11 Octombrie

1963: Jean Cocteau, scriitor francez (n. 1889)

Unele dintre cele mai importante lucrări ale sale includ poezia Îngerul Heurtebise, 1925; piesa de teatru Orfeu, 1926; romanele Copiii teribili, 1929 și Mașina infernală, 1934; filmele suprarealiste Sângele unui poet, 1930; Frumoasa și bestia, 1946, pentru care a primit premiul Louis Delluc. A regizat filmele Orfeu și Copiii teribili după lucrările sale omonime.

Născut pe 5 iulie 1889, în Maisons-Laffitte, într-o familie burgheză pariziană, Jean Cocteau a descoperit foarte devreme teatrul și cinematograful.

Cocteau a crescut la Paris și s-a considerat întotdeauna parizian prin vorbire, educație, idei și obiceiuri. Familia sa făcea parte din burghezia pariziană solidă – cultivată, bogată și interesată de muzică, pictură și literatură.

Primele amintiri ale lui Cocteau aveau legătură cu teatrul, în forme populare, precum circul și palatul de gheață, dar și cu teatrul serios, precum tragediile interpretate la La Comédie-Française.

Tatăl său s-a sinucis, din motive inexplicabile, când micuțul Jean avea doar 9 ani. La 15 ani, a părăsit casa familiei pentru a intra la liceu. A fost exclus, în 1904, pentru indisciplină, din cauza absențelor și a eșuat de două ori la bacalaureat.

La 19 ani, a publicat primul său volum de poezii, Lampa lui Aladdin.

Cocteau a fost produsul anilor imediat anteriori Primului Război Mondial, ani de gust artistic rafinat, lipsiți de frământări politice. Frecventând diverse cercuri de artiști, Jean era la fel de pasionat de poezie ca și de cinema.

Adevărata sa explorare a lumii teatrului a început atunci când a întâlnit trupa de la Ballets Russes, pe atunci sub conducerea lui Serghei Diaghilev. Când Cocteau și-a exprimat dorința de a crea balete, Diaghilev l-a provocat prin faimoasa replică:„Uimește-mă!” Întâlnirea sa cu Serge de Diaghilev, maestrul baletelor rusești, l-a marcat profund.

Această replică faimoasă pare să fi îndrumat poetul nu numai spre baletele sale, precum Parada, 1917, pe muzica lui Erik Satie și Boul pe acoperiș, 1920, pe muzica lui Darius Milhaud, dar și spre celelalte opere ale sale. Din colaborarea lor s-au născut mai multe balete, inclusiv Parada, pe muzica lui Erik Satie, cu decoruri de Pablo Picasso.

În timpul Primului Război Mondial, Cocteau a servit ca șofer de ambulanță pe frontul belgian. Peisajul pe care l-a observat acolo a fost folosit ulterior în romanul său Thomas impostorul, 1923. A devenit prieten cu aviatorul Roland Garros, zbura uneori împreună cu acesta și i-a dedicat primele poezii inspirate de aviație, Capul Bunei-Spernțe, 1919. A fost reformat curând din motive de sănătate.

În intervalul dintre anii 1916 și 1917, Cocteau a intrat în lumea artei moderne, apoi “s-a născut” la Paris; în secțiunea boemă a orașului, Montparnasse, a întâlnit pictori precum Pablo Picasso și Amedeo Modigliani și scriitori precum Max Jacob și Guillaume Apollinaire.

La scurt timp după război, Max Jacob l-a prezentat pe Cocteau viitorului poet și romancier Raymond Radiguet. Radiguet, în vârstă de 16 ani, care părea a fi un copil-minune, pleda pentru o estetică a simplității și a clarității clasice, calități care vor deveni caracteristice operei proprii a lui Cocteau.

Cocteau l-a luat pe mai tânărul Raymond sub protecția sa. Exemplul lui Radiguet a contat extraordinar de mult pentru Cocteau; și când Radiguet a murit în 1923, la vârsta de 21 de ani, bărbatul mai în vârstă, Cocteau, s-a simțit lipsit de o prietenie bazată pe un schimb constant de idei, încurajări și entuziasm.

O dependență de opiu, cauzată de durerea lui Cocteau pentru moartea lui Radiguet, a necesitat o perioadă de vindecare. Jacques Maritain, un filozof thomist francez, a făcut prima sa vizită la Cocteau în sanatoriu. Prin Maritain, Cocteau a revenit în scurt timp la practica religioasă.

Aceste experiențe complexe au inițiat o nouă perioadă în viața sa, în timpul căreia a produs unele dintre cele mai importante lucrări ale sale. În lungul poem Îngerul Heurtebise, poetul se angajează într-o dispută violentă cu un înger care avea să reapară continuu în operele sale.

Piesa Orfeu, reprezentată pentru prima dată în 1926, era destinată să joace un rol în învierea tragediei teatrului contemporan; în ea, Cocteau și-a aprofundat interpretarea naturii poetului.

Romanul Copiii teribili, scris în trei săptămâni, în martie 1929, pe cînd se afla internat pentru o cură de dezintoxicare, este studiul asupra inviolabilității naturii a doi adolescenți, frate și soră, Paul și Elisabeth. În 1950, Cocteau a pregătit scenariul pentru o adaptare cinematografică a acestei lucrări și a interpretat rolul naratorului în film.

După ce a acumulat suficientă experiență, s-a lansat în 1930 în realizarea primului său lungmetraj, Sângele unui poet, un film experimental în patru părți, un fel de comentariu la propria sa mitologie privată; temele care atunci păreau obscure sau șocante par astăzi mai puțin private și mai universale deoarece au apărut și în alte opere.

Doi ani mai târziu, a început să scrie piesa sa în patru acte Mașina infernală – considerată de obicei cea mai mare piesă a sa – în care tratează tema lui Oedip și care îi aparține foarte mult. Premiera adaptării cinematografice a avut loc pe 10 aprilie 1934. În aceste două lucrări, Cocteau a intrat în contact mai strâns cu marile mituri ale umanității.

Jean Cocteau l-a cunoscut pe Jean Marais în 1937, în timpul unei audiții pentru piesa Oedip Rege. Cocteau i-a dat un rol în Oedip Rege, iar în anul următor a scris o piesă pentru Jean Marais: Părinții teribili.

Cocteau a scris apoi o piesă pentru prietena sa Édith Piaf în 1940. Piesa Frumosul nepăsător a avut un succes uriaș.

Sosirea celui de-al Doilea Război Mondial a fost o perioadă complicată pentru Cocteau. Deși lucra la diverse proiecte, alături de Pablo Picasso și Coco Chanel, este criticat în cadrul Ocupației pentru viața sa particulară. A lăsat cinematografia deoparte până la sfârșitul războiului.

În anii 1940, Cocteau a revenit la film, mai întâi ca scenarist și apoi și ca regizor în Frumoasa și bestia, o fantezie bazată pe povestea pentru copii omonimă.

Abia în 1946 Jean Cocteau a realizat cel de-al doilea film al său, Frumoasa și bestia, o adaptare a basmului pentru copii, în care a jucat Jean Marais și care a avut un mare succes. Au urmat două filme noi în 1948, Părinții teribili (o adaptare cinematografică a piesei scrise cu câțiva ani mai devreme) și Vulturul cu două capete.

Aceste două lungmetraje au avut, de asemenea, un mare succes, iar Jean Cocteau și-a continuat elanul cinematografic, în 1949, cu filmul Orfeu, în care recreează temele poeziei și ale morții de care se ocupase în piesa sa, avându-l din nou în distribuție pe actorul Jean Marais.

Continuarea acestui film, Testamentul lui Orfeu, a apărut zece ani mai târziu și a fost ultimul lungmetraj al cineastului. Cocteau a scris totuși mai multe scenarii pentru alți regizori în anii 1950, inclusiv Copiii teribili (adaptarea romanului său, pentru care a semnat doar scenariul) în regia lui Jean-Pierre Melville și Prințesa de Clèves, regizată de Jean Delanno.

De asemenea, un artist vizual semnificativ, în pictură, grafică, design și vitralii, Cocteau, în 1950, a decorat Vila Santo Sospir din Saint-Jean-Cap-Ferrat și a început o serie de lucrări grafice importante: fresce la Primăria din Menton, Capela Saint-Pierre din Villefranche-sur-Mer și Biserica Saint-Blaise-des-Simples din Milly-la-Forêt. În 1952, a pictat tabloul Autoportret cu jachetă galbenă. Pasiunea sa pentru arta grafică a dat naștere, de-a lungul anilor, unui număr mare de ilustrații, fresce și chiar vitralii.

Fiul său adoptiv, pictorul Édouard Dermit, care apare și în filmele sale ulterioare, a continuat decorarea unei capele la Fréjus, o lucrare pe care Cocteau nu a mai răgazul să o termine.

Rând pe rând, scriitor, poet, cineast, pictor și dramaturg, Jean Cocteau și-a pus amprenta asupra secolului XX. A fost prietenul marilor nume ale timpului său. Devastat de un atac de cord, Jean Cocteau a murit la Milly-la-Forêt, pe 11 octombrie 1963, la vârsta de 74 de ani.

Mai mult…

1303: Papa Bonifaciu al VIII-lea (n. c. 1235)

1347: Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1282)

1424: Jan Žižka (n. 1360), unul dintre conducătorii Războaielor Husite

1705: Guillaume Amontons, fizician francez (n. 1663)

1809: Meriwether Lewis, explorator american (n. 1774)

1824: Prințesa Maria Ana de Savoia (n. 1757)

1850: Louise-Marie a Franței, soția regelui Leopold I al Belgiei (n. 1812)

1889: James Prescott Joule, fizician britanic (n. 1818)

1896: Anton Bruckner, compozitor austriac (n. 1824)

1922: Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (n. 1867)

1945: Scarlat Demetrescu, profesor, scriitor român (n. 1872)

2005: Emil Iordache, scriitor, traducător – rusa (n. 1956)

2008: Via Artmane, actriță sovietică letonă (n. 1929)

2008: Jörg Haider, politician austriac (n. 1950)

2011: Ion Diaconescu, om politic român (n. 1917)

2019: Aleksei Leonov, cosmonaut rus (n. 1934)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.