12 Iulie

1536: Erasmus din Rotterdam, scriitor și filosof olandez (n. 1469)

Erasmus din Rotterdam rămâne cunoscut, în principal, pentru declamația (declamatio) satirică Elogiul nebuniei, 1511, și într-o măsură mai mică, pentru Adagii, 1500, o antologie de peste patru mii de citate grecești și latine, și pentru Colocvii, 1522, o colecție de eseuri didactice pe diverse teme, deși opera sa, mult mai mare și mai complexă, include eseuri și tratate pe un număr foarte mare de subiecte, despre problemele timpului său precum și despre artă, educație, religie, război sau filozofie, eclectism specific preocupărilor unui autor umanist.

Tatăl lui Erasmus i-a dat acest nume pentru că era devotat Sfântului Erasme din Formia, invocat în momente de restriște de navigatori, și pe care îl citează de două ori, între 1457-1458 (cu aproape zece ani înainte de nașterea fiului său), în manuscrise pe care le transcrisese în timpul activității sale de copist la Roma.

Erasmus s-a născut în 1466 sau 1467 sau 1469, potrivit biografilor, la Rotterdam. De origine modestă, fiul nelegitim al unui preot și al unei fiice de medic, deși s-a născut la Rotterdam, familia sa era, probabil, mai degrabă din Gouda. După unii, numele său original era Geert Geerts sau Gerhard Gerhards, dar acest lucru nu este dovedit.

Erasmus a urmat învățăturile școlii Fraților vieții comune. La șaptesprezece ani, și-a luat numele de Desiserius Erasmus Roterodamus.

În 1488, și-a făcut jurămintele cu canonicii mănăstirii Sfântului Augustin din Steyn. Hirotonisit preot pe 25 aprilie 1492, era hotărât să lupte împotriva obscurantismului. A obținut, în același timp, o scutire de îndatoriri, după ce episcopul Cambrai, l-a invitat să-l urmeze în călătoriile sale ca secretar. După 1493, a părăsit mănăstirea și a rămas, între 1495 și 1499, la Paris, unde se pare că a studiat greaca și a întâlnit mulți umaniști.

A studiat la Universitatea din Paris și a călătorit prin Europa, călare, pentru a-și întâlni prietenii umaniști, fiind influențat de Sf. Thomas Morus și de John Colet.

Între 1500 și 1503, a publicat Adagii și Manualul combatantului creștin (Enciridion militis christiani), sub inspirația franciscanului Jean Vitrier, pe atunci aflat la mănăstirea Saint-Omer, apoi a produs o traducere a Noului Testament.

Între 1499 și 1514, Erasmus a călătorit în Europa. În 1499, a rămas pentru prima dată în Anglia, unde l-a cunoscut pe John Colet, canonic de Saint-Paul și Thomas Morus, un alt umanist.

S-a întors în Anglia între 1505 și 1506. Stând în Italia între 1506 și 1509, a obținut un doctorat în teologie la Universitatea din Torino. Din 1509, s-a întâlnit a treia oară cu Thomas Morus, în Anglia, unde a scris faimoasa lucrare Elogiul nebuniei, publicată, la Paris, doi ani mai târziu.

S-a întors în Olanda și a făcut numeroase sejururi la Basel, unde a pregătit ediția traducerii Bibliei care va declanșa ostilitatea teologilor reacționari.

În 1514, l-a întâlnit pe tipograful  Johann Froben la Basel și a scris Educația unui prinț pentru ducele de Croy, îndrumătorul viitorului Carol al V-lea, apoi a devenit consilierul acestui suveran între 1517 și 1521, rămânând în principal la Louvain, Belgia, unde conduce nou-înființatul Colegiu al celor trei limbi. În 1517, papa Leon X l-a scutit de purtarea straielor monahale.

În martie 1519, Martin Luther, fondatorul luteranismului, l-a invitat pe Erasmus să i se alăture, dar acesta din urmă a refuzat.

În perioada mai – octombrie 1521, Erasmus a petrecut cinci luni în Anderlecht, Belgia, împreună cu prietenul său canonicul Pierre Wichmans. Apoi, între 1521 și 1529, a rămas la Basel, unde și-a publicat majoritatea lucrărilor (ediții și comentarii ale aproape tuturor Părinților Bisericii). În 1522, apare prima ediție a lucrării Colocvii și este publicată lucrarea De conscribendis epistolis, Despre scrierea scrisorilor, un manual de epistolografie.

Influența crescândă a lui Martin Luther îl deranja: a fost acuzat că este responsabil pentru creșterea activă a „ereziei luterane”.

A început disputa cu Martin Luther, prin intermediul eseurilor filozofice. În spatele lor s-au cristalizat grupuri care anunțau războaiele religioase. Ambele tabere – reformații și susținătorii catolicismului tradițional, somându-l să ia atitudine. Dar Erasmus a rămas un pacifist convins. A refuzat să ia parte la aceste dispute, pledând pentru unitate și reconciliere. Pentru el, Europa trebuia să se unească și Biserica trebuia să-și recapete unitatea pierdută. Confruntat cu ascensiunea extremismului, Erasmus a fost nevoit să fugă la Freiburg.

În 1524, Erasmus l-a atacat pe Martin Luther în eseul De libero arbitrio, Despre liberul arbitru. În 1526, Luther a răspuns cu eseul De servo arbitrio, Despre neliberul arbitru, dar controversa va continua mult mai mult timp.

În 1528, Erasmus a publicat Ciceronianul o critică a purismului (tendință exagerată și formalistă de a înlătura din limbă toate elementele considerate străine) anumitor autori ai timpului său, precum Pietro Bembo, care “îngheța” limba și refuza să folosească un alt vocabular decât cel al lui Cicero pentru a descrie realitățile moderne.

În 1529, orașul Basel fiind acaparat în totalitate de Reformă, a preferat să se stabilească la Freiburg im Breisgau, unde a scris ultima sa mare lucrare, Ecleziastul.

În 1535, s-a întors la Basel pentru a-și petrece ultimul an din viață. În același an, Papa Paul al III-lea i-a oferit postul de cardinal, pe care l-a refuzat.

Cartea care l-a făcut celebru, Adagia, 1500, 1508, este o antologie adnotată de proverbe grecești și latine. S-a remarcat prin editarea autorilor clasici, a Părinților Bisericii și a Noului Testament, precum și prin propriile sale opere, printre care Manualul combatantului creștin (Enchiridion militis christiani), 1503 și Elogiul nebuniei (Laus stultitiae), 1509.

Utilizând metodele filologice inaugurate de umaniștii italieni, a contribuit la crearea fundamentelor studiului istorico-critic al trecutului. Criticând abuzurile ecleziastice, a subliniat necesitatea tot mai mare a reformei, care și-a găsit expresie atât în Reforma protestantă, cât și în Contrareforma catolică. Deși în multe privințe îl considera pe Martin Luther demn de admirație, a fost nevoit să-l combată. A abordat o poziție independentă, respingând atât doctrina predestinării a lui Luther, cât și puterile acordate papalității.

Mai mult…

1645: Mihail I al Rusiei (n. 1596)

1712: Richard Cromwell, fiul lui Oliver Cromwell (n. 1626)

1742: Evaristo Felice Dall’Abaco, compozitor italian (n. 1675)

1797: Ienăchiță Văcărescu, poet, filolog, istoric român (n. 1740)

1850: Robert Stevenson, inventator și inginer britanic; a inventat luminile intermitente și fulgerătoare și hidroforul (n. 1772)

1855: Pavel Nahimov, amiral rus (n. 1802)

1885: Mihail Cristodulo Cerchez, general român, participant la Războiul de Independență (n. 1839)

1887: Florian Aaron, participant la Revoluția de la 1848 (n. 1805)

1905: Gheorghe Popovici, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1863)

1910: Charles Stewart Rolls, constructor american de automobile și aviator (n. 1877)

1935: Alfred Dreyfus, ofițer francez, personajul central în afacerea Dreyfus (n. 1859)

1945: Lipót Ács (Lipót Auerbach), scriitor, designer, pedagog maghiar (n. 1868)

1966: Daisetz Teitaro Suzuki, un învățat al școlii Rinzai (n. 1870)

1986: George Calboreanu, actor român de teatru și film (n. 1896)

1999: Mircea Nedelciu, prozator și eseist român (n. 1950)

2004: Mioara Avram, lingvistă română (n. 1932)

2010: Lucia Mureșan, actriță română (n. 1938)

2014: Emil Bobu, comunist român, ministru, secretar al CC al PCR (n. 1927)

2020: Kelly Preston, actriță americană (n. 1962)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.