Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Comemorari
14 februarie

270: Preotul Valentin, primul martir al iubirii

Valentin era un om sfânt, care a atras mânia împăratului Claudius (cel care a construit mai multe “drumuri romane” în Galia)  pentru că binecuvânta şi căsătorea tinerele cupluri în care soţul trebuia să-și satisfacă serviciul militar. În acea epocă, se pretindea că barbații căsătoriți nu erau buni soldaţi. Valentin a fost arestat, torturat şi decapitat în februarie 270. Primul martir al iubirii intra, astfel, în legendă.

Sărbătoarea liturgică a Sfântului Valentin, eliminată din calendarul general al bisericii la sfârșitul anilor 1960, continuă să fie celebrată cu Liturghii speciale, un maraton și artificii în Terni, Italia, care îl revendică pe sfânt ca fost episcop.

În timp ce Biserica Catolică rămâne convinsă că a existat un martir în secolul al III-lea pe nume Valentin, lipsa de informații specifice și posibilitatea ca să fi existat mai mult de un Sf. Valentin a dus la eliminarea sărbătorii liturgice din calendarul general al bisericii.

Dar sărbătoarea apare încă în calendarul unor biserici locale, în special în Eparhia din Terni, Narni și Amelia din regiunea Umbria din Italia.

Eparhia declară că are dovezi solide că episcopul martir Valentin a fost cunoscut și venerat în Terni, la aproximativ 65 de mile nord de Roma, încă din secolul al VII-lea. Iar cărțile de istorie relatează că papa Zaharia l-a întâlnit pe Liutprand, regele lombarzilor, la Bazilica Sf. Valentin la mijlocul anilor 700.

Prima Bazilică Sf. Valentin a fost construită in secolul al IV-lea pe un teren destinat înhumărilor, chiar în afara zidurilor orașului Terni și, conform eparhiei, un trup despre care se crede că este cel al Sfântului Valentin a fost găsit acolo la începutul anilor 1600.

„Capul a fost separat de tors, confirmând că moartea a avut loc prin decapitare”, se spune în istoria eparhiei. Moaștele – nu un trup complet – au fost păstrate în catedrala eparhiei pentru o perioadă, dar au fost mutate într-o Bazilică Sf. Valentin, nou construită, în 1618.

Site-ul eparhial arată clar că legătura dintre Sfântul Valentin și dragostea romantică este o chestiune de legendă. De fapt, există cel puțin trei versiuni:

– Se atribuie Sf. Valentin „capacitatea de a-i proteja pe cei care se întâlnesc și se logodesc în vederea căsătoriei pentru a avea o uniune binecuvântată de copii.”

– A doua legendă spune că Sfântul Valentin, lucrând în grădină, a auzit un cuplu de tineri certându-se și le-a dus un trandafir. Le-a oferit floarea, cerându-le să o țină amândoi, dar să o țină ușor din cauza spinilor. Apoi le-a explicat ce înseamnă să fie „o singură inimă”.

Vitraliul principal al bazilicii îl înfățișează pe Sfântul Valentin, purtând mitra și toiagul de episcop, înmânând un trandafir unui cuplu tânăr îmbrăcat în vechile robe romane.

– A treia poveste o implică pe Serapia, o frumoasă tânără creștină, care locuia în Terni, și pe Sabino, un tânăr centurion roman, păgân. Cei  doi s-au îndrăgostit, dar familia Serapiei s-a opus ca ea să se căsătorească cu un păgân, așa că Sabino a mers la Valentin pentru a-l întreba cum poate fi botezat. Serapia s-a îmbolnăvit între timp și, în timp ce zăcea pe moarte, Sabino i-a cerut lui Valentin să nu fie despărțiți. „Un somn binecuvântat” l-a cuprins pe Sabino și cei doi au fost „uniți pentru eternitate”.

1317: Margareta a Franței, soția regelui Eduard I al Angliei (n. 1282)

1400: Regele Richard al II-lea al Angliei (ucis) (n. 1367)

1549: Il Sodoma (nume real Giovanni Antonio Brazzi), pictor renascentist italian (n. 1415)

1779: James Cook, navigator englez, asasinat de indigenii din Insulele Sandwich (Hawaï) (n. 1728)

1821: Petru Maior, cărturar iluminist, filolog și istoric român, unul dintre corifeii Școlii Ardelene (n. 1761)

1927: George Cosmovici, compozitor român (n. 1859)

1947: I. Botez, istoric literar și eseist român (n. 1872)

1957: Sacha Guitry, actor și regizor de teatru și cinema (n. 1885)

1970: Grigore Vasiliu Birlic, actor român de teatru și film (n. 1905)

1975: Sir Julian Huxley, biolog și filosof englez; primul director general al UNESCO (1946-1948) (n. 1887)

Sir Julian Sorell Huxley, biolog britanic, autor, umanist şi internaţionalist, cunoscut pentru cărţile sale de popularizare în domeniul ştiinţei. A participat la fondarea UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, iar în 1946 a devenit primul director general.

1976: Oscar Han, sculptor român (n. 1891)

1981: Vasile Maciu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1904)

2005: Rafic Hariri, fost premier libanez, asasinat într-un atentat cu bomba la Beirut (n. 1944)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.