12 Octombrie

1896: Eugenio Montale, poet italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)

Eugenio Montale, 12 oct. 1896 – 12 sept. 1981, poet, prozator, editor și traducător italian, laureat  al Premiului Nobel pentru Literatură în 1975.

Eugenio Montale s-a născut la Genova, pe 12 octombrie 1896, într-o familie de negustori de produse chimice (tatăl său era, în special, furnizor al companiei la care era angajat viitorul mare romancier italian Italo Svevo), Eugenio fiind ultimul din cei șase copii ai familiei.

Chiar dacă era înscris la Institutul Tehnic Comercial, Vittorio Emmanuele (a absolvit secția comercială în 1915), Montale avea suficient timp pentru a-și cultiva zonele de interes după cum consideră potrivit, în principal studii literare, frecventarea bibliotecilor municipale și participarea la lecții private de filosofie alături de sora sa Marianna.

Educația sa era deci tipică pentru cea a unui autodidact, care își descoperă vocația printr-un parcurs eliberat de orice influență, cu excepția celei care provine din propria voință și din propriile limite. Literatura (în primul rând Dante Alighieri) și limbile străine erau terenul privilegiat în care imaginația montaliană își ancora primele rădăcini, cu panorama încă intactă a estului Liguriei: Monterosso al Mare în Cinque Terre, unde familia își petrecea vacanțele.

Nimic special de adăugat în ceea ce privește anii de formare ai poetului, în afară de studiile muzicale pe care le-a urmat din 1915 până în 1923 cu fostul bariton Eugenio Sivori. Aceste studii l-au lăsat cu un interes viu, chiar dacă superficial, pentru muzică.

Intrând în Academia militară din Parma, a cerut să fie trimis pe front și, după o scurtă experiență a războiului din Vallarsa și Val Pusteria, a fost eliberat în 1920.

„Dur și esențial”, cum își definește ținutul natal, anii tinereții i-au condiționat o viziune asupra lumii în care predomină sentimentele private și observarea profundă și atentă a puținelor lucruri care îl înconjoară – natura mediteraneană și femeile din familie. Dar, în cadrul acestei „lumi mici”, este ajutat intelectual de un filon lingvistic hrănit de lecturi neobosite, cele mai profitabile pe care și le putea dori: cele care nu au alte scopuri decât singura plăcere de cunoaștere și descoperire. Și, chiar în anii în care numele lui Gabriele D’Annunzio rezona în toată peninsula, Montale a avut șansa de a-și descoperi nu numai vocația de poet, ci o adevărată dragoste pentru poezie.

Chiar dacă, în tinerețe, Montale se pregătea pentru o carieră de cântăreț de operă, iar când războiul s-a încheiat, și-a reluat studiile muzicale, totuși, s-a implicat din ce în ce mai mult în activitatea literară.

În 1922 a fost cofondator al revistei literare Primo tempo; a lucrat pentru editura Bemporad (1927–1928); a fost director al Bibliotecii Gabinetto Vieusseux din Florența (1929–1938); a fost traducător independent și critic de poezie pentru La fiera letteraria (1938–1948; Târgul literar); iar în 1948 a devenit editor literar și mai târziu redactor muzical pentru cotidianul din Milano, Corriere della Sera (Curierul de seară).

Prima carte de poezii a lui Montale, Ossi di seppia (Oase de sepie, 1925), exprima pesimismul amar al perioadei postbelice. În această carte a folosit simbolurile coastei pustii și stâncoase din Liguria pentru a-și exprima sentimentele. O viziune tragică asupra lumii ca un deșert uscat, sterp, ostil, nu foarte diferit de Țara pustie a lui T.S. Eliot, i-a inspirat lui Montale cele mai bune poezii timpurii.

Lucrările care au urmat după Ossi di seppia au inclus La casa dei doganieri e altre poesie (Casa vameșului și alte poezii, 1932), Le occasioni (Prilejurile, 1939) și Promontoriu, 1943 (Finister), pe care criticii le-au găsit, treptat, mai introvertite și obscure.

Lucrările ulterioare ale lui Montale, începând cu La bufera e altro (Furtuna și alte poezii, 1956), au fost scrise cu o abilitate din ce în ce mai mare și cu o căldură personală pe care lucrările sale anterioare o conțineau.

Alte colecții de poezii ale sale includ Saturat, 1962, Acorduri și pasteluri, 1962; Vinovatul, 1966 și Xenia, 1966, ultima lucrare fiind o serie blândă și evocatoare de poezii de dragoste în memoria soției sale care a murit în 1963. Jurnalul din ’71 și ’72 a fost publicat în 1973. Montale a publicat trei volume în colecția Poezii, colectate în 1948, 1949 și 1957.

Montale a fost considerat în anii 1930 și 1940 un poet hermetic. Alături de Giuseppe Ungaretti și Salvatore Quasimodo, a fost influențat de simboliști francezi precum Stéphane Mallarmé, Arthur Rimbaud și Paul Valéry și a căutat să transmită experiențe prin sugestivitatea emoțională a cuvintelor și un simbolism cu semnificație pur subiectivă.

Cu toate acestea, în poezia sa ulterioară, Montale și-a exprimat adesea gândurile într-un limbaj mai direct și mai simplu.

A câștigat multe premii literare și multe aprecieri ale criticii. În 1999 a fost publicat un volum al operei lui Montale intitulat Poeme alese: 1920–1954, tradus de Jonathan Galassi, care, pe lângă traducerile sale în engleză, oferă adnotări utile, o cronologie și un eseu despre poet.

Montale a tradus în italiană din poezia lui William Shakespeare, T. S. Eliot și Gerard Manley Hopkins, precum și lucrări în proză ale lui Herman Melville, Eugene O’Neill și alți scriitori.

Poveștile și schițele sale din ziare au fost publicate în Fluturele din Dinard, 1956.

Montale s-a făcut cunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. Este inițiatorul și reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul uneori “halucinant”, evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria, aspirația spre libertate dar și dialogul cu istoria recentă. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți italieni moderni alături de Giuseppe Ungaretti și Umberto Saba.

Motivația Juriului Nobel: “pentru poezia lui distinctă, de o mare sensibilitate artistică în interpretarea valorilor umane sub semnul unei concepții de viață dincolo de iluzii”.

Mai mult…

1537: Regele Eduard al VI-lea al Angliei (d. 1553)

1798: Împăratul Pedro I al Braziliei (d. 1834)

1834: Infanta Amelia Filipina a Spaniei (d. 1905)

1860: Elmer Ambrose Sperry, inventator și om de afaceri american (d. 1930)

1865: Arthur Harden, chimist englez, laureat Nobel (d. 1940)

1866: Ramsay MacDonald, politician scoțian, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1937)

1881: Cecil B. de Mille, regizor american (d. 1959)

1894: Elisabeta a României, fiica Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria (d. 1956)

1935: Luciano Pavarotti, tenor italian (d. 2007)

1949: Carlos Șacalul, terorist venezuelan

1951: Peter Goldsworthy, scriitor australian

1954: Delia Brândușescu, sculptoriță română

1967: Saara Kuugongelwa-Amadhila, politician namibian, prim-ministru din 2015

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.