10 Iunie

1949: Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel (n. 1882)

Sigrid Undset a fost prima dintre cele trei fiice ale familiei. Mama ei, Anne-Charlotte Gyth, era o daneza educata, eleganta, vorbea fluent franceza şi germana şi adora Italia. Aceasta provenea dintr-o familie  burgheza danezo-norvegiana, expatriata în secolul trecut din Norvegia si locuia in Castelul Kallundborg din Danemarca. S-a căsătorit cu un celebru norvegian din Trøndelag caruia ii devenise secretara. Ingwald Undset era un tanar arheolog strălucit, care în 1881 a susţinut o teză cu privire la inceputurile Epocii de Fier în Europa de Nord. Pentru cercetarile sale, călătorea în mod constant în întreaga Europă.

Sigrid s-a născut în Kallundborg, dar parintii ei s-au mutat în Norvegia, atunci când avea doi ani. In copilarie a facut cunostinta cu folclorul, legendele si istoria Norvegiei. In romanele din prima perioada a scris despre pozitia femeii din clasa de mijloc in societatea contemporana ei. In capodopera sa, trilogia Kristin Lavrandsdatter (Kristin, fiica lui Lavrans), actiunea este situata in Norvegia medievala si prezinta viaţa din Scandinavia, în Evul Mediu, infatisand viata si dezvoltarea spirituala a unei femei puternice. Cartea a fost publicata intre 1920 – 1922, în trei volume.

Datorita implicarii emoţionale intense din timpul scrisului si redescoperirii epocii medievale atat de dragi tatălui ei, Sigrid s-a convertit la catolicism in 1924. Expert in polemica literara, a devenit o adepta ferventa a religiei catolice intr-o tara cu religie de stat protestanta.

Ultimele sale lucrari, printre care romanul istoric Stapanul din Hestviken (1925-1927) si romanele ce trateaza teme contemporane ei, reflecta interesul autoarei pentru religie.

Pentru trilogia Kristin Lavrandsdatter şi pentru cele patru volume despre Olav Audunssøn, cunoscute sub numele de tetralogia Stapanul din Hestviken, scriitoarea cvadragenara a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1928.

A fugit din Norvegia in Statele Unite, în 1940, din cauza opoziţiei sale fata de Germania nazistă şi fata de ocupaţia germană, dar a revenit la sfarsitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945.

Având un rol important în literatura norvegiană interbelica, este autoarea a treizeci şi şase de titluri de romane, a zeci de eseuri şi sute de articole.

Mai mult…

323 î.e.n.: Alexandru cel Mare (n. 356 î.e.n.)

Alexandru al III-lea al Macedoniei, cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare, a schimbat singur fața lumii antice în puțin mai mult de un deceniu.

Alexandru s-a născut în Pella, vechea capitală a Macedoniei, pe 20 iulie 356 î.e.n. Părinții săi erau Filip al II-lea al Macedoniei și soția sa, Olimpia. Alexandru a fost discipolul filosofului grec Aristotel, primind o educaţie atentă sub coordonarea acestuia.

Excela în exerciţii fizice şi s-a dovedit a fi un elev strălucit. La vârsta de 16 ani, tatăl său i-a încredinţat regenţa regatului, iar după doi ani va lua parte la bătălia de la Cheroneea.

Tatăl său, Filip, a fost asasinat în 336 î.e.n. și Alexandru a moștenit un regat puternic, dar volatil, schimbător. I-a eliminat rapid pe adversarii săi de acasă. În decurs de un an, a înăbuşit răscoalele din regat, apoi a trecut în Grecia, unde Teba se instalase în fruntea unei coaliţii. Și-a impus autoritatea prin simpla sa prezenţă şi a făcut în aşa fel încât la Corint să fie numit general al grecilor, reafirmând puterea macedoneană în Grecia. După o campanie până la Dunăre (335), Alexandru s-a întors în Grecia, din nou revoltată, şi a nimicit Teba, care se afla din nou în fruntea răsculaţilor.

În primăvara anului 334, a trecut în Asia Mică cu o armată de 35.000 – 40.000 de oameni, plecând să cucerească masivul Imperiu persan. În mai 334, a înfrânt armata satrapilor perşi la Granicos, apoi a luat în stăpânire coastele Asiei Mici. A străbătut Anatolia până la Tars, trecând prin Gordion şi Ancyra, apoi a pătruns în Siria. Darius al III-lea, regele perşilor, îl aştepta la Isos cu o mare armată; perşii au fost învinşi şi Darius a fugit, lăsându-şi familia în mâinile inamicului.

Alexandru a asediat oraşul Tyr (Liban), pe care l-a cucerit după şapte luni de asediu (august 332). A intrat apoi în Egipt, unde a întemeiat Alexandria. A mers în celebrul templu al lui Zeus-Amon (în oaza Kharga), unde a fost recunoscut ca fiu al zeului.

În 331 a trecut în Asia, a traversat Eufratul şi Tigrul și a înfrânt, la Gaugamela, o nouă armată a lui Darius. Învins, regele a fugit în Persia, Alexandru a intrat în Babilon, iar mai apoi a plecat în urmărirea regelui persan; a ocupat Susa şi Persepolis – reşedinţe regale – înaintând spre nord. În anul 330, Darius a fost asasinat în Media, de către Besos, satrapul Bactrianei, care s-a proclamat rege. Alexandru va reuşi să-l prindă şi să-l omoare pe acesta în 329.

În pofida dificultăților copleșitoare, și-a condus armata la victorii pe teritoriile persane din Asia Mică, Siria și Egipt, fără a suferi vreo înfrângere. Cea mai mare victorie a sa a fost în Bătălia de la Gaugamela, în ceea ce este acum nordul Irakului, în 331 î.e.n. Tânărul rege al Macedoniei, conducătorul grecilor, stăpânul Asiei Mici și faraonul Egiptului a devenit „marele rege” al Persiei la vârsta de 25 de ani.

În următorii doi ani, Alexandru va supune popoarele din Asia Centrală, conducându-şi armata până în Iaxarta (actualul Sir-Daria). În Bactriana (nordul Afganistanului) s-a căsătorit cu Roxana, fiica unui prinţ bactrian, Oxiarte.

Împotriva lui Alexandru va fi organizat un complot, condus de Filotas, fiul lui Parmenion. Complotiştii vor fi executaţi, inclusiv Parmenion (asasinat din ordinul lui Alexandru – se pare că acesta nu a fost implicat în respectivul complot).

În 327 Alexandru a pătruns în India, a traversat fluviul Indus şi l-a înfrânt pe Porus, un puternic al locului.

A pătruns mai apoi în interior, spre Gange, până la fluviul Hifais, dar s-a oprit din înaintare datorită refuzului armatei de a-l mai urma. Astfel, marele cuceritor a fost nevoit să pună capăt cuceririlor sale. În timp ce o parte a armatei revenea în Persia pe mare – flota era condusă de cretanul Nearh – navigând de-a lungul coastelor, Alexandru a hotărât să se întoarcă prin deşerturile Gedrosiei (Belucistan), unde a pierdut mai mulţi oameni decât în orice bătălie. A ajuns la Susa în iarna anului 325.

Pentru a realiza o apropiere de perşi, Alexandru a organizat nunţile de la Susa, în care numeroşi greci şi macedoneni erau căsătoriţi cu femei persane; el însuşi va lua în căsătorie pe Barsina, fiica lui Darius.

În următorii opt ani, în calitatea sa de rege, comandant, politician, cărturar și explorator, Alexandru și-a condus armata încă 11.000 de mile, fondând peste 70 de orașe și creând un imperiu care se întindea pe trei continente și acoperea aproximativ două milioane de mile pătrate. Întreaga zonă din Grecia, în vest, la nord, până la Dunăre, la sud, în Egipt și la est, până în Punjabul indian, a fost legată într-o vastă rețea internațională de afaceri și comerț. Aceasta a fost unită de o limbă și o cultură greacă comune, în timp ce regele însuși a adoptat obiceiuri străine pentru a-și conduce milioanele de supuși de diverse etnii.

Reîntors la Babion, pregătea alte planuri de cucerire, când l-a surprins moartea, în vara anului 323; nu se ştie dacă a fost otrăvit sau dacă a murit din cauza malariei (febră), în Babilon, pe 10 iunie 323 î.e.n. Deşi nu şi-a desemnat urmaşi, a lăsat inelul unuia dintre ofiţerii săi, Perdicas.

Lui Alexandru i se atribuie întemeierea a peste 70 de oraşe, dintre care unele au primit numele lui. Alexandru a fost recunoscut ca un geniu militar, care a condus întotdeauna prin puterea exemplului, deși credința sa în propria indestructibilitate a însemnat că era adesea nesăbuit cu propria viață și cu cea a soldaților săi. Faptul că armata sa a refuzat să-l urmeze o singură dată în 13 ani de domnie, în timpul căreia au existat lupte constante, indică loialitatea pe care a inspirat-o.

Mai mult…

1437: Ioana de Navara, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Angliei (n. 1370)

1580: Luís de Camões, poet portughez (n. 1524)

1836: André-Marie Ampère, fizician și matematician francez (n. 1775)

1918: Arrigo Boito, compozitor și poet italian (n. 1842)

1924: Anna Palm de Rosa, pictoriță suedeză (n. 1859)

1967: Spencer Tracy, actor american (n. 1900)

1983: Geo Barton, actor român de teatru și film (n. 1912)

2004: Ray Charles, cântăreț și pianist american (n. 1930)

2008: Cinghiz Aitmatov, scriitor kirghiz (n. 1928)

2016: Christina Grimmie, cântăreață și pianistă americană (n. 1994)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.