Alte evenimente 11 mai
330 e.n.: Inaugurarea solemnă a orașului Constantinopol (astăzi Istanbul), devenit in mod oficial capitala Imperiului Roman de Răsărit
Orașul Constantinopol a fost fondat în anul 330 e.n., de către împăratul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecești Byzantion („Bizanț”, ce data din secolul al VII-lea î.e.n.), devenind noua capitală a Imperiului Roman de Răsărit, act care a contribuit la transformarea acestuia într-un oraș important al lumii.
Numele acestei noi capitale a fost inițial Nova Roma („Noua Romă”), dar ulterior s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui Constantin”). În secolul al XII-lea, Constantinopolul era cel mai mare și cel mai bogat oraș din Europa.
Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu. Acesta s-a constituit pe teritoriile provinciilor balcanice, asiatice și est-africane ale Imperiului Roman, după împărțirea acestora, la moartea lui Teodosiu I (395 e.n.), între cei doi fii ai săi, Arcadiu și Honoriu.
Pana la prabusirea Imperiului Roman de Apus, in 476 e.n., partea orientala a fostului Imperium Romanorum era numita Imperiul Roman de Rasarit, apoi, pana la urcarea pe tron a lui Heraclius (610 e.n.), Imperiul Romano-Bizantin.
Din perspectiva istoriei bizantine, epoca 330 e.n. (fondarea Constantinopolului)/395 – 610 e.n. reprezinta perioada bizantina timpurie. De-a lungul intregii existente, pana la cucerirea sa de catre turcii otomani, in 1453, Bizantul s-a considerat unicul continuator si mostenitor al Imperiului Roman, Constantinopolul fiind ,,noua Roma”, iar bazileii de aici, urmasii cezarilor. Chiar daca din sec. VI, limba greaca inlatura in Imperiul bizantin, ca limba oficiala si de cultura, limba latina, traditii romane au supravietuit mult timp in viata statala, administrativa, constitutionala, sociala si politica.
Bizant, oras-stat (polis) grec, a fost fondat de colonisti din Megara in secolul VII i.e.n. (c. 660) pe malul european al Bosforului (Istanbul). Beneficiar al unei pozitii-cheie pentru comertul dintre Pontul Euxin si Marea Egee si al unei pozitii strategice de exceptie, la intalnirea a doua continente, Bizantul a jucat de-a lungul intregii antichitati, un rol economic si militar de prima importanta.
Dupa ce-si consolideaza pozitia, amenintat de populatia traca vecina, Bizantul cunoaste timp de cateva decenii controlul Imperiului Persan (513 – 478 i.e.n.), este aliatul capricios si dificil al Atenei in cele doua ligi maritime (in sec. V si IV i.e.n.) si se opune, in 340/339 i.e.n., cu succes, tentativei de cucerire a lui Filip II, regele Macedoniei.
Romanii il proclama in sec. II i.e.n. “civitas libera et immunis”, dar alianta cu Pescennius Niger, nefericitul rival la tron al lui Septimiu Sever, ii atrage, la capatul unui asediu de doi ani, in 196 e.n., distrugerea din temelii. Fiul lui Septimiu Sever, Caracalla, incepe reconstruirea orasului, pentru ca in 330 e.n., Constantin cel Mare sa-l rezideasca, proclamandu-l, sub numele de Constantinopol, capitala Imperiului Roman.
***
Constantinopol a fost capitala Imperiului Roman, apoi a Imperiului Roman de Rasarit – denumit si Imperiul Bizantin sau Imperiul Latin al Constantinopolului – şi, ulterior, a Imperiului Otoman.
După mulţi istorici, 11 mai 330 e.n. ar fi data de naştere a noului stat care, în prima sa fază de existenţă, nu a fost altceva decât Imperiul roman creştin. În această zi, împăratul Constantin cel Mare, sanctificat ulterior de biserica creştină, inaugura o nouă capitală pe malurile Bosforului, un oraş ce avea să-i poarte numele, Constantinopol, şi care se afla pe locul unde mai înainte fusese colonia grecească Byzantion. Astfel, Bizanţul s-a născut ca moştenitor si continuator al lumii romane, în perioada de tranziţie dintre Antichitate şi Evul Mediu, într-un spaţiu geografic tricontinental, fiind cea mai de seamă creaţie politica a Antichităţii. Existenta sa a incetat la mijlocul secolului al XV-lea (1453), fiind înlocuit din punct de vedere politic cu Imperiul otoman.
Constantin a înzestrat oraşul cu multe clădiri, mai ales pentru a satisface cerintele administrative şi politice ale noii capitale. Cea mai mare cladire publica era Hipodromul, inaugurat in acelasi an, o arena cu o capacitate de 30 – 50 000 de locuri. Bizantinii se adunau aici cu ocazia sarbatorilor, aniversarilor si victoriilor imparatului. Spectatorii asistau la competitii de curse cu care de lupta si demonstratii cu animale. Hipodromul comunica direct cu palatul imperial prin loja imperiala, de unde împăratul asista la spectacole înconjurat de senatori şi demnitari ai curtii imperiale. O atractie era faptul ca bunurile celui învins erau oferite publicului.
Peste 65 de ani, în anul 395 e.n., înainte de a muri, împăratul Teodosie cel Mare împărţea Imperiul, din punct de vedere administrativ, în două unităţi teritorial administrative pe care le încredinţa spre guvernare celor doi fii, Arcadiu şi Honoriu. Astfel, Arcadiu, în varstă de 17 ani urma sa conducă, de la Constantinopol, Imperiul de Răsărit, iar fiul de 10 ani, Honoriu, pe cel de Apus, de la Roma. Aceasta divizare a Imperiului, iniţial formală, considerata temporara, a devenit ulterior efectiv istorică si permanenta. Cele doua imperii s-au diferentiat ca limba si religie. Romanii bizantini vorbeau limba greaca spre deosebire de cei din apus care vorbeau latina, iar majoritatea locuitorilor de la rasarit erau ortodocși, pe cand cei din apus erau catolici.
Imperiul Roman de Răsărit, mai târziu Imperiul bizantin, a devenit cea mai stralucitoare dintre civilizatiile medievale. De-a lungul unei mari perioade a Evului Mediu, suprafata acestui stat s-a întins pe trei continente: Europa, Asia şi Africa, iar Constantinopolul a devenit cel mai mare si mai bogat oraş din Europa. In timpul lui Iustinian I, care recapatase teritoriile cazute în mâinile barbarilor, devenise unul dintre cele mai stralucitoare orase ale lumii.
La sfârsitul domniei sale, orasul era împrejmuit cu un sistem de ziduri cu o lungime de 19 km, iar bizantinii beneficiau de marfuri aduse din întreaga lume: matase, tesaturi fine, bijuterii, aur din Grecia, pietre pretioase din India, miere si ceara din Rusia. Într-un oras al bisericilor, cea mai impunatoare era Biserica cea Mare, Sfanta Sofia, prima mare capodopera a stilului bizantin, construita de Iustinian în anul 537. Aflata in Istanbul – vechiul Constantinopol – Biserica Sfanta Sofia, fosta biserica crestina, si fosta moschee musulmana, serveste in prezent doar ca muzeu islamic. Este o cladire impozanta cu un dom de cca. 55 de metri, decorata in interior cu mozaicuri, aur, argint si marmura.
Oras complex, Constantinopolul gazduia greci, rusi, arabi, sârbi, romani, evrei, huni, scandinavi. Astfel, în cadrul Imperiului constantinopolitan, spre deosebire de Imperiul roman, a existat o mare diversitate din punct de vedere etnic, populaţii din cele mai diverse din Caucaz, Asia Mică, Peninsula Balcanică etc. Având o singură limbă oficială, latina, şi apoi greaca, impunând o singură religie, cea creştin-ortodoxă, Imperiul bizantin s-a dovedit de o toleranţă extremă în raport cu popoarele extrem de diverse care alcătuiau structura sa demografică.
Sfârsitul imperiului Bizantin a venit dupa mai bine de un mileniu, pe 29 mai 1453, când turcii condusi de sultanul Mehmed al II-lea au cucerit Constantinopolul, care va fi denumit Istanbul (din cuvantul grec “Istimbolin”, care înseamnă “în oraş” sau “la oraş”). Astazi, capitala Turciei este orașul Ankara, dar orasul istoric İstanbul (anterior Bizanţ şi Constantinopol) rămâne centrul financiar, economic și cultural al țării.
De-a lungul celor zece secole si jumatate cât a durat, pâna la jumatatea sec. al XI-lea, Imperiul Bizantin s-a aflat intr-o continua schimbare. De multe ori, teritoriile i-au fost capturate de barbari, dar erau recuperate înainte de a fi luate definitiv. În timpul celei mai mari expansiuni teritoriale, Imperiul Bizantin cuprindea Grecia, Italia, Egipt, Siria, Africa de nord si sudul Spaniei, iar în cele mai grele perioade, doar câteva tabere militare, în afara Constantinopolului. Mult timp bizantinii au fost cei mai puternici si mai influenti din Europa si din Orientul Mijlociu. Învatatii au conservat si îmbunatatit literatura greaca si cea latina, oamenii politici au elaborat legi si coduri adoptate mai târziu si de alte popoare, iar religia ortodoxa a fost extinsa în Balcani si în Rusia.
Bizanţul ramane, aşa cum afirma Nicolae Iorga, o sinteză între ideea politică a Imperiului roman, cea culturală a elenismului şi Orientului şi cea spirituală a ortodoxiei creştine.
868: Tiparirea primei carti de către Wang Jie în China
Cel mai vechi exemplar al unei cărţi chinezesti a fost găsit într-o peşteră. Aceasta este o ediţie xilografica (procedeu de gravura in lemn) a Sutrei de Diamant, un text budist, din care nu s-au pastrat decat fragmente, unele fiind păstrate la British Library (Biblioteca Britanică) din Londra si care se incheie cu o indicaţie privind data publicării (11 mai 868) şi drepturile de autor (“pentru distribuire universala gratuită de Wang Jie”).
Chinezii au fost primii care au inventat tipografia cu caractere mobile. Nu se grava o pagina intreaga, ci se utilizau blocuri pe care erau sculptate literele, compunandu-se apoi o pagina cu acestea. Blocurile erau trecute prin cerneala, apoi se aseza o foaie de hartie deasupra si se trecea cu un rulou pentru a se imprima caracterele. Se pot vedea câteva exemplare foarte vechi de cărţi chinezeşti în muzeele din Beijing, in care exista astfel de tratate de filosofie, tratate politice, altele despre fabricarea bronzului, tratate de religie, botanica si de agronomie.
Sutra de Diamant este cea mai veche carte tipărită, un text al Perfecțiunii Înțelepciunii, descoperita în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein într-o peșteră lânga Dunhuang, în nord-vestul Chinei. Sutra de diamanteste unul dintre marile texte ale budismului Mahayana si una dintre cele mai scurte sutre Prajnaparamita. Aceasta a jucat un rol deosebit de important în cadrul curentelor meditative precum chan si zen si era, conform surselor traditionale, sutra preferata a maestrului chan Huineng.
Titlul complet al lucrării este in sanscrita Vajracchedikā-prajñāpāramitā Sūtra. “Chedika” înseamnă “cel ce taie”; “vajra” înseamnă atât “diamant”, cat si “fulger”, o forţă incredibilă, irezistibilă, capabila să zguduie, sa demoleze, sa pulverizeze totul in calea ei, asa cum, in practica, diamantul poate tăia sticla sau roca cea mai dura, dar, de asemenea, poate sa straluceasca precum apa pura sau fulgerul; “prajnaparamita” este “perfectiunea înţelepciunii” sau “cunoasterea transcendentala”.
Sutra de diamant este scrisa sub forma unui dialog între Buddha şi discipolul sau Subhuti. Tema centrală este vacuitatea, lipsa caracterului fix si neschimbator al tuturor lucrurilor, starilor de spirit si al gandurilor. Ca material preţios, diamantul este cautat, dar aici acesta reprezinta ceea ce împiedică înţeleptul să progreseze si sa atinga in final iluminarea.
Sutra: tratat indian sau culegere conținând proză aforistică, reguli de ritual, de morală, de filozofie sau referitoare la viața zilnică.
Chan: “meditaţie silenţioasă”, forma a Budismului Mahayana înfiinţată în China, incepand din secolul al V-lea, cu accent special pe meditaţie sau “iluminare interioara”. La fel ca in toate şcolile budiste chineze, se poate vedea în doctrina sa o influenţă taoista.
Zen: formă a Budismului Mahayana care pune accentul pe meditatie (dhyana), sau “iluminare interioara” şi, în special, asupra posturii numite zazen. Zen se referă la doctrina chan chineza influenţata de taoism şi, în special, la postura de meditatie a lui Gautama Siddhartha atunci cand a obţinut trezirea din somnul ignorantei sub copacul Bodhi, acum peste 2500 de ani în India.
Tradiţia buddhistă Zen (sau Chan) s-a dezvoltat în China începând cu secolul VI, răspândindu-se apoi în Coreea, Japonia şi Vietnam în secolul IX, ajungând în timpurile moderne şi în Europa, Statele Unite şi alte părţi ale lumii. Numele Chan (Son în coreeană, Thien în vietnameză şi Zen în japoneză) este transliteraţia chineză a cuvântului indian pentru concentrare (meditaţie), dhyana în limba sanskrită şi jhana în Pali.
1529 : Înainte de aceasta dată s-a încheiat un acord între Ioan Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–1538; 1541–1546); Petru Rareș a primit domeniile și cetățile Ciceu, Bistrița, Cetatea de Baltă, Ungurașul și Rodna în schimbul ajutorului acordat împotriva lui Ferdinand de Habsburg.
1745: Victoria francezilor în Bătălia de la Fontenoy
Dupa invazia armatei regelui Ludovic al XV-lea, condusa de maresalul Adrien Maurice de Noailles, in mai 1744, a Tarilor de Jos austriece (actualmente Belgia), Bătălia de la Fontenoy, din cadrul Războiului de Succesiune a Austriei, s-a încheiat cu victoria francezilor.
1784 : Limba germană a fost declarată limbă oficială în Transilvania.
1866 : Prima zi ca domnitor a lui Carol I al României, după ce fusese încoronat cu o zi mai devreme.
1867 : A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independența și neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg.
1927: Fondarea Academiei Americane de Film, American Academy of Motion Picture Arts and Sciences (AMPAS) – Academia Americana de Arte si Stiinte Cinematografice
In 1927, marile companii de film americane au fondat Academia de Arte şi Ştiinţe a Cinematografice. Rolul cel mai cunoscut al acestei academii este de a acorda premii Oscar, o recompensa anuala de prestigiu al cărei impact este atât artistic, cat şi comercial. 1927 a fost, de asemenea, anul apariţiei filmului sonor (Jazz Singer).
Academia Americana de Arte si Stiinte Cinematografice este o organizaţie profesională, conceputa pentru dezvoltarea artelor şi ştiinţelor din domeniul cinematografiei. Academia este recunoscuta în intreaga lume, deoarece membrii acesteia alocă anual statuetele Oscar pentru filme si actori cu performante remarcabile.
Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar, sunt decernate în prezent de către această Academie din Los Angeles, California, organizație care cuprindea în anul 2002 peste 6000 de membri, toți profesioniști în diverse specialități ale cinematografiei, și anume producători, regizori, actori, directori de imagine etc.
Conform legendei, premiul, constand intr-o statuetă ce reprezintă un barbat cu o spadă în mână, se numește Oscar pentru că actrița Margaret Herrick, a exclamat atunci cand a vazut prima oara statueta că seamana cu unchiul său Oscar.
Dacă această inovaţie a avut un impact mondial, oferind filmului o dimensiune nouă, in Statele Unite ale Americii, ea a marcat, de asemenea, sfârşitul epocii de aur a comediilor burlesti şi a gagurilor lor vizuale (Chaplin, Buster Keaton, Harold Lloyd, Stan Laurel şi Oliver Hardy, Harry Langdon Roscoe “Fatty” Arbuckle …).
1943: Invazia insulei Attu
Americanii au atacat insula Attu din insulele Aleutine, Alaska, invadata de japonezi. In replica, a avut loc debarcarea in insula Attu a Diviziei a 7-a a SUA, sub comanda generalului Brown, sprijinita de Task Force 16 (United States Navy), a amiralulului Thomas C. Kinkaid, cu trei cuirasate (nave de lupta), un portavion de escorta şi numeroase crucişătoare şi distrugătoare.
Lupta s-a încheiat pe 29 mai, fiind ucisi 2350 de japonezi şi 500 de americani. Pe 15 august, 29 000 de americani si 5300 de canadieni au sosit pe insula Kiska şi au constatat că japonezii s-au retras.
Task Force (TF): unitate sau formatiune (militara sau civila) de forta, constituita pentru a lucra la o sarcină sau activitate unica. Iniţial, conceptul a fost introdus de către Marina Statelor Unite, la inceputul anului 1941, apoi termenul a fost extinspentru uz general, devenind o componentă standard a terminologiei NATO. Multe organizaţii non-militare creaza acum task force-uri sau grupuri operative pentru activităţi temporare, care ulterior sunt dizolvate dupa incheierea operatiunii. Instituirea de TF reprezinta o modalitate de a spori flexibilitatea operaţională a unei misiuni unice. Un astfel de grup de actiune in forta poate fi constituit folosind nave din divizii şi escadroane diferite, fără a fi necesară o reorganizare formală şi permanentă a flotei. Spre sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial au fost create circa 100 de unitati task force numai in Marina SUA, punerea in practica a acestui concept dovedindu-se foarte eficienta.
1949 : Israelul a fost primit în ONU.
1960: Lansarea pachebotului “Franta”, la Saint-Nazaire, în cadrul unei ceremonii grandioase.
Pachebotul Franţa (redenumit Norvegia în 1979 şi Doamna Albastra în 2006) a fost un transatlantic construit pe şantierele Atlanticului, în Saint-Nazaire, unde a fost lansat pe 11 mai 1960, in prezenta preşedintelui francez, generalul Charles de Gaulle.
Acceptand sa-i fie nasa, Doamna De Gaulle a botezat nava, tăind panglica care sustinea sticla de sampanie. Peste 100 000 de persoane au asistat la ceremonia lansarii navei.
1960: Arestarea lui Adolf Eichmann
Serviciile secrete israeliene au arestat în Argentina unul dintre cei mai căutaţi criminali de razboi nazisti. Adolf Eichmann a fost functionar de rang superior in cadrul celui de-al Treilea Reich, ofiter SS (locotenent-colonel) si membru al partidului nazist. Numit în timpul războiului şef al RSHA Referat B4 IV, pentru a se ocupa cu “probleme evreieşti şi de evacuare”, a fost unul dintre principalii organizatori ai Holocaustului, responsabil cu logistica “soluţiei finale” aplicata evreilor europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Eichmann traia în Buenos Aires, sub numele de Ricardo Clement, impreuna cu soţia sa şi cei trei fii. Acesta va fi retinut in secret, intr-o suburbie a capitalei argentiniene, înainte de a fi discret transferat în Israel, pe 20 mai. Procesul său a fost deschis în aprilie 1961, a fost condamnat pe 15 decembrie si executat în luna mai a anului urmator.
1987: Procesul lui Klaus Barbie
Şeful Gestapo-ului, responsabil al oraşului Lyon din Franţa, a fost acuzat că a trimis peste 7.500 de evrei si luptători ai rezistenţei franceze în lagărele de concentrare şi de a fi executat alti 4000. Barbie va fi condamnat la închisoare pe viaţă.
1990 : Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor de la 20 mai.
1997: A cincizecea aniversare a Festivalului de Film de la Cannes
Pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a Festivalului, Jeanne Moreau, strălucitoare în costumul sau in stil “clown”, semnat de Galliano, a decernat premiul “Palme des palmes” lui Ingmar Bergman. Premiul a fost inmanat fiicei sale, Linn, deoarece Bergman nu a fost prezent la ceremonie.
2004 : Posturile arabe de televiziune Al-Jazira și Al-Arabiya au difuzat secvențe video care fac parte dintr-un material preluat de pe un sit islamist, înregistrat cu decapitarea ostaticului american Nicholas Berg de către cinci teroriști.
2009: Misiunea de intretinere 4: Atlantis a decolat intr-o misiune de intretinere si montare de instrumente suplimentare pentru telescopul spatial Hubble. Acest telescop spatial a permis rezolvarea unor vechi probleme din astronomie și a furnizat date care au necesitat elaborarea de noi teorii care să le explice.
Naveta americana Atlantis, cu sapte astronauti la bord, a fost lansata cu succes într-o ultima misiune, la preconizata şi riscanta operatiune pentru repararea şi modernizarea primului telescop spatial care a revolutionat astronomia. Telescopul spațial Hubble (prescurtat HST, acronimul de la Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, denumit astfel după astronomul american, Edwin Hubble.
In decursul celor cinci iesiri orbitale, de cate şapte ore fiecare, astronautii au efectuat mai multe sarcini, dintre care unele necesitau tehnici de mare precizie. Acestia au înlocuit cele şase giroscoape ale telescopului Hubble, cele sase baterii, protecţia termică, sistemul informatic de rezervă şi au instalat două instrumente stiintifice noi, spectrograful originilor razelor cosmice (Cosmic Origins spectrograf, sau COS) şi o camera cu camp larg de observare (Wide Field Camera 3).
Astfel, puterea de observare şi descoperire a telescoplui Hubble va fi multiplicata de 10 pana la 70 de ori. Hubble va fi complet operaţional, asteptand sosirea in 2013 a succesorului său, telescopul spatial James Webb Space Telescope, capabil să se întoarcă in trecut pana la Big Bang-ul care a marcat nasterea universului acum 13.7 miliarde de ani în urmă.
Pe lângă dificultatea tehnică, misiunea a fost mai riscantă decât un zbor spre ISS (Stația Spațială Internațională), din cauza riscului crescut al unui impact catastrofal cu micro-meteoriti sau cu resturi de meteoriti care orbiteaza la altitudine mai mare decat orbita lui Hubble.