1802: Nikolaus Lenau, poet german (d. 1850)
Nikolaus Lenau, pseudonim al lui Nikolaus Franz Niembsch, Edler (nobil) von Strehlenau, 13 aug. 1802 – 22 aug. 1850, poet austriac cunoscut pentru versuri lirice melancolice care oglindesc pesimismul vremii sale precum și disperarea sa personală.
Originar din Banat (comuna Cetad, astăzi Lenauheim, județul Timis), România. Depresia severă și nemulțumirea au caracterizat viața lui Lenau. A început, dar nu a terminat niciodată, studii de drept, medicină și filosofie.
O moștenire din 1830 i-a permis să se dedice scrisului. Deplasările frecvente, o serie de relații amoroase nefericite și o emigrare dezastruoasă de un an în Statele Unite în 1832–33 au exemplificat în continuare dezamăgirea generală pe care a simțit-o pentru eșecul vieții sale și al cunoștințelor de a se conforma idealurilor sale artistice. Lenau a recunoscut că incapacitatea sa de a păstra separate sferele expresiei poetice și ale vieții reale a fost atât sursa depresiei sale, cât și rădăcina artei sale.
Faima lui Lenau se bazează preponderent pe poeziile sale lirice mai scurte. Aceste poezii timpurii, care au fost publicate în Gedichte (1832; „Poezii”) și Neuere Gedichte (1838; „Poezii mai noi”), demonstrează legături strânse cu starea de spirit Weltschmerz („Durerea lumii”) din perioada romantică și dezvăluie o, relație personală, aproape religioasă cu natura. Poeziile sale ulterioare, Gesammelte Gedichte (1844; „Poezii adunate”) și epopeea religioasă Savonarola (1837) și Die Albigenser (1842; „Albigensienii”), tratează căutarea lui neobosită și nereușită după ordine și constanță în dragoste, natură, și credință.
După moartea lui Johann Wolfgang von Goethe în 1832, apariția în 1833 a celei de-a doua părți a dramei Faust a inspirat multe interpretări ale legendei. Faust al lui Lenau: Ein Gedicht (publicat în 1836, revizuit în 1840) este vizibil derivat din cel al lui Goethe, dar versiunea lui Lenau îl face pe Faust să se confrunte cu o viață absurdă lipsită de orice valori absolute, aceeași poziție în care se simțea Lenau.
Boala mentală de care Lenau a suferit de-a lungul vieții a dus la o cădere completă în 1844 și mai târziu la o paralizie aproape totală din care nu și-a revenit niciodată.
Epopeea sa Don Juan (1851) a apărut postum. Scrisorile sale adresate baroanei Sophie von Löwenthal, de care a fost îndrăgostit din 1834 până la moartea sa, au fost publicate în 1968.
1311: Alfonso al XI-lea al Castiliei (d. 1350)
1625: Rasmus Bartholin, matematician și medic danez (d. 1698)
1698: Louise Adélaïde de Orléans, nobilă franceză, Stareță de Chelles (d. 1743)
1717: Louis François, Prinț Conti (d. 1776)
1743: Maria Elisabeta a Austriei (d. 1808)
1752: Maria Carolina a Austriei, soția regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii (d. 1814)
1792: Adelaide de Saxa-Meiningen, regină a Regatului Unit (d. 1849)
1803: Vladimir Odoievski, filosof și scriitor rus (d. 1869)
1814: Anders Jonas Ångström, fizician și astronom suedez (d. 1874)
1819: Sir George Gabriel Stokes, matematician și fizician irlandez (d. 1903)
1822: Heinrich Ludwig d’Arrest, astronom german (d. 1875)
1844: Johann Friederich Miescher, biochimist elvețian (d. 1895)
1859: Ion C. Constantineanu, micolog român (d. 1931)
1861: Cesare Burali-Forti, matematician italian (d. 1931)
1866: Giovanni Agnelli, om de afaceri italian, fondatorul firmei constructoare de mașini Fiat (d. 1945)
1872: Richard Willstatter, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1915 (d. 1942)
1884: Hans Mattis-Teutsch, pictor expresionist, sculptor și grafician român de origine germană (d. 1960)
1888: John Logie Baird, inginer și inventator scoțian (d. 1946)
1893: Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog și compozitor român (d. 1958)
1896: Roman Gul, scriitor rus (d. 1986)
1899: Alfred Hitchcock, regizor britanic (d. 1980)
Regizorul de film american, de origine engleză, Alfred Hitchcock a fost un maestru al filmelor de suspans și de groază (horror). Arta sa, adesea asociată cu tente umoristice, a fost de așa natură încât a devenit la fel de remarcabilă ca și activitatea lui în film. Deși Hitchcock a fost nominalizat la cinci premii Oscar pentru regie, nu a câștigat niciodată.
Hitchcock s-a născut la Londra, Anglia, la 13 august 1899. Acolo a mers la St. Ignatius College înainte de a urma Școala de Inginerie Marină și Navigație a Consiliului Comitatului Londra în 1913–1914.
În 1916, Hitchcock s-a înscris la Universitatea din Londra pentru a urma cursuri de desen și design.
În 1920, a primit un loc de muncă în proiectarea inserturilor de titlu (pe care filmele mute le cereau) pentru compania americană de film Famous Players-Lasky, care deschisese o sucursală britanică. După ce Famous Players a închis acea sucursală în 1922, Hitchcock a lucrat la filme pentru producători independenți și a ajuns să-și asume mai multe responsabilități, lucrând ca director de artă, designer de producție, editor, asistent de regie și scriitor.
Hitchcock a regizat mai multe filme mute la începutul și la mijlocul anilor 1920, dar primul său film care a devenit un hit a fost The Lodger: A Story of the London Fog (1927). Adaptat după un roman popular al autoarei britanice Marie Belloc Lowndes, povestea plină de suspans prezintă structura multor filme Hitchcock viitoare: un bărbat este acuzat că este un ucigaș și îi este aproape imposibil să-și demonstreze nevinovăția. A fost, de asemenea, primul film în care Hitchcock și-a făcut apariția în cameo.
În același an, a urmat drama din lumea boxului The Ring, care a fost un succes la critici. Comediile The Farmer’s Wife și Champagne (ambele din 1928) au fost urmate de tragica idilă (și hit de box-office), The Manxman (1929).
Primul film vorbitor al lui Hitchcock a fost thrillerul Blackmail (1929) și a devenit unul dintre cele mai mari hituri ale anului în Anglia.
A regizat alte câteva filme, inclusiv comedii și musicaluri, înainte de a câștiga primul său succes internațional cu The Man Who Knew Too Much (1934). Acest film l-a ajutat pe Hitchcock să devină noul maestru al sinistrului. El a construit pe această bază The 39 Steps (1935), o adaptare a thrillerului autorului scoțian John Buchan. Robert Donat a jucat rolul unui turist nevinovat atras fără să vrea într-o schemă elaborată pusă la cale de un cuib de spioni. Filmul a fost un exemplu excelent al unui gen inventat practic de Hitchcock – thrillerul romantic. Agent secret (1936) i-a oferit pe Madeleine Carroll, John Gielgud și Peter Lorre ca agenți sub acoperire pentru Serviciile secrete britanice.
Filmul Sabotage (1936) a fost o adaptare întunecată a unui roman despre terorism a lui Joseph Conrad. Young and Innocent (1937) a fost considerabil mai fermecător și a oferit în continuare mult suspans.
În thrillerul The Lady Vanishes (1938), o turistă (Margaret Lockwood) călătorește cu trenul prin Europa și se întreabă de dispariția bruscă – și aparent neobservată – a unei colege de călătorie. Filmul a combinat cu măiestrie comedia și suspansul și l-a inspirat pe producătorul american David O. Selznick să semneze cu Hitchcock un contract pe termen lung.
Înainte de a se muta la Hollywood, California, însă, Hitchcock a realizat un alt film în Anglia, Gothic Jamaica Inn (1939), după un roman popular al lui Daphne du Maurier. În filmul Charles Laughton a jucat rolul unui moșier de țară care conduce în secret o bandă de pirați.
Primul film de la Hollywood al lui Hitchcock a fost Rebecca (1940), adaptat după romanul lui du Maurier, Rebecca (1938). Filmul, care i-a avut în distribuție pe Laurence Olivier, Joan Fontaine și Judith Anderson, a avut un succes enorm atât din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere critic. A câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, iar Hitchcock a câștigat prima sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor.
Următorul film al lui Hitchcock, Foreign Correspondent (1940), l-a avut ca actor pe Joel McCrea în rolul unui reporter de ziar care se implică în asasinate, cu naziști și un diplomat olandez răpit.
Comedia Mr. and Mrs. Smith (1941) a fost prima schimbare de ritm a lui Hitchcock de la sosirea la Hollywood. Filmul i-a avut în distribuție pe Carole Lombard și Robert Montgomery în rolul unui cuplu aflat în dispută care descoperă că uniunea lor este invalidă din punct de vedere legal. A fost un succes la box-office, dar a fost ultima comedie a lui Hitchcock care nu a avut elemente de suspans.
În Suspicion (1941), Fontaine a jucat rolul soției timide a unui ticălos (Cary Grant), care poate încerca să o ucidă. În Saboteur (1942), Robert Cummings a jucat rolul unui muncitor patriot dintr-o fabrică acuzat de crimă și sabotaj.
The chilling Shadow of a Doubt (Umbra înfricoșătoare a unei îndoieli (1943) a fost un film mai întunecat și mai complex din punct de vedere psihologic. Hitchcock a elaborat scenariul cu Thornton Wilder. Joseph Cotten l-a interpretat pe fermecătorul și cu unchiul psihopat Charlie, care își vizitează rudele după ce a ucis o femeie. Teresa Wright a jucat rolul nepoatei sale devotate, care luptă împotriva conștientizării ei tot mai mari că unchiul ei iubit este un criminal în serie de care întreaga țară este îngrozită.
The claustrophobic Lifeboat (Barca de salvare claustrofobă, 1944) a fost o poveste extrem de alegorică despre opt supraviețuitori ai unei nave torpilate de un submarin german. A fost adaptată pentru ecran de romancierul John Steinbeck și alternează între suspans și dezbatere filozofică. Provocarea unui film plasat în întregime într-o barcă de salvare l-a atras pe Hitchcock, care a primit a doua nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor.
Hitchcock s-a întors în Anglia în 1944 pentru a realiza două scurtmetraje patriotice pentru Ministerul Britanic al Informațiilor, lăudând rezistența franceză, Bon voyage și Aventure malgache. Erau destinate distribuirii în Franța eliberată și coloniile sale, dar au fost puțin văzute înainte de lansarea lor în 1994 pe video.
S-a întors apoi la Hollywood pentru a filma Spellbound (1945). Un mister psihologic adaptat după un roman al lui Ben Hecht, având-o pe Ingrid Bergman ca analist la un azil, care se trezește îndrăgostită de noul director al azilului (Gregory Peck), pe care începe să-l trateze realizând că suferă de amnezie cauzată aparent de sentimentele de vinovăție pentru comiterea unei crime. Pentru Spellbound, Hitchcock a câștigat a treia nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor.
Notorious (1946) a fost adaptat pentru ecran de Hecht. Complotul de spionaj al naziștilor din Brazilia și un depozit ascuns de uraniu au fost elemente secundare poveștii de dragoste. Acest film i-a avut ca actori pe Bergman, Grant și Claude Rains.
Cazul Paradine (1947) a fost ultimul film al lui Hitchcock pentru Selznick. O dramă din sala de judecată, care se desfășoară în Anglia, l-a avut ca protagonist pe Peck în rolul unui avocat căsătorit a cărui etică este compromisă atunci când se îndrăgostește de un inculpat.
Ulterior, Hitchcock și-a format propria companie de producție, Transatlantic Pictures, care avea să facă filme în Statele Unite și Anglia. Primul său film a fost și primul său film color, The Rope (1948), care s-a bazat pe senzaționalul caz de crimă Leopold-Loeb din 1924. Jimmy Stewart a jucat rolul unui fost profesor a cărui filosofie a inspirat doi studenți (John Dall și Farley Granger) să sugrume un prieten doar pentru a experimenta fiorul uciderii. Ei organizează apoi un cocktail pentru a se bucura de cadavrul lui, care a fost îndesat într-un cufăr care stă la vederea oaspeților. Transatlantic Pictures avea să fie însă de scurtă durată, cu ultimul film, eșecul de box-office Under Capricorn (1949), o melodramă.
Thrillerul comic al lui Hitchcock, Stage Fright (1950), pentru Warner Brothers, a fost una dintre filmele sale mai ușoare. Marlene Dietrich a jucat în rolul unei actrițe care poate și-a ucis soțul, cu Jane Wyman ca studentă la teatru care încearcă să rezolve crima.
Strangers on a Train (1951) a fost un thriller captivant bazat pe un roman de Patricia Highsmith. Doi bărbați (Granger și Robert Walker) discută despre cum s-ar putea ucide unul pe celălalt, iar în timp ce unul râde de propunere, celălalt trece de fapt la ea.
În I confess (1953), Montgomery Clift a jucat rolul unui preot din Canada care este șantajat de un criminal.
Filmul Dial M for Murder (1954), care a fost filmat inițial în 3-D, a fost mult mai comercial. Grace Kelly a jucat rolul unei soții bogate și rătăcite al cărei soț gelos (Ray Milland) încearcă mai întâi să o ucidă, apoi încearcă să însceneze că și-a înjunghiat potențialul asasin în legitimă apărare.
Mutându-se la studiourile Paramount, Hitchcock a făcut Rear Window (1954). În film, un fotograf de presă în scaun cu rotile (Stewart) își petrece zilele invalide – cu piciorul în ghips – uitându-se în ferestrele numeroaselor apartamente din curte din fața lui. El și prietena lui (Kelly) bănuiesc că într-unul dintre acele apartamente un bărbat și-a ucis soția. Hitchcock a fost din nou nominalizat la Oscar pentru cel mai bun regizor.
Kelly a apărut și în To Catch a Thief (1955), un thriller romantic filmat pe Riviera Franceză, în care l-a avut ca partener pe Grant, care a jucat rolul unui fost hoț de bijuterii care poate să fi revenit la vechile sale obiceiuri.
The Trouble with Harry (1955) a fost o comedie noir despre problemele unui oraș din Vermont cu un cadavru care nu va rămâne îngropat. Filmul, care a prezentat-o pe Shirley MacLaine la debutul ei pe ecran, a atras încasări mici.
Hitchcock a fost atras de televiziune cu promisiunea unui public mult mai larg. Prezentările sale amuzante pentru emisiunea Alfred Hitchcock Presents (1955–1962, mai târziu The Alfred Hitchcock Hour, 1962–1965) l-au transformat treptat în cel mai cunoscut regizor al Americii. S-a concentrat în continuare pe filme, dar a aprobat scenarii și regizori ce vor fi folosiți pentru emisiunea de televiziune. A regizat 20 de episoade.
Hitchcock a revenit la activitatea serioasă cu The Man Who Knew Too Much (1956), un remake cu buget mare al thrillerului său din 1934. I-a avut ca protagoniști pe Stewart și Doris Day în rolul părinților al căror fiu este răpit atunci când tatăl obține din greșeală informații despre un asasinat.
The Wrong Man (1956) se bazează pe povestea adevărată a muzicianului Manny Balestrero (Henry Fonda), care a fost arestat pe nedrept în 1953 pentru că a jefuit o companie de asigurări.
Vertigo (1958) l-a avut ca actor pe Stewart în rolul lui Scottie, un fost detectiv de poliție care s-a retras din cauza fricii de înălțime. O cunoștință îi cere să-i urmărească soția bogată Madeleine (Kim Novak), iar Scottie devine curând obsedat de femeie. Deși considerat acum o capodoperă, Vertigo nu a reușit să atragă publicul contemporan și a fost aproape în întregime trecut cu vederea în nominalizările la Premiile Academiei.
Hitchcock a realizat apoi distractivul North by Northwest (1959), un thriller romantic. Grant l-a interpretat pe reclamantul din New York, Roger Thornhill, care este confundat cu George Kaplan, un agent guvernamental care a devenit ținta unui grup persistent de spioni internaționali. Dar Thornhill se dovedește a fi destul de plin de resurse, chiar și cu dezavantajul serios de a nu ști niciodată ce se întâmplă. Filmul a fost un succes comercial.
Ulterior, Hitchcock a regizat Psycho (1960), cel mai șocant film al său. Deși criticii au fost indeciși în privința asta, cinefilii au fost imediat captivați. La început se pare că frumoasa Marion Crane (Janet Leigh) este personajul principal, dar la jumătatea filmului Hitchcock o ucide în celebra scenă a dușului, lăsând publicul singur cu nebunia lui Norman Bates (Anthony Perkins). Controversa în jurul subiectului filmului l-a ajutat să aibă succes financiar. Hitchcock a primit ultima sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Psycho.
În 1963, Hitchcock a regizat The Birds pentru Universal Studios. Povestea în sine – milioane de păsări se instalează și atacă în cele din urmă locuitorii unui orășel de pe coasta Californiei – se baza pe o nuvelă a lui du Maurier. Scenaristul Evan Hunter a extins-o considerabil. Filmul i-a avut ca protagoniști pe Tippi Hedren ca persoană mondenă și pe Rod Taylor ca interesul ei romantic.
Hedren a jucat și în Marnie (1964), o mincinoasă compulsivă care suferă de cleptomanie. Frumosul ei angajator (Sean Connery) este atras de ea și vrea să o ajute să-și descopere rădăcinile dificultăților ei emoționale – inclusiv frica de furtuni și culoarea roșie – și așa se căsătorește cu ea, fără să-și dea seama cât de grav a fost traumatizată.
Următoarele două filme ale lui Hitchcock, thrillerele Războiului Rece, Torn Curtain (1966), și Topaz (1969), nu au avut succes nici comercial, nici critic.
Frenzy (1972) a fost primul film al lui Hitchcock realizat în Anglia după Stage Fright. Jon Finch a jucat rolul bărbatului acuzat pe nedrept de crimă, iar Barry Foster a jucat rolul ucigașului sadic care se bucură de libertatea sa în timp ce bărbatul nepotrivit este vânat de Scotland Yard.
Ultimul film al lui Hitchcock a fost Family Plot (1976); filmul cu suspans lejer urmărește o colecție plină de culoare de fraude psihice, farsori și hoți de bijuterii.
Hitchcock a primit multe onoruri de-a lungul carierei sale, inclusiv Premiul Irving G. Thalberg de la Academia de Arte și Științe Cinematografice (1968) și Premiul pentru întreaga carieră de la Institutul American de Film (1979). A fost numit Cavaler Comandor al Împeriului Britanic în 1980. Hitchcock a murit pe 29 aprilie 1980, la Bel Air, California.
1918: Frederick Sanger, medic și biochimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1958
1924: Prințul Alexandru al Iugolslaviei (d. 2016)
1926: Fidel Castro, avocat și politician cubanez, al 15-lea președinte al Cubei (d. 2016)
1928: Ion Lăncrănjan, prozator român (d. 1991)
1955: Ion Stan, politician român (d. 2018)
1964: Kyoko Togawa, actriță și cântăreață japoneză (d. 2002)
1966: Sean Hood, scenarist american
1973: Olesea Jurakivska, actriță ucraineană
1977: Adrian Ghenie, pictor român
1982: Sebastian Stan, actor american de origine română