11 președinți americani, de la Harry Truman la Barack Obama, 1945-2017
În comparație cu alte puteri actuale, Statele Unite sunt o națiune tânără. Țara s-a născut în urma Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii în 1776. Fostă colonie britanică, Statele Unite și-au început cucerirea Occidentului în secolul al XIX-lea. Deținând un teritoriu vast și bogat, Statele Unite au reușit rapid să câștige puterea, mai întâi economic și apoi geopolitic în decursul secolului al XX-lea.
1.Perioada unicei superputeri a lumii
TRUMAN și reforma economică Fair Deal
Harry Truman (1884-1972) a fost președintele Statelor Unite din 1945 până în 1952. Continuator al lui Roosevelt, după reconstrucția postbelică, a lansat o politică de reformă economică numită Fair Deal, moștenitoare a programului economic New Deal, pentru a controla supraproducția și inflația. Aceasta implica creșterea salariului minim și aprobarea în 1949 a Legii Naționale a Locuinței, pentru dezvoltarea locuințelor populare. Dar Truman s-a axat pe crearea unui sistem de securitate socială pentru toți, ceea ce a jignit liberalismul americanilor. Nașterea Republicii Populare Chineze în 1949, extinderea Războiului Rece și Războiul Coreean au condus la un anticomunism virulent.
Marii învingători ai celui de-al Doilea Război Mondial și cea mai mare putere economică a lumii, Statele Unite vor trebui totuși să facă față conflictelor, atât în afara țării, cât și în interiorul țării. Războiul din Coreea, purtat între 1950 și 1953, a confruntat Coreea de Nord comunistă, ajutată de Republica Populară Chineză, cu Coreea de Sud, susținută de Statele Unite. Între 1950 și 1956, țara s-a angajat într-o adevărată vânătoare a comuniștilor cunoscută sub numele de Red Scare (Teroarea roșie) sau macarthismul, numită după promotorul său, senatorul Joseph McCarthy (1908-1957). Această „vânătoare de vrăjitoare” a fost marcată de legea din 1950 care a expulzat comuniștii și anarhiștii din administrație, de execuția în 1953 a soților Ethel și Julius Rosenberg, cetățeni americani, acuzați că au permis sovieticilor să dețină bomba atomică în 1949. Aceștia au fost judecați și condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică.
În acest context s-a afirmat „Doctrina Truman”, rupând cu tradiția izolaționistă a țării, iar Statele Unite vor acorda ajutor tuturor țărilor în care democrația era amenințată. Una dintre primele măsuri concrete a fost lansarea unui plan gigantic de sprijinire a reconstrucției economice a Europei, Planul Marshall, în 1947, din moment ce sărăcia era terenul propice pentru comunism. În Statele Unite, prosperitatea se traducea printr-o extindere a modului de viață american, bazat pe confortul material și civilizația automobilului. Nu toată lumea beneficia, însă, de ea, iar în 1969 mai existau douăzeci și cinci de milioane de oameni săraci, în principal în comunitatea neagră americană.
EISENHOWER și Calea de mijloc
Fostul general Dwight David Eisenhower (1890-1969) a fost președintele Statelor Unite din 1953 până în 1961. Acesta a promovat politica de destindere după moartea lui Stalin în martie 1953, reafirmând în același timp politica americană de descurajare nucleară. Era în favoarea unei strategii cunoscute sub numele de represalii masive, adică folosirea armei atomice. A pus în aplicare doctrina izolării, a blocării extinderii comunismului. În numele ei, guvernul Guatemalei a fost răsturnat în 1954, pentru că încerca să naționalizeze compania americană United Fruit.
Mandatele sale au fost marcate de o mare prosperitate economică, dar contextul social a rămas exploziv: în 1957 a fost necesară trimiterea Gărzii Naționale Federale pentru a forța autoritățile orașului Little Rock, în Arkansas, să respecte legea care interzicea segregarea rasială în școli.
2. Kennedy, reformatorul
KENNEDY și „Noua Frontieră”
John Fitzgerald Kennedy (1917-1963) s-a născut pe 29 mai 1917 într-o familie bogată din Boston. Tatăl său a fost numit ambasador la Londra în 1938, unde Kennedy și-a încheiat o parte din studiile mediocre, frecvent întrerupte de probleme de sănătate. În ciuda unei probleme dorsale de care a suferit toată viața, a luat parte la cel de-al Doilea Război Mondial, a fost rănit, din nou la spate, și decorat. Puțini oameni își imaginează calvarul pe care l-a îndurat Kennedy de-a lungul vieții sale, înșelați de aparența unui președinte activ, bronzat, zâmbitor și atletic. Durerile dorsale erau de nesuportat, reușind să le domine prin pură voință, dar și cu ajutorul doctorului Max Jacobson, care îi injecta diverse substanțe și era supranumit Doctor Feelgood.
După război, a fost ales reprezentant (deputat), apoi senator de Massachusetts în 1952. În 1953 s-a căsătorit cu Jacqueline Bouvier (1929-1994). În 1960, a candidat la președinție împotriva candidatului republican Richard Nixon și a câștigat la limită.
Luptând împotriva sărăciei și a inegalității rasiale, a fost preocupat de cucerirea spațiului și a lansat programul Apollo. A fost asasinat pe 22 noiembrie 1963 la Dallas. Vicepreședintele, Lyndon B. Johnson (1908-1973) a încheiat mandatul lui Kennedy înainte de a fi ales la rândul său.
În 1960, lui Eisenhower i-a succedat democratul și primul președinte catolic, John Fitzgerald Kennedy, cel mai emblematic dintre toți președinții americani. A făcut campanie pe tema frontierei, dragă inimii americanilor încă de la cucerirea Occidentului. Frontiera care trebuia respinsă aici era cea a sărăciei, pentru ca toți cetățenii să beneficieze de roadele creșterii economice. A trebuit să facă față fazei acute a Războiului Rece.
În aprilie 1961, debarcarea americană în Golful Porcilor din Cuba a eșuat. Planul era de a debarca exilați cubanezi, sprijiniți de forțele americane, pentru a-l răsturna pe Fidel Castro. Cuba era prea aproape de coasta Floridei pentru a rămâne comunistă. Castro era conștient de acest lucru, iar tentativa s-a încheiat cu un masacru. Kennedy, în vârstă de numai patruzeci și trei de ani, părea neexperimentat și puțin capabil de a proteja țara în contextul Războiului Rece. Președintele și-a asumă inteligent responsabilitatea eșecului într-un discurs televizat. Această mărturisire și scuzele sale au fost pe placul americanilor.
În noaptea de 12-13 august 1961, a fost ridicat Zidul Berlinului, iar Statele Unite erau neputincioase. Kennedy și-a recăpătat controlul mergând la Berlinul de Vest, unde a ținut celebrul discurs presărat cu sintagma „Ich bin ein Berliner” („Sunt un berlinez”).
Războiul din Vietnam (1959-1975) a crescut în amploare odată cu implicarea armatei americane, dar criza din Cuba din octombrie 1962 a aruncat lumea în pragul unui Al Treilea Război Mondial.
Criza din Cuba
În octombrie 1962, o flotă rusă a pornit spre Cuba. Kennedy a răspuns printr-un discurs televizat în care și-a informat concetățenii că, în ochii lui, aceasta este o agresiune împotriva Statelor Unite. Kennedy a anunțat instituirea unei blocade a insulei de către nave americane. Dacă sovieticii încercau să o forțeze, Statele Unite vor intra în război. Lumea și-a ținut respirația timp de o săptămână, apoi Hrușciov a cedat în sfârșit, iar navele rusești s-au întors. A fost o victorie răsunătoare pentru Kennedy, care a căpătat statură internațională. În urma acestui episod s-a stabilit „telefonul roșu” între Moscova și Washington, în realitate un fax, care le-a permis celor doi șefi de stat să comunice direct, fără a fi nevoiți să treacă prin eșaloanele intermediare.
Epopeea lui MARTIN LUTHER KING
Președinția lui Kennedy este inseparabilă de epopeea pastorului Martin Luther King, într-o perioadă în care sistemul de segregare se prăbușea. Născut în 1929 în Georgia, un stat care practica segregația, a luptat pentru americanii de culoare, susținând non-violența. Martin Luther King a organizat celebrul Marș spre Washington pentru egalitatea în drepturi între albi și negri, iar pe 28 august 1963, a ținut celebrul discurs „I have a dream” (Am un vis) în fața Memorialului Lincoln din Washington, în care propriii săi copii de culoare aveau aceleași drepturi ca și ceilalți. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1964 pentru activitatea sa non-violentă în numele minorităților. A fost asasinat în aprilie 1964 de un Alb segregaționist în Memphis, Tennessee.
LYNDON B. JOHNSON și „Marea Societate”
După încheierea mandatului lui Kennedy, vicepreședintele Lyndon B. Johnson (1908-1973) a fost ales președinte în 1964. Politicile sale au fost în conformitate cu cele ale predecesorului său. În timpul mandatului său au fost adoptate legile care puneau capăt segregării. Johnson intenționa să ofere țării un adevărat stat al bunăstării sub denumirea de „Marea Societate”. Odată cu adoptarea Legii privind drepturile de vot din 1965, Johnson a creat Medicare, asigurări de sănătate pentru cei peste 65 de ani, și Medicaid, asigurări de sănătate pentru cei săraci.
În numele „teoriei dominoului” conform căreia, dacă o țară devine comunistă într-o regiune a lumii, își antrenează și vecinii, a intensificat intervenția americană în Vietnam. S-a trecut de la trimiterea de consilieri militari la peste cinci sute de mii de oameni la fața locului.
În politica internă, s-a confruntat cu radicalizarea mișcărilor de protest ale negrilor, care au instituit violența ca mijloc de acțiune și au cerut Black Power (Puterea Neagră), precum Black Panthers (Panterele Negre) sau Black Muslims (Musulmanii Negri) și ca lider pe predicatorul musulman american de culoare, Malcolm X (1925-1965).
În universități, protestele studenților împotriva războiului din Vietnam creșteau într-un moment în care economia încetinea. Mișcarea hippie, născută în California, i-a determinat pe tineri să respingă lumea părinților lor, mișcarea de eliberare a femeilor, Women’s Lib, a luat amploare în urma publicării cărții lui Betty Friedan, The Mystified Woman (Femeia Mistificată), în 1963. Sfârșitul mandatului lui Johnson a fost marcat de îndoieli cu privire la puterea americană.
3. Perioada crizelor
RICHARD NIXON și Watergate
A fost ales președinte candidatul republican, Richard Nixon (1913-1994). Președintele Nixon (1968-1974) a început să decupleze țara de Războiul din Vietnam, în conformitate cu „Doctrina Nixon” care cerea retragerea americană de pe toate fronturile Războiului Rece. Războiul s-a încheiat în 1975 cu victoria Vietnamului de Nord și semnarea Acordurilor de la Paris. Nu mai era vremea unei intervenții permanente americane pe toate fronturile, ci a implementării Realpolitik-ului dorit de influentul consilier al președintelui, Henry Kissinger (născut în 1923).
Această politică realistă voia ca lumea să nu mai considere Statele Unite drept jandarmul ei și să se bazeze pe acțiunea sa, reușind în același timp să-și găsească propriul echilibru al cărui garant să fie puterea americană. Așa s-a apropiat țara de China, unde președintele Nixon a făcut o călătorie notabilă în 1972.
Primul șoc petrolier din 1973 a aruncat țara în criză economică. În timpul campaniei sale de realegere, Nixon a fost implicat în scandalul Watergate. Cu toate acestea, mandatul său a rămas celebru pentru lansarea misiunii Apollo 11 a programului spațial american, în cadrul căreia oamenii au aterizat pe Lună pe 20 iulie 1969.
Scandalul Watergate
Scandalul Watergate a început în 1972, când cinci bărbați au fost arestați după ce au pătruns prin efracție în clădirea Watergate din Washington, unde Partidul Democrat își instalase sediul de campanie pentru alegerile prezidențiale din 1973. Doi jurnaliști de la Washington Post, Carl Bernstein și Bob Woodward, au început să investigheze cazul, ceea ce i-a făcut să descopere legăturile dintre Casa Albă și spionii interpelați.
Președintele Nixon a făcut o serie de gafe în apărarea sa, până în punctul în care în 1973 Senatul a dispus o comisie de anchetă ale cărei ședințe au fost difuzate la televiziune. Scandalul a fost enorm. În aprilie 1974, în urma dezbaterilor, Camera Reprezentanților a pregătit o procedură de demitere, adică revocarea din funcție a Președintelui. Richard Nixon le-a luat-o înainte și a demisionat pe 8 august 1974.
Vicepreședintele Gerald Ford (1913-2006) a încheiat mandatul abia început, din 1974 până în 1977. Acesta s-a confruntat cu criza economică care a urmat primului șoc petrolier din 1973-1974. Esența politicii sale viza combaterea inflației, cu prețul unei recesiuni severe. Mandatul său a fost atât de slab, încât, unic în istoria americană, nu a fost reales la sfârșitul acestuia.
JIMMY CARTER și Drepturile omului
Din 1977 până în 1981, președinte a fost democratul Jimmy Carter (născut în 1924). A devenit vulnerabil din cauza crizei ostaticilor din Iran. Relațiile diplomatice dintre Iran și Statele Unite au fost rupte oficial în urma episodului de luare de ostatici de la ambasada americană din Teheran. În noiembrie 1979, Ambasada Statelor Unite la Teheran a fost ocupată, iar membrii personalului acesteia au fost luați ostatici. Operațiunea de salvare întreprinsă a eșuat și au fost eliberați abia în anul 1981.
Principalul său succes a fost semnarea Acordurilor de la Camp David pe 18 septembrie 1978, care au stabilit condițiile de pace între Israel și Egipt. Carter a pus un accent deosebit pe respectarea drepturilor omului în relațiile diplomatice, s-a apropiat de URSS, dar nu a reușit să împiedice invadarea Afganistanului de către forțele sovietice în 1979.
RONALD REAGAN și sloganul „America s-a întors”
La alegerile din 1981, a fost ales președinte un fost actor de film de serie B, republicanul Ronald Reagan (1911-2004). A făcut campanie pentru revenirea în forță a puterii americane, marea națiune liniștitoare acasă, de temut în străinătate, manifestată în sloganul America is back.
Reagan a fost președinte pentru două mandate din 1981 până în 1989. A fost victima unui atac din 30 martie 1981, dar a supraviețuit rănilor sale. A lansat o politică economică liberală, cunoscută sub numele de Reaganomics. A îmbunătățit veniturile americanilor cu prețul creșterii numărului de locuri de muncă subcalificate.
Războiul stelelor
Revenind la o confruntare despre care se credea că a fost uitată odată cu sfârșitul Războiului Rece, președintele Reagan a adoptat o atitudine fermă față de URSS care s-a limitat la provocare. Astfel, într-un discurs televizat din martie 1983, a anunțat crearea Inițiativei de Apărare Strategică, sau SDI, redenumită rapid de jurnaliștii care o ironizau drept „Războiul stelelor”. Proiectul presupunea construirea unui scut electronic pe întreg teritoriul american capabil să detecteze și să distrugă orice rachetă lansată împotriva Statelor Unite. Această idee, imposibil de realizat, a fost abandonată treptat.
BUSH Sr. și Noua Ordine Mondială
George Herbert Walker Bush (născut în 1924), republican, i-a succedat lui Reagan între 1989 și 1993. După căderea Zidului Berlinului în 1989, Bush a susținut reunificarea Germaniei.
În urma invaziei Kuweitului de către Irak, datorată atât unei pretenții tradiționale a Irakului de a considera această țară drept o provincie de recucerit, cât și unei dispute privind datoria irakiană și prețul petrolului, Bush a lansat, sub acoperirea Națiunilor Unite, Operațiunea Furtună în Deșert în ianuarie 1991. Treizeci și patru de țări au participat la coaliție. Acesta a fost începutul primului război din Golf (1990-1991) împotriva Irakului. Irakul a fost rapid învins și forțat să se retragă din Kuweit, dar liderul ei, Saddam Hussein (1937-2006), a rămas în continuare la putere. O soartă jalnică a fost rezervată minorităților șiite și kurde, incitate la revoltă, care au fost abandonate și au suferit o represiune sângeroasă, șiiții, imediat, iar kurzii, după încheierea Operațiunii Provide Comfort, o protecție temporară din aprilie până în iulie 1991.
În 1991, Bush l-a susținut pe președintele rus Mihail Gorbaciov când elementele comuniste au încercat o lovitură de stat. La sfârșitul aceluiași an, implozia URSS a făcut ca Statele Unite să fie, de facto, singura superputere din lume. Tot în 1991 a sponsorizat conferința de la Madrid privind procesul de pace israeliano-arab.
George Bush a definit apoi liniile generale ale Noii Ordini Mondiale bazate pe extinderea democrației și a economiei de piață. Succesele sale externe nu erau suficiente pentru a masca problemele interne, dintre care prima era angajarea forței de muncă, și Bush nu va fi reales. Echipa adversarului său nu a ezitat să-l persifleze, președintele foarte bogat părând să nu conștientizeze greutățile zilnice ale concetățenilor săi, cu un slogan devenit de referință: “It’s the economy, stupid!”, care însemna că preocuparea principală a alegătorilor americani era starea economiei SUA și modul în care economia le afecta finanțele personale.
BILL CLINTON și arta diplomației
Democratul Bill Clinton (născut în 1946), provenit dintr-un mediu foarte modest și un student strălucit la drept, a fost ales președinte în 1992 și reales în 1996. Clinton a menținut trupe americane în Somalia, angajate de la începutul anului 1993 în cadrul Operațiunii Restore Hope, dar acest lucru s-a transformat într-un dezastru. Potentații locali au purtat un război de gherilă ucigaș, iar americanii au părăsit țara între 1994 și 1995.
Clinton a angajat Statele Unite în misiuni NATO în timpul războaielor Iugoslaviei (1991-1995). A prezidat Acordurile de la Oslo în 1993 pentru apropierea dintre israelieni și palestinieni. A fost prilejul unei strângeri istorice de mână, sub privirea președintelui american, între Yitzhak Rabin (1922-1995), prim-ministru al statului Israel și Yasser Arafat (1929-2004), președintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP). Cu toate acestea, planul de pace planificat nu va fi implementat.
În timpul mandatului său, a reușit să revigoreze economia americană. Între 1997 și 1999 a fost afectat de scandalul Monica Lewinsky, o stagiară la Casa Albă, dar nu a fost îndepărtat din funcție.
BUSH Jr. și 11 septembrie 2001
George Walker Bush (născut în 1946), fiul fostului președinte, i-a succedat lui Bill Clinton din ianuarie 2001 până în ianuarie 2009. Și-a deschis larg guvernul minorităților etnice, cu personalități precum Condoleezza Rice (născută în 1954) ca secretar de stat și Colin Powell (născut în 1937) în aceeași funcție.
Pe 11 septembrie 2001, teroriștii din gruparea Al-Qaeda au distrus Turnurile Gemene ale World Trade Center (simbol al supremației economice americane) din New York. Teroriștii au deturnat două avioane care se vor lovi de turnuri înainte de a le face să se prăbușească. Un al treilea avion a fost proiectat asupra Pentagonului, sediul Departamentului Apărării din Washington. Al patrulea avion, care se îndrepta spre capitală, s-a prăbușit în mediul rural, după ce pasagerii și echipajul s-au confruntat cu teroriștii deturnători. Drept răspuns, Statele Unite au intervenit în Afganistan, unde se ascundea Osama bin Laden, responsabil pentru atacul din 11 septembrie.
În 2003, a lansat o invazie militară a Irakului, suspectat că deține arme de distrugere în masă. Ofensiva a început în martie și s-a încheiat rapid la începutul lunii aprilie cu o victorie: Saddam Hussein a fost răsturnat, dar trupele americane a trebuit să rămână acolo pentru a instala un stat democratic.
A lansat un program economic ambițios, care s-a încheiat cu rezultate mixte. În 2008, în ultimul său mandat, a izbucnit Criza creditelor ipotecare cu grad mare de risc (Subprime Mortgage Crisis), credite ipotecare pe care debitorii nu le mai puteau rambursa din cauza creșterii ratelor și care a aruncat lumea în recesiune.
4. OBAMA, un nou reformator
Barack Hussein Obama, născut la 4 august 1961 în Honolulu (Hawaii), fiul unui kenyan și al unui americane din Kansas, și-a petrecut o parte din tinerețe în Indonezia. Absolvent în Drept la Harvard, a lucrat ca asistent social înainte de a preda dreptul la Universitatea din Chicago. Ales în Senatul statului Illinois din 1997 până în 2004, a fost apoi ales în Senatul statului Washington. În februarie 2007, a candidat la președinție prin nominalizarea Partidului Democrat și a învins-o pe Hillary Clinton (soția lui Bill Clinton). A fost nominalizat oficial drept candidat al partidului în august 2008.
Ales președinte al Statelor Unite în luna noiembrie a aceluiași an, a preluat mandatul în ianuarie 2009. A fost primul afro-american care a devenit președinte al Statelor Unite. Om al compromisului și adept al multilateralismului, a lansat o politică de reglementare financiară și o reformă foarte ambițioasă a sistemului de sănătate, oferind acoperire medicală milioanelor de americani care anterior au fost lipsiți de aceasta.
În octombrie 2009 a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale în diplomația internațională. A înregistrat un succes personal major odată cu anunțarea morții, pe 1 mai 2011, a liderului terorist Osama bin Laden (1957-2011) care ordonase atacul din 11 septembrie 2001.
Anul 2012 a fost cel al noilor alegeri prezidențiale, opunându-l pe Barack Obama candidatului republican Willard Mitt Romney (născut în 1947). Barack Obama a fost reales pentru un al doilea mandat de patru ani, timp în care intenționa să scoată Statele Unite din criză și să-și impună politica axată pe o mai mare justiție socială.
Reforma sistemului de sănătate
A fost una dintre măsurile emblematice ale președinției Obama, menită să creeze în Statele Unite un sistem de asigurări de sănătate real, universal, obligatoriu, pe modelul celor adoptate în Franța și Marea Britanie după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest obiectiv consta în a merge dincolo de legile Medicare și Medicaid și de a oferi milioanelor de americani săraci acoperirea asigurărilor sociale. După o bătălie judiciară homerică în Camera Reprezentanților, în Senat, și apoi, odată cu adoptarea textului, împotriva procurorilor generali ai statelor care l-au considerat contrar Constituției, a fost votată și promulgată Patient Protection and Affordable Care Act (Legea privind protecția pacienților și îngrijirea la prețuri accesibile), pe 23 martie 2010. Aceasta prevedea obligația, pentru toți americanii, de a avea o asigurare de sănătate până cel târziu în anul 2014. Au fost prevăzute măsuri pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, pe care companiile de asigurări nu le vor putea refuza. În iunie 2012, Curtea Supremă a aprobat legea.
© CCC
Cei 46 de președinți americani, de la George Washington la Joe Biden (3)