Aniversari 1 februarie
Un zugrav, Autoportret
1868: Ștefan Luchian, pictor român, maestru al pastelurilor delicate și expresive, supranumit “poetul plastic al florilor”(d. 1916)
Ștefan Luchian a studiat la Școala de Arte Plastice din București cu Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu (1885-1889), la Academia de Arte din München (1889-1890) și la Académic Julien din Paris (1891-1892). Influențat inițial de Nicolae Grigorescu, a fost ulterior influențat de impresionism și de tradițiile artei populare.
Luchian a pictat portrete ale oamenilor de rând și s-a adresat temei protestului social (Împărțirea porumbului, 1905-1906). În peisajele și naturile sale moarte a realizat culori strălucitoare și s-a străduit să obțină compoziții clare și simple (Anemonele, 1908).
Anemone, Ștefan Luchian, 1908
“Florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele – este de ajuns să se menționeze Anemonele – adevărate capodopere.
Ștefan Luchian, 1 febr. 1868 – 28 iun. 1916, pictor român, renumit pentru peisajele și naturile sale moarte. Alături de Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, este unul dintre principalii fondatori ai picturii românești moderne.
Născut în 1868 în Ștefănești, un sat din județul Botoșani, a fost fiul maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Familia lui Luchian s-a mutat la București în 1873; mama lui a vrut să se alăture școlii militare pentru a urma aceeași carieră ca tatăl său, dar a preferat să se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii de Arte Plastice din București, unde a fost încurajat să urmeze o carieră de pictor de către Nicolae Grigorescu, a cărui operă avea să aibă o influență majoră asupra întregii sale creații1.
Din toamna anului 1889 Luchian a studiat timp de două semestre la Academia de Arte Frumoase din München, unde a creat copii ale operelor lui Correggio și Rembrandt care se află la Kunstareal. După întoarcerea în România, a participat la prima expoziție a grupului Cercul Artistic.
S-a dovedit incapabil să accepte regulile academice impuse de școala bavareză și școala românească. În anul următor, a plecat la Paris, unde a studiat la Académie Julian și, deși student al artiștilor academici William Bouguereau și Tony Robert-Fleury, a făcut cunoștință cu impresionismul.
Tabloul lui Luchian Ultima cursă de toamnă arată influența lui Édouard Manet și a lui Edgar Degas, dar și ecoul Societății Artiștilor Independenți, modernismului și postimpresionismului (ceea ce este evident și în lucrările create după întoarcerea sa la București).
Ultima cursă de toamnă, Ștefan Luchian
În 1896, alături de Nicolae Vermont, Constantin Artachino și Alexandru Bogdan-Pitești, a fost unul dintre principalii fondatori ai Salonul Independenților din București. În 1900, a contribuit cu două pasteluri la pavilionul românesc la Expoziția Universală.
Suferind de paralizie din 1909, a trebuit să-și trăiască restul vieții într-un fotoliu. Acest lucru nu l-a împiedicat să lucreze la o serie de tablouri cu peisaje și flori. Începuse să picteze flori de la început, dar din 1908 și-a dedicat toată energia sa creatoare în această direcție.
Trandafiri, Ștefan Luchian, 1910, o compoziție deosebit de delicată
Spre sfârșitul vieții, Luchian nu a mai putut ține pensula cu degetele și a trebuit să o țină legată de încheietura mâinii pentru a continua să lucreze.
Interior (Lorica), ultimul tablou pictat de Ștefan Luchian
În această perioadă începea să se bucure de un succes considerabil – fenomen pe care scriitorul Tudor Arghezi l-a atribuit apariției lui Demetriu Ionescu ca om politic (Ionescu devenise centrul unei mode și subiect de imitație și a fost printre primii care au cumpărat mai mult de un tablou de la Luchian.
Când boala sa a devenit notorie, s-a răspândit zvonul că Luchian a permis altcuiva să picteze în numele său; scandalul cauzat a dus la arestarea lui Luchian sub acuzația de fraudă (a fost eliberat la scurt timp). Arghezi a fost unul dintre rarii săi apărători.
Unul dintre ultimele evenimente din viața lui Luchian a fost vizita pe care i-a făcut-o compozitorul și violonistul George Enescu. Deși nu se mai întâlniseră până atunci, Enescu i-a cântat la vioară ca un omagiu personal adus artistului în ultimele sale zile.
Stefan Luchian a murit în 1917 la București și este înmormântat în cimitirul Bellu.
Continuator al operei lui Grigorescu, pictura lui Luchian este mai modernă și mai sobră decât cea a maestrului său. Integrând anumite realizări ale lui Paul Gauguin sau Vincent van Gogh, a dezvoltat un stil liric și colorat. Demonstrând sentimente de solidaritate cu țăranii săraci (Împărțirea porumbului, 1905), portretele și autoportretele sale sunt uneori dramatice și impregnate de sentimente dureroase. Peisajele și aranjamentele florale sunt delicate și expresive.
Potrivit lui Jacques Lassaigne, „Luchian a știut să mențină un stil complet românesc, adoptând cel mai universal ton”.
Dacă pictura sa este neo-impresionistă din punct de vedere tehnic, lirismul și viziunea sa dramatică îl apropie de expresionism cu o influență subiacentă a artelor populare.
În anii 1930, impactul lui Luchian asupra artei românești a devenit subiect de dispută în lumea culturală.
În 1948, Luchian a fost ales postum în Academia Română. O școală de arte plastice din Botoșani îi poartă numele.
Viața sa a făcut obiectul unui film al regizorului Nicolae Mărgineanu în 1981, Luchian. Personajul său a fost interpretat de actorul Ion Caramitru.
1690: Francesco Maria Veracini, compozitor italian (d. 1768)
1873: Joseph Allard, violonist american
1838: Nicolae Gane, scriitor și politician român, membru (1908) al Academiei Române (d. 1916)
1848: Sava Henția, pictor român (d. 1904)
1852: Ion Luca Caragiale, dramaturg, prozator, poet român (d. 1912)
Marele dramatug, născut pe 30 ianuarie, este trecut în actele oficiale cu data de naştere pe 1 februarie.
1860: Gustav Weigand, filolog german (d. 1930)
1894: Lucian Grigorescu, pictor român postimpresionist (d. 1965)
Pictorul, pe care criticul N. Argintescu-Amza îl considera, în monografia ce i-a consacrat-o, “unul dintre cei mai interesanți, mai complexi și mai personali postimpresioniști în cadre mondiale”.
1895: John Ford, cineast american de origine irlandeza
1901: Clark Gable, actor american (d. 1960)
Actor hollywoodian, printre cei mai populari din SUA, Clark Gable a personificat în anii ‘30 genul aventurierului carismatic cu inimă generoasă. Cariera sa, începuta alaturi de Joan Crawford, este lansata cu “New York-Miami” ( It Happened One Night, 1934) al lui Frank Capra si Mutiny on the Bounty al lui Frank Lloyd (1935). Aceasta culminează cu Gone with the wind (1939), un film recompensat cu 10 premii Oscar, în care a jucat rolul memorabil al cinicului Rhett Butler.
1905: Emilio Gino Segrè, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1989)
1922: Renata Tebaldi, soprană italiană (d. 2004)
1928: Octavian Sava, dramaturg român, realizator TV, autor de texte umoristice
1931: Boris Nikolaevici Elțîn, politician rus (d. 2007)
Politician rus, Boris Elţîn s-a născut într-un sat din Urali, in Rusia. Intrat in politică de foarte tanar, a devenit primul presedinte al Rusiei în 1991, după căderea comunismului în URSS. Sarcina lui a fost aceea de a schimba sistemul economic pe care ruşii l-au cunoscut timp de aproape 45 de ani. În ciuda numeroaselor opozitii, a fost reales în 1996. Problemele sale de sănătate l-au forţat să părăsească politica.
1934: Nicolae Breban, scriitor român
1938: Constantin Popovici, sculptor român (d. 1995)
1939: Claude François, cantaret francez de muzica pop si compozitor
A popularizat melodiile Comme d’habitude, care va fi preluat în limba engleză de către Frank Sinatra sub titlul My Way, tradus de Paul Anka doi ani mai târziu, Le Téléphone pleure” – “Belles Belles Belles” – adaptare in limba franceza a unei melodii de Everly Brothers.
1944: Lucian Boia, istoric român
1944: Petru Popescu, poet, scenarist și prozator român, stabilit în SUA din 1975
1946: Aquilina Severin, cântăreață de muzică ușoară românească.
1965: Brandon Lee, actor american, fiul lui Bruce Lee
1965: Stéphanie Grimaldi de Monaco, mezina familiei Grimaldi, fiica lui Grace Kelly
1968: Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley
1973: Yuri Landman, constructor de instrumente muzicale