Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
14 martie

Fundațiunea Universitară Carol I, inscripția de pe friza de sub frontonul clădirii

895: Regele Carol I al României inaugurează Biblioteca Centrală Universitară din București

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București este cea mai veche bibliotecă universitară din București, situată în Palatul Fundației Universitare „Carol I”, sediul Fundațiilor Regale.

Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Construcția a fost finalizată în 1893, iar în următorii doi ani, așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat. Inaugurarea s-a desfășurat în prezența Regelui Carol I, la 14 martie 1895. În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este dat în folosință la 9 mai 1914.

În anul 1925 a avut loc prima conferință a bibliotecarilor, sub coordonarea lui Ion Bianu și Emanoil Bucuța, în aula Fundației Universitare „Carol I”. Tot aici au fost organizate conferințe și simpozioane ale grupărilor culturale „Forum”, „Poesis” și „Criterion”, care a reunit cele mai importante personalități din mediul academic.

Prin Decretul nr. 136, la 12 iulie 1948, Biblioteca Fundației Universitare devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București.

Din anul 1963 până în anii ’90, B.C.U. a funcționat ca centru național de dotare cu publicații românești a lectoratelor de limbă, literatură și civilizație românească din străinătate.

În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume (dintre care 12.000 de volume de carte bibliofilă), hărți rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități marcante ale culturii române, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade.

Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și modernizarea bibliotecii. Ca urmare a apelurilor făcute, s-au făcut donații de peste 100.000 de volume din țară și de peste 800.000 de volume din străinătate.

Exteriorul clădirii a fost restaurat, iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială. Redeschiderea Aulei a avut loc pe 25 iunie 2007, în prezența Majestăților Lor, Regele Mihai și Regina Ana.

Pe locul în care astăzi este ridicat edificiul a fost amplasată casa lui Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul. Aici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oară poezia Scrisoarea a III-a. Mărturie a acestui fapt este placa comemorativă amplasată în 15 iunie 2001, pe unul din zidurile palatului de astăzi.

În 5 aprilie 2006 a fost publicată în Monitorul Oficial, H.G. nr. 445/05.04.2006 prin care s-a modificat denumirea Bibliotecii Centrale Universitare. Astfel, ea a devenit Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București.

Statuia ecvestră a Regelui Carol I din fața clădirii bibliotecii a fost realizată de sculptorul Florin Codre, după ce originalul sculptorului Ivan Meštrović a fost distrus la ordinul regimului comunist.

1800: Cardinalul Barnaba Chiaramonti devine Papa Pius al VII-lea

1837: Apare, la Iași, Alăuta Românească, prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei Albina românească

1881: Parlamentul a votat Legea prin care România devenea regat. Carol I a fost încoronat la 10 mai 1881

1950: FBI a emis în premieră lista celor mai căutați zece răufăcători

1962: Au început lucrările Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, creat la 20 decembrie1961, ca urmare a Rezoluției celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (din 1983, Conferința pentru dezarmare). La lucrări a participat și România

1964: Jack Ruby a fost găsit vinovat pentru uciderea lui Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui american John Fitzgerald Kennedy

1966: A avut loc premiera filmului Răscoala, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, în regia lui Mircea Mureșan. Filmul a obținut premiul Opera prima, la Festivalul de Film de la Cannes

1992: Sunt reînhumate, la Brașov, osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franța

2004: Papa Ioan Paul al II-lea are cel de-al treilea pontificat ca lungime din toate timpurile

Papa Ioan Paul al II-lea, care a sărbătorit 25 de ani de la alegerea sa ca şef al Bisericii Catolice, pe 16 octombrie 2003, a devenit al treilea papa dintre cei care au avut cel mai lung pontificat, aceasta fiind depăşit în longevitate de Sf. Petru si Leon al XIII-lea.

Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978- aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru, primul suveran pontif (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

2004: Realegerea lui Vladimir Putin

Pe 31 decembrie 1999, în urma demisiei lui Boris Eltin, a devenit preşedinte interimar şi a fost ales preşedinte pe 26 martie 2000, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. A fost reales cu mult usurinta pentru cel de-al doilea mandat pe 14 martie 2004. Putin declara că nu intenţionează să solicite o modificare a Constituţiei pentru a obtine un al treilea mandat în martie 2008.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.