Comemorari 14 august
1994: Elias Canetti, prozator, dramaturg și eseist evreu de limbă germană, de origine bulgară (n. 1905)
În exil toată viața, Elias Canetti s-a mutat la Manchester în 1911, când părinții săi au părăsit orașul Rusciuk (actualul Ruse), Bulgaria. Provenea dintr-o familie cultivată în care se vorbeau peste șase limbi. Când a murit tatăl său, familia a petrecut trei luni la Lausanne. Mama sa l-a obligat să învețe limba germană. Tânărul vorbea deja limbile spaniolă, bulgară, engleză și franceză datorită unei guvernante și avea pașaport turcesc.
Familia lui s-a mutat apoi în Austria. A studiat apoi la Viena și în 1929 a obținut un doctorat în filosofie. În 1938, țara fiind invadată de naziști, a cautat o altă țară adoptivă. Franța a refuzat să-i vină în ajutor, astfel că și-a găsit refugiu la Londra.
În Germania, a întâlnit-o pe Vera, o tânără care îi va deveni soție împotriva sfatului mamei sale. Aceasta s-a mutat la Paris și va fi mereu supărată pe fiul ei.
Elias Canetti este autor de piese de teatru, Masele și puterea, publicată în Franța în 1966, Auto-da-fé scrisă la vârsta de douăzeci și șase de ani, eseuri și o autobiografie în patru volume.
582: Tiberiu al II-lea Constantin, împărat Imperiul Bizantin (n. 540?)
1040: Duncan I al Scoției (n. 1001)
1433: Ioan I al Portugaliei (n. 1357)
1464: Papa Pius al II-lea (n. 1405)
1587: Guglielmo Gonzaga, Duce de Mantua (n. 1538)
1754: Maria Anna de Austria, regină consort a Portugaliei (n. 1683)
1784: Michael Hißmann, filosof german din Transilvania (n. 1752)
1942: Maximilian Kolbe, preot polonez (n. 1894)
1941: Paul Sabatier, chimist francez, laureat al Premiului Nobel în 1912 (n. 1854)
1956: Bertolt Brecht, poet, dramaturg și regizor german (n. 1898)
Reformator al teatrului german, teatrul său epic a pornit de la convențiile iluziei teatrale și a dezvoltat drama ca forum social și ideologic destinat cauzelor de stânga. Perfecționist, a împins teatrul german, împotriva naturii sale, către austeritate.
Bertolt Brecht a debutat ca asistent de regie la Teatrul Deutsches din Berlin în 1923. Exilat în Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a întors în Germania în 1948 pentru a fonda propria companie de teatru, Ansamblul Berliner.
Este teoreticianul unui teatru didactic care vizează conștientizarea și acțiunea spectatorului. Pentru aceasta, a încercat să creeze o distanțare între spectatori și personaje, pentru a preveni identificarea.
Brecht a scris și a regizat multe piese, precum Viața lui Galileo (1943) sau Cercul de cretă caucazian (1943-1945) pentru această nouă formă de teatru pe care a definit-o în Mic organon pentru teatru în 1948.
Un simpatizant al marxismului, Brecht și-a exprimat ideile socialiste în lucrările sale, ceea ce i-a adus premiul internațional Stalin pentru pace în 1955.
A avut o atitudine violent antiburgheză, fiind profund dezamăgit de civilizația care se prăbușise la sfârșitul Primului Război Mondial. Dadaiștii, care ironizau și satirizau standardele false ale artei burgheze, erau prietenii săi.
A fost un poet superior, stăpânind multe stiluri și nuanțe, iar ca dramaturg a căutat detalii pentru idei care nu-i aparțineau întotdeauna. Sarcastic, ca om, dar cu o rară sensibilitate muzicală și vizuală. Totuși, uneori, personajele sale nu sunt suficient de vii, iar piesele sale nu au tensiunea și forma cea mai adecvată.
Ca regizor, era adeptul luminozității, clarității și secvențelor narative foarte bine legate între ele. Ca teoretician, a transformat preferințele și chiar greșelile sale în principii.
Dintre cele mai cunoscute piese ale sale: Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, Mutter Courage și copiii ei, Opera de trei parale.
10 mai 1933: Autodafé în Germania
Urmărind programul său de standardizare intelectuală a țării, puterea național-socialistă a atacat reprezentanții vieții culturale și științifice. Studenții naziști au ars cărțile considerate „deviante” de la ideologia ariană și tradiția germană. Heinrich Mann, Sigmund Freud, Albert Einstein, Kurt Tucholsky, Bertolt Brecht, Stefan Zweig, Paul Klee și mulți alții vor pleca în exil. Un monument ridicat în mijlocul Bebelplatz din Berlin amintește autodafé-ul petrecut atunci și consecințele sale.
1958: Frédéric Joliot-Curie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1900)
1959: Pál Jávor, actor arădean stabilit în Ungaria (n. 1902)
1972: Jules Romains, poet, prozator, dramaturg francez (n. 1885)
1984: Vasile Lovinescu, eseist, dramaturg român (n. 1905)
1988: Enzo Ferrari (n. Enzo Anselmo Giuseppe Maria Ferrari), pilot de curse și anteprenor italian, fondatorul Scuderiei Ferrari și companiei auto Ferrari (n. 1898)
1996: Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor român stabilit în Franța, membru de onoare (1992) al Academiei Române (n. 1912)
2004: Czesław Miłosz, scriitor polonez, laureat Nobel (n. 1911)