15 Aprilie

1980: Jean-Paul Sartre, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (refuzat) (n. 1905)

Filozof, dramaturg și scriitor francez, Jean-Paul Sartre a fost partenerul Simonei de Beauvoir, formând împreună un cuplu literar celebru.

Născut la 21 iunie 1905 la Paris, Jean-Paul Sartre este un scriitor și filosof francez. Copil unic și orfan de tată la cincisprezece luni, a fost crescut într-un mediu burghez și cultivat. Bunicul său Charles Schweitzer s-a ocupat de educația sa până la vârsta de 10 ani. În 1971, mama lui s-a recăsătorit cu Joseph Mancy, pe care Jean-Paul îl detesta. După ce a petrecut câțiva ani în La Rochelle împreună cu mama și tatăl său vitreg, s-a mutat la Paris la vârsta de 15 ani pentru tratament de urgență și a rămas acolo definitiv. A intrat la École normale în 1924, unde a absolvit filosofia în 1929, anul în care a cunoscut-o pe Simone de Beauvoir. Student strălucit, Sartre și-a terminat studiile obținând primul loc la examenul de filozofie, iar Simone de Beauvoir, al doilea loc.

Relația inedită dintre Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir

Cei doi filosofi s-au întâlnit când erau foarte tineri, în 1929, la sfârșitul studiilor superioare. Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir studiau pentru a obține (Sartre, pentru a doua oară, odată cu Simone) licența în filosofie. S-au pregătit împreună pentru examenul de licență la École normale. Scânteia a fost imediată. A fost dragoste la prima vedere și au început o aventură. Își împărtășeau gândurile, viziunile asupra lumii și sentimentele, dar totuși refuzau să trăiască sub același acoperiș. Sartre o considera „iubirea necesară”, în opoziție cu „iubirile contingente” pe care le vor întâlni de-a lungul vieții.

Amândoi au stabilit o relație intelectuală și emoțională foarte puternică, dar nu s-au conformat vieții maritale, refuzând să împartă același acoperiș. Până la moartea filosofului, au trăit astfel într-un nonconformism total. Legăturile externe erau o parte integrantă a relației lor, care uneori mergea până la a include o a treia persoană în jocul lor amoros. Această relație neobișnuită și sulfuroasă i-a făcut unul dintre cele mai faimoase cupluri literare din vremea lor.

Sub Ocupație, Jean-Paul Sartre a scris piesa Les Mouches, Muștele

În 1931, Jean-Paul Sartre a fost numit profesor la Le Havre și i-a succedat lui Raymond Aron la Institutul Francez din Berlin între 1933 și 1934, perioadă în care și-a aprofundat cunoștințele despre fenomenologie. În 1938, a publicat La Nausée, Greața, un roman încununat cu un succes întrerupt de începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Luat prizonier la câtva timp după mobilizare, a fost eliberat în martie 1941 și s-a întors la Paris, unde a devenit profesor de khâgne (la clasele pregătitoare literare). În 1943, și-a încercat talentul în teatru publicând Les Mouches, ceea ce nu a avut prea mult succes, spre deosebire de piesa Huis Clos, care i-a mulțumit foarte mult pe ofițerii germani invitați la premiera din 1944.

[Clasele pregătitoare literare constituiau în Franța una dintre cele trei filiere de clase pregătitoare ale școlilor superioare – celelalte două fiind filiera științifică și filiera economică și comercială. Printr-o pregătire renumită pentru standardele sale ridicate, cursanții se pregăteau în doi ani pentru examenele de admitere literară foarte selective din școlile normale superioare, competiția Școlii Naționale a Cartelor, dar și competițiile școlilor superioare de comerț și management sau chiar concursuri pentru anumite institute de studii politice sau CELSA. În Franța, mulți scriitori, intelectuali, filosofi și personalități politice din secolul al XX-lea au urmat această formare. În argoul școlar, khâgne este numele ironic dat, în secolul al XIX-lea, acestor clase pregătitoare, de către studenții care se pregăteau pentru școlile militare.]

Publicarea eseului său filozofic de referință, Ființă și neant în 1943 a însemnat transformarea sa într-un intelectual angajat politic.

Fondarea revistei Timpurile moderne, octombrie 1945

În 1945, Jean-Paul Sartre s-a retras din activitatea didactică și cu ajutorul lui Simone de Beauvoir și Maurice Merleau-Ponty, a publicat primul număr al revistei „les Temps Modernes” și și-a dezvoltat teoria existențialismului, care a contribuit la faima sa. Literar, cultural, politic și filosofic, această revistă lunară arată clar angajamentele sale politice și devine jurnalul privilegiat al intelectualilor de stânga.

Sartre susține umanismul existențialismului, 29 octombrie 1945

Sartre apără existențialismul într-o cameră mică, aglomerată, în fața criticilor formulate de marxiști și creștini. Popularizându-și gândirea, Sartre își propune să descrie omul ca neavând esență și constituindu-se prin alegerile sale. El rezumă acest gând în celebra frază: „existența precede esența”. Omul există, dar își află esența doar prin acțiunile sale. Prin urmare, el este responsabil pentru acestea din urmă și se bucură de o mare libertate.

Premiera piesei de teatru Mâinile murdare, 2 aprilie 1948

Piesa lui Jean-Paul Sartre este prezentată pentru prima dată la teatrul Antoine din Paris. François Périer joacă rolul lui Hugo, un activist comunist încarcerat în timpul Rezistenței într-o țară imaginară din Europa Centrală, Iliria. Prin piesa Mâinile murdare, Sartre îi îndeamnă pe intelectuali să se angajeze în lumea politică și socială.

A scris o altă lucrare filosofică majoră Critique de la raison dialectique, Critica rațiunii dialectice, în 1960.

Intelectual pasionat de politică, Jean-Paul Sartre s-a apropiat pentru o vreme de Partidul Comunist Francez și a luat poziție pentru separatiști în timpul războiului din Algeria. În 1964, a scris o lucrare autobiografică, despre copilăria sa, intitulată Les Mots, Cuvintele.

Premiul Nobel pentru Literatură, 22 octombrie 1964

Jean-Paul Sartre este distins cu Premiul Nobel pentru Literatură. În aceeași zi, el i-a mărturisit jurnalistului François de Closets, de la AFP: „îl refuz, iar tu poți scrie despre acest lucru”. Sartre a explicat refuzul premiului, două zile mai târziu, într-o scrisoare deschisă către Academia Nobel și publicată în Le Monde și Le Figaro, considerând că „niciun om nu merită să fie consacrat în timpul vieții sale”.

Ulterior, a fost implicat în evenimentele din mai 1968 și în conflictul israeliano-palestinian.

Moartea lui Jean-Paul Sartre, 15 aprilie 1980

Figură emblematică de intelectual, Jean-Paul Sartre a murit la Paris, în urma edemului pulmonar,  pe 15 aprilie 1980, la vârsta de 74 de ani. Câteva zeci de mii de oameni au participat la înmormântarea sa. Simone de Beauvoir povestește despre dispariția lui în Les Cérémonies des adieux, Ceremoniile de adio, publicată în 1981. Șase ani mai târziu, a fost înmormântată lângă el în cimitirul Montparnasse.

Mai mult…

1719: Françoise de Maintenon, metresă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (n. 1635)

1843: Noah Webster, lexicograf american (n. 1758)

1865: Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al SUA (n. 1809)

1893: Petru M. Câmpeanu, filolog (n. 1809)

1921: Constantin Barozzi, general geodez și cartograf (n. 1833)

1924: Eduard Caudella, compozitor român (n. 1841)

1938: Cesar Vallejo, poet peruan (n. 1892)

1942: Robert Musil, romancier austriac (n. 1880)

1967: Nicolae Colan, episcop al Clujului și mitropolit (n. 1893)

1969: Victoria Eugenie de Battenberg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, regină a Spaniei (n. 1887)

1986: Jean Genet, dramaturg francez (n. 1910)

1990: Greta Garbo, actriță suedeză (n. 1905)

1994: Sabba S. Ștefănescu, geofizician român (n. 1902)

1998: Pol Pot, dictator cambodgian (n. 1928)

2002: Radu Săplăcan, critic literar și poet (n. 1954)

2008: Ollie Johnston, pictor american (n. 1912)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.