Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
14 decembrie

1888: Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul “Margareta” din opera “Faust”

Hariclea Darclée (pe adevăratul nume la naștere Hariclea Haricli), născută pe 10 iunie 1860, la Brăila, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, decedată pe 12 ianuarie 1939, București, România, a fost o cântăreață română de operă cu voce de soprană.

A plecat la Paris unde a fost remarcată de Charles Gounod, care i-a încredințat rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care și-a făcut debutul pe scena Operei, în anul 1888.

Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée, prin repetarea neîncetată a numelui ei, „Hariclée”, „d’Hariclée”.

A fost prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la Teatrul Costanzi din Roma.

În scurt timp, Hariclea Darclée a cucerit publicul și a devenit preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini a compus, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally.

Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.

1280: Prima atestare documentară a orașului Sighișoara

1458: Atestarea documentară a municipiului Onești, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare

1467: Bătălia de la Baia: Ștefan cel Mare înfrânge armatele maghiare conduse de regele Matei Corvin, care invadasera Moldova

1542: Prințesa Maria Stuart devine regina Maria I a Scoției

1819: Alabama a devenit cel de-al 22-lea stat american

1864: Este inaugurată Școala de Belle–Arte din București, înființată prin decretul domnesc

1869: Inaugurarea oficiala a clădirii Universității din București, construită între 1857-

1869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu

1900: Fizicianul Max Planck face publică noua sa teorie despre natura energiei – teoria cuantelor – care va sta la baza fizicii moderne

1910: Are loc, la Ussy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă

1911: Exploratorul norvegian Roald Amundsen a devenit primul om care a ajuns la Polul Sud

1918: Pentru prima oară femeile din Marea Britanie au avut drept de vot la alegerile generale

1918: La “Metropolitan Opera” din New York a avut loc premiera operei “Gianni Schicchi” a compozitorului italian Giacomo Puccini

1927: Irak-ul își câștigă independența față de Marea Britanie

1946: Adunarea Generala a ONU a ales orașul New York ca sediu permanent al ONU

1948: Stabilirea de relații diplomatice între România și India

1955: România a fost primită în rândul statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite

1961: A avut loc, la Berlin, premiera mondială a filmului regizat de americanul Stanley Kramer, “Procesul de la Nürnberg“, ecranizare a piesei lui Abby Mann

1972: Încheierea programului spațial Apollo 17: ultimul echipaj compus din astronauții americani Eugene Cernan și Harrison Schmitt a părăsit Luna, iar de atunci nici un om nu a mai pășit pe suprafața selenară

1976: A fost inaugurat Muzeul Teatrului Național din Iași

1989: În Chile au loc primele alegeri libere dupa 16 ani. Patricio Aylwin a fost ales președinte

2000: A fost închisă definitiv centrala nucleară de la Cernobâl; aici, la 26 aprilie 1986, a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie – la unul dintre reactoarele centralei a avut loc o gravă avarie, în urma căreia s–au produs puternice radiații, cu implicații ecologice resimțite și astăzi (specialiști apreciază că intensitatea radiațiilor a fost echivalentă cu 500 de bombe de la Hiroshima)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.