Aniversari

10 noiembrie

1759: Friedrich von Schiller, poet, dramaturg, estetician și istoric german (d. 1805)

Johann Christoph Friedrich (von) Schiller, înnobilat în anul 1802 ca Friedrich von Schiller, 10 nov.1759 – 9 mai 1805, poet și dramaturg german, teoretician al esteticii, considerat unul din clasicii poeziei germane.

Remarcabil dramaturg, poet și teoretician literar german, autor al unor celebre drame precum Hoții, 1781, trilogia Wallenstein, 1800-1801, Maria Stuart, 1801 și Wilhelm Tell, 1804.

Celebru pentru piesele sale de teatru, este, de asemenea, autorul multor poezii și balade care au devenit elemente esențiale ale patrimoniului literar german. La această operă poetică și teatrală se adaugă eseurile filozofice care tratează probleme estetice și sociale, în special Despre grație și demnitate, 1793 și Scrisorile despre educația estetică a omului, care vor influența idealismul la fel de mult ca și romantismul german.

Schiller va studia, de asemenea, istoria, sugerând ideea unei „istorii universale”. Prietenia sa cu Johann Wolfgang von Goethe, o altă figură centrală a culturii germane, va marca operele de la sfârșitul vieții sale.

Johann Christoph Friedrich Schiller s-a născut în 1759 la Marbach am Neckar, în Sfântul Imperiu Roman, al doilea copil al locotenentului Johann Kaspar Schiller, aflat în serviciul armatelor din Württemberg. Câțiva ani mai târziu, în jurul anului 1766, familia s-a mutat la Ludwigsburg și a rămas acolo până în 1780.

Odată retras din serviciul militar, tatăl său s-a dedicat horticulturii și a fost numit superintendent al grădinilor și plantațiilor de la Ludwigsburg, rezidența ducelui Karl Eugen de Württemberg.

Friedrich și-a petrecut copilăria și tinerețea în condiții modeste, primind de la tatăl său o educație umanistă solidă până la vârsta de 13 ani. Ascultând de ceea ce pare să fi fost o poruncă din partea despoticului său suveran, tatăl său a acceptat, deși cu inima îndoită, să-și trimită fiul la Academia Militară, Karlsschule Stuttgart, o instituție fondată și supravegheată personal de ducele Karl Eugen de Württemberg.

Împotriva dorinței părinților, care sperau ca fiul lor să se pregătească pentru cariera de preot, ducele a decretat că tânărul Friedrich avea să urmeze o carieră juridică și astfel, în 1773, Schiller a început să studieze dreptul. Ulterior, însă, i s-a permis să se transfere la medicină.

În 1780 și-a scris Diplomarbeit (disertația finală), cu titlul „Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului” și a devenit medic militar. După ce a îndurat timp de opt ani disciplina agasantă a academiei, Schiller a fost numit ofițer asistent medical într-un regiment din Stuttgart.

Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile sale preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt”). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist a găsit ecou în frământările sociale ale timpului.

În 1781, a publicat anonim piesa de teatru, Hoții– o lucrare emblematică a mișcării literare germane Sturm und Drang – și relațiile sale cu ducele de Wurtemberg s-au tensionat. În 1782, Schiller, medic militar, s-a aflat în detenție, timp de câteva zile, la Asperg, pentru plecare neautorizată (aproape dezertare). Se dusese la Mannheim, orașul Palatinatului Elector, pentru a participa, fără autorizație, la spectacolul piesei sale Hoții.

Adolescența petrecută sub autoritatea unui mic tiran, l-a pus pe Schiller față în față cu problema forței și a abuzului de forță, temă care va apărea în majoritatea pieselor sale. Resentimentele sale și-au găsit expresie în câteva poeme timpurii și mai ales în prima sa piesă Hoții, 1781, un protest impetuos la adresa convențiilor sociale sufocante și a corupției de pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei sociale.

Drama, Hoții (Die Räuber), jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, i-a deschis drumul spre celebritate. Profund romantică, povestea celor doi frați cu caractere diferite excelează prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre două morale și două ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de înfruntat inițial reticențele autorităților, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va înfrânge orice opreliști. Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze.

Schiller a publicat între timp și alte lucrări cu carater radical și a fost silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen.

În 1783, a lucrat ca bibliotecar și a obținut un contract, până în 1785, ca poet al teatrului din Mannheim în serviciul lui Karl Theodor, Elector de Bavaria. Aici a pus în scenă piesele sale Conjurația lui Fiesco și Intrigă și iubire (Kabale und Liebe), ultima reprezentată cu un succes răsunător.

În 1785, a  editat revista Rheinische Thalia și, sub impulsul unui elan plin de optimism, a scris poezia Odă bucuriei (Zur Freude), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.

Câțiva ani, și-a schimbat des reședința: Leipzig și Dresda (Principatul Saxoniei), apoi Weimar (Ducatul Saxa-Weimar), în 1787, sub protecția ducelui Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, primind funcția de consilier la curtea marelui duce.

În 1788, la Weimar, l-a întâlnit pentru prima dată pe Goethe. Această ultimă perioadă a vieții sale a fost marcată de strânsa prietenie cu Johann Wolfgang von Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. “Dați frâu liber gândirii”, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară.

Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii și teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului și aparențelor”. Această concepție este teoretizată în lucrarea Scrisori despre educația estetică a omului, 1795.

Rezident în ducat, în 1789 a obținut o funcție de profesor de istorie și filozofie la Universitatea din Jena, unde s-a stabilit în anul următor. A început să scrie lucrări istorice. Și-a descoperit afinitățile cu un alt personaj celebru din vremea sa, Wilhelm von Humboldt, filozof politic și lingvist german, reprezentant al liberalismului clasic și fratele geografului și naturalistului german Alexander von Humboldt.

În 1790, s-a căsătorit cu Charlotte von Lengefeld, sora Carolinei von Beulwitz, cu care a avut patru copii. În 1791, a devenit rezident al prințului Frederic Christian al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg. A muncit mult și s-a îmbolnăvit, devenind incapabil să-și desăvârșească proiectele literare. Ducele de Weimar l-a salvat, asigurându-i o pensie.

În 1794, Goethe l-a îndemnat să scrie pentru jurnalismul satiric. Schiller editează publicația Die Horen, unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Despre poezia naivă și cea sentimentală, 1796. La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce – după zece ani de studii și publicistică – la poezie și dramă.

În 1798, a aflat că de șase ani, din 26 august 1792, Franța Revoluției franceze îi acordase cetățenia franceză, în urma numeroaselor sale scrieri împotriva tiranilor.

În 1799 s-a întors la Weimar unde Goethe l-a convins să scrie noi piese de teatru. Împreună cu Goethe, a preluat direcția teatrului Curții Ducale, care s-a plasat foarte repede în fruntea scenei teatrale germane, permițând o renaștere a genului dramatic.

După 1799, apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Fecioara din Orléans, Mireasa din Messina, Wilhelm Tell.

În 1802, a fost înnobilat, adăugându-se numelui său particula “von”. Va rămâne la Weimar până la sfârșitul vieții. În vara anului 1804, Schiller s-a îmbolnăvit din nou și a murit pe 9 mai 1805, de tuberculoză, la vârsta de 45 de ani.

Din 1934, Universitatea din Jena poartă numele Universitatea Friedrich Schiller.

1433: Carol Temerarul, Duce de Burgundia, fiul lui Filip cel Bun (d. 1477)

1483: Martin Luther, scriitor și reformator religios german (d. 1546)

Martin Luther a fost un călugăr german care s-a opus exceselor Bisericii Romano-Catolice, incepand Reforma protestantă. Devenit preot, el a inceput sa predea teologia la Wittenberg. Nu a trecut mult timp pana cand a inceput sa se întrebe despre harul lui Dumnezeu şi a mijloacelor de acces la viaţa veşnică. El ajunge la convingerea că omul poate fi salvat doar prin credinţă şi nu prin faptele sale.

A încercat să reformeze anumite practici ale Bisericii Catolice, indignat de traficul cu “indulgenţe”. Inaltul cleric al vremii promitea credinciosilor care ştiau sa se arate generosi, că vor petrece mai puţin timp în purgatoriu, după moarte. In 1517, el a prezentat 95 de teze împotriva vânzării de indulgenţe, a caror  publicare marcheaza, cel puţin simbolic, începutul Reformei. A fost iniţiatorul protestantismului (luteranismului) si a tradus Biblia în germană, pe intelesul maselor. A murit pe 18 februarie 1546, la Eisleben.

1620: Ninon de Lenclos, curtezan francez (d. 1705)

1668: François Couperin, organist și compozitor francez (d. 1733)

1668: Louis, Prinț Condé (d. 1710)

1683: Regele George II al Angliei (d. 1760)

1695: Louis Armand al II-lea, Prinț de Conti (d. 1727)

1697: William Hogarth, pictor și gravor englez (d. 1764)

William Hogarth a fost un pictor și grafician englez, autor de gravuri și stampe satirice, ilustrator de cărți, precursor al caricaturii moderne.

A incercat si a reusit sa picteze povesti comice de tipul benzilor desenate, ca si teme istorice sau religioase. Cea mai mare expresivitate a obtinut-o in reprezentarea oamenilor obisnuiti sau a celor apartinand clasei burgheze in ascensiune. Dar Hogarth a atins cea mai mare virtuozitate în abordarea subiectelor contemporane si morale, in care domina satira sociala, pe care el le numea “piesele sale morale”. Sub forma satirei, cunoscuta in acea vreme in literatura engleza prin Jonathan Swift, pictorul ridiculiza moravurile societatii britanice.

1720: Honoré al III-lea, Prinț de Monaco (d. 1795)

1728: Oliver Goldsmith, scriitor și medic irlandez, reprezentant de seamă al sentimentalismului. (d. 1774)

1764: Andrés Manuel del Río Fernández

Andrés Manuel del Río Fernández, chimist şi geolog, a descoperit elementul chimic, vanadiu. În 1801, în timp ce examina probele minerale, care-i fusesera trimise de la mina Purisima del Cardenal Zimapán din Mexic del Río ajunge la concluzia că a descoperit un nou element metalic. Preparand diverşi compuşi carora le observa culorile, denumeste acest element, pancromium.  Mai târziu, observând că devine roşu atunci când este încălzit, ii schimbă denumirea în eritronium.

Abia in 1830, la 29 de ani de la prima sa descoperire, profesorul Nils Gabriel Sefstrom din Suedia redescopera acest element. El l-a numit vanadiu, in onoarea zeitei scandinave a dragostei şi a frumuseţii, Vanadis. În acelaşi an, Friedrich Wöhler, un chimist german, care a sintetizat ureea, analizează probele şi arată că eritroniumul din Río şi vanadiul sunt unul si acelasi element. Abia in 1867, chimistul englez Henry Enfield Roscoe izoleaza pentru prima data metalul pur.

1801: Samuel Gridley Howe, american, fondatorul școlii “Perkins School” pentru orbi (d. 1876)

1834: José Hernández, poet și jurnalist argentinian

1855: Pierre Alexandre Darracq

Pierre Alexandre Darracq s-a nascut la Bordeaux si a fost un specialist in design industral, unul dintre pionierii industriei de automobile. In 1891, isi creeaza prima afacere de fabricare a bicicletelor sub marca Gladiator. Obtine un oarecare succes si isi cedeaza afacerea devenita foarte rentabila, in 1896. Se lanseaza pentru o vreme in fabricarea automobilelor electrice si devine partener in afacerea cu biciclete cu motor, Millet.

In 1897, realizeaza un fel de triciclu electric care isi demonstreaza calitatile parcurgand distanta de 10 km in 9 minute si 45 de secunde la viteza uimitoare de peste 60 km/h. In 1901, prezinta un automobil conceput in intregime de firma sa si care a fost vandut la un preţ competitiv. Darracq a fost cu siguranta un personaj foarte important in istoria automobilului. Se spune ca, în ciuda succesului şi a intuiţiilor sale, lui Pierre Alexandre ii placeau automobilele ca atare, refuzând să fie transportat cu ele sau sa le conduca.

1858: Heinrich al XXVII-lea, Prinț Reuss (d. 1928)

1870: Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii (d. 1949)

1873: Henri Rabaud, compozitor francez

1880: Jacob Epstein, sculptor și desenator englez

1882: Max Mell, poet și dramaturg austriac

1885: Zofia Nałkowska, scriitoare poloneză

1887: Hans Ehard, politician german

1887: Arnold Zweig, scriitor german (d. 1968)

1888: Juan Antonio Ríos Morales, politician chilian

1889: Claude Rains, actor englez (d. 1967)

1892: Mabel Normand, actor american al filmului mut

1905: Louis Harold Gray, fizician și radiolog britanic, fondatorul radiobiologiei

1907: Hedwig Bollhagen, ceramist german

1907: Mihail Fărcășanu, politician și scriitor român

1909: Robert Arthur, scriitor american

1918: Ernst Otto Fischer, chimist german, laureat Nobel (d. 2007)

1919: Mikhail Timofeevich Kalashnikov, inventator rus, constructor al celebrului pistol automat “AK-47”, care ii poarta numele si este cea mai vândută armă din lume.

1925: Richard Burton, actor britanic (m. 1984)

Richard Burton a fost un actor britanic născut în Ţara Galilor. S-a căsătorit şi a divorţat de 2 ori de Elizabeth Taylor. Deşi nominalizat la Oscar de sase ori, el nu a câştigat trofeul.

1927: Nicolae Florei, unul dintre soliștii de marca ai Operei Naționale Române

1928: Ennio Morricone, compozitor de film italian (d. 2020)

Ennio Morricone, 10 nov. 1928 – 6 iul. 2020, născut la Roma, compozitor, muzician, producător, aranjor și dirijor italian.

Renumit în întreaga lume datorită pieselor sale de film pentru care este considerat unul dintre cei mai buni compozitori, a compus, între anii 1960 și 2020, peste 500 de partituri pentru cinema și televiziune, din care a vândut 70 de milioane de discuri.

Deși doar 30 din coloanele sale sonore sunt pentru filme western, acestea sunt cele mai faimoase. Stilul de compoziție a lui Morricone este cunoscut mai ales în western-urile “spaghetti” The Good, The Bad and the Ugly (Bunul, răul și urâtul sau Cel bun, cel rău, cel urât) și Once Upon A Time In The West (A fost odată în Vestul sălbatic), ambele regizate de Sergio Leone).

Ennio Morricone a fost fiul cel mare al lui Mario Morricone, trompetist în orchestre de jazz, și al Liberei Ridolfi, casnică. A avut un frate, Aldo, și trei surori: Adriana, Maria și Franca. Familia locuiae în cartierul roman Trastevere. În școala primară, la Frații Saint-Jean-Baptiste-de-La-Salle, era în aceeași clasă cu Sergio Leone, dar cei doi nu erau foarte apropiați și se ignorau reciproc.

Tatăl său, care l-a sensibilizat în domeniul muzicii încă din primii ani, l-a înscris în 1940 la Academia Națională a Sfintei Cecilia din Roma. Elev al lui Goffredo Petrassi, a obținut acolo diploma de trompetă în 1946.

La Academie l-a cunoscut și pe Bruno Nicolai, cu care s-a împrietenit și care va fi unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi de-a lungul carierei.

A obținut apoi diplome în compoziție, instrumentație și dirijarea orchestrei în 1954, și a debutat în muzică clasică sau experimentală în 1953. În același an, a compus primul său aranjament profesional pentru o serie de emisiuni radio.

În 1956 s-a căsătorit cu Maria Travia cu care a avut trei fii (inclusiv pe Andrea Morricone care a devenit și compozitor și asistentul său) și o fiică.

Printre cele mai cunoscute piese muzicale ale sale se numără cele realizate pentru Trilogia dolarului și Trilogia timpului pentru prietenul său, regizorul Sergio Leone, precum și coloanele sonore ale filmelor Bătălia pentru Alger, Teorema, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, Clanul sicilienilor, Jaful,  Profesionistul, Pasărea cu penaj de cristal, Investigarea unui cetățean dincolo de orice suspiciune și Clasa muncitoare merge în paradis.

În timpul carierei sale, a câștigat zece premii David di Donatello (numit după cele două sculpturi celebre ale lui David, ale sculptorului italian renascentist Donatello – una din bronz și cealaltă din marmură), și unsprezece premii Panglica de argint ( Nastro d’argento, un premiu acordat anual de Uniunea Naţională a cronicarilor de film italieni).

În 1995, a primit premiul Leul de aur sau Leul onorific pentru întreaga carieră (Leone d’Oro alla carriera), iar în 2007, un premiu Oscar onorific pentru întreaga carieră, din partea Academiei Americane de Film, fiind al doilea compozitor de muzică de film care a primit acest premiu (după Alex North).

Nominalizat de șase ori la Oscar pentru cea mai bună muzică de film, a câștigat acest premiu o singură dată pentru Cei opt odioși regizat de Quentin Tarantino.

A fost academician titular al National Accademia di Santa Cecilia și membru al asociației Nuova Consonanza implicată în difuzarea și producția de muzică contemporană în Italia.

Pe 27 decembrie 2017, a devenit Cavaler în rang de Mare Cruce al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, a doua cea mai înaltă distincție onorifică națională.

Once Upon A Time In The West (A fost odată în Vestul sălbatic)

Le vent, le cri (Vântul, strigătul)

Mai mult…

1929: Carol Isac, istoric literar, critic literar român

1929: Marilyn Bergman, compozitoare, scenaristă americană

1932: Ștefan Cazimir, istoric literar, eseist român

1932: Roy Scheider, actor american

1934: Ovidiu Genaru, poet, dramaturg, prozator român

1937: Ioana Bantaș, poet român

1939: Ioan Neacșu, eseist, critic literar român

1939: Russell Means, actor american de origine indiană

1940: Tudor Mărăscu, regizor român de teatru și film

1942: Dan Cristea, critic literar român

1944: Tim Rice, scenarist britanic

1945: George Țărnea, poet român (d. 2003)

1945: Donna Fargo, cântăreață și compozitoare country americană

1945: Lew Rywin, producător de film polonez

1947: Greg Lake, muzician britanic

1949: Vasile Chiru, poet român

1951: Werner Söllner, poet român stabilit în Germania

1953: Laurențiu Eleodor Mihăileanu, poet, prozator român

1955: Roland Emmerich, regizor, producător german

1960: Neil Gaiman, scriitor SF englez

1965: Eddie Irvine, pilot Formula 1 irlandez

1967: Andreas Scholl, countertenor german

1970: Warren G, rapper american

1977: Brittany Murphy, actriță americană (d. 2009)