11 Decembrie

1810: Alfred de Musset, poet romantic, prozator și dramaturg francez (d. 1857)

Alfred de Musset, pe numele complet Louis-Charles-Alfred de Musset, 11 dec. 1810 – 2 mai 1857, dramaturg și poet francez romantic, cunoscut mai ales pentru ciclul de poezii Nopțile și piesele sale de teatru, în special drama romantică Lorenzaccio.

Alfred de Musset s-a născut la Paris, rue des Noyers, pe 11 decembrie 1810, într-o familie aristocratică. Crescut într-un mediu cultivat, familia lui i-a transmis gustul și dragostea pentru literatură și artă. Un licean genial, a abandonat curând studiile de medicină și de drept pentru a începe o carieră literară.

Încă adolescent, Musset s-a aflat sub influența liderilor mișcării romantice – Charles Nodier, Alfred de Vigny și Victor Hugo. Chiar înainte de a împlini 18 ani, prima sa baladă, Un vis, a fost publicată pe 31 august 1828 la Dijon, în Le Provincial.

Avea doar 19 ani când a publicat prima sa colecție de poezii, Povestiri din Spania și Italia, 1830. Tânăr precoce, se întâlnea cu poeții Cenaclului lui Charles Nodier la Biblioteca Arsenalului. Nu împlinise încă 20 de ani când era invitat la cenacluri romantice, precum cel al lui Charles Nodier, unde citea din poeziile sale. De asemenea, frecventa cenaclurile lui Alfred de Vigny, Sainte-Beuve şi Victor Hugo, dar și tinerii burghezi înstăriți pentru care viața nu era decat o succesiune de plăceri.

Fiind unul dintre primii poeți ai mișcării romantice, Alfred de Musset s-a remarcat de la început prin lucrările sale. În același timp, a început să ducă o viață de dandy, devenind unul dintre imitatorii parizieni eleganți ai lui Beau Brummell, pionier al dandismului britanic în timpul Regenței engleze. A devenit un dandy, ducând o viață agitată, presărată cu excese de tot felul, ceea ce i-a adus o reputație deloc magulitoare.

Autor al unor poezii tulburătoare, Alfred de Musset și-a încercat talentul de dramaturg. În decembrie 1830, a scris prima sa piesă, o comedie numită Noapte venețiană. Un adevărat eșec, piesa a fost anulată după doar două spectacole, fiind respinsă de public în timpul reprezentațiilor.

După eșecul piesei Noapte venețiană, 1830, Musset a refuzat să permită interpretarea celorlalte piese ale sale, dar a continuat să publice piese de teatru în Revue des deux Mondes. Grupate în volumul Un spectacol într-un fotoliu, în decembrie 1832, acestea abordează deja temele recurente ale operei sale: viciul și puritatea, dureros îmbinate.

Pe 17 iunie 1833, în timpul unei cine la restaurant, împreună cu colaboratorii de la Revue des deux Mondes, Alfred de Musset a întâlnit-o pe scriitoarea George Sand, cu șapte ani mai în vârstă decât el. La sfârșitul lunii iulie, au început o relație pasională, dar furtunoasă și haotică, care a continuat, cu intermitențe, din 1833 până în 1839.

La sfârșitul anului 1833, au călătorit împreună în Italia, trecând prin Genova pentru a se opri la Veneția. Îmbolnăvindu-se, George Sand a trebuit să stea acolo două săptămâni la pat. Musset a profitat de aceste zile pentru a-și cultiva din nou viciile. Musset s-a îmbolnăvit la rândul său, iar George Sand încă bolnavă, l-a chemat pe doctorul Pietro Pagello, de care s-a îndrăgostit. Cei doi au început o relație, în timp ce Musset era convalescent. Odată însănătoșit, Pagello i-a dezvăluit totul, iar Musset s-a întors în Franța pe 29 martie 1834, unde va publica tragedia istorică Lorenzaccio și o serie de  comedii.

Lorenzaccio, capodopera lui Alfred de Musset

Alfred de Musset a revenit la dramaturgie prin comedii fanteziste și inovatoare, precum Capriciile Mariannei, sau Cu dragostea nu-i de glumit în 1834. Era împărțit între o viață intimă plină de evenimente și o aspirație la cea mai pură artă, iar această ambivalență se regăsește în personajele sale.

Comediile precum Sfeşnicul, Cu dragostea nu-i de glumit (On ne badine pas avec l’amour), Să nu spui vorbe mari (Il ne faut jurer de rien), 1836, i-au fost puse în scenă și au rămas în repertoriul Teatrului Francez.

Inspirat de călătoria sa în Italia, alături de George Sand, Musset a scris cea mai frumoasă piesă a sa, drama romantică Lorenzaccio. Publicată în 1834, piesa este considerată capodopera dramaturgiei romantice.

Musset și George Sand se vor reîntâlni pe 20 octombrie 1834 și reîncep o relație pasională, dar distructivă. Se separă definitiv pe 6 martie 1835, după mai multe despărțiri succesive.

Această poveste de dragoste, care i-a inspirat ulterior Confesiunea unui copil al secolului lui Musset, în 1836, și romanul Ea și el lui George Sand, în 1859, a durat cu intermitențe, timp de doi ani. S-a încheiat în 1835, lăsându-l pe Musset profund rănit de acest eșec sentimental.

A scris o autobiografie, abia disimulată, în proză, Confesiunea unui copil al secolului, publicată în 1836, în care abordează relația cu George Sand și suferința pe care aceasta i-a provocat-o. Romanul Confesiunea unui copil al secolului este singurul roman dedicat lui George Sand.

Autobiografia lui Musset, Confesiunea unui copil al secolului, 1836, chiar dacă nu este întru totul de încredere, prezintă o imagine uimitoare a tinereții lui Musset ca membru al unei familii nobile, bine educat, dar condus de emoții într-o perioadă în care toate valorile tradiționale erau contestate. Povestea de dragoste pasională cu romanciera George Sand, i-a inspirat unele dintre cele mai bune poezii ale sale, după cum povestește în Confesiunea unui copil al secolului.

Musset a fost, de asemenea, un poet extrem de versatil, scriind piese satirice ușoare și poezii de o virtuozitate tehnică uimitoare. S-a remarcat și în colecțiile de poezii lirice precum Nopțile din 1835-1837, poezia Noapte de octombrie, 1837, exprimând, cu pasiune și elocvență, emoțiile sale complexe.

Deși este asociat cu mișcarea romantică, Musset se amuza adesea de excesele sale. Scrisori de la Dupuis și Cotonet (1836–1837), de exemplu, conțin o satiră strălucită și edificatoare a modelor literare ale zilei.

Elogiind dragostea și exprimând sincer durerea în versurile sale, Alfred de Musset a scris Tristețe în 1840. Înmulțindu-și relațiile amoroase, a suferit de alcoolism și de depresie de-a lungul anilor. Având o malformație cardiacă, sănătatea sa era destul de fragilă.

Pe 24 aprilie 1845, a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare, în acelasi timp cu Balzac și a fost ales membru al Academiei Franceze pe 12 februarie 1852. Pe 27 mai 1852 a fost numit membru al Academiei Franceze, devenind unul dintre nemuritori și ocupând fotoliul cu numărul 10.

Alfred de Musset a murit de tuberculoză pe 2 mai 1857 la Paris, la vârsta de 46 de ani. Dispărut în uitare, fratele său mai mare, Paul de Musset, a contribuit la redescoperirea lui. Alfred de Musset este considerat unul dintre cei mai mari scriitori romantici francezi pentru piesele de teatru și poezia sa lirică, dovadă a unei sensibilități extreme.

Este considerat printre cei mai mari scriitori romantici francezi pentru poeziile sale, precum ciclul Nopțile și tragedia istorică Lorenzaccio, considerată capodopera sa.

Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei, al cărei materialism îl denunță. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică spre temele caracteristice acelui “rau al veacului” sau “maladia secolului” (mal du siècle) – plictiseala, deziluzia şi melancolia experimentate în primul rând de tinerii europeni de la începutul secolului al XIX-lea – și dialogul dintre poet și muze.

În timp ce Chateaubriand a fost primul care a “diagnosticat” aceasta “maladie”, Alfred de Musset a popularizat în continuare noţiunea de “mal du siècle” în lucrarea sa Confesiunea unui copil al secolului. Musset atribuia aceasta maladie în special pierderii lui Napoleon I, părintele modern al națiunii franceze.

Mai mult…

1475: Leo al X-lea, papă (d. 1521)

1709: Louise Elisabeth de Orléans, soția regelui Ludovic I al Spaniei (d. 1742)

1758: Carl Friedrich Zelter, muzician german (d. 1832)

1781: David Brewster, fizician scoțian, cel care a descoperit caleidoscopul (d. 1868)

1801: Christian Dietrich Grabbe, dramaturg, exponent al dramei realiste germane din sec. al XIX–lea (d. 1836)

1803: Hector Louis Berlioz, compozitor francez de factura romantica, dirijor și teoretician al muzicii (d. 1869)

Fiu de medic, care dorea sa-l determine sa imbratiseze aceeasi profesie, a sfarsit prin a urma Conservatorul. În 1830, va primi, în cele din urmă, răsplata: a fost distins cu Premiul Grand Prix la Roma. Dintre lucrarile sale: Damnațiunea lui Faust, Benvenuto Cellini, Simfonia fantastică,  Simfonia Romeo și Julieta, Simfonia Harold în Italia.

1830: Kamehameha al V-lea, rege al Insulelor Hawaii (d. 1872)

1835: Adolf Stoecker, teolog evanghelist și politician german (d. 1909)

1843: Robert Koch, medic german ce a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905 (d. 1910)

1863: Annie Jump Cannon, astronomă americană (d. 1941)

1864: Maurice Leblanc, autor de romane politiste si de aventuri, creatorul celebrului personaj Arsène Lupin,

1876: Mieczyslaw Karlowicz, compozitor polonez (d. 1909)

1882: Max Born, fizician, Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1954; a adus contribuții în mecanica cuantică (d. 1970)

1890: Carlos Gardel, autor argentinian de tangouri (d. 1935)

1890: Mark Tobey, pictor american (d. 1976)

1892: Leo Ornstein, pianist și compozitor rus (n. 2002)

1892: John A. Larson, psiholog canadian, a construit primul detector de minciuni pe care l-a denumit “poligraf”, numele provenind din limba greaca si insemnand “multe scrieri” deoarece instrumentul avea capacitatea de a citi mai multe răspunsuri psihologice în acelaşi timp.

1901: Norwell Graham, pictor peisagist canadian, de origine scotiana

1904: Felix Nussbaum, pictor german (n. 1944)

1905: Eugen Fink filozof și padagog german (n. 1975)

1911: Naguib Mahfouz, scriitor, laureat al Premiului Nobel (d. 2006)

1912: Carlo Ponti, producător de film italian (d. 2007)

1913: Jean Marais (Jean Marais–Villain), actor francez (d. 1998)

1918: Alexandr I. Soljeniţîn, istoric, dramaturg si romancier rus, dizident sovietic anticomunist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1970. (d. 2008)

A luptat in Al Doilea Razboi Mondial. In 1945, a fost arestat, pentru criticarea lui Iosif Stalin si a petrecut opt ani in inchisori si lagare de munca fortata, iar alti trei ani in exil fortat.

Romanul aparut in 1962, in revista sovietica Novi Mir, cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, O zi din viata lui Ivan Denisovici, bazat pe experienta sa in lagarul de munca, l-a transformat intr-un oponent elocvent al represiunii statului si i-a adus o reputatie internationala. Cu toate acestea, trei ani mai târziu, era imposibil sa mai publice ceva în URSS si va fi nevoit sa-si publice lucrarile in strainatate: Pavilionul cancerosilor, August 1914. Aceste carti au aparut în Occident, iar in anul 1970 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura. Acest lucru a pus autoritatile sovietice in dificultate.

In decembrie 1973, a aparut la Paris primul volum din Arhipelagul Gulag care i-a atras acuzatia de tradare. Aparitia acestei carti a facut sa i se retraga cetatenia si sa fie expulzat din Uniunea Sovietică pe 13 februarie 1974. Izgonit din Uniunea Sovietica, s-a stabilit mai întâi în Elveţia, apoi a emigrat în Statele Unite ale Americii unde s-a bucurat de faima universala pana cand s-a reintors in Uniunea Sovietica.

La sfarsitul anilor 1980, politica de glasnost i-a facut accesibile operele in Rusia. După căderea URSS, i-a fost redata cetatenia rusa şi a fost publicat Arhipelagul Gulag. In 1994, a pus capat exilului si s-a reintors in tara natala. A publicat mai multe fragmente autobiografice, intre 1998-2003, iar in 2007 i s-a decernat Premiul de Stat.

1926: Big Mama Thornton, cântăreață americană (d. 1984)

1927: Friedrich G. Beckhaus, actor german

1929: Kenneth MacMillan, dansator și coregraf britanic (d. 1992)

1930: Jean Louis Trintignant, actor și regizor francez

1931: Rajneesh Chandra Mohan, guru indian și filosof (d. 1990)

1931: Rita Moreno, actriță americană

1935: Ferdinand Alexander Porsche, designer german și proprietar de firmă

1938: Enrico Macias, al cărui nume real era Gaston Ghrenassia a fost un cantaret francez, născut în Constantine, in Algeria franceză.

1938: McCoy Tyner, muzician american

1939: Ulrich Heinrich, politician german

1943: Alain de Benoist, publicist francez

1943: John Kerry, politician american

1944: Brenda Lee, cântăreață americană

1946: Thorwald Dethlefsen, esoteric și scriitor german

1948: Chester Thompson, baterist american

1952: Andrea De Carlo, scriitor italian

1952: Susan Seidelman, regizoare de film americană

1954: Jermaine Jackson, muzician american, cântăreț și textier (The Jacksons)

1958: Dominic Raacke, actor german

1962: Ben Browder, actor american

1966: Gary Dourdan, actor american

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.