Aniversari 13 mai
1882: Georges Braque, pictor si sculptor francez fovist, apoi cubist. (d. 1963)
Unul dintre cei mai revolutionari artisti ai secolului XX, a fost, alături de Pablo Picasso, unul dintre fondatorii cubismului. Pictor al compozitiilor animate, pline de viaţă, figuri, interioare, naturi statice, peisaje, pictor de colaje, gravor, sculptor. Picturile sale cuprind indeosebi natura statica, remarcabile pt constructia lor robusta, armoniile coloristice subtile, serenitate si meditatie.
Georges Braque a crescut într-o familie de artizani, tatal si bunicul sau fiind artisti amatori care detineau acasa o firma prospera de zugravit case. Si-a petrecut tinereţea in Le Havre (centru timpuriu al impresionismului in vremea lui Claude Monet) şi a studiat la Şcoala de Arte Frumoase, intre 1897 – 1899, condusa de Charles Lhuillier. La 17 ani, La Paris, a urmat timp de un an cursurile unui maestru decorator si a obtinut certificatul de artizan (zugrav si decorator de interior) in 1901. In anul următor, a intrat la Academia Humbert pe care a frecventat-o pana in1904. Acolo i-a intalnit pe Marie Laurencin şi Francis Picabia.
De la fovism la cubism
A pictat primele sale lucrari sub influenţa impresionismului (Claude Monet, Camille Pissaro), pana cand a descoperit la Salonul de Toamna (Salon d’Automne) din 1905, tablourile lui Henri Matisse şi André Derain. Aici, Braque a avut o revelatie, descoperindu-si drumul, la vederea exploziei violente de culori capricioase din camera in care se aflau expuse tablourile grupului Les Fauves (Fiarele) si in urmatorii doi ani a devenit un fovist convins. Astfel, a început o colaborare artistica cu Othon Friesz, cu care a petrecut un sejur in Anvers, iar in anul următor la L’Estaque (Bouches-du-Rhône), un cartier din Marsilia, de unde aduce 6 tablouri foviste in culori pure si cu compozitii geometrice (Souvenirs d’Anvers). Picturile sale au fost expuse, in martie 1906, la Salon des Indépendants si vor fi vandute in totalitate.
Georges Braque – Portul Anvers
Georges Braque- Peisaj la Estaque
In 1907, este marcat de expoziţia de tablouri a lui Paul Cézanne de la Salon d’Automne. Incepe sa dezvolte un nou sistem de reprezentare, bazat pe simplificarea şi geometrizarea formelor şi aplatizarea perspectivei. Se intalneste cu Pablo Picasso care picta Domnisoarele din Avignon (Les demoiselles d’Avignon) si aceasta intalnire va reprezenta pentru el o revelatie. Aceste doua influente si interesul sau pentru arta primitiva vor bulversa complet orientarea sa picturala. Astfel, din decembrie 1907 si pana in iunie 1908, va picta Marele nud (Le Grand Nu) in care prezinta volumele prin hasuri ample, conturate cu negru.
Perioada cubista
In timpul expozitiei cu picturile sale la galeria particulara a lui Kahnweiler, criticul parizian Louis Vauxcelles compară pictura lui cu “o ingramadire de cuburi mici”. Cuvantul fiind spus, acesta va deveni eticheta stilistica, iar intre 1909 – 1912, Braque şi Picasso vor elabora teoriile cubismului. Artistul nu va mai încerca să copieze natura, ci să o descompuna in intregime pentru a o recompune. Va reprezenta modelul din mai multe unghiuri, dar intr-o singură imagine fixa (ca si cum pictorul ar inconjura modelul pentru a-l picta in integralitatea sa). Astfel, va avea loc o multiplicare a faţetelor, formele vor fi geometrizate si simplificate, iar culorile vor fi in mare parte in nuante nuanţe de gri şi maron. A rezultat o pictură figurativă, dar complexa. Lucrarile lui Braque si Picasso au atins punctul culminant al cubismului analitic, fiind practic intersanjabile.
In paralel, Georges Braque a continuat să picteze peisaje, influenţat de Cézanne, pe care in cele din urma le va abandona in favoarea naturii statice pentru care este bine cunoscut: Chitară şi compotiera (Guitare et Compotier) in 1909. A pictat, de asemenea, cateva figuri precum Tors de femeie (Torse de femme) in 1911.
Georges Braque – Chitara si compotiera
In 1911, işi dă seama că pictura sa se indeparteaza prea mult de model, tinde spre abstractizare si acest lucru ii displace. Pentru a se reconecta la realitate, inoveaza introducera directa in pictura sa de obiecte reale. In Portughezul (Le Portugais), adaugă litere şi cifre imprimate prin tehnica “pochoir”.
Georges Braque – Portughezul
Amintindu-si de formatia sa ca decorator, va realiza imitatii de material, inclusiv in Femeie cu chitara (Femme à la guitare) in 1913.
Georges Braque – Femeie cu chitara
Georges Braque, a introdus, de asemenea, in picturile sale şi colaje, fie că era vorba de tapet, ziare, postere. Aceasta tehnica a fost denumita “papiers collés” (colaj). Acum era mai mult o chestiune de aplatizare a hartiei intr-un plan frontal, decat o ingramadire de volume, aceasta fiind “faza sintetică” a cubismului. De asemenea, a realizat, Les Oiseaux (Pasarile) o serie de trei tablouri, în urma unei comenzi primite din partea muzeului Luvru, in 1953, inlocuind plafonul lui Blondel din 1938. Acestea sunt vizibile pe tavanul camerei Henric al II-lea.
Georges Braque – Les Oiseaux (Pasarile)
Reintoarcerea la realitate
Primul război mondial a întrerupt colaborarea strânsă cu Picasso. Braque a fost mobilizat şi trebuia să participe la marele carnagiu. Trimis pe front, a fost grav rănit la cap in 1915 şi a trebuit sa suporte o trepanatie. Abia in 1917 va putea incepe sa picteze din nou. Stilul şi cercetarile sale vor evolua de acum inainte mai mult individual, dar va ramane intotdeauna preocupat de modul de reprezentare al subiectului, asa cum dovedesc numeroasele sale studii de atelier, gheridoanele sau naturile statice.
Va acorda o foarte mare importanta materialului din care sunt formate culorile sale, libertatii formelor si ritmului figurilor. Si-a continuat activitatea în aceeaşi perspectivă a cubismului, facand-o sa evolueze spre forme mai putin angulare şi tonuri mai colorate, un pic mai apropiate de realitate. A pictat, intr-o maniera mai tradiţionala, în 1918, o serie de gheridoane (masute) si seminee, intre 1922 – 1927. A fost un fel de “intoarcere la ordine”, prin pictarea de canefore (canefora: tânără femeie care purta pe cap un coș plin cu cele necesare sacrificiilor religioase), evocând purtatoarele de ofrande ale antichitatii grecesti. Braque a lucrat cu tonuri de verde, maron şi negru până in 1928, când au reaparut culorile şi materialul a devenit mai fluid. Spre 1930, realizeaza mai multe serii: femei care se scalda, plaje, faleze. Apoi, până în 1938, a pictat naturi statice decorative, precum Fata de masa roz (Nappe rose, 1933) şi Fata de masa galbena (Nappe Jaune, 1935).
Aprofundare
Războiul a fost pentru Georges Braque sinonim austeritatii şi deprimarii. S-a intors şi mai mult spre obiectele din viaţa cotidiana a acestei perioade de ocupaţie, paharul de vin sau bucata de pâine şi peştii. In 1942, producţia sa devine şi mai fructuoasă, picteaza soba (Le poële), mai multe mese mici (gheridoane) şi compoziţii in care reintroduce figura umană.
Georges Braque – Soba
Georges Braque – Gheridonul rosu
În 1945, suferă de o boală gravă si trebuie să intrerupa pictura pentru mai multe luni. Intre 1949 si 1956, a compus Atelierele, opt panze în nuanţe “usor funebre”, in culori stinse. Aceste lucrari sunt fructele cercetarii, amintirii şi ale evolutiei pictorului, punctul culminant al numerosilor ani de “lucru neconditionat”.
Georges Braque – Atelier II
Georges Braque – Atelier V
Georges Braque – Atelier VI
Deja, in aceste lucrari apare tema pasarii intr-o forma foarte schematică. Evolutia zborului sau, a libertăţii sale, a jocurilor cu gravitatia şi spaţiul, a migrarilor sale ce par nelimitate, au făcut din acestea un simbol al visului, al pacii si al evadarii.
Georges Braque – Pasarile albastre si cenusii
Pictura a ramas pentru Braque acel spatiu al absolutului si a continuat cercetarile sale, departe de modele saloanelor pariziene. A realizat, de asemenea, numeroase lucrări decorative, precum sculptura de la uşa tabernacolului bisericii din Assy, în 1948, sau, intre 1952 – 1953, decorarea plafonului camerei etrusce a muzeului Luvru, cu tema pasarii. Astfel, a devenit primul pictor care a expus la muzeul Luvru în timpul vieţii sale.
I se datoreaza, de asemenea, crearea a şapte vitralii la capela Sf. Dominic şi cea reprezentand un copac al lui Isus la biserica parohială, Saint-Valery din Varengeville-sur-Mer în 1954.
Georges Braque in atelierul sau, 1960
Prin calităţile sale umane, înţelepciunea caracterului său şi personalitatea foarte placuta, Braque a fost unul dintre pictorii cei mai semnificativi pentru noile generaţii (în special pentru Nicolas de Staël), fiind recunoscut la nivel internaţional drept unul dintre pictorii majori ai secolului XX.
***
Etapele perioadei cubiste
Nu se stie exact care dintre cei doi a fost principalul inventator al noului stil revolutionar. Picasso a oferit, cu domnisoarele sale protocubiste, imboldul eliberator initial. Braque, a fost cel care, mai ales datorita admiratiei sale pentru Cézanne, a imprimat cea mai mare parte a primelor tendinte catre formele geometrice. Peisajele sunt abstractizate, volumele sunt sectionate, coloritul e sobru si perspectiva este deformata. Acestea sunt caracteristicile primei etape a cubismului, denumita “Faza analitica” (Cubismul analitic). Aceste lucrari radicale au fost respinse de Salon d’Automne.
Cubismul analitic
Pentru a produce lucrări autonome, Braque şi Picasso au operat în timpul cubismului analitic, fuziunea atat de cautata de Cézanne dintre spatiu si obiect. Extinzand fragmentarea la întreaga compoziţie, şi abandonand problema volumelor pentru aceea a suprafetelor plane, artiştii au distrus notiunea de spaţiu care conţine, perceptie din perspectiva unica. In acest sens, Picasso procedeaza la prăbuşirea omogenitatii formei in 1910 (Le Guitariste, Chitaristul). De acum inainte, acesti pionieri ai stilului vor reprezenta esenta obiectului mai compatibila cu planeitatea spatiului.
Dar aceasta eliminare a spaţiului clasic ridica o problemă in ceea ce priveste lizibilitatea picturilor. Motivul nu mai este identificabil, compoziţia suferă de o anumita plutire spatiala: cubismul se scufunda in abstractionism.
Ataşat realismului, Braque a introdus un cui iluzionist in Broc et violon, 1909 (Broc şi vioara), pentru a ancora compoziţia în spaţiu. Picasso extinde aceasta tehnica cu alte obiecte: chei, snur de draperie…) care dobândesc valoare de semne de identificare a picturilor (La table de toilette, 1910; Masa de toaleta). Nemulţumiti, Braque si Picasso au introdus în mod regulat între 1910 şi 1911, scrisori, uneori pictate in tehnica “pochoir”.
In 1911, Picasso integreaza in tablou o structură piramidală, care pune capăt plutirii spatiale, apoi încearcă să reintroduca culoare cu Ripolin (vopsea pentru cladiri). Aceste inovaţii au revelat artistilor capacitatea spaţiului cubist de a încorpora elemente străine. Cu această descoperire, Picasso, in 1912, a introdus o bucată de muşama în Nature morte à la chaise cannée şi a inventat colajul.
De acum inainte, iluzia picturala este distrusa, Braque, la rândul său, a inventat colajul (hârtia lipita) prin care spaţiul, obiectul şi culoarea devin autonome. Autonomie care permite reintroducerea acesteia din urmă in asamblari si constructii; de acum inainte, obiectul exista pe deplin în trei dimensiuni, şi conform dorinţei lui Braque, era in puterea de intelegere a privitorului iesit din suprafata plana. Acesta este începutul cubismului sintetic.
Cubismul sintetic
Ultimele inventii ale cubismului analitic au proiectat miscarea in epoca sa cea mai ludica. Daca perioada analitica a sacrificat unitatea obiectului, asezandu-l intr-un spaţiu ce dezvăluie esenţa sa, faza cubismului sintetic a gasit o modalitate de a o restabili fără a renunţa la inovaţiile spatiale. După invazia spatiala de litere si cifre (Journal, porte-allumettes, pipe et verre, 1911, Picasso), pictorii au avut ideea de a reprezenta obiectele prin caracteristicile lor esenţiale, sau in mod sintetic.
Această noua configuratie, care permite o libertate figurativa ce nu a mai fost atinsa vreodata, este caracterizata de reintoarcerea culorilor vii, luminoase. Spatiul perspectivei va disparea de acum inainte in favoarea unui spaţiu conceptual. Braque şi Picasso, la randul lor, vor proceda totusi diferit.
Braque, care a redat autonomia formelor si culorilor in colaje, pana in 1913, va reflecta in pictura aceste bulversari spatiale, menţinând în acelaşi timp un spaţiu plat. Dupa 1913, obiectul nu este prezentat figurativ, acesta adresandu-se spiritului pentru a fi reconstituit. Colajele de pana acum sunt înlocuite de planuri verticale si orizontale, tehnica “faux bois” (lemn fals), practicata in1912, este rafinata, in scopul de a crea un spaţiu fara relief, in care obiectul sintetizat pare sa se îndrepte spre privitor: Le Violon:Valse (Vioara:Vals, 1913).
Dupa ce a experimentat, in asamblari şi construcţie, capacitatea obiectelor cubiste de a se deplasa in spaţiul real al atelierului său, Picasso a reflectat aceasta experienţa la nivelul pictural, plasand figuri sintetice cubiste intr-un spatiu clasic (Femme en chemise dans un fauteuil, 1913 – Femeie in camasa, intr-un fotoliu). Această practică a dat nastere noilor generaţii de colaje, in care se confruntă spaţiul in perspectivă şi cel cubist cu diverse obiecte (ziare, pachete de ţigări …) şi construcţii ce combină obiecte reale si cubiste (Le verre d’absinthe, 1914 – Paharul de absint).
Ajungand la concluzia că spaţiul cubist conţine spaţiul perspectivă, Picasso impune cubismul ca evolutie logică a picturii. Reflectare a schimbarii mentalitatilor, cubismul intruchipează Teoria relativităţii a lui Einstein (1905), care a contestat unicitatea spaţiului euclidian. Acesta reda astfel picturii o functie proprie, subminata de apariţia fotografiei: fosta oglindă a realităţii, ea este de acum inainte un spaţiu propice reflecţiei.
***
Fovism: curent formalist, miscare artistica apăruta în pictura franceză, la începutul sec. XX. ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente, renuntarea la perspectiva, obiectele fiind descompuse în cele mai simple figuri geometrice, fără a ține seamă de asemănarea exterioară cu obiectele reprezentate.
Cubism: curent în arta plastică, mișcare artistică modernă de la începutul sec. XX care reprezintă obiectele din natură prin cele mai simple figuri geometrice (cuburi, linii, cercuri etc.), analizand și recompunand formele în volume și planuri geometrice, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, liniile și punctele sale.
Pochoir: arta grafica ce are ca metodă transferarea unui model prin periere, pulverizare, sau acoperire cu cerneală sau vopsea a zonelelor decupate (cu un cutter) ale unei tipar din plastic (vinilin etc.), rezultand imprimarea modelului pe un suport de hartie, lemn etc.
1655: Papa Innocențiu al XIII-lea (d. 1724)
1717: Arhiducesa de Austria, Maria Terezia, din dinastia Habsburgilor (d. 1780)
1767: Ioan al VI-lea al Portugaliei (d. 1826)
1792: Papa Pius al IX-lea (d. 1878)
Giovanni Maria Mastai Ferretti a devenit Papă sub numele de Pius al IX-lea. Pontificatul sau de 31 de ani este cel mai lung din istoria papalităţii. A fost cel care a proclamat dogma Imaculatei Conceptiuni (Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria), intitulată Ineffabilis Deus.
A convocat primul conciliu ecumenic de la Vatican, care a definit infailibilitatea papala atunci cand se pronunta in privinta doctrinei, dar sinodul a fost întrerupt cand trupele italiene au invadat Roma. Papa Pius al IX-lea a fost, de asemenea, ultimul suveran al Statelor Papale, care au fost dizolvate in 1870. A fost beatificat de Biserica Catolică, in anul 2000, la initiativa papei Ioan-Paul al II-lea.
Ineffabilis Deus este o bulă papală a Papei Pius al IX-lea care defineşte, ex cathedra, dogma Imaculatei Conceptiuni a Preafericitei Fecioare Maria. Decretul a fost emis pe 8 decembrie 1854, data sărbătoririi Imaculatei Conceptiuni.
Dogma romano-catolica a Imaculatei Concepțiuni stabileste ca Maria, mama lui Iisus Hristos, a fost conceputa de mama sa, Ana, in afara păcatului originar și că a dus o viață complet lipsită de păcat. Aceasta defineşte in mod solemn, in virtutea autoritatii sale apostolice, că Fecioara Maria a fost eliberata de păcatul originar. Neprihănita Zămislire este adesea confundata cu zămislirea virginala a lui Isus la Buna Vestire.
Sărbătoarea Imaculatei Concepțiuni, sărbătorită pe 8 decembrie în fiecare an, a fost stabilită de Papa Sixtus IV în 1476, dar această doctrină nu a fost definită atunci ca o dogmă, astfel incat fiecare catolic avea dreptul să creadă sau nu în ea, fără a fi acuzat de erezie.
Biserica Ortodoxă, precum și bisericile protestante nu împărtășesc această doctrină.
1840: Alphonse Daudet, nuvelist si romancier francez (d. 1897)
Ambii parinti ai lui Daudet apartineau burgheziei franceze. Tatal sau, Vincent Daudet, care detinea o fabrica pentru producerea matasii, se confruntase de-a lungul vietii sale cu nesansa si esecul. Alphonse, a avut o copilarie trista, cu multe absente de la scoala. După ce a urmat cursurile instituţiei Canivet din Nîmes, a intrat la liceul Ampère. A scris primul roman la varsta de 14 ani. A trebuit sa renunte la sustinerea bacalaureatului, intrucat tatal sau, in 1855, a dat faliment si parintii sai isi pierdusera toata averea.
In 1856 a plecat din Lyon si a devenit pedagog (preparator) la Colegiul din Alès, Gard, in sudul Franţei. Postul detinut, printre elevi recalcitranti, i-a devenit intolerabil si această experienţă dureroasă i-a inspirat primul sau roman partial autobiografic, Piciul (Le Petit Chose,1868). In acest roman, se gasesc fapte reale şi inventate, precum moartea fratelui său. Daudet s-a alăturat apoi fratelui său in Paris şi a dus o viata boema. In 1859 a publicat o colecţie de poezii, Indragostitii (Les Amoureuses). In anul următor s-a intalnit cu poetul Frédéric Mistral. Are acces in cateva saloane literare, colaboreaza la mai multe ziare, inclusiv Paris-Journal, L’Universel si Le Figaro.
In 1861, a devenit secretar al ducelui de Morny (1811-1865), fratele vitreg al lui Napoleon III şi preşedinte al Corpului Legislativ. Acest nou loc de munca il ofera mult timp liber la dispozitie, timp in care va scrie povestiri si cronici literare. Moartea subita a ducelui, in 1865, a marcat un punctul de cotitură al carierei lui Alphonse. Dupa acest eveniment se va consacra scrisului, nu numai pentru cronici la ziarul Le Figaro, dar si ca romancier.
Sunt memorabile descrierile sale sentimental-umoristice ale vietii si oamenilor din sudul Frantei, inspirate din experienta dobandita in mijlocul mai multor categorii sociale. Printre numeroasele sale opere se numara Povestirile de luni (Contes de lundi, 1873), piesa Arleziana (L’Arlésienne, 1872), romanele Nababul (Le Nabab, 1877) si Sapho, (1884), precum si cateva volume de memorii.
A fost tatal jurnalistului Léon Daudet și al scriitorului Lucien Daudet. Léon Daudet (1867-1942), a editat alaturi de Charles Maurras revista reactionara L’Action Française, dovedindu-se un scriitor satiric si polemic virulent, abordand domenii ca medicina, psihologia si afacerile publice.
1904: Elvira Godeanu, actriță româncă de teatru și film (d. 1991)
1907: Dame Daphne du Maurier, romanciera britanica
1938: Ludovic Spiess, tenor român (d. 2006)
1940: Mircea Ciobanu, poet și prozator român (d. 1996)
1941: Ritchie Valens, cântăreț, compozitor și chitarist american.
Originar din Mexic, si-a construit singur prima chitara, apoi, inca licean, a semnat un contract cu Del-Fi, la Los Angeles, în 1958. Cu piese precum Come On Let’s Go, în octombrie 1958 şi, două luni mai târziu, cu Donna, sau We Belong Together a fost propulsat in fruntea topurilor americane.
In ianuarie 1959, a lansat La Bamba, un titlu inspirat de un huapango (cântec de nuntă mexican), dar care va deveni hit abia după moartea sa. A avut o carieră fulminantă, de doar câteva luni, timp în care și-a legat numele de istoria muzicii în general și de cea a rock’n’roll-ului în special.
Pe data de 3 februarie 1959, împreună cu Buddy Holly şi Bopper Big, Richie Valens si-a pierdut viata într-un accident de avion în Clearlake, Iowa, în timpul unui turneu prin Statele Unite: avea doar 17 ani.
1942: Constantin Vaeni, regizor, scenarist și actor român
1949: Julieta Szönyi, actriță româncă de teatru și film
1950: Stevie Wonder, cântăreț, compozitor si producator afro-american
Stevland Hardaway Morris, pe numele de scena Stevie Wonder, s-a nascut in Saginaw, Michigan. Datorita nasterii premature, i-au fost afectate retinele (retinopatie de prematuritate, ROP), care s-au desprins, determinandu-i orbirea la scurt timp dupa nastere. Cu toate acestea, inca din copilarie, a ajuns sa stapaneasca mai multe instrumente muzicale, inclusiv pianul, armonica si diverse instrumente de percutie.
In anul 1961, la varsta de 11 ani, Wonder a fost descoperit cântând la colțul unei străzi de către o rudă a trupei The Miracles, Ronnie White, care l-a adus pe Wonder și pe mama sa la Casa de discuri Motown Records. Impresionat de tânărul muzician, șeful executiv de la Motown, Berry Gordy, i-a făcut un contract cu Motown Records. Inainte de a semna, producătorul Mickey Stevenson i-a dat numele de scenă, Little Stevie Wonder (Micuțul Stevie Minune), declarand: “This boy is a wonder” (Băiatul ăsta este o minune).
Astfel, a inregistrat, cu casa de discuri Motown Records, primul sau album, sub numele Little Stevie Wonder in 1962. Primul succes a fost obtinut rapid cu single-ul Fingertips.
Dintre cele mai cunoscute piese muzicale: Superstition, I Wish, Sir Duke, Happy Birthday, Ebony and Ivory, I Just Call To Say I Love You si You Are The Sunshine Of My Life. Cele mai cunoscute albume: Talking Book, Innervisions si Songs in the Key of Life. A inregistrat peste 30 de hituri aflate in Top Ten in SUA.
Cantecele lui Wonder sunt foarte cunoscute pentru că sunt greu de interpretat. Are un simț al armoniei foarte dezvoltat și folosește note extinse în compozițiile sale. Multe din melodiile sale au schimbări bruște și imprevizibile. In cadrul festivității American Idol din Hollywood, Randy Jackson, care era membru al juriului, a menționat de mai multe ori gradul înalt de dificultate al cantecelor sale.
In 2008, revista Billboard a lansat un top Hot 100 All-Time, pentru a sărbători a 50-a aniversare Singles Chart SUA, Wonder clasandu-se pe locul cinci. In 2009, a fost numit Mesagerul pacii Natiunilor Unite (United Nations Messenger of Peace).
A vandut peste 72 de milioane de albume si a primit 22 de Premii Grammy in decursul unei cariere de o jumatate de secol.
1954: Johnny Logan, cântăreț și compozitor irlandez
1955: Dinu Manolache, actor român de teatru și film (d. 1998)
1968: Oana Sârbu, cântăreață și actriță româncă de film
1986: Robert Pattinson, actor, manechin și muzician englez
1986: Alexander Rybak, cântăreț norvegian