Citate despre Cultura

Filistinii urasc rasul. Ei denunta cu gravitate si rautate vendetei populare pe oamenii veseli. Si o data compromis pe tema veseliei, e greu intr-o societate ipocrita, sa mai poti fi respectat de prostii seriosi ori de ipocritii gravi…Rasul ca si comicul…sunt o atitudine in fata vietii si pana la un punct, o solutie filosofica. Dar exista ras si ras. Una e comicaria ieftina, apanaj de circ, si alta e rasul-atitudine, izvorat ca derivator al unei seriozitati, care gaseste ca la urma urmei tot distractia e cea mai inofensiva sanctiune aplicata urateniilor din lumea asta.

Pentru anumite structuri intelectuale, cultura rămâne singurul sol nutritiv. Fac parte dintre oamenii care şi-au dobândit conştiinţa de sine graţie culturii.

Trăim vremuri în care cultura e socotită cenuşăreasa existenţei. Alături de noi înfloreşte buruiana prostului gust şi prinde rădăcină urâtul... Anonim

Cultura nu se mosteneste, se cucereste.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

Cultura este suma tuturor formelor de arta, de iubire si de gandire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om sa fie tot mai putin inrobit.

Descoperitorii in domeniul tehnic au o soarta cu mult mai buna decat cei din domeniul moral. Omenirea e mai recunoscatoare acelora care ii perfectioneaza confortul de­cat fata de cei care ii atrag atentia asupra legilor care domina lumea sufletului. Pe cei dintii ii individualizeaza, le retine numele cu onoruri mari. Cei din urma sunt inglobati intr-o serie oarecare, fac parte dintr-un grup intreg, inecati in anonimat pur.

Omul trebuie sa-si dezvolte personalitatea la maximum, printr-o cura de imbogatire, de cultivare, de dezvoltare a tuturor valorilor sufletesti.

Fiecare om, chiar si cel mai umil, isi are filozofia sa.

Cand simpatizam puternic pe cineva, cream de obicei un tip ideal, pe care-l purtam in suflet si pe care persoana iubita trebuie sa-l imbrace, sa si-l apropie in totalitate. Si toate gesturile sale le asimilam acestui tip ideal. Daca din cand in cand suntem contrazisi, intrebuintam o intreaga sofistica pentru a ne demonstra noua insine identitatea intre persoana iubita si tipul nostru mental. Cu cat diferenta e mai mare, cu atat imaginatia noastra trebuie sa lucreze mai mult; cu cat obiectul e mai inferior, cu atat contributia noastra imaginativa e mai intensa, fiindca trebuie sa-l creeze aproape din nou.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Cu cat un om e mai cultivat, cu atat trebuie sa fie mai bun.

Cultura este un instrument manuit de profesori pentru a fabrica profesori, care atunci cand le vine randul, vor fabrica profesori.

Aşa cum Renaşterea a crescut şi s-a difuzat din centrul ei italian şi celelalte ţări ale Europei au primit răsunetele ei uneori cu o sută de ani întârziere, tot aşa clasicismul a pornit din Franţa, producând interesante şi particulare reacţii în alte ţări ale continentului.

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

Exclusivismul religios, crud si fanatic, opreste cresterea constiintei in omenire. Ignoranta nu este asa de detestabila decat fiindca nutreste prejudecatile care ne impiedica sa ne indeplinim adevaratele noastre functii, imprimandu-ne altele false, care sunt penibile, raufacatoare si crude in asa grad, incat sub imperiul ignorantei, cei mai cinstiti oameni devin criminali din datorie. Istoria religiilor ne ofera din plin pilde nenumarate: sacrificii umane, razboaie religioase, persecutii, arderi pe rug, vocatii monastice, practici execrabile iesite mai putin din rautatea oamenilor decat din boala lor.

Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca şi democraţia autentică să-şi producă anticorpii trebuincioşi pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.

A intelege inseamna a putea.  

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.