?
(Floarea)
În fragede cânturi cereşti – o melodie,
Abia de s-aude – cânt de ciocârlie,
Prima albă floare iată că învie,
Ghioceii străluce în perdea aurie.
Eu:
E prea devreme, floricico, prea devreme
Nordul răsuflă încă ger,
Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme,
Dumbrava e udă până la cer.
Abia de-i miji luminiţa aurie,
Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure,
Când dinţii de chiciură târzie
Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.
Floricica:
Viaţa noastră-i trai de fluturi,
Trează-n în zori, seara te scuturi;
E mai bună clipa – una în Prier,
Decât multe-n toamnă-n ger.
Pentru Domnul strângi pomană,
Daruri, la prieteni sau iubită,
Din floarea mea tu fă cunună,
Cunună pe cunună împletită.
Eu:
În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure
Ai crescut tu floare dragă!
Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare,
Cine-ţi dă mândrie, fală?
N-ai culorile din zori,
Nici baticul de tulipă,
Nici rochiţele de crin,
Nici roza pictată-n sân.
Te voi împleti-n cunună;
Dar încredere, de unde-atâta!
Prietenii şi cu iubita
Te primesc cu drag în mână?
Floricica:
Prietenii mă culeg de cu seară,
Înger vestitor de primăvară;
Prietenia n-are strălucire multă
La umbră mai bine-ascultă.
Demnă de ce-i mânuţa fetei
Spune-mi, divină Maria!
Pentru primul mugur-tulei,
Capăt prima… ah! doar întâia
Lacrimă.
(Poezii, vol. I – Balade și romanţe)
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrămioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.
Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.
Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte…
Floarea piere, viaţa trece!
(Lăcrămioare)
Ea nu credea, de exemplu, că o plantă ar avea o viaţă sufletească deosebit de complicată. Cum să-şi închipuie că o floare de clopoţel ar fi putut avea probleme în viaţa ei sentimentală, să sufere de iubire neîmpărtăşită ?
(Lumea Sofiei)