13 Iulie

1954: Frida Kahlo, pictoriță mexicană (n. 1907)

Renumită pentru autoportretele în care își evidențiază suferința, Frida Kahlo este o pictoriță mexicană. În lucrările sale, își povestește frecvent accidentul precum în tabloul „Coloana ruptă”.

Născută pe 6 iulie 1907, în Coyoacán, Mexic, pictorița Frida Kahlo este una dintre cele mai mari figuri ale artei mexicane din secolul XX. Autoare a mai multor sute de tablouri, inclusiv multe autoportrete, este renumită pentru picturile sale realiste, care reflectă pasiunile și suferința ei, dar și țara sa, Mexic.

Familia

Mama Fridei Kahlo, Matilde Calderón y González (1876-1932), s-a născut în orașul Mexico. Era a treia fiică a lui Isabel González y González, dintr-o familie de generali de origine spaniolă, și a fotografului Antonio Calderón, din Morelia.

Tatăl său, Guillermo Kahlo (1871-1941), născut Carl Wilhelm Kahlo la Pforzheim în Marele Ducat de Baden din Germania, nu era, așa cum spune legenda larg răspândită, un evreu de origine germano-austro-ungară, ci un german de credința luterană, fiul bijutierului și aurarului Jakob Kahlo și Henriette Kaufmann, din burghezia din Baden. Când a ajuns în Mexic în 1891, la vârsta de 19 ani, și-a schimbat numele.

Frida Kahlo pictează în 1936 lucrarea Bunicii, părinții și eu, în care ilustrează originile ei, ca un arbore genealogic. Ea și-a simbolizat bunicii materni mexicani pe uscat, iar bunicii paterni germani în mijlocul oceanului. Ea este fetița din grădina „Casei Albastre” unde s-a născut și a murit. Mai sus sunt părinții ei în poza fotografiei de nuntă, apoi bunicii ei paterni și materni.

Copilăria

Magdalena Frida Carmen s-a născut în „Casa Albastră” („Casa azul”), actualul muzeu Frida Kahlo, în mijlocul unui cartier în care locuia mica burghezie, în Coyoacán, la sud de orașul Mexico. A fost a treia dintre cele patru fiice ale lui Matilde și Guillermo Kahlo.

La vârsta de șase ani, Frida a fost victima poliomielitei. Consecința a fost faptul că gamba sa dreaptă se atrofia și laba piciorului drept nu mai creștea. Nu va crește niciodată la dimensiunea pe care ar fi trebuit să o aibă. Acest lucru a făcut să fie supranumită „Frida la coja” (Frida șchioapa) de către colegii ei de clasă. S-a speculat că ar fi suferit de spina bifida, o malformație congenitală a coloanei vertebrale, care ar fi putut afecta și dezvoltarea piciorului.

În 1922, pe atunci la 15 ani, a părăsit cursul superior al Colegio Alemán din Mexico City și s-a alăturat Escuela Nacional Preparatoria, considerată cea mai bună unitate de învățământ din Mexic. Frida Kahlo a fost una dintre primele treizeci și cinci de fete admise dintr-un total de 2.000 de elevi. Era foarte interesată de științele naturii și, prin urmare, dorea să devină doctor. În ciuda interesului pentru artele plastice, pe care i-l datora tatălui ei, un fotograf excelent și, de altfel, și pictor de acuarele, nu a luat în considerare angajarea într-o carieră artistică.

Pe 17 septembrie 1925, Frida a luat autobuzul spre casă după cursurile ei. Dintr-o dată, autobuzul a ieșit  de pe șosea și a lovit un tramvai. Mai multe persoane au murit în urma accidentului. Frida a fost grav rănită. Abdomenul și cavitatea pelviană au fost străpunse de o bară de metal: acest traumatism este responsabil pentru sindromul Asherman și va fi cauza avorturilor spontane ale Fridei Kahlo. El explică, de asemenea, tema multora dintre lucrările sale. Gamba piciorului drept a suferit o serie de fracturi, în total unsprezece. Și laba piciorului drept era ruptă. Bazinul, coastele și coloana vertebrală erau, de asemenea, rupte. Umărul este doar dislocat. A stat la pat trei luni, inclusiv o lună la spital. Dar la aproximativ un an după accident, a trebuit să se întoarcă la spital, deoarece una dintre vertebrele sale lombare părea a fi fracturată. Frida va fi nevoită să poarte corsete din ipsos timp de nouă luni lungi.

Atunci a început să picteze. Pentru a o ajuta, rudele sale i-au plasat un baldachin deasupra patului, cu o oglindă pentru cer. Astfel, își putea folosi astfel reflexia ca model, ceea ce a fost probabil elementul declanșator al unei lungi serii de autoportrete pe care le va realiza. De fapt, din 143 de tabloui, 55 sunt de acest gen. Artista a trebuit să facă numeroase intervenții chirurgicale care au forțat-o să stea întinsă pe un pat de spital.

Viața și carieră artistică

În 1928, prietenul său, fotograful Tina Modotti, a încurajat-o să se alăture Partidului Comunist Mexican. Era interesată în special de emanciparea femeilor în societatea mexicană în care bărbații aveau rolul dominant. A decis de la o vârstă fragedă că nu vrea să urmeze același drum ca majoritatea femeilor mexicane. Își dorea să călătorească, să studieze, își dorea libertate și distracție.

Diego Rivera

În același an, Frida l-a întâlnit pe Diego Rivera (1886-1957) pentru prima dată, în auditoriul școlii sale, unde acesta avea de făcut o pictură murală.

Frida îl admira mult pe acest pictor și îi cerea părerea cu privire la subiectul propriilor sale tablouri, despre profunzimea gândurilor sale. Muralistul era impresionat de realizările tinerei mexicane:

„Picturile dezvăluiau o forță extraordinară de expresie, o descriere precisă a personajelor și o seriozitate reală. Aveau o sinceritate plastică fundamentală și o personalitate artistică proprie. Transmiteau o senzualitate vitală îmbogățită și mai mult de o facultate de observare nemiloasă, dar sensibilă. Pentru mine, era evident că această tânără fată era o adevărată artistă. ”

Frida Kahlo s-a căsătorit cu Diego Rivera, cu 21 de ani mai în vârstă decât ea, pe 21 august 1929. S-au mutat într-un atelier din orașul Mexico, dar Diego a devenit infidel în scurt timp. Ea însăși se angaja în diverse relații extraconjugale. Deși complicată, relația lor era cu adevărat pasională.

Viața în Statele Unite

În noiembrie 1930, s-au mutat la San Francisco, deoarece Rivera primise comenzi pentru picturi murale pentru Bursa din San Francisco și pentru California School of Fine Art, acum San Francisco Art Institute. Frida a întâlnit acolo artiști, sponsori și patroni ai artelor, inclusiv pe protectorul lui Diego, Albert Bender. Acesta reușise să obțină un permis de intrare pentru ca Diego Rivera să vină în Statele Unite. Drept mulțumire, Frida a realizat în 1931 dublul portret Frida Kahlo și Diego Rivera inspirat de fotografia lor de nuntă.

În 1930, a suferit primul avort spontan. Totuși, după accident, i se spusese că nu va putea avea niciodată un copil deoarece pelvisul său, care a fost fracturat în trei locuri, ar împiedica o postură normală pentru copil și o naștere fără probleme. În timp ce se afla în Detroit, era din nou însărcinată. La începutul acestei a doua sarcini, Frida a consultat un medic de la spitalul Henry Ford care a sfătuit-o să păstreze copilul în loc să întrerupă sarcina. Ar fi putut naște prin cezariană. În ciuda previziunilor medicului, a avut un alt avort spontan pe 4 iulie 1932. Sentimentul de singurătate și abandon după pierderea copilului transpare în tabloul Spitalul Henry Ford sau Patul zburător (The Flying Bed), în care pictează un fœtus masculin supradimensionat, într-o poziție embrionară, copilul pierdut în avort, „micul Diego” pe care atât de mult spera să-l ducă la termen.

După acest episod dureros, Frida Kahlo a pictat imagini care reflectau oboseala și dezgustul ei față de Statele Unite și americani, în timp ce soțul ei rămânea fascinat de această țară și nu voia să o părăsească. Frida își exprimă punctul de vedere asupra țării „yankeilor” în Autoportret la granița dintre Mexic și Statele Unite și în Rochia mea este atârnată acolo. În ciuda admirației sale pentru progresul industrial al Statelor Unite, naționalista mexicană se simțea neliniștită de cealaltă parte a fluviului Rio Bravo. Între timp, mama Fridei a murit pe 15 septembrie 1932.

În anii 1930, după ce naziștii au venit la putere în Germania, Frida și-a scris numele „Frieda”, de la Frieden, pace în germană.

Întoarcerea în Mexic

În decembrie 1933, Diego Rivera a fost de acord să se întoarcă în Mexic. S-au mutat într-o casă din San Ángel, construită de un prieten arhitect și pictor Juan O’Gorman. Dificultățile de sănătate au obligat-o pe Frida să se întoarcă la spital unde urma să fie supusă unei noi întreruperi de sarcină.

În 1935, a produs doar două tablouri, inclusiv Câteva mici înțepături care evocau o crimă din gelozie săvârșită asupra unei femei. Frida Kahlo a descoperit că soțul ei avea o aventură cu sora ei, Cristina. Rănită profund, a plecat de acasă către un apartament în centrul orașului Mexico. În această perioadă, a avut mai multe relații extraconjugale. La mijlocul anului 1935, a plecat cu doi prieteni la New York. Nu s-a mai întors în Mexic decât după sfârșitul aventurii dintre sora ei și soțul său, la sfârșitul anului.

Leon Troțki

Pe 9 ianuarie 1937, președintele Lázaro Cárdenas del Río i-a acordat azil politic lui Leon Troțki în conformitate cu prerogativele sale constituționale. Acesta și soția sa au fost întâmpinați de Frida și Diego, la Casa Azul (Casa Albastră). O poveste scurtă despre care se spune că era pasională s-a înfiripat între Troțki și Frida. La sfârșitul acestei aventuri, artista i-a oferit „cu afecțiune” pentru ziua lui de naștere, pe 7 noiembrie 1937, Autoportret dedicat lui Leon Troțki sau Între perdele unde se arată în cea mai bună lumină a ei cu o dedicație:

„Pentru Leon Troțki, dedic această pictură cu toată dragostea mea …”

André Breton

În septembrie 1938, André Breton a fost trimis în Mexic de către Ministerul Afacerilor Externe francez pentru a susține o serie de prelegeri despre starea poeziei și a picturii în Europa. Împreună cu soția sa Jacqueline Lamba, a fost întâmpinat în Mexic de cuplul Kahlo-Rivera. Frida Kahlo nega faptul că este suprarealistă:

„Am fost considerată drept suprarealistă. Nu este corect. Nu am pictat niciodată vise. Ceea ce am reprezentat a fost realitatea mea.”

Breton, captivat de Frida, scria: „arta Fridei Kahlo de Rivera este o panglică în jurul unei bombe”, în timp ce o prietenie adevărată și profundă s-a înfiripat între Frida și Jacqueline:

„Vaporul și cheiul și plecarea care, puțin câte puțin, te făcea minusculă în ochii mei, prizonieră a acestui hublou rotund, prin care te uitai pentru a mă păstra în inima ta. Toate acestea sunt intacte. Apoi au venit zilele fără tine. Astăzi aș vrea ca soarele meu să te atingă. Îți spun că fetița ta este fetița mea, personajele păpușilor aranjate în camera lor mare de sticlă sunt pentru amândouă… ”

La începutul lunii octombrie 1938, Frida Kahlo și-a prezentat lucrările în galeria lui Julien Levy din New York. Jumătate din cele douăzeci și cinci de lucrări prezentate au fost vândute acolo. În timpul șederii sale, Frida a avut o aventură cu fotograful Nickolas Muray.

Expoziția de la Paris

În 1939, Frida a mers la Paris pentru marea expoziție despre Mexic organizată de guvernul Lázaro Cárdenas la galeria Renou și Pierre Colle. A fost găzduită de André Breton și a cunoscut pictorii Yves Tanguy, Picasso și Vassili Kandinsky.

Nu-i plăcea Parisul, pe care îl considera murdar, iar mâncarea nu-i era pe plac, de altfel s-a ales și cu o  colibaciloză. Expoziția a nemulțumit-o: părerea ei era că „este invadată de această bandă de nebuni capricioși care sunt suprarealiștii”, găsind de prisos „toată această prostie” expusă în jurul Mexicului. Mai mult decât atât, asociatul lui Pierre Colle a refuzat să expună toate lucrările Fridei în galeria sa, păstrând doar 6 din 27, șocat de cruzimea picturilor. Nu mai este încântată de părerea pe care André Breton („pretențios”) o are asupra artei sale, pe care o percepea ca fiind nuanțată de dispreț și neînțelegere. Se consolează cu Jacqueline, cu care are o aventură.

Într-o scrisoare către Nickolas Murray, ea își exprimă dezgustul profund față de intelectualii parizieni:

„Au atât de mulți afurisiți de intelectuali ridicoli încât nu-i mai suport. Sunt într-adevăr prea mulți pentru mine. Aș prefera să stau pe jos în piața din Toluca, vânzând tortilla, decât să am ceva de-a face cu acești artiști caraghioși din Paris… Nu l-am văzut niciodată nici pe Diego, nici pe tine să vă pierdeți timpul în discuții stupide și intelectuale. De aceea sunteți bărbați adevărați și nu artiști aiurea – La naiba! a meritat să vin aici doar pentru a înțelege de ce Europa este în descompunere, de ce toți acești incompetenți sunt cauza tuturor Hitlerilor și Mussolinilor.”

Divorțul și recăsătorirea

În decembrie 1938, Frida și Diego au divorțat. Frida simțea dureri mari la nivelul coloanei vertebrale și a contractat o micoză acută la mâna dreaptă. În septembrie 1940, a plecat la San Francisco pentru a fi tratată de doctorul Eloesser. Pentru a-i mulțumi pentru îngrijire, a pictat pentru el Autoportret dedicat doctorului Eloesser. Pictura poartă și o dedicație:

„Mi-am pictat portretul în 1940 pentru dr. Eloesser, medicul meu și cel mai bun prieten. Cu toată afecțiunea mea, Frida Kahlo.”

Diego Rivera era, de asemenea, în San Francisco în același timp și s-a oferit să se căsătorească din nou cu Frida. Aceasta a acceptat, iar a doua căsătorie a avut loc la San Francisco pe 8 decembrie 1940, ziua de naștere a lui Diego. S-au stabilit în Casa Azul din Coyoacán după moartea tatălui Fridei.

Recunoașterea națională

În 1942, artista și-a început jurnalul în care a comentat despre copilăria, tinerețea și viața sa. În același an, a fost aleasă membru al Seminario de Cultura Mexicana, o organizație creată de ministrul Afacerilor Culturale și alcătuită din douăzeci și cinci de artiști și intelectuali. Misiunea sa este de a încuraja diseminarea culturii mexicane prin organizarea de expoziții, conferințe și publicarea de cărți.

În 1943, Frida a condus o clasă de pictură la Academia de Arte Frumoase. Dar sănătatea ei precară a forțat-o să predea acasă. Durerea permanentă la piciorul drept și la spate o împiedica să meargă corect. A trebuit să poarte un corset de fier (regăsit în lucrarea Coloana ruptă). În iunie 1946, a suferit o operație la coloana vertebrală, care a lăsat-o cu două uriașe cicatrici pe spate.

La sfârșitul anilor 1940, starea Fridei Kahlo s-a înrăutățit și în 1950 a trebuit să intre în spitalul ABC din orașul Mexico. A rămas acolo nouă luni. La noua ei operație pe coloana vertebrală surveniseră complicații legate de o inflamație care necesita o a treia operație. Abia după a șasea procedură (dintr-un total de șapte), a putut să picteze din nou, stând încă în poziție culcată.

În primăvara anului 1953, fotograful Lola Álvarez Bravo a organizat prima expoziție monografică a Fridei Kahlo în Mexic. Medicul îi interzisese să se ridice, astfel că de pe patul ei de spital a fost transportată la galerie pentru a participa la vernisaj.

În 1954, a pictat unul dintre ultimele sale tablouri: Autorretrato con Stalin (Autoportret cu Stalin).

Final dificil

În august 1953, piciorul drept i-a fost amputat până la genunchi din cauza gangrenei. Această operație i-a ușurat suferința, dar a cufundat-o într-o depresie profundă:

„Piciorul meu a fost amputat acum șase luni, ceea ce mi s-a părut a fi o tortură veche de secole și de câteva ori aproape mi-am pierdut mințile. Încă vreau să mă sinucid. Doar Diego mă împiedică, pentru că îmi imaginez că i-ar putea fi dor de mine. Mi-a spus, și eu îl cred. Dar niciodată în viața mea nu am suferit mai mult. Voi mai aștepta un pic…” – Jurnal, februarie 1954

Slăbită de o pneumonie gravă, Frida Kahlo a murit în noaptea de 13 iulie 1954, la șapte zile după ce împlinise patruzeci și șapte de ani, oficial de o embolie pulmonară. Totuși, potrivit lui Hayden Herrera, ultimele cuvinte din jurnalul ei („Sper că ieșirea va fi fericită… și sper să nu mă mai întorc niciodată – Frida”) și ultimul ei desen sugerează că s-a sinucis. Herrera afirmă, de asemenea, că unii dintre prietenii săi credeau că moartea ei se datora unei supradoze de droguri, care probabil nu a fost întâmplătoare. Cu toate acestea, chiar în centrul ultimului ei tablou, pictat chiar înainte de a muri, a scris: „Viva la Vida” („Trăiască viața”).

A fost incinerată pe 14 iulie, după cum și-a dorit: explicase că nu vrea să fie îngropată culcată, pentru că a suferit prea mult în această poziție în timpul multor șederi în spital. Cenușa ei se odihnește în Casa Azul din Coyoacán, pe patul său, într-o urnă care are forma feței sale.

Lucrări

Opera sa include 143 de tablouri, foarte adesea în format mic, un anumit număr fiind pictat în timp ce era culcată pe pat, din care 55 de autoportrete, mărturisind adesea suferințele sale fizice și morale (Spitalul Henry-Ford, 1932, Fără speranță, 1945, singură sau în compania animalelor (Autoportret cu colier de spini și colibri (1940), Eu și papagalii mei (1941), uneori portrete de familie. Picturile sale sunt impregnate de cultura mexicană: îmbrăcăminte tradițională, bijuterii locale, portrete ale băștinașilor.

Mai mult….

939: Papa Leon al VII-lea

1621: Albert al VII-lea, Arhiduce de Austria (n. 1559)

1762: James Bradley, astronom britanic și teolog anglican (n. 1693)

1793: Jean-Paul Marat, medic, filozof și om de știință francez de origine elvețiană, revoluționar francez (n. 1743)

1840: Ducesa Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin (n. 1784)

1842: Prințul Ferdinand-Filip al Franței, duce de Orléans (n. 1810)

1867: Boldizsár Adorján, scriitor, poet și avocat maghiar (n. 1820)

1896: Friedrich August Kekulé von Stradonitz, chimist german (n. 1829)

1907: Heinrich Kreutz, astronom german (n. 1854)

1921: Gabriel Lippmann, fizician francez, laureat Nobel (n. 1845)

1924: Alfred Marshall, economist britanic (n. 1842)

1929: Eusebius Mandyczewski compozitor austriac

1943: Kurt Huber, profesor german, disident antinazist (n. 1893)

1943: Alexander Schmorell, artist german, Weiße Rose, NS-Opfer (n. 1917)

1944: Lidia Kotzebue, sculptoriță română de origine rusă (n. 1885)

1951: Arnold Schönberg, compozitor austriac (n. 1874)

1954: Irving Pichel, actor american și regizor de film (n. 1891)

1957: Constantin Balmuș, filolog român (n. 1898)

1966: Prințesa Beatrice de Saxa-Coburg-Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1884)

1971: Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis (n. 1893)

1974: Patrick Maynard Stuart Blackett, fizician britanic, laureat Nobel (n. 1897)

1975: Marțian Negrea, compozitor și muzicolog (n. 1893)

2000: Jan Karski, ofițer polonez (n. 1914)

2003: Compay Segundo, muzician cubanez (Buena Vista Social Club) (n. 1907)

2008: Bronisław Geremek, istoric și politician polonez (n. 1932)

2011: Cornel Fugaru, solist și compozitor de muzică ușoară român (n. 1940)

2013: Cory Monteith, actor și cântăreț canadian (n. 1982)

2014: Lorin Maazel, dirijor, compozitor și violonist american (n. 1930)

2014: Nadine Gordimer, scriitoare sud-africană (n. 1923)

2015: Ildikó Tordasi, floretistă maghiară, campioană olimpică la Montréal 1976 (n. 1951)

2018: Corneliu Gârbea, actor român (n. 1928)

2020: Grant Imahara, expert american în electronică și control radio (n. 1970)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.