Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
13 ianuarie

Lilla Cabot Perry, Autoportret, 1897

1848: Lilla Cabot Perry, una dintre primele pictorite impresioniste din S.U.A.

Lilla Cabot Perry, născută Elisabeth (Lilla) Cabot, 13 ian. 1848 – 28 febr. 1933, pictoriță americană cunoscută pentru portretele și peisajele sale în care a încercat să imite inovațiile impresionismului francez.

Prietenă cu Camille Pissarro, a fost puternic influențată de mentorul ei, Claude Monet. A fost una dintre primele pictorițe care a apărat impresionismul francez și fost un important promotor al impresionismului în Statele Unite. Este una dintre primele artiste impresioniste din Statele Unite.

S-a născut în Boston, Massachusetts, fiica doctorului Samuel Cabot, un eminent chirurg și a Hannei Lowell Jackson, fiind cea mai mare dintre cei opt copii. Lilla Cabot era descendentă nu numai a familiei Cabot aparținând elitei brahmane din Boston, ci și a familiei Lowells la fel de distinse.

În copilărie, a studiat literatura, poezia și muzica și a practicat sporturi în aer liber. Datorită importanței familiei sale în societatea din Boston, i-a întâlnit, de la o vârstă fragedă, pe marii clasici ai literaturii anglofone, Ralph Waldo Emerson, Louisa May Alcott și James Russell Lowell. Din această perioadă datează primele sale schițe, realizate într-un mod autodidact și împărtășite într-un cerc mic de prieteni.

Lilla Cabot avea treisprezece ani când a început războiul civil. Părinții săi, aboliționiști înfocați, au jucat un rol activ în efortul de război. La șaptesprezece ani, după încheierea conflictului, s-a mutat împreună cu familia la o fermă din Canton, Massachusetts. Acest loc va influența o mare parte din primele sale producții peisagistice. A călătorit în 1867, împreună cu părinții ei, în Europa.

În 1874 s-a căsătorit cu Thomas Sergeant Perry, profesor de literatură din secolul al XVIII-lea la Universitatea Harvard. Din această căsătorie s-au născut trei fiice, Margaret (1876), Edith (1880) și Alice (1884), care aveau să devină frecvent modele pentru picturile mamei lor.

Fiica pictoriței Lilla Cabot Perry

Casa Perry a devenit un salon intelectual pentru scriitori precum Henry James și William Dean Howells și pentru cumnatul Lilla Perry, artistul John La Farge. Poate că acesta din urmă a îndemnat-o să studieze pictura. Începând cu lecții private în 1886, a urmat apoi Cowles School of Art din Boston. Ea și familia ei au călătorit la Paris în iunie 1867. În această călătorie în străinătate, Perry a studiat la Académie Julian și la Académie Colarossi cu pictorul englez Alfred Stevens.

Cea mai importantă influență asupra dezvoltării sale artistice a venit totuși din relația ei cu pictorul impresionist Claude Monet. Mulți ani, familia Perry și-a petrecut lunile de vară în Giverny, Franța, lângă casa lui Monet, iar el a devenit prieten și mentor al lui Perry. Monet i-a sugerat lui Perry să-și aștearnă pe pânză mai degrabă prima impresie despre o scenă decât să o refacă de pe caietul de schițe. Prin astfel de lecții, Perry a ajuns să stăpânească tehnicile impresioniste. După ce s-a întors la Boston cu una dintre imaginile lui Monet despre Etretat, Franța, Perry a încurajat interesul american față de el și de ceilalți impresioniști ținând conferințe și publicând eseuri despre mișcare și îndemnându-i pe prietenii ei să cumpere picturile lui Monet.

Din 1893 până în 1901, Perry a locuit la Tokyo, unde soțul ei a predat literatură engleză. În această perioadă a pictat peste 80 de imagini cu scene japoneze, încorporând tehnici de pictură japoneză și chineză în opera sa.

Lilla Cabot Perry, Într-o grădină japoneză

La fel ca alți impresioniști, a găsit subiecte pentru pictura ei atât în ​​peisaje, cât și în activitățile zilnice obișnuite. Picturile din perioada ei ulterioară prezintă peisaje lângă Hancock, New Hampshire.

A realizat portrete și peisaje în stilul formei libere a mentorului său Claude Monet. A fost puternic influențată de filosoful Ralph Waldo Emerson și de prietenia ei cu Camille Pissarro. Stilul operei sale a fost influențat și de artiștii cu care a lucrat, aparținând curentelor impresionist, realist, simbolist şi realismului social german.

Lilla Cabot Perry, Azalee

1553: Regele Franței Henric al IV-lea (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Burbon (d. 1610)

1864: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al premiului Nobel pentru Fizică în anul 1911 (d. 1928)

1879: Ioan Borcea, naturalist român, zoolog, specialist în fauna Mării Negre, fondatorul oceanografiei românești și al Stațiunii de Cercetări Marine de la Agigea. Membru corespondent al Academiei Române, profesor universitar, absolvent al Universității din Sorbona din Paris unde și-a obținut și doctoratul.

(d. 1937)

1917: George Petcu, poet român (d. 1939)

1926: Thomas Michael Bond, scriitor englez, creatorul personajului Ursulețul Paddington din seria de cărți pentru copii.

1927: Sydney Brenner, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pentru anul 2002 (alături de Robert Horvitz și John Sulston)

1937: Victor Ernest Mașek, critic de teatru și estetician

1939: Tatiana Apahideanu, regizor român de film de animație și scenograf de teatru

1964: Penelope Ann Miller, actriță americană

1972: Toni Tecuceanu, actor român (d. 2010)

1975: Daniel Kehlmann, scriitor german

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.