Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
13 noiembrie

354: Sfântul Augustin din Hippona, episcop creștin și teolog (d. 430)

Sf. Augustin a fost episcopul Hipponei (acum Annaba, Algeria) din 396 până în 430. Teolog renumit și scriitor prolific, a fost, de asemenea, un predicator și retorician iscusit. A fost unul dintre părinții Bisericii Apusene și, în romano-catolicism, a fost  recunoscut formal ca doctor al Bisericii.

Sf. Augustin a fost poate cel mai semnificativ gânditor creștin după Sfântul Pavel. El a adaptat filozofia Antichității la învățătura creștină și a creat un puternic sistem filozofic de mare influență. A modelat, de asemenea, practica exegezei biblice și a ajutat la punerea bazelor unei mari părți din gândirea creștină medievală și modernă.

Peste cinci milioane de cuvinte din scrierile Sfântului Augustin au supraviețuit, variind de la predici până la tratate teologice. Dintre acestea, două au avut o influență deosebit de trainică: Cetatea lui Dumnezeu și Confesiunile. Prima este o apărare filozofică a creștinismului care conturează o nouă modalitate de a înțelege societatea umană, iar cea de-a doua este în mare măsură o autoexaminare spirituală.

Sf. Augustin, numit și Sfântul Augustin de Hippona, născut sub numele latinizat Aurelius Augustinus, 13 nov. 354 – 28 aug. 430, născut în Tagaste, Numidia, acum Souk Ahras, Algeria, episcop al Hipponei  (396 – 430).

Unul dintre cei patru Părinți ai Bisericii Apusene (alături de Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim și Sf. Grigorie cel Mare), doctor al Bisericii și probabil cel mai important gânditor creștin după Sf. Pavel, Sf. Augustin a adaptat filozofia Antichității la învățătura creștină, creând un sistem filozofic foarte important și extrem de puternic.

Numeroasele sale lucrări scrise, dintre care cele mai importante sunt Confesiuni (c. 400) și Despre Cetatea lui Dumnezeu, De civitate Dei (c. 413–426), Despre Trinitate, au inițiat metoda  exegezei biblice și au contribuit la fundamentarea gândirii creștine medievale și moderne.

Augustin este considerat remarcabil prin faptele sale și uimitor prin ceea ce a scris. Dacă niciuna dintre lucrările sale scrise nu ar fi supraviețuit, el ar fi fost totuși o figură de luat în seamă, dar statura sa ar fi fost mai aproape de cea a unora dintre contemporanii săi. Cu toate acestea, peste cinci milioane de cuvinte din scrierile sale au supraviețuit timpului, toate făcând dovada puterii și a ascuțimii minții sale (dar și a unor limite legate de disciplinele și de nivelul de cunoaștere), iar unele având rara calitate de a fi atras și reținut atenția cititorilor, atât în vremea sa, cât și astăzi.

Stilul său teologic distinctiv a modelat creștinismul apusean  într-o manieră depășită doar de Biblia însăși. Lucrările sale continuă să fie relevante și astăzi, parțial datorită apartenenței sale la o confesiune predominantă în Apus, atât în timpul său, cât și azi. Din punct de vedere intelectual, Augustin reprezintă cea mai semnificativă adaptare a tradiției platonice antice la ideile creștine realizată vreodată în creștinismul catolic.

Augustin a luat contact cu trecutul platonic într-o manieră mult mai limitată și mai diluată decât au făcut-o mulți dintre contemporanii săi de limbă greacă. Scrierile sale au fost atât de citite și de imitate în creștinismul apusean încât sinteza sa oferită de el privind tradițiile creștine, romane și platonice a definit termenii unor tradiții și dezbateri ulterioare. Atât creștinismul romano-catolic, cât și creștinismul protestant îi datorează mult lui Augustin, deși, confruntate cu unele elemente ireconciliabile din gândirea acestuia, nici uneia dintre cele două comunități nu i-a fost întotdeauna ușor să recunoască deschis această moștenire.

De exemplu, Augustin este recunoscut atât ca un luptător pentru libertatea omului, cât și ca un apărător elocvent al ideii de predestinare divină, iar opiniile sale asupra sexualității sunt umane în intenție, dar au fost adesea resimțite ca având efecte opresive

Augustin s-a născut în Tagasta, un modest orășel roman dintr-o vale aflată la 64 km de coasta mediteraneană a Africii, la doar câțiva kilometri de locul unde ultimele semne de civilizație romană dispăreau, înghițite de dealurile Numidiei.

Părinții lui Augustin erau din respectabila clasă a societății romane, permițându-și să trăiască din munca altora, dar mijloacele lor erau uneori reduse. Ei au reușit, uneori cu bani împrumutați, să ofere o educație foarte elevată lui Augustin și, deși avea cel puțin un frate și o soră, se pare că a fost singurul copil trimis la învățătură. A studiat mai întâi la Tagasta, apoi la școlile înalte din orașul învecinat Madauros și, în cele din urmă, la Cartagina, marele oraș al Africii Romane.

După o scurtă perioadă de profesorat la Tagasta, s-a întors la Cartagina pentru a preda retorica, cea mai împortantă știință pentru nobilul roman și la care, evident, era foarte bun.

În timp ce se afla încă la Cartagina, a scris o scurtă  lucrare filosofică menită să-i pună în evidență  propriile merite și să avanseze în carieră; din păcate, această lucrare s-a pierdut. La vârsta de 28 de ani, neliniștit și ambițios, Augustin a părăsit Africa în 383 pentru a-și face o carieră la Roma. A predat acolo pentru scurt timp înainte de a obține o numire importantă de profesor imperial de retorică la Milano.

Reședința obișnuită a împăratului la acea vreme, Milano era capitala de facto a Imperiului Roman de Apus și locul în care se puteau realiza carierele cele mai strălucite. Augustin povestește că atât el, cât și mulți membri ai familiei, se așteptau să primească cel puțin funcția de guvernator provincial drept posibilă și profitabilă recompensă pentru meritele sale. Cu toate acestea, cariera lui Augustin a cunoscut un eșec la Milano. După doar doi ani, și-a dat demisia din postul de profesor și, după o perioadă de relativă inactivitate și de căutare de sine a revenit în orașul natal Tagasta.

Acolo și-a petrecut timpul ca un mic boier locat cultivat, ocupându-se de proprietățile familiei, crescându-și fiul, Adeodatus, pe care i-l născuse o femeie din clasele de jos care îi era de mult timp iubită (numele ei este necunoscut) și continuându-și preocupările literare. Moartea fiului său, încă adolescent, l-a scăpat pe Augustin de obligația de a transmite moștenirea familiei în bună stare, așa că a lichidat proprietățile și s-a trezit, la vârsta de 36 de ani, literalmente presat, împotriva voinței sale, să intre în rândul clerului, ca duhovnic junior în orașul de coastă din Hippona, la nord de Tagasta.

Transformarea nu a fost deloc surprinzătoare. Augustin fusese întotdeauna într-o formă sau alta preocupat de religia creștină, iar prăbușirea carierei sale la Milano a fost asociată cu o intensificare a sentimentelor sale religioase. Toate scrierile sale, începând de atunci au fost motivate de loialitatea sa față de o formă specială de creștinism atât ortodoxă, cât și intelectuală.

Coreligionarii săi din Africa de Nord au acceptat cu oarecare dificultate poziția și stilul său distinctiv, iar Augustin a ales să se asocieze cu ramura „oficială” a creștinismului, aprobată de împărați, dar detestată de cele mai entuziaste și numeroase ramuri ale Bisericii din Africa. Cu toate acestea, abilitățile literare și intelectuale ale lui Augustin i-au dat puterea de a-și exprima viziunea asupra creștinismului într-un mod care l-a diferențiat de contemporanii săi africani. Darul său unic era abilitatea de a scrie la un nivel teoretic foarte elevat pentru cititorii cei mai pricepuți, dar putea să țină și predici înflăcărate și impetuoase într-un limbaj pe care și o audiență mai puțin cultivată îl putea admira.

A fost numit „prezbiter” (preot cu autoritate mai mică decât cea a unui cleric modern cu același titlu) la Hippona în 391, apoi Augustin a devenit episcop în 395 sau 396 și și-a petrecut restul vieții în această funcție. Hippona era un oraș comercial, lipsit de bogăția și cultura Cartaginei sau Romei, iar Augustin nu s-a simțit niciodată întru totul acasă. Călătorea câteva luni pe an la Cartagina pentru a-și desfășura activitatea ecleziastică într-un mediu mai primitor față de talentele sale decât orașul de adopție.

Educația pe care o primise și mediul cultural al lui Augustin îl pregătiseră pentru arta retoricii: manifestarea forței  sinelui prin limbaj îl diferenția pe orator de semenii săi și convingea mulțimea să îi accepte punctul de vedere. Faptul că educația lui Augustin era în acord cu talentul său natural este cel mai bine observat într-un episod petrecut pe când avea puțin peste 60 de ani. În timp ce vizita orașul Caesarea Mauretanensis, a reușit prin forța personalității și a cuvintelor sale, să calmeze o revoltă incipientă.

Stilul retoric a reprezentat o constantă pe parcursul funcțiunii sale ecleziastice, de-a lungul carierei sale. S-a aflat mereu în centrul unor polemici, purtate de obicei cu alte persoane din propria religie.

În anii în care trăise retras la țară și la începutul perioadei petrecute la Hippona, a scris o serie de lucrări în care ataca maniheismul, o sectă creștină din care făcuse parte în adolescență și pe care o părăsise zece  ani mai târziu, când devenise imprudent să rămână alături de ei.

În următorii 20 de ani, din anii 390 până în anii 410, a luptat cu perseverență pentru a face ca modelul de creștinism creat de el să triumfe asupra tuturor celorlalte forme din Africa. Tradiția autohtonă a creștinismului african ajunsese în conflict cu împărații creștini care l-au succedat pe Constantin (a domnit între 305–337) și era respinsă ca schismatică. A fost numită donatism, Donatus, unul dintre primii săi lideri. Augustin, împreună cu șeful și colegul său din Biserica oficială, episcopul Aurelius de Cartagina, au luptat împotriva donatismului prin cărțile scrise de ei, cu sprijin din partea conducătorilor Bisericii și al petițiilor alerte către oficialitățile romane. În 411, când era încă pe tron, împăratul a trimis un reprezentant oficial la Cartagina pentru a pune capăt disensiunilor. În perioada 1-8 iunie, a avut loc o dezbatere publică ținută în trei sesiuni, la care au participat sute de episcopi din fiecare tabără și care s-a încheiat cu o decizie în favoarea Bisericii oficiale. Restricțiile legale care au urmat asupra donatismului au făcut ca lupta să se termine în favoarea partidei lui Augustin.

Chiar și atunci, deși se apropia de 60 de ani, Augustin și-a găsit o ultimă mare provocare. Indignat de implicațiile învățăturilor unui anume Pelagius, predicator itinerant (rătăcitor), Augustin s-a înflăcărat de o vervă polemică față de o serie de idei pe care Pelagius le-ar fi putut susține sau nu. Alți reprezentanți ai Biserici vremii au fost nedumeriți și au reacționat cu oarecare prudență față de Augustin, dar el a persistat, ajungând, prin anul 420, să reia atacul împotriva unor călugări austeri și a unor episcopi respectați. Pelagius și ucenicul său Celestius au fost în cele din urmă excomunicați în 418, fiind condamnați de două consilii de episcopi africani în 416 și din nou în Cartagina în 418. La momentul morții sale, Augustin era angajat într-o polemică literară cu ultimul și cel mai civilizat dintre adversarii săi, episcopul italian Iulian de Eclanum, care continua să afirme punctul de vedere pelagian.

În toți acești ani, Augustin și-a construit cu atenție o reputație de scriitor în toată Africa și dincolo de granițele ei. Faptul că a cultivat cu grijă pe cei aleși pentru a purta corespondență i-a făcut cunoscut numele în Galia, Spania, Peninsula Italică și Orientul Mijlociu, iar cărțile sale au fost răspândite pe scară largă, circulând în întreaga lume mediteraneană.

În ultimii săi ani de viață, a alcătuit un catalog atent al cărților sale, adnotându-le cu multă grijă  pentru a putea respinge orice acuzație de inconsecvență. A avut adversari, mulți dintre ei lansînd atacuri vehemente asupra lui, dar de obicei aceștia îl respectau pentru puterea și eficiența scrierilor sale.

În pofida celebrității sale, Augustin a murit fără să se realizeze, moștenirea sa pe plan local fiind  estompată de cucerirea străină. Când era tânăr, era de neconceput sfârșitul epocii Pax Romana, dar în ultimul său an de viață, el și concetățenii săi din Hippona au fost asediați de o armată pestriță de invadatori care ajunseseră în Africa prin strâmtoarea Gibraltar. Numiți vandali de contemporani, forțele atacante cuprindeau un grup amestecat de „barbari” și aventurieri care căutau un loc unde să se stabilească.

Hippona a căzut la scurt timp după moartea lui Augustin, iar Cartagina după puțin timp. Vandalii, al căror crez creștin era mult mai particularist decât oricare dintre cultele cu care se răfuise Augustin în Africa, vor stăpâni N Africii timp de un secol, până când forțele romane trimise de la Constantinopol au invadat din nou regiunea și le-au răsturnat sistemul. Însă moștenirea lăsată de Augustin în ținutul său natal a supraviețuit practic morții sale. Renașterea creștinismului ortodox în secolul al VI-lea, sub patronajul Constantinopolului, s-a sfârșit în secolul al VII-lea, odată cu invaziile islamice care au îndepărtat definitiv Africa de Nord din sfera influenței creștine, până la încercarea de  recreștinare timidă și astăzi pe cale de dispariție, făcută de colonialismul francez în secolul al XIX-lea.

Augustin a supraviețuit prin scrierile sale. Obiceiul său de a le cataloga i-a ajutat mult pe colaboratorii săi  care i-au supraviețuit. Volumele esențiale din opera literară a lui Augustin au supraviețuit și au ieșit intacte din Africa.

1312: Regele Eduard al III-lea al Angliei (d. 1377)

1486: Johann Eck, teolog german (d. 1543)

1572: Cyril Lucaris, teolog grec (d. 1638)

1699: Jan Zach, compozitor și muzician (d. 1773)

1710: Charles Simon Favart, dramaturg francez (d. 1792)

1714: William Shenstone, poet englez (d. 1763)

1760: Jiaqing, împarat al Chinei (d. 1820)

1782: Esaias Tegnér, scriitor suedez (d. 1846)

1745: Valentin Haüy, savant francez, întemeietorul primei școli pentru nevăzători din lume (d. 1822)

1801: Elisabeth Ludovika de Bavaria, soția lui Frederick William al IV-lea al Prusiei (d. 1873)

1833: Edwin Booth, actor american (d. 1893)

1848: Prințul Albert I de Monaco (d. 1922)

1850: Robert Louis Stevenson, scriitor scoțian (d. 1894)

1869: August Heisenberg, bizantinist german (d. 1930), tatăl fizicianului Werner Heisenberg

1878: Max Dehn, matematician german (d. 1952)

1893: Reuven Rubin, pictor israelian, de origine evreu român (d. 1974)

1899: Iskander Mirza, primul președinte al Pakistanului (d. 1969)

1900: Edward Buzzell, regizor american (d. 1985)

1904: H. C. Potter, regizor american de teatru și film (d. 1977)

1906: Hermione Baddeley, actriță engleză (d. 1986)

1914: Alberto Lattuada, regizor italian (d. 2005)

1917: Robert Sterling, actor american (d. 2006)

1918: Jack Elam, actor american (d. 2003)

1934: Jimmy Fontana, actor, muzician și compozitor italian

1941: Dack Rambo, actor american (d. 1994)

1944: Timmy Thomas, muzician american

1945: John B. Craig, diplomat american

1950: Ioana Crăciunescu, actriță și poetă română

1953: Frances Conroy, actriță americană

1953: Tracy Scoggins, actriță americană

1954: Chris Noth, actor american

1955: Cristian Rădulescu, politician român

1955: Whoopi Goldberg, actriță americană

1964: Christian Tămaș, scriitor, filosof și traducător român

1966: Arhimandrit Timotei Aioanei, publicist și portretist român

1974: Adrian Horobeț, regizor de film și actor de pantomimă

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.