Aniversari

12 noiembrie

1840: Auguste Rodin, sculptor și grafician francez (d. 1917)

Auguste Rodin, născut François-Auguste-René Rodin, 12 nov.  1840 – 17 nov. 1917, sculptor, grafician și pictor francez, unul dintre cei mai importanți sculptori francezi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, considerat unul dintre părinții sculpturii moderne.

Moștenitor al secolelor de umanism, arta realistă a lui Rodin este punctul culminant al unei încrucișări între romantism și impresionism, a cărui sculptură este modelată de lupta dintre formă și lumină. Prin capacitatea sa de muncă și organizare, Rodin a lăsat în urmă o operă extraordinară ce se află în centrul unei expresii plastice a senzualității, erotismului, dar și a durerii. O parte a vieții sale, a fost partenerul sculptoriței Camille Claudel, sora poetului Paul Claudel.

Sculptor de personaje somptuoase în bronz și marmură, este considerat cel mai mare portretist din istoria sculpturii. Lucrarea sa Poarta infernului, care i-a fost comandată în 1880 pentru viitorul Muzeu de Arte Decorative din Paris, a rămas neterminată la moartea sa, dar a dat naștere la două dintre cele mai renumite creații ale lui Rodin: Gânditorul, 1880 și Sărutul, 1886. Printre sculpturile sale se numără portrete monumentale ale lui Victor Hugo și Honoré de Balzac.  Doar Muzeul Rodin din Paris deține dreptul moral și inalienabil al operelor sculptorului.

Auguste Rodin s-a născut la Paris, pe 12 noiembrie 1840, într-o familie de condiție modestă. Tatăl lui, Jean-Baptiste, era curier la sediul poliției, iar mama lui, Marie, era casnică.

Tânărul Auguste a primit o educație religioasă solidă. Cu toate acestea, în copilăria sa, nu a fost un elev foarte bun la învățătură. Afectat de miopie, se lupta să-și învețe lecțiile corect, chiar și după ce a fost trimis la Beauvais, în pensiunea deținută de unchiul său. În schimb, îi plăcea să deseneze ori de câte ori avea ocazia.

Așadar, la vârsta de 13 ani, părinții l-au înscris la Școala Specială de Desen și Matematică (echivalentul Școlii Naționale de Arte Decorative, din zilele noastre), o școală de pictură unde a învățat să deseneze și să modeleze în lut, urmând cursurile lui Horace Lecoq de Boisbaudran. Pasiunea sa pentru sculptură s-a născut în această școală.

În 1857, la 17 ani, a susținut examenul de admitere la Ecole des Beaux-Arts, încurajat de profesorii săi care erau plini de laude pentru talentul său. A trecut testul de desen, dar a eșuat de trei ori la testul de sculptură. În anul următor, în 1858, pentru a-și câștiga existența, a lucrat în ateliere de sculptori și decoratori, făcând decorațiuni în piatră.

Traumatizat de moartea surorii sale, Marie, în 1862, Auguste Rodin a trecut printr-o perioadă de misticism. S-a gândit o vreme să se călugărească și s-a cufundat complet în religie. A intrat în congregația Părinții Preasfintei Taine sub numele de Fratele Augustin. Acolo, a sculptat bustul părintelui Eymard. Acesta din urmă, considerând că soarta fratelui Augustin nu era acolo, a reușit să-l convingă să se întoarcă la viața sa artistică. Auguste Rodin a părăsit congregația și s-a întors la viața civilă în mai 1863.

Revenit la viața civilă, Rodin a întâlnit, în 1864, o tânără croitoreasă, Rose Beuret, care i-a servit drept model. Timp de mai bine de 50 de ani, Auguste Rodin a trăit alături de Rose, dar nu s-a căsătorit cu ea până în 1917, cu puțin înainte de moartea ei, în februarie 1917.

În 1865, a început o colaborare cu sculptorul Albert-Ernest Carrier-Belleuse și va lucra în atelierul acestuia timp de cinci ani. În 1871, Rodin a plecat în Belgia, la Bruxelles, împreună cu Carrier-Belleuse pentru a execura împreună decorațiuni destinate unor monumente publice. Respins de maestrul său, Rodin și-a găsit de lucru pe post de colaborator al sculptorului Antoine-Joseph Van Rasbourgh, pentru executarea unor bronzuri decorative la Palatul Academiilor de la Bruxelles.

În 1875, la 35 de ani, Rodin nu-și formase încă un stil personal din cauza presiunii muncii de decorator. Italia a fost cea care i-a stimulat geniul. A făcut o călătorie în Italia, în care a vizitat Genova, Florența, Roma, Napoli și Veneția, înainte să se întoarcă la Bruxelles. Inspirat de Michelangelo și Donatello, s-a eliberat de stilul academic al creațiilor sale de până atunci. Sub influența maeștrilor italieni, Rodin a modelat sculptura Învinsul, prima sa operă originală, expresie plină de suferință a unei energii înfrânte care năzuiește să renască. Lucrarea a provocat reacții negative în cercurile artistice de la Bruxelles și din nou, la Salonul din Paris, unde a fost expusă în 1877, sub titlul Vârsta de bronz. Realismul lucrării contrasta atât de puternic cu statuile create de contemporanii săi, încât sculptorul a fost acuzat că făcuse mulajul unei ființe vii.

Rodin și-a pus amprenta stilului personal și în realizarea statuii Sfântul Ioan Botezătorul, 1878. Succesul acestei statui și al Vârstei de bronz la Saloanele din Paris și Bruxelles în 1880, i-au adus notorietatea la vârsta de 40 de ani.

La o vârstă la care majoritatea artiștilor creaseră deja un mare număr de lucrări, Rodin abia începea să-și afirme stilul personal. Statul francez i-a comandat o poartă de bronz pentru viitorul Muzeu de Arte Decorative, acordându-i două ateliere și un avans care i-a asigurat securitatea financiară. Poarta de bronz avea să fie marele efort artistic al vieții lui Rodin. Deși trebuia predată în 1884, ea era încă neterminată la moartea sa, în 1917. Această operă magistrală, inspirată de Divina Comedie a lui Dante Alighieri, va fi denumită Poarta infernului.

Auguste Rodin, Poarta infernului

Inițial, Rodin a conceput o lucrare similară cu Porțile paradisului, create de sculptorul italian din sec. XV, Lorenzo Ghiberti pentru baptisteriul din Florența. Ulterior, Rodin și-a schimbat semnificativ planurile, în urma unei vizite la Londra, în 1881, la invitația pictorului Alphonse Legros, în cursul căreia a văzut numeroase picturi prerafaelite și desene inspirate de Dante, în primul rând imaginile halucinante ale lui William Blake. Noua sa viziune avea să dezvăluie un univers de forme convulsionate, torturate de dragoste, suferință și moarte.

Poarta neterminată a reprezentat cadrul din care Rodin a desprins personaje și grupuri independente, printre care faimosul său Gânditor, conceput inițial ca un portret șezând, în stare de meditație profundă, al lui Dante, pentru partea de sus a porții.

În 1880, Rodin a realizat primul mulaj în ipsos al celebrului său Gânditor. Comandat de Muzeul Artelor Decorative din Paris pentru poarta de bronz a acestei instituții, ca un panou despre Divina Comedie, inițial ar fi trebuit să-l reprezinte pe Dante în plină meditație. Prima turnare în bronz nu a fost realizată până în 1902 și a fost prezentată publicului în 1904. Statuia este acum expusă la Paris, la Muzeul Rodin.

Auguste Rodin, Gânditorul, sculptură în bronz

Cariera sa de sculptor era, de acum înainte, lansată. În timp ce gloria artistică îi sporea prin noi comenzi, viața personală a lui Rodin era zbuciumată de numeroasele sale relații amoroase. Din 1883, Rodin a început o relație cu Camille Claudel, o relație artistică și romantică care a durat mai bine de zece ani.

Înlocuind unul dintre prietenii săi profesori, Rodin a întâlnit-o pe Camille Claudel, talentata soră a poetului Paul Claudel, printre studenții săi. A fost remarcată de maestru pentru talentul său pentru sculptură. Curând, aceasta a devenit muza și iubita sculptorului. O relație pasională s-a născut între studentă și profesor, care a durat aproximativ cincisprezece ani.

A fost o relație tumultuoasă, presărată cu certuri. Rodin a refuzat să se căsătorească cu Camille, în ciuda numeroaselor sale cereri. Camille Claudel s-a îndepărtat de Rodin pentru a se emancipa artistic. Singură și tulburată psihologic, a murit în 1943 într-un internat de psihiatrie, într-un anonimat aproape complet. Cei doi au împărtășit o afecțiune profundă, care i-a purtat prin toată Franța, până în 1898, când nebumia în care s-a cufundat Camille i-a pus capăt.

În timpul acestor ani pasionați, Rodin a executat numeroase sculpturi de cupluri înlănțuite de dorință. Cel mai senzual dintre ele este Sărutul, considerat uneori capodopera sa. Concepută inițial ca imaginea lui Paolo Malatesta și a Francescăi da Rimini pentru Poarta infernului, sculptura a provocat numeroase reacții negative.

Auguste Rodin, Sărutul

În 1889, Auguste Rodin a realizat o expoziție comună cu Claude Monet. Expoziția, situată în galeria pariziană Georges Petit, a fost un succes. Aceasta a marcat începutul faimei lui Rodin.

Au urmat apoi anii consacrării. Auguste Rodin a realizat o serie de sculpturi și a ilustrat Les Fleurs du mal de Charles Baudelaire în 1887. De asemenea, a fost selectat pentru Expoziția Universală de la Paris din 1889, cu sculptura sa de marmură Sărutul.

Membru fondator al Societății Naționale de Arte Plastice, Rodin a produs monumentul destinat a fi un omagiu adus lui Victor Hugo pentru Panteonul din Paris. Claude Monet și Paul Cézanne au fost cei mai apropiați prieteni și colaboratori ai săi.

În 1906, una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale, Gânditorul, la care a început să lucreze pentru Porțile infernului în 1880, a fost instalată în fața Panteonului. În zilele noastre, sculptura este vizibilă în întreaga lume datorită mai multor copii realizate.

În 1907, a închiriat un atelier în Rue de Montparnasse și a intrat în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Prin atelierul lui au trecut mulți sculptori, printre care Antoine Bourdelle, Charles Despiau, Aristide Maillol. În 1907, aici a lucrat și Constantin Brâncuși. După numai câteva luni, Brâncuși a refuzat să mai lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin părăsind atelierul rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).”

În 1910, Rodin a fost numit Mare Ofițer al Legiunii de Onoare. În ciuda unei stări de sănătate precare, sculptorul a primit mai multe comenzi, precum un monument pentru memoria combatanților de la Verdun.

Auguste Rodin și-a încheiat viața în orașul Meudon, în regiunea Île-de-France, pe 17 noiembrie 1917, în Villa des Brillants, casa a devenit Muzeul Rodin. Este îngropat acolo împreună cu soția și tovarășa sa de pe tot parcursul vieții, Rose Beuret. Mormântul lor este, de asemenea, dominat de o replică a Gânditorului lui Rodin.

Rodin a revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiența sa directă. Un muzeu este dedicat operei sale pe 77 rue de Varenne din Paris.

1547: Claude de Valois, ducesă de Lorena (d. 1575)

1729: Louis Antoine de Bougainville, amiral și explorator francez (d. 1811)

1833: Alexander Porfirievici Borodin, compozitor, chimist și medic rus de naționalitate georgiană (d. 1887)

Aleksandr Borodin, pe numele complet Aleksandr Porfirievici Borodin, 12 nov. 1833- 27 febr. 1877, născut în Sankt Petersburg, important compozitor naționalist rus al secolului al XIX-lea. De asemenea, a fost un om de știință remarcat pentru cercetările sale asupra aldehidelor.

Tatăl lui fiind un prinț georgian, iar mama sa, soția unui doctor al armatei, Borodin a fost crescut în circumstanțe confortabile.

Înzestrarea sa pentru limbi străine și muzică a fost evidentă de la început și, în copilărie, a învățat să cânte la pian, flaut și violoncel și să compună muzică.

Din 1850 până în 1856 a studiat la Academia Medico-Chirurgicală, cu specializarea în chimie, și a obținut doctoratul în 1858. Din 1859 până în 1862 a studiat în vestul Europei.

La întoarcerea în Rusia, a devenit profesor adjunct de chimie la Academia Medico-Chirurgicală și profesor titular în 1864.

Din această perioadă datează prima sa lucrare majoră, Simfonia nr. 1 în mi bemol major (1862–1867), scrisă datorită lui Mili Balakirev, al cărui cerc (Cei Cinci) l-a frecventat ca membru, împreună cu Nikolai Rimsky-Korsakov, Modest Mussorgski și César Cui.

Borodin și-a început Simfonia nr. 2 în si minor în 1869, când a început să lucreze și la capodopera sa opera Cneazul Igor (finalizată postum de Rimski-Korsakov și Aleksandr Glazunov).

Actul II al Cneazului Igor conține des jucatele „Dansuri Polovțiene”, un balet într-un tablou. De asemenea, a găsit timp să scrie două cvartete de coarde, vreo douăsprezece cântece remarcabile, Simfonia nr. 3 în la minor, neterminată și suita orchestrală Prin stepele Asiei Centrale.

Activitatea muzicală a lui Borodin nu a fost niciodată mai mult decât o relaxare din activitatea sa științifică.

Pe lângă cercetare și predare, a ajutat la înființarea de cursuri medicale pentru femei în 1872. În anii 1880, presiunile legate de muncă și sănătatea i-au lăsat puțin timp pentru compoziție. A murit brusc în timp ce era la bal.

Compozițiile lui Borodin îl plasează în primul rând al compozitorilor ruși. Avea o venă lirică puternică, dar s-a remarcat și prin mânuirea subiectelor eroice. Avea un simț ritmic neobișnuit de fin și excela în folosirea culorii orchestrale și în evocarea locurilor îndepărtate.

În simfoniile și cvartetele sale de coarde – printre cele mai bune din epoca romantică – a dezvoltat o structură formală în care materialul muzical al unei mișcări a fost derivat dintr-un singur motiv inițial.

Melodiile sale reflectă caracterul melodiilor populare rusești și, la fel ca alți compozitori ai școlii naționale ruse, a folosit armonii uimitoare neconvenționale în muzica vest-europeană.

Mai mult…

1842: John William Strutt Rayleigh, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică 1904 (d. 1919)

1850: Prințesa Theresa de Bavaria, prințesă bavareză, etnolog, zoolog și botanist german (d. 1925)

1862: Vasile Goldiș, politician român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1934)

1866: Sun Yat-sen, revoluționar chinez (d. 1925)

1886: Infantele Alfonso, Duce de Galliera (d. 1975)

1914: Peter Whitehead, pilot englez (d. 1958)

1929: Grace Kelly, actriță americană, prințesă de Monaco (d. 1982)

1929: Michael Ende, scriitor german (d. 1995)

1933: Jalal Talabani, politician irakian, al 6-lea președinte al Irakului

1947: Nicolae Diaconu, poet, traducător și publicist român (d. 2005)

1948: Hassan Rouhani, politician iranian, al 7-lea președinte al Iranului

1949: Adriana Babeți, eseistă, prozatoare și traducătoare română

1961: Nadia Comăneci, gimnastă română

1964: Michael Kremer, economist american

1971: Chen Guangcheng, activist chinez

1978: Alexandra Maria Lara, actriță germană de origine română

1980: Ryan Gosling, actor, scenarist, regizor și muzician canadian