Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
10 iunie

10 iunie – Ziua Mondială Art NouveauWorld Art Nouveau Day

Ziua Mondială Art Nouveau există din 2013. Sărbătorită în fiecare 10 iunie, ziua internațională onorează geniul marilor creatori ai stilului Art Nouveau.

Această zi corespunde cu data comemorativă a morții a doi mari arhitecți Art Nouveau: catalanul Antonio Gaudi și maghiarul Ödön Lechner.

Art Nouveau este cel mai frecvent nume dat mișcării de reînnoire a artelor decorative și arhitecturii care a avut loc în Occident spre sfârșitul secolului al XIX-lea fiind un stil în arta ornamentală care a înflorit aproximativ între 1890 și 1910 în toată Europa și Statele Unite.

Stilul Art Nouveau se caracterizează prin utilizarea unor linii lungi, sinuoase, a curbelor și a formelor organice și a fost folosit mai ales în arhitectură, design interior, design de bijuterii și sticlă, afișe și ilustrații.

A fost o încercare deliberată de a crea un stil nou, liber de istoricismul imitativ care a dominat o mare parte din arta și designul secolului al XIX-lea.

Art Nouveau s-a dezvoltat mai întâi în Anglia și s-a răspândit curând pe continentul european, unde a fost numit Jugendstil în Germania, Sezessionstil în Austria, Stile Floreale (sau Stile Liberty) în Italia și Modernismo (sau Modernista) în Spania.

Astfel, expresia „Art Nouveau” consacră un fenomen exprimat sub un mare număr de nume și, uneori, supranume: în Austria și Germania, Jugendstil (stilul tinerilor) îi urmează lui Neustil (stilul nou), în timp ce Sezessionstil (stilul secesiunii vieneze), Secesionismul, rămâne limitat la Viena. Statele Unite cunosc stilul Tiffany, Marea Britanie, mișcarea Arts and Crafts, Olanda, Nieuwe Kunst (arta nouă), iar Belgia, mișcarea sau linia belgiană și stilul Horta. În Spania, vorbim de Arte joven (arta tinerilor) sau modernismo (modernism), în Italia de Stile floreale (stilul floral) sau Stile Liberty (stilul libertate), stilul 1900, stilul tăiței, stilul metrou și chiar stilul rastaquouère (exotism de prost gust) în Franța.

[Rastaquouère, termen peiorativ desemnând, în esență, în secolul al XIX-lea, o persoană, de obicei de origine sud-americană sau mediteraneană, care etalează un lux spectaculos și de prost gust și ale cărei mijloace de existență sunt suspecte; un personaj exotic care manifestă un lux suspect și de prost gust. Termen de origine hispano-americană (rastracuero), este folosit începând din 1880 pentru a desemna parveniții.]

Termenul Art Nouveau a fost inventat de o galerie din Paris care a expus o mare parte din aceste lucrări. În 1895, colecționarul și dealerul de artă francez de origine germană Samuel Bing a deschis un magazin de opere de artă la Paris și l-a denumit „L’Art nouveau”, preluând astfel expresia creată de revista belgiană L’Art moderne, fondată în 1881.

Acest termen „Art Nouveau” va fi folosit pentru a descrie creațiile arhitecților și decoratorilor avangardiști de la sfârșitul secolului al XIX-lea și primii ani ai secolului XX. Mișcarea se va manifesta la scară internațională, întinzându-se de la Londra până la Viena și Chicago.

Art Nouveau își propune să întemeieze un stil care nu datorează nimic trecutului și care poate pătrunde în toate nivelurile activității zilnice, de la arhitectură la modă, atât în ​​stradă, cât și în interioare. Scopul final ar fi opera totală (numită de germani Gesamtkunstwerk), care ar rezuma aspirațiile de modernitate ale unei societăți în plină transformare. Dar, în loc să acorde prioritate inginerului – sau designerului – asupra artistului, așa cum ar face secolul al XX-lea, Art Nouveau a crezut că artistul singur era capabil să ofere lumii moderne o față armonioasă.

Nașterea stilului Art Nouveau 

Poster Art Nouveau – Reverie

Reînnoirea interesului pentru perioada medievală, care a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atât în ​​Europa, cât și în Statele Unite, a avut un anumit impact asupra apariției stilului Art Nouveau: astfel, urmând exemplul sculptorilor de capiteluri de catedrale medievale, unii artiști au operat o întoarcere la observarea și imitarea naturii producând în același timp noi forme, în noi materiale.

Arhitectul și teoreticianul francez Eugène Viollet-le-Duc, în discuțiile sale despre arhitectură (1863-1872) stigmatizează planeitatea decorațiunilor neoclasice, care nu mai corespund realităților vremii.

În Anglia, William Morris, un discipol al polimatului epocii victoriene John Ruskin (scriitor, filozof, critic de artă), a deschis calea reînnoirii stilistice răzvrătindu-se – asemenea prerafaeliților, cărora li s-a alăturat – împotriva lipsei de imaginație a contemporanilor săi. În 1861, a deschis primul magazin din Londra dedicat casei și decorării acesteia. Obiectul de artă era plasat acolo în armonie cu mediul său.

Noi surse de inspirație:

– Arta Orientului Îndepărtat

Odată cu deschiderea Japoniei către lumea din afara ei, în jurul anului 1860, occidentalii au devenit pasionați de obiectele din Orientul Îndepărtat cărora le-au apreciat rafinamentul formelor și bogăția materialelor. Japonismul, ca și alte curente, au regenerat inspirația creatorilor.

– Observarea naturii

Dorind să întemeieze arta pe baze noi, artiștii de la sfârșitul secolului al XIX-lea au multiplicat textele și intervențiile și s-au dotat cu numeroase instituții: reviste, expoziții, târguri, grupuri și asociații. Pictorul și afișistul Eugène Grasset a publicat o colecție de botanică aplicată artei: Planta și aplicațiile sale ornamentale.

Pictorul Henry Van de Velde a publicat în 1895 la Bruxelles, Perspective în vederea unei sinteze a artei, în timp ce arhitectul belgian Victor Horta pledează pentru o reînnoire a motivelor decorative inspirate direct din natură. Acesta scria: „Prefer tulpina și mugurele, florii deschise”. Planta umflată de sevă, cu tulpina sinuoasă, seduce pentru că devine un simbol al acestei primăveri a artei, al acestei renașteri estetice. Ver Sacrum (Primăvara Sacră), o revistă austriacă a mișcării Sezession („Secesiune”), dezvăluie bine acest lucru prin alegerea titlului său.

Caracteristici principale:

– Îmbinarea frumosului și a utilului

Reînvierea artei trece prin revizuirea ierarhiei artistice. Distincția dintre artele majore și artele minore este desființată: artistul, dornic să stabilească armonia în viața de zi cu zi, nu mai concepe obiectul izolat de mediul său. De acum încolo, arta este în toate și decurge din utilitate. Această legătură între frumos și util apare în contextul Revoluției Industriale: mașina îngrijorează și seduce în același timp, pentru că dezumanizează munca producând pentru cel mai mare număr de oameni. Arta este oferită tuturor și se atașează de toate domeniile: William Morris, destul de aproape de utopici, nu a proiectat tapet sau obiecte destinate producției industriale? A lupta împotriva academismului înseamnă și a lupta împotriva elitismului, pentru că, potrivit lui Van de Velde, „de ceea ce beneficiază doar o minoritate este aproape inutil”. Revenirea la observarea neconvențională a naturii, abolirea distincției dintre artele majore și artele minore contribuie la deschiderea artei către cât mai mulți oameni. Artistul devine activist și se trezește investit cu un rol esențial: aducerea frumuseții în viață.

– Reînnoirea materialelor

Noi scopuri și noi surse de inspirație necesită noi materiale: în timp ce motivele florale sunt reproduse la nesfârșit pe țesături, tapet, coperte de carte, postere, mobilier, iar imaginea femeii, atât benefică, cât și malefică, este atât exaltată, cât și banalizată ca un simplu motiv decorativ, arhitectura vede impunându-se folosirea fierului, sticlei și ceramicii. Dezvelită, structura metalică a clădirii devine și ea ornament. Arhitectul francez Hector Guimard acoperă multe dintre fațadele sale cu fontă lucrată liber, iar materialul pare surprins în plină metamorfoză. Virtuozitatea maeștrilor sticlari – Paul Daum, Émile Gallé, René Lalique, Louis Comfort Tiffany – este egalată doar de inventivitatea lor. Adaptarea materialului la modernitatea vremurilor (folosirea betonului) sau dezvăluirea a ceea ce a fost neglijat (adoptarea cărămizii, economică și decorativă) devine o cerință esențială.

1912: Mitingul aviatic de la Aspern (Austria) la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix

1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar” în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).

1692: Prima „vrăjitoare” spânzurată în satul Salem

În această zi din 1692, fiind găsită vinovată de „anumite practici detestabile, numite vrăjitorii”, Bridget Bishop a devenit prima persoană care a fost spânzurată în timpul proceselor vrăjitoarelor din Salem din Massachusetts Bay Colony.

1922: În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.

1940: Al Doilea Război Mondial: Italia declară război Franței și Marii Britanii

Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Italiei

Al Doilea Război Mondial: Norvegia se predă forțelor germane

1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța

1948: Căsătoria dintre regele Mihai I și Ana de Burbon-Parma

1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania

2012: În România au avut loc alegeri locale.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.