1849: Hokusai Katsushika (Hokusai), pictor, desenator, proiectant, litograf si ilustrator de carti japonez, autor de scrieri japoneze populare, reprezentantul cel mai important al scolii Ukiyo-e.
Katsushika Hokusai (oct.1760, Edo, Japonia – 10 mai 1849, Edo –vechiul nume al orasului Tokyo) , cunoscut sub numele de Hokusai. Este binecunoscut pentru faimosul sau val tsunami din lucrarea Muntele Fuji si marele val.
La varsta de 15 ani, a devenit ucenic al unui gravor in lemn, iar in 1778, elev al maestrului curentului artistic Ukiyo-e, Katsukawa Shunsho. Primele sale lucrari publicate, ilustratii cu actori kabuki, au aparut in anul urmator. A revenit la subiectele de ordin istoric si peisagistic si la ilustratii cu copii. A dezvoltat un stil eclectic si a avut succes cu desene pentru carti si ilustratii surinomo (“lucrari tiparite” pentru diferite ocazii, cum ar fi vederile si invitatiile), lucrari de grafica, ilustratii pentru romane, carti erotice si albume, picturi si schite in cerneala.
A experimentat si stilul occidental in ceea ce priveste perspectiva si culorile, dar si-a concentrat atentia asupra unor subiecte precum viata samurailor si civilizatia chineza. Lucrarile sale din ciclul Treizeci si sase de vederi ale Muntelui Fuji, 1826-1833, au ramas neintrecute atat in ceea ce priveste conceptul, cat si ca modalitate de executie. A avut numerosi elevi, dar nici unul nu s-a ridicat la inaltimea talentului sau.
A evocat natura si viata cotidiana a poporului japonez intr-un mare numar de lucrari (peste 30 000), remarcabile prin desenul sugestiv si dinamic, minutiozitatea expresiva a detaliului, prin coloritul viu si nuantat (ciclul Cascadele, 36 de vederi ale muntelui Fuji, Podurile). Celebru ilustrator de carti (xilogravura).
Opera sa a influentat numeroşi artişti europeni impresionisti si postimpresionisti, în special pe Claude Monet, Paul Gauguin, Van Gogh si chiar mişcarea artistică cunoscută sub numele de Japonism. Si-a semnat, uneori, operele sale, incepand din 1800, prin formula “Gakyojin”.
Ultimele sale cuvinte au fost: “Inca cinci ani sa mai fi trait si as fi devenit un mare artist.”
1774: Ludovic al XV-lea, supranumit “Cel Mult Iubit” (le Bien-Aimé), rege al Franței și Navarei din 1715 până în 1774, membru al Casei de Bourbon (n. 1710)
Ramas orfan de la varsta de 2 ani, Ludovic l-a urmat la tron pe strabunicul sau, Ludovic al XIV-lea, la varsta de 5 ani, sub regenta lui Filip al II-lea, duce de Orléans – nepotul lui Ludovic al XIV-lea, proclamat Regent al Regatului – de pe 2 septembrie 1715 si până pe 15 februarie 1723, data intrarii tanarului rege în al 14-lea an al vietii sale, când a preluat oficial controlul guvernului.
Primii ani ai domniei sale s-au desfasurat intr-un calm relativ, sub îndrumarea prudenta a numerosilor sai preceptori, care l-au inzestrat cu o vastă cultură. Ajuns la vârsta majoratului, a încredinţat guvernarea rudelor sale apropiate, ducelui de Orléans, ex-regent, apoi ducelui de Bourbon si fostului său preceptor, cardinalul de Fleury.
Casatoria sa cu Maria Leszczynska a Poloniei a condus la implicarea Frantei in Razboiul pentru Succesiunea la Tronul Poloniei. L-a numit ministru principal pe André-Hercule de Fleury, iar propria influenta s-a facut simtita abia dupa moartea acestuia. Favoritele lui Ludovic, mai ales doamna de Pompadour, au avut o considerabila influenta politica.
Spre deosebire de Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea nu a fost în contact direct cu viaţa politică a ţării. Nu-i vedea decat rareori pe miniştrii săi şi de multe ori a acţionat contrar aşteptărilor acestora, pe baza informaţiilor furnizate de o reţea secretă de diplomaţi şi spioni pe care si-o formase. Inteligent, dar blazat, dezinteresul său pentru politică şi succesiunea miniştrilor cu tendinţe diferite a condus la o diminuare a influenţei Franţei în Europa, care va purta in germene viitoarea Revoluţie Franceza.
Fiind în mod surprinzator singurul supravietuitor al familiei regale, în sens strict, a beneficiat la începutul domniei sale de un larg sprijin popular, ceea ce i-a adus supranumele de “Cel Mult Iubit”, în 1744. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, lipsa de fermitate în procesul decizional, denigrarea acţiunilor sale de către parlamentari şi o parte a nobilimii de la curte, intrigile neîncetate care o implicau pe amanta sa, Marchiza de Pompadour şi presupusa imoralitate a vietii sale private, i-au adus prăbuşirea popularitatii sale.
Ludovic a implicat Franta in Razboiul pentru Succesiunea la Tronul Austriei si in Razboiul de Sapte Ani, in urma caruia Franta si-a pierdut aproape toate posesiunile coloniale in fata Angliei. In timp ce autoritatea politica si morala a coroanei scadea, parlamentele au devenit puternice, impiedicand o reforma fiscala.
Cu toate acestea, in timpul domniei sale, Franţa a cunoscut mari succese militare pe continentul european şi a dobândit ducatul de Lorena şi ducatul de Bar, precum şi Corsica. In schimb, a pierdut controlul unei mari parti a imperiului său, în beneficiul statului colonial britanic, în special în Noua Franţa, în America, precum si suprematia asupra Indiilor.
Pe 26 aprilie 1774, a fost declarat cu simptome de variola, iar dupa doua saptamani, pe 10 mai 1774 a murit in urma unei septicemii agravate de complicaţii pulmonare, eveniment privit cu indiferenta de francezi.
1775: Caroline Matilda de Wales, regină a Danemarcei și Norvegiei (n. 1751)
1798: George Vancouver, explorator britanic
Navigator și ofițer britanic, care a avut un rol important în expedițiile de cercetare a coastei nord-americane a Pacificului, de la California, Oregon, Washington, British Columbia si până la Alaska. A explorat și coasta de sud-vest a Australiei. In onoarea sa, orașul canadian Vancouver și insula Vancouver ii poarta numele .
George Vancouver a intrat în Marina Regala (Royal Navy), la vârsta de 14 ani, iar la 15 ani, în 1772, s-a imbarcat, impreuna cu James Cook, pentru cea de-a doua si a treia călătorie a acestuia. Apoi, a petrecut un deceniu pe navele de război, înainte de a fi insarcinat cu o expediţie de cartografiere a coastei de nord a Pacificului.
A întreprins o explorare meticuloasă a coastelor din actuala Columbie Britanica. Scopul sau era de a schita planuri pentru a stabili poziţiile pe harta şi să stabileasca dacă există un culoar de trecere Nord-Vest. Revenind în Anglia, în septembrie 1795, s-a retras la Petersham, unde s-a dedicat descrierii călătoriei sale de explorare, dar a murit la 40 de ani, in mai 1798, înainte de o termina.
1850: Joseph Louis Gay-Lussac, fizician și chimist francez (n. 1778)
1904: Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (n. 1841)
1920: John Wesley Hyatt, inventator american
John Wesley Hyatt, născut pe 28 noiembrie 1837, a fost un inventator american care numara in palmaresul sau peste 200 de invenţii. Principalele lui inventii au fost: celuloidul (pentru a face bile de biliard, butoane …), un purificator de apă, o maşină de de fabricat tije metalice, o maşină de cusut.
1950: Vasile Aftenie, episcop greco-catolic (n. 1899)
1971: Mihail Jora, pedagog, pianist, compozitor și dirijor român (n. 1891)
1977: Joan Crawford, actrita americana
Joan Crawford a turnat peste 80 de filme. A primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din “Mildred Pierce”, în 1946, şi a fost nominalizata de inca două ori pentru performantele sale din “Possessed” si “Sudden Fear”. A jucat, de asemenea, in “A Woman’s Face”, “What Ever Happened To Baby Jane” si ”I Saw What You Did”.