1 Decembrie

1947: Godfrey Harold “G. H.” Hardy, matematician englez proeminent, cunoscut pentru realizarile sale in teoria numerelor şi analiza matematica  (n. 1877)

Este cunoscut pentru lucrările sale în teoria numerelor și în analiză matematică. Non-matematicienii îl cunosc mai ales pentru două lucruri:

– Apologia unui matematician, eseul său din 1940, despre estetica matematicii cu un anumit conținut personal – poate cea mai bună mărturie a gândirii unui matematician aflat în activitate;

– relația sa specială ca mentor / îndrumător, începând din 1914, cu matematicianul indian Srinivasa Ramanujan; Hardy a recunoscut imediat geniul excepțional al lui Ramanujan; cu toate acestea, totul îi separa pe acești doi matematicieni: Hardy era un ateu britanic, riguros și precis, iar Ramanujan un indian mistic și intuitiv, dar au devenit prieteni și colegi; într-un interviu luat de Paul Erdős, când a fost întrebat care a fost cea mai mare contribuție a sa în matematică, Hardy a răspuns, fără ezitare, că a fost descoperirea lui Ramanujan.

Srinivasa Ramanujan

După ce a studiat la școala din Winchester, Hardy a intrat la Trinity College (Cambridge) după ce s-a clasat pe locul al  patrulea la examenul Tripos, un concurs de excelență în matematică. A aparținut societății secrete Cambridge Apostles.

Ani mai târziu, Hardy a căutat să elimine sistemul Tripos, estimând că acesta devenea un scop în sine, în loc să fie un mijloc spre un scop. Hardy este, de asemenea, creditat cu o reformă în matematica britanică, aducându-i rigoare, care anterior fusese o caracteristică a matematicii franceze, elvețiene și germane.

Matematicienii britanici se aflau în mare parte într-o tradiție a matematicii aplicate, în linia reputației lui Isaac Newton; Hardy era în ton cu metodele, dominante în Franța, ale Cursului de Analiză al Școlii Politehnice a lui Camille Jordan și și-a promovat într-o manieră agresivă concepția despre matematică pură, în special împotriva hidrodinamicii care era o parte importantă a matematicii de la Cambridge.

Hardy a fost profesor sadleirian la Cambridge între 1931 și 1942; a părăsit Cambridge pentru a prelua catedra saviliană de geometrie la Oxford, în urma consecințelor afacerii Bertrand Russell din timpul Primului Război Mondial.

[Catedra sadleiriană este o catedră de profesor de matematică pură la Universitatea Cambridge fondată în 1701 de Lady Mary Sadleir.

Catedra saviliană de geometrie. În 1619, Sir Henry Savile a creat două catedre la Universitatea din Oxford: cea de geometrie și cea de astronomie. Savile a cerut profesorului de geometrie să predea elementele lui Euclid și conicele lui Apollonius, precum și opera completă a lui Arhimede. El trebuia, de asemenea, să arate aplicațiile practice ale matematicii și să predea matematica, mecanica și teoria muzicii.]

Din 1911, a colaborat cu J. E. Littlewood la lucrări ample de analiză și teoria analitică a numerelor. Această contribuție (printre multe altele) a condus la progrese cantitative în teoria numerelor, la problema Waring, ca parte a ceea ce a fost numită metoda cercului Hardy-Littlewood.

În teoria numerelor prime au ajuns, de asemenea, la rezultate și la unele rezultate condiționale notabile. Acesta a fost un factor major în dezvoltarea teoriei numerelor ca sistem de conjecturi (presupuneri): de exemplu, prima și a doua conjectură Hardy-Littlewood.

Este cunoscut și pentru că a formulat principiul Hardy-Weinberg, o teoremă fundamentală în genetica populației, independentă de cea a lui Wilhelm Weinberg în 1908.

Din punct de vedere social, a fost asociat cu Grupul Bloomsbury și cu Apostolii Cambridge și a fost un pasionat al jocului de cricket. Conform mărturiilor celor care l-au cunoscut cel mai bine (colaboratorul său de lungă durată J. E. Littlewood, elevul său Alan Turing și prietenul său Charles Percy Snow), despre Hardy nu se știa dacă avea un iubit sau o iubită. Hardy nu s-a căsătorit niciodată și, spre sfârșitul vieții, sora lui a avut grijă de el.

Mai mult…

1135: Henric I al Angliei

1521: Papa Leon al X-lea

1709: Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac (n. 1644)

1825: Alexandru I, țar al Rusiei (1801-1825) (n. 1777)

Alexandru I Pavlovici Romanov a fost țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.

Alexandru s-a născut în 1777 la Sankt Petersburg, fiu al Marelui Duce Pavel Petrovici, mai târziu Pavel I al Rusiei, și al Mariei Feodorovna, fiica Ducelui de Württemberg.

A urcat pe tron după ce tatăl său a fost asasinat și a condus Rusia în perioada războaielor napoleoniene. În prima parte a domniei a încercat să introducă reforme liberale, pe când în cea de-a doua a abordat o conducere arbitrară, iar o parte din vechile reforme au fost abolite. În ceea ce privește politica externă, Alexandru a obținut un succes recunoscut, câștigând numeroase campanii. În particular, sub domnia sa, Rusia a obținut Finlanda și o parte din Polonia.

Contradicțiile misterioase ale personalității sale îl fac pe Alexandru unul din cei mai interesanți țari. Pe deasupra, moartea sa este învăluită în mister, iar locul unde se află rămășițele sale rămâne necunoscut.

După anunţarea morţii sale, au aparut dubii în Rusia, alimentate de faptul că mulţi oameni, care au trecut prin fata corpului sau pentru a-si lua ramas bun, nu au reusit sa-l recunoasca. S-a instalat apoi zvonul că ţarul si-ar fi inscenat moartea si s-ar fi retras departe de oameni, punand in locul sau un soldat care ii semana intrucatva.

Câţiva ani mai târziu, intr-adevar, un calugar pe nume Kusmici Fiodor a fost recunoscut de mulţi oameni ca fiind Alexandru I: arestat, biciuit şi deportat în Siberia, a devenit apoi staret şi a murit pe 20 ianuarie 1864 la Tomsk, in Siberia. Identitatea dintre Kusmici Fedor şi Alexandru I, este acum acceptata de către unii istorici, fiind, de altfel,  împărtăşită şi de familia Romanov. Acesti istorici spun că Alexandru s-a retras voluntar din lume, probabil ca să ispăşească vina pentru moartea tatălui său, Pavel I, la care considera ca a luat parte, sprijinind involuntar conspiraţia ce trebuia sa-l asasineze.

1830: Papa Pius al VIII-lea (n. 1761)

1960: Ion Vasilescu, compozitor român (n. 1903)

1968: Nicolae Bretan, compozitor si bariton român (n. 1887

1866: George Everest, geograf britanic (n. 1790)

1973: David Ben Gurion, om politic, prim ministru al Israelului (n. 1886)

1977: Petre Constantinescu–Iași, istoric și om politic, membru al Academiei Române

2006: Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.