1974: Pär Lagerkvist, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1891)

Lagerkvist s-a născut în Växjö, Suedia, și a fost crescut într-o manieră religioasă tradițională într-un oraș mic. Influența primilor săi ani a rămas puternică, în ciuda introducerii sale în ideile științifice moderne și a eventualei sale rupturi cu religia strămoșilor săi.

În tinerețe s-a apropiat de mișcarea socialistă și în curând a început să sprijine radicalismul literar și artistic, după cum a demonstrat în manifestul său intitulat Ordkonst och bildkonst (1913; „Artă literară și picturală”).

În Teater (1918; „Teatru”), cele trei piese într-un act Den Svåre Stunden („Ora dificilă”) ilustrează un punct de vedere modernist similar.

Deși primele sale lucrări sunt marcate de un pesimism extrem, în timpul Primului Război Mondial, precum Ångest (1916; „Angoasa”), s-a calmat încet, începând cu Det eviga leendet (1920; Surâsul veșnic) și romanul său autobiografic Gäst hos verkligheten (1925; Oaspete al realității), până când în cele din urmă și-a exprimat încrederea în umanitate în marele monolog în proză Det besegrade livet (1927; „Triumful asupra vieții”), care a devenit un punct de plecare pozitiv pentru o mare parte din lucrările sale ulterioare.

În anii 1930 și 1940, scrierile sale au protestat împotriva facismului și a brutalității.

Când noile crezuri ale violenței au fost proclamate la începutul anilor 1930, le-a recunoscut rapid pericolul. Opera sa în proză Bödeln (1933; Călăul), dramatizată ulterior, este un protest împotriva veșnicei brutalități prezente în lume. Piesa Mannen utan själ (1936; Omul fără suflet) este, de asemenea, o expresie a indignării lui Lagerkvist față de fascism.

În anii 1940 a scris cea mai neobișnuită piesă a sa, numită uneori „oratoriu de scenă”, Låt människan leva (1949; Lasă omul să trăiască), care abordează disponibilitatea omului de-a lungul istoriei de a-și judeca semenii și de a-i condamna chiar la moarte.

Abia după ce a apărut romanul Dvärgen (1944; Piticul), Lagerkvist a avut un succes necontestat de critica suedeză, acesta devenind primul său best-seller, iar cu Baraba (1950) a obținut recunoașterea internațională.

Mai mult…

472: Anthemius, împărat roman (n. 420)

1183: Otto I de Wittelsbach, Duce de Bavaria (n. 1117)

1302: Robert al II-lea de Artois (n. 1250)

1593: Giuseppe Arcimboldo, pictor italian (n. 1527)

1766: Elisabeta de Parma, a doua soție a regelui Filip al V-lea al Spaniei (n. 1692)

1797: Ienăchiță Văcărescu, poet, istoric român (n. 1740)

1844: Evghenii Baratînski, poet rus (n. 1800)

1920: Împărăteasa Eugenia a Franței, soția lui Napoleon al III-lea (n. 1826)

1937: George Gershwin, compozitor, pianist și dirijor american (n. 1898)

1952: Valeriu Traian Frențiu, episcop român unit, victimă a regimului comunist (n. 1875)

1989: Sir Laurence Olivier, actor și regizor britanic (n. 1907)

1995: Mihai Botez, matematician și disident român (n. 1940)