1 Octombrie

208: Alexandru Sever, împărat roman (d. 235)

Alexandru Sever, Alexander Severus, nume complet Marcus Aurelius Severus Alexander, născut Gessius Bassianus Alexianus, 1 oct. 208 – 18 mar. 235, a fost crescut de bunica sa Julia Mæsa, cumnata lui Septimius Sever, și de mama sa Julia Mamæa. Tânărul prinț a primit o educație aleasă.

A fost fiul lui Gessius Marcianus. Și-a primit toate titlurile după ce tatăl său a fost asasinat la ordinul împăratului Macrinus în 218. Prima sa soție, Memmia, probabil de origine africană, ar fi fost executată. A doua sa soție, Orbiane, era o aristocrată romană. Originar din Siria romană, la fel ca predecesorul său Elagabal, nu dorea să fie văzut ca atare, ci în primul rând ca un roman. A fost numit Alexandru pentru că s-a născut într-un templu dedicat lui Alexandru cel Mare.

Strănepot al împăratului Septimius Sever, îl succede pe vărul său Elagabal (Heliogabalus), care îl alege Cezar în 221. Elagabal a încearcat apoi să revină asupra deciziei sale, dar Julia Mæsa a provocat o revoltă a pretorienilor care l-a costat viața.

Asasinarea lui Elagabal l-a făcut automat pe Alexandru Sever noul împărat. Imediat, Alexandru Sever a fost numit August de Senat. Cu toate acestea, a refuzat titlul de „Mare” și „Antonin”. Acest refuz al titlului și al numelui dat de Senat a făcut cunoscut faptul că era ferm și poseda o mare tărie de caracter; armata va fi cea care avea să-i dea numele de Sever.

Și-a început domnia la vârsta de 14 ani și avea să moară la nici 27 de ani. A luat măsuri împotriva celor luate de predecesorul său, în special în domeniul religios. Astfel, a înapoiat la Emese, oraș din Siria,  „piatra neagră” a cultului solar, un obiect de indignare pentru anumiți romani. S-a căsătorit cu fiica vărului său Varius Marcianus, Orbiane, declarată Augusta și rău văzută de Mamaea.

O domnie paradoxală: calități personale și neîncredere în armată

Două trăsături de caracter principale îl defineau pe tânărul împărat: era foarte influențat de mama sa, împărăteasa Julia Mamaea, și nu era foarte talentat în domeniul militar; chiar avea o aversiune față de lupte și violență în general.

Avea o reputație de iubitor de înțelepciune, fiind pasionat de personaje ilustre din vremurile străvechi, precum Ahile, Platon, Alexandru cel Mare, Cicero… Avea în apartamentele sale portretele și busturile acestor oameni iluștri.

Domnia sa a fost în general descrisă ca fiind pașnică și fără vărsare de sânge. A trăit și s-a îmbrăcat simplu, a fost evlavios și nu s-a complăcut în pasiuni exagerate ca atât de mulți dintre predecesorii săi.

Mamaea, mama lui, adunase o avere; dar el avea spirit de economie fără să fie, totuși, zgârcit: la banchete, limita numărul de oaspeți, iar anumite feluri de mâncare erau servite doar la festivaluri.

Împăratul Alexandru Sever era drept, îngăduitor, onorabil, iar teama de atacuri îl făcuse suspicios. Pe parcurs, bănuielile lui s-au domolit. În general, era amabil cu toată lumea. Era un reformator, a tolerat creștinii și nu a tolerat nicio persecuție față de aceștia (conform anumitor scrieri, această atitudine, care contrastează brusc cu cea a multor predecesori și succesori ai săi, provenea din influența lui Mamaea asupra lui, care era în relații foarte bune cu ei).

Ascultând oamenii, a încercat să aducă ordine în administrația Romei după tulburările domniei vărului său primar și predecesor Elagabal. Mama lui, geloasă pe soția sa, a făcut-o să se exileze, astfel încât fiul să-i rămână fidel, supus. Niciun soldat nu aprecia faptul că era prea supus față de mama sa.

Izvoarele antice îl laudau pe noul împărat, împodobindu-l cu toate calitățile. Numai istoricul roman Herodian și-a exprimat rezerva afirmând că Alexandru Sever a fost blând și amabil, dar s-a dovedit slab ca lider și nu avea autoritate în fața armatei. Cu toate acestea, tânărul împărat, sub influența mamei și a bunicii sale, Julia Maesa, a acordat un rol important Senatului, din care doisprezece membri vor forma un „consiliu de guvernare” (și de regență, atâta timp cât era minor) în jurul lui.

A preferat să delege problemele militare unor demnitari care aveau încredere în el. S-a înconjurat de consilieri eminenți, precum juriștii Ulpien, care a devenit prefect pretorian (comandantul gărzii imperiale), sau Herennius și Modestinus.

A lansat o importantă politică urbanistică, odată cu reconstrucția băilor termale ale lui Nero, redenumite Termele Alexandrinæ, care se aflau pe Campus Martius (Câmpul lui Marte).

Moartea bunicii sale Julia Mæsa, în 223, l-a slăbit politic pe împărat, deoarece aceasta a avut o influență puternică, inclusiv asupra multor generali și ofițeri. De fapt, militarii nu vedeau cu ochi buni restabilirea unui regim politic dominat de funcționari publici. Astfel, o revoltă pretoriană l-a costat viața pe Ulpien, ucis chiar în fața împăratului îngrozit, iar fostul guvernator al Panoniei, celebrul istoric Dio Cassius, a preferat imediat să se retragă în Bitinia, provincia sa natală.

Împăratul Alexandru Sever a ridicat o serie de noi impozite. Dar, potrivit diverselor surse, oamenii plăteau de treizeci de ori mai puține impozite sub domnia sa decât pe vremea predecesorului său Elagabal. Domnia sa a fost caracterizată și de reforme economice care îi ajutau pe cei mai săraci.

Ca suveran a determinat emisiunea de monedă din electrum (un aliaj natural din aur și argint).

Îl admira pe Alexandru cel Mare, curajul de a lupta și voința de cucerire, care lipseau temperamentului său. Era extrem de dur cu armata, pe care o făcea mereu să plătească un preț ridicat atunci când era vinovată de nesupunere sau furt, de care avea oroare.

Un asasinat care va provoca o lungă perioadă de anarhie militară

În politica externă, împăratul se confrunta cu persanii sasanizi. Aceștia și-au refăcut unitatea în 227, sub conducerea regelui Ardashir I, și au jefuit Mesopotamia și Capadocia în 231. Împăratul, în fruntea unei armate considerabile, a întreprins o campanie împotriva persanilor, dar succesul nu a fost deplin.

Se confrunta adesea cu revolte sporadice ale trupelor sale care se temeau de deciziile sale. I se reproșa adesea influența mamei sale asupra lui. În 234, s-a dus la Mogontiacum (Mainz) pentru a-i respinge pe germani, în special pe alamani, dar a ezitat să lupte și a preferat să negocieze pacea. Această politică de non-violență a fost taxată drept slăbiciune de către șefii armatei.

Pe 18 martie 235, l-au asasinat în cortul său pe împăratul Alexandru Sever, în vârstă de 26 de ani, care se retrăsese acolo singur pentru a se odihni. Aceștia au asasinat-o în aceeași zi și pe împărăteasa Mamaea, mama sa, și l-au proclamat imediat împărat pe unul dintre ai lor, pe Maximin. Circumstanțele morții sale variază oarecum de la autor la autor; a fost într-adevăr asasinat în cortul său, fie de un soldat gal, fie de unul sau mai mulți soldați romani, poate chiar la ordinul lui Maximin.

Alexandru Sever, pentru o clipă, a cerut iertare, spre a i se cruța viața, dar a cedat în tăcere la loviturile ucigașe. Asasinarea sa va deschide perioada lungă și deplorabilă a anarhiei militare, care va dura până la domnia lui Aurelian și chiar a lui Dioclețian, adică exact 50 de ani.

Figura lui Alexandru Sever a fost amplificată de Istoria Augustă (lat. Historia Augusta), o colecție târzie de biografii romane, ale împăraților și ale unor apropiați ai acestora. De fapt, era un împărat prea tânăr. Deși înzestrat cu multă bunăvoință, avea aversiune față de activitatea și violența militară din timpul său. Diverse surse îi retranscriu viața și, în general, există două tendințe: cea care îl „zeifică” și cea care îl consideră un împărat slab.

Tragedia personală a lui Alexandru Sever a constat în faptul că era un împărat prea tânăr, destinat să conducă în vremurile în care violența era principala caracteristică a puterii și modalitatea de a se menține la putere.

Dinastia Severilor s-a încheiat așa cum a început, cu o lovitură de stat. Armata, care a fost principalul său adversar, era acum pe deplin conștientă de forța sa: va juca un rol preponderent în perioada care urma să înceapă, cea a anarhiei militare, o perioadă de criză și mare incertitudine.

Împărații se vor succeda, întotdeauna prin intermediul armatei romane care va decide, cu violență, dacă va păstra sau nu un împărat la putere. În plus, imperiul va fi din ce în ce mai amenințat de invaziile barbare, de epidemii dramatice și de diverse crize economice.

1207: Henric al III-lea al Angliei (d. 1272)

1685: Carol al VI-lea, Împărat Roman (d. 1740)

1720: Martin Felmer, învățat german (d. 1767)

1729: Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (d. 1777)

1794: Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt (d. 1871)

1847: Simion Florea Marian, folclorist și etnograf român (d. 1907)

1865: Paul Dukas, compozitor și critic de muzică francez (d. 1935)

1878: Vasile Demetrius, poet, prozator și traducător român (d. 1942)

1881: William Boeing, pionier al aviației (d. 1956)

1890: Constantin C. Nottara, compozitor, violonist și critic muzical român (d. 1951)

1903: Wladimir Horowitz, pianist ruso-american (d. 1989)

1919: Nicolae Cajal, medic român de etnie evreiască (d. 2004)

1920: Walter Matthau, actor american (d. 2000)

1921: James Whitmore, actor american (d. 2009)

1922: Chen-Ning Franklin Yang, fizician american de origine chineză, laureat Nobel

1924: Jimmy Carter, al 39-lea președinte al Statelor Unite

1925: Finn Carling, scriitor norvegian (d. 2004)

1929: Gheorghe Vitanidis, regizor român (d. 1994)

1930: Philippe Noiret, actor francez (d. 2006)

1935: Julie Andrews, actriță britanică

1946: Coca Bloos, actriță română

1950: Petru Lificiu, politician român

1950: Niculae Mircovici, politician român

1953: Valeriu Stoica, avocat și politician român

1955: Ion Stratan, bibliotecar, filolog, poet, publicist român (d. 2005)

1956: Cristian Tudor Popescu, scriitor și jurnalist român

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.