523: Ioan I devine noul Papă după decesul Papei Hormisdas.
1099: Papa Pascal al II-lea îi succede Papei Urban al II-lea ca cel de-al 160-lea papă.
1516: Se semnează Tratatul de la Noyon între Franța și Spania. Francisc I al Franței recunoaște pretenția lui Carol Quintul asupra Neapole, iar Carol recunoaște pretenția lui Francisc asupra Milano.
1521: După un asediu extins, forțele conduse de conquistadorul spaniol Hernán Cortés îl capturează pe conducătorul aztec Cuauhtémoc și cuceresc capitala aztecă Tenochtitlan.
1532: Unirea dintre Bretania și Franța: Ducatul de Bretania este absorbit în Regatul Franței.
1595: Bătălia de la Călugăreni (13-23 august). Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa.
1624: Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește prim-ministru pe Cardinalul Richelieu.
1792: Regele Ludovic al XVI-lea al Franței este formal arestat de Tribunalul Național și declarat “inamic al poporului“.
1862: Înființarea Ministerului Afacerilor Străine al României.
1868: Un cutremur de 8,5–9,0 Mw a lovit Arica (pe atunci sudul Peru, astăzi în Chile) provocând peste 25.000 de morți și un tsunami distructiv care a afectat Hawaii și Noua Zeelandă.
1894: William Ramsay și John William Strutt, lord Rayleigh au anunțat la Oxford “descoperirea unui nou gaz: argonul.
1905: Norvegia este independentă. Aproape 100% din alegători au votat printr-un referendum pentru dizolvarea Uniunii personale cu Suedia (doar 184 de alegători au votat în favoarea Uniunii).
1906: A fost creată Comisia Generală a Sindicatelor din România.
1920: A început Bătălia de la Varșovia, bătalia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea Primului Război Mondial (1918).
1937: În timpul celui de-al Doilea Război Chino-Japonez, începe bătălia de la Shanghai terminată cu capturarea orașului Shanghai de către japonezi.
1946: Delegația română la Conferința de pace de la Paris și-a expus punctul de vedere: recunoașterea calității de cobeligerantă, modificarea unor clauze economice și adeziunea la principiile Cartei ONU. României i s-a impus plata unor despăgubiri de război înrobitoare.
1960 Republica Centrafricană își declară independența față de Franța. David Dacko devine primul președinte.
1961: În noaptea de 12 spre 13 august a început ridicarea Zidului Berlinului. Separarea est germanilor de berlinezii din vest. A rezistat până la 9 noiembrie 1989.
2004: Deschiderea Jocurilor Olimpice din 2004 de la Atena.
2014: Onufrie Berezovski, mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, a fost ales întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.