12 Mai

1994: Erik H. Erikson, psihanalist american de origine germana (n. 1902)

Erik Erikson (15 iunie 1902 – 12 mai 1994), autor al unei teorii a dezvoltarii psihosociale in opt etape succesive. Pionier in domeniul psihanalizei, a extins teoria lui Freud pana la varsta adolescentei si a maturitatii. In anii 1950, a elaborat teoria celor “opt varste ale omului” şi a încercat să arate că relaţiile sociale constituie cheia dezvoltarii umane.

S-a nascut la Frankfurt-pe-Main, in Germania, tatal sau, de origine daneză, fiind necunoscut. Mama sa, Karla Abrahamsen, l-a crescut singura in primii trei ani, apoi, in1905, s-a casatorit, devenind soţia doctorului Theodor Homberger, care ii va adopta fiul si ii va da numele sau. Erikson a purtat numele de Homberger pana la naturalizarea sa ca american, inainte de a-l schimba in Erik Erikson, care inseamna, literalmente, Erik, fiul lui Erik.

Erik Erikson a fost format de către Anna Freud şi instruit în Viena, impreuna cu Paul Federn, August Aichhorn, Heinz Hartmann, Helene Deutsch, etc. Erikson nu avea nici o formatie universitara, nici diploma de medic, dar, emigrat in Statele Unite, ca urmare a ascensiunii nazismului în Europa, a devenit profesor la Universitatile Berkeley şi Harvard. A dovedit un interes deosebit pentru mecanismele de construcţie identitara, devenind faimos pentru crearea sintagmei “criză de identitate”.

Cel care este considerat drept psihologul cel mai centrat pe psihologia vârstelor (mai ales cele adulte) este Carl Gustav Jung, sugerand ideea unei dezvoltari continue în care viata sociala si institutiile, religia si miturile ocupa un loc important in stadiile dezvoltarii psihice. Jung a sesizat si faptul ca in jurul vârstei de 40 ani are loc un evident proces de individuatie. In timp ce S. Freud a considerat ca primii cinci ani de viata sunt cei mai importanti pentru dezvoltarea personalitatii, Erikson aduce în atentie perspectiva longitudinala, continua a dezvoltarii personalitatii, de la nastere si pâna la moarte.

E. Erikson a realizat o interesanta descriere a ciclurilor umane, considerand ca dupa stadiile freudiene de dezvoltare (oral, anal, falic si genital) exista stadiile psihosociale ale dezvoltarii eului. Fiecare etapa a vietii este deschisa unei noi achizitii psihosociale, ca urmare a unei crize de dezvoltare. Acestea apar din conflictul dintre posibilitatile de relationare ale subiectului si cerintele mediului social. Cu alte cuvinte, personalitatea este o constructie în timp, dilemele fiecarei etape si specificul provocarilor mediului plasând fiecare noua achizitie pe un continuum, între doua variante polare.

Erikson alege perspectiva sociala pentru a propune un model al dezvoltarii personalitatii. In viziunea sa, subiectul parcurge opt momente de criza în spatiul carora îsi dimensioneaza permanent interactiunile sociale, viata de relatie. Erikson a numit aceste momente de inflexiune crize psihosociale si a pornit de la premisa ca fiecare astfel de moment de dezechilibrare contribuie la formarea personalitatii si, prin consecintele favorabile sau nefavorabile pe care le implica, amprenteaza structura psihica pentru tot restul vietii.

In fiecare etapă a dezvoltării psihosociale are loc o criză care trebuie rezolvată prin realizarea unui echilibru între forţe opuse, în caz contrar, dezvoltarea ego-ului poate fi compromisă. In timpul primilor trei ani de viaţă ai copilului, apar două crize. Erikson atribuie cuvântului “criză” sensul de “cotitură majora”, si nu de catastrofa.

A emis ideea existentei unor componente duale (pozitive si negative) aflate în opozitie în fiecare din cele 8 stadii sau cicluri ale vietii. In fiecare criza exista doi poli care duc la crearea unei identităţi mai mult sau mai putin pozitive: un pol benefic si unul nefast. Rezolvarea mai mult sau mai puţin pozitiva a acestor crize, conduc, prin urmare, la crearea unei identitati mai mult sau mai puţin pozitive, în funcţie de etapele de rezolvare. Cu toate acestea, nu trebuie cautata numai preluarea a ceea ce este pozitiv. In dezvoltarea identităţii este important echilibrul între cei doi poli. Rezolvarea unei etape, conform lui Erikson, permite abordarea mai uşoara a rezolvarii etapei următoare.

Stadiile dezvoltarii psihosociale

1. Prima criza: (0-18 luni); stadiul infantil

Achizita principala: încredere versus neîncredere fundamentala

Finalitati psihosociale: incredere, speranta, optimism / neincredere, frica, suspiciune, pesimism

Actor principal: Mama / substitutul matern

2. A doua criza: (18 luni-3 ani); copilaria mica

Achizita principala: autonomie versus dependenta, indoiala

Finalitati psihosociale: autonomie, emancipare, stima de sine, puterea vointei / dependenta, rusine, timiditate, indoiala in legatura cu propriile abilitati

Actori principali: Parintii

3. A treia criza: (3-6 ani); copilaria

Achizita principala: initiativa versus culpabilitate, retragere

Finalitati psihosociale: initiativa, orientare teleonomica /  vinovatie, teama de a lua  intiativa

Agent principal: mediul familial

4. A patra criza: (6-12 ani); copilaria mare

Achizita principala: competenta, eficienta versus inferioritate

Finalitati psihosociale: competenta, productivitate / sentimente de inadecvare, complexe de inferioritate

Agenti principali: scoala si grupul de joaca

5. A cincea criza: (12-20 ani); adolescenta

Achizita principala: identitate versus confuzie

Finalitati psihosociale: identitate de sine, constientizarea identitatii, unitate, sistem de valori / confuzie, confuzia rolurilor, imagine de sine inadecvata

Agenti  principali: modelele si covârstnicii

Ultimele trei etape se referă la viaţa de adult.

6. A sasea criza: (20-45 ani); tanarul adult; varsta mijlocie

Achizita principala: intimitate versus izolare

Finalitati psihosociale: intimitate, dragoste, mutualitate afectiva / izolare, absenta intimitatii, abandon, respingere, teama de singuratate

Agenti  principali: prietenii, relatia de cuplu

7. A saptea criza: (45-65 ani); adultul; varsta adulta mijlocie

Achizita principala: dezvoltare versus stagnare

Finalitati psihosociale: productivitate, autodepasire, crestere, altruism, grija manifestata pentru ceilalti / stagnare, egocentrism

Agenti principali: familia, profesia

8. A opta criza: (65-…); anii batranetii

Achizita principala: integritate versus disperare

Finalitati psihosociale: intelepciune, unitatea eului, realizare / disperare, dezgust,  frustrare

Agenti principali: pensionarea, apusul vietii

403: Epifanie de Salamina, scriitor creștin și episcop bizantin, in Salamina, Cipru

1003: Papa Silvestru al II-lea, savant prolific, filosof, matematician si profesor

Gerbert d’Aurillac, născut în Auvergne, cca. 946, cunoscut sub numele de Papa Silvestru al II-lea (999-1003). A fost cel mai luminat spirit al timpului sau, introducand cifrele arabe în Occident. A sustinut si a promovat studiul aritmeticii arabe/greco-romane, matematicii si astronomiei şi reintroducerea în Europa a abacului şi a sferei armilare, care nu mai era folosita în Europa de la sfârşitul erei greco-romane. A  fost primul Papa francez, domnind din anul 999 si pana la moartea sa. Datorită eforturilor sale de a extirpa simonia (traficul cu obiecte sfinte) şi alte acte de corupţie din interiorul Bisericii, precum şi datorita legăturii sale cu ştiinţa şi intelectualismul, au circulat numeroase zvonuri referitoare la faptul ca ar fi un vrajitor in slujba diavolului.

A lucrat pentru a restabili un imperiu universal pe bazele Imperiului Carolingian. In acest scop, Otto al III-lea caruia i-a fost preceptor, i-a oferit Sfântul Scaun al Vaticanului. A fost un personaj important în domeniul ştiinţei şi politicii de relansare a Occidentului medieval. S-a remarcat prin erudiţia sa, în special în domeniul ştiinţei. Astfel, a proiectat si a realizat o serie de obiecte: abace (instrumente mecanice de calcul), un glob terestru, o orga si diverse orologii.

  Sfera armilara

Sfera armilara: o sfera care e sugerata de niste inele concentrice, reprezentand pozitiile relative ale cercurilor celeste pe linia Ecuatorului si miscarea ecliptica pe linia orizontului si meridianul divizat in grade longitudinale si latitudinale.

1012: Papa Sergiu al IV-lea

1382: Regina Ioana I de Napoli (n. 1327)

1399: Demetrius I Starshiy (ucis în luptă) (n. 1327)

1465: Thomas Palaeologus, despot al Despotatului de Morea

1634: George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană.

Erudit de formatie clasica, vorbitor de greaca si latina, a tradus Iliada (în 1609), apoi Odiseea (în 1615) in versuri, in limba engleză. Se spune ca Papa Alexandru aprecia foarte mult aceste traduceri, desi nu recunostea acest lucru. Influentata de stoicism, opera sa consta din 17 piese de teatru care sunt inca puse in scena. A fost un apropiat al lui  Shakespeare, al dramaturgului Ben Jonson şi al poetului Edmund Spencer.

Chapman a fost identificat de literatul scotian, William Minto, drept Poetul Rival al sonetelor lui William Shakespeare şi ca un anticipator al poeţilor metafizici. Este cel mai bine cunoscut pentru traducerile sale din Iliada lui Homer, Odiseea, şi Batrachomyomachia.

1641: Thomas Wentworth, Iarl de Strafford, om de stat englez (n. 1593)

1684: Edme Mariotte, fizician și preot francez

1699: Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

1700: John Dryden, scriitor englez (n. 1631)

1708: Adolf Friedrich al II-lea de Mecklenburg-Strelitz (n. 1658)

1759: Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

1784: Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

1792: Charles Simon Favart, dramaturg francez (n. 1710)

1796: Johann Peter Uz, poet german (n. 1720)

1801: Nicholas Repnin, om de stat rus (n. 1734)

1845: János Bacsanyi, poet maghiar (n. 1763)

1845: August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

1856: Jacques Philippe Marie Binet, matematician francez (n. 1786)

1859: Sergei Aksakov, scriitor rus (n. 1791)

1860: Charles Barry, arhitect englez (n. 1795)

Sir Charles Barry (23 mai 1795 – 12 mai 1860), arhitect englez, cel mai bine cunoscut pentru rolul său în reconstrucţia Palatului Westminster (Houses of Parliament) din Londra, pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

După distrugerea vechiului Palat Westminster, intr-un incendiu care a avut loc pe 16 octombrie 1834, Barry a castigat concursul pentru reconstructia acestuia in 1836. Barry va incepe reconstructia palatului impreuna cu un coleg de-al sau, Augustus Pugin,  într-un categoric stil neogotic.

Palatul Westminster – Parlamentul

Cea mai faimoasa lucrare a lui Barry este Turnul cu ceas din Palatul Westminster. Clopotul din interiorul acestuia este numit Big Ben, iar turnul care il adaposteste poarta acelasi nume. A proiectet multe alte cladiri si gradini.

 Turnul cu ceas, Big Ben

Pe 10 februarie 1842 a fost ales membru al Academiei Regale, iar pe 7 iunie 1849 a fost ales membru al Societatii Regale. In 1850, a fost recompensat cu medalia Royal Gold Medal si a fost innobilat cu titlul de cavaler in 1852.

1867: Friedrich William Eduard Gerhard, arheolog german (n. 1795)

1870: Eftimie Murgu, cărturar român (n. 1805)

1871: Daniel-François-Esprit Auber, compozitor francez (n. 1782)

1871: Anselme Payen, fizician francez (n. 1795)

1876: Georgi Benkovski, revoluționar bulgar, ucis cu brutalitate de către otomani (n. 1843)

1884: Bedřich Smetana, compozitor și dirijor ceh (n. 1824)

Mai mult…

1889: John Cadbury, întreprinzător englez în domeniul ciocolatei (n. 1801)

1907: Joris-Karl Huysmans, scriitor si critic de arta francez (n. 1848)

S-a nascut la Paris, tatal sau, Godfried Huysmans, fiind olandez, de profesie litograf, iar mama sa, frantuzoaica, Malvina Badin, fiind profesoara. Intreaga sa cariera s-a desfasurat la Ministerul de Interne, unde a intrat in 1866, la varsta de 18 ani. In calitate de romancier si critic de artă, a participat activ la viata literara si artistica a ultimului sfert de secol XIX si pana la sfarsitul vietii, in 1907.

Sustinator al naturalismului in faza debutului sau literar, se va desprinde de scoala literara creata de Emile Zola pentru a explora noile posibilităţi oferite de simbolism, devenind exponentul principal al estetismului de la sfarsitul secolului. In ultima parte a vieţii sale, s-a convertit la catolicism, reinviind tradiţia literaturii mistice şi devenind prietenul abatelui Mugnier.

Prin activitatea sa de critic de arta, a contribuit la lansarea picturii impresioniste in Franţa, ca miscare artistica in cadrul simbolismului şi a permis publicului să redescopere opera artiştilor primitivi.

Cel mai cunoscut roman al sau, À rebours (In raspar sau In sens invers) a fost publicat in 1884. Odata cu acesta, Huysmans se va desprinde brusc de estetica naturalista. “Tendinţele spre artificiu” ale personajului sau, Des Esseintes, respingerea modernitatii, gusturile decadente, manierele sale de dandy excentric şi capriciile sale de estet i-au entuziasmat pe cititorii sai si, in special, pe tinerii artisti care se recunosteau in estetica de sfarsit de secol creata de Huysmans, care reusise să realizeze o sinteza a influenţelor morbide ale lui Baudelaire sau Edgar Poe, a propensiunilor spre vis exprimate de poeziile lui Stéphane Mallarmé sau picturile lui Gustave Moreau, si a realismului ce solicita operelor literaturii latine a epocii, decadenta romana.

Roman total, integrand in centrul naratiunii romanesti reflectii asupra artei şi literaturii, “A rebours” ramane o lucrare aparte in istoria literaturii si o experienta romanesca nicicand reiterata de autorul sau. Incercand sa deschida prin acest roman un drum nou în literatura, pentru a se sustrage din impasul naturalismului, Huysmans vine să examineze personal problema credinţei. Intr-adevăr, romanul se încheie cu aceste cuvinte: “Doamne, ai mila de crestinul care se indoieste, de necredinciosul care ar dori sa creada, de condamnatul la viata care porneşte singur in noapte, sub un cer care nu mai lumineaza felinarele consolatoare ale vechii sperante.”

Particularitatea acestui roman consta in faptul că in acesta nu se petrece aproape nimic, intriga este inexistenta: povestea se concentrează aproape in intregime asupra personajului principal, Des Esseintes, un anti-erou, estet şi excentric, constituind aproape un catalog al lucrurilor care ii plac si care nu ii plac.

Astazi, cartea este considerata drept un manifest al spiritului decadent care a aparut in ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Des Esseintes însuşi preferă lucrarile antichităţii târzii, autorilor clasici. Verlaine, Baudelaire, Corbière, Mallarmé (care a ajutat la lansarea cărţii în lumea literară) sunt poeţii sai preferati. Printre romancieri,  aduce elogii lui Poe, romanului Salammbô de Flaubert şi, în special, lui Villiers de l’Isle Adam.

“A rebours” marchează, de asemenea, desprinderea lui Huysmans de naturalismul lui Zola: cele mai multe dintre temele prezente în lucrare sunt sau vor fi asociate esteticii simboliste. Des Esseintes apare ca arhetipul tânărului european, atins de faimosul “mal du siècle” (rau al secolului): se poate spune că autorul vede in decadenta o depasire atat a romantismului, cat si a naturalismului.

Intriga este redusă la expresia sa cea mai simplă. Anti-eroul, Des Esseintes, după o viaţă agitată in care a experimentat tot ce ii putea oferi societatea timpului său, se retrage intr-o aripa a unei cladiri, la Fontenay, in care reuneste lucrările cele mai preţioase în ochii lui, obiectele cele mai rare, pentru a se consacra inactivitatii fizice şi studiului. Din toata literatura franceză şi latină, pastreaza doar un numar mic de scriitori care ii plac. Este interesat de picturile lui Gustave Moreau, creează parfumuri fine, o grădină de flori otrăvitoare…Anecdota broastei ţestoase constituie din mai multe puncte de vedere o  metaforă a destinului personajului principal: Des Esseintes a incrustat pietre pretioase in carapacea unei broaste testoase, iar aceasta a murit sub greutatea bijuteriilor.

În cele din urmă, Des Esseintes nu reuseste sa iasa din acest “taedium vitae” (taedium vitae – dezgust, plictiseala de viata – concept ce apartine filosofului stoic, Seneca cel Tânăr) şi după un timp, trebuie să renunţe la această viaţă şi să se întoarcă la Paris.

“A rebours” a fost una dintre nenumaratele surse de inspiratie ale romanului lui Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray (The Picture of Dorian Gray). Intr-adevăr, Dorian citeşte o carte cu coperti galbene, al carei titlu nu este dezvaluit si care i-a influenţat profund viziunea asupra lumii. Wilde a recunoscut, de altfel, că ideea de a scrie Portretul lui Dorian Gray i-a venit dupa ce a citit “A rebours”.

“A rebours” era “biblia” cantautorului Serge Gainsbourg, modelul sau, referinta lui secreta. Memorase din ea pasaje intregi.

1925: Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)

1931: Eugène Ysaye, violonist, dirijor și compozitor belgian (n. 1858)

1933: Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român (n. 1874)

1935: Józef Piłsudski, om politic polonez (n. 1867)

1944: Max Brand, autor american (n. 1892)

1944: Arthur Quiller-Couch, scriitor englez (n. 1863)

1956: Louis Calhern, actor american (n. 1895)

1957: Erich von Stroheim, regizor și actor american de origine austriacă (n. 1885)

1967: John Masefield, scriitor britanic (n. 1878)

1970: Nelly Sachs, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (n. 1891)

1976: Rudolf Kempe, dirijor german (n. 1910)

1985: Jean Dubuffet, pictor și sculptor francez (n. 1901)

1986: Elisabeth Bergner, actriță austriacă (n. 1897)

1992: Nikos Gatsos, poet și textier grec (n. 1911)

1992: Robert Reed, actor american (n. 1932)

1994: Roy J. Plunkett, chimist si inventator american

Mai mult…

1994: John Smith, politician britanic (n. 1938)

1995: Mia Martini, cântăreata italiana (n. 1947)

1999: Abd-al-Aziz ibn Abd-Allah ibn Baaz, mare Mufti al Arabiei Saudite în perioada 1993-1999 (n. 1910)

1999:  Saul Steinberg, caricaturist româno-american (n. 1914)

2001: Perry Como, cântăreț american (n. 1912)

2001: Alexei Tupolev, proiectant rus de avioane (n. 1925)

2003: Prințul Sadruddin Aga Khan, Înalt Comisar francez pentru refugiați din partea Națiunilor Unite (n. 1933)

2005: Martin Lings, învățat englez al religiei islamice (n. 1909)

2005: Monica Zetterlund, actriță și cântăreață suedeză de jazz (n. 1937)

Monica a reprezentat Suedia în cadrul Eurovision Song Contest din 1963. A apărut în peste douăzeci de filme şi seriale de televiziune, inclusiv in Emigrantii, in 1971. Majoritatea suedezilor si-o amintesc pe Monica prin faptul ca a preluat o melodie a lui Nat King Cole, Walking my baby back home (Sakta vi gå genom stan). A fost o interpreta deosebita, remarcabila prin piesele sale de jazz.

2006: Gillespie V. Montgomery, fost reprezentant american din partea statului Mississippi (n. 1920)

2007: Mullah Dadullah Akhund, lider militar taliban (n. 1966?)

2008: Robert Rauschenberg, artist american (n. 1925)

Considerat unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai expresionismului abstract, precursor al Pop Art, realizarile sale diverse merg de la pictura la gravura, trecand prin fotografie, coregrafie si muzica. Este cunoscut pentru lucrarile sale in care folosea materiale si obiecte neobisnuite in combinatii inedite. A fost deopotriva pictor si sculptor, dar lucra si ca fotograf, gravor, isi fabrica singur hartia de care avea nevoie. A activat, de asemenea, in domeniul spectacolelor. A fost recompensat cu National Medal of Arts in 1993.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.