1769: Napoleon Bonaparte, general, om de stat și împărat al Franței (d. 1821)
1171: Alfonso al IX-lea, rege al Leonului (d. 1230)
1195: Anton de Padova, franciscan, teolog portughez (d. 1231)
1613: Gilles Ménage, erudit și om de litere francez (d. 1692)
Gilles Ménage, 15 aug. 1613 – 23 iulie 1692, născut în Angers, gramatician, istoric și scriitor francez.
Avocat, apoi preot
Fiul lui Guillaume Ménage, avocat din Angers, și al lui Guionne Ayrault (ea însăși fiica lui Pierre Ayraut, jurisconsult francez, autor de tratate și lucrări de drept ), Gilles Ménage s-a născut la Angers în casa de pe strada David-d’Angers, care a fost până în 1960, locul nașterii sale.
Silit de tatăl său să intre în barou, a studiat dreptul pentru a-i face pe plac și, după terminarea studiilor, a fost admis ca avocat la Angers în 1632. A pledat acolo și a plecat în același an la Paris, unde a fost primit ca avocat și a pledat acolo mai multe cauze. În 1634, parlamentul trebuind să țină Zilele Mari la Poitiers, l-a urmat și a pledat și acolo.
[Zilele Mari erau, sub Vechiul Regim, ședințe extraordinare desfășurate de parlament în afara sediului lor obișnuit, în orașe secundare ,departe de acesta, pentru a oferi un remediu accesibil justițiabililor și pentru a reprima abuzurile, mai ales după perioade de tulburări. Au apărut pe la mijlocul secolului al XV-lea.]
În curând dezgustat de o profesie pe care o adoptase împotriva voinței sale, a abandonat cariera baroului pentru cea a Bisericii, dedicându-se complet literaturii. S-a preocupat să obțină un beneficiu ecleziastic din ale cărui venituri să își permită să se dedice studiilor preferate, dar nu a primit ordine bisericești, nefiind hirotonosit preot. A devenit astfel prior la Montdidier dar, hotărât să se stabilească la Paris, a intrat, la recomandarea lui Jean Chapelain, în anturajul adjunctului Arhiepiscopului Parisului Jean-François de Gondi, viitorul cardinal de Retz.
Ménage vânduse un teren din succesiunea tatălui său lui Abel Servien, care i-a dat un contract de constituire de rentă de trei mii de livre pe an și a primit o pensie de patru mii de livre, creată în favoarea sa de două abații. Venitul de două mii de livre pensie pe care i-l dădea regele, dar care nu i-a fost plătit decât timp de patru ani, i-a dat posibilitatea să se dedice studiului literaturii și de a face cheltuielile necesare pentru tipărirea unora dintre lucrările sale.
Cariera laică
Un bun gust firesc, ajutat de o memorie excelentă pe care a păstrat-o aproape până la sfârșitul vieții, îl îndreptase din tinerețe spre erudiție. Gilles Ménage s-a remarcat curând prin două piese de teatru în versuri: Metamorfoza pedantului Montmaur într-un papagal, apoi Interogarea dicționarelor, o satiră în versuri.
Lipsa de moderație pe care a manifestat-o față de persoanele care intraseră în casa cardinalului de Retz, Jean-François Paul de Gondi, cu opinii mai interesate decât ale lui, a dus la certuri iremediabile cu aceștia. În 1648, s-a certat, din cauza satirelor sale, și cu cardinalul de Retz, care l-a protejat și l-a primit în casa lui, și l-a lăsat într-un apartament în mănăstirea Notre-Dame de Paris.
Primit la Hôtel de Rambouillet, a vorbit puțin cu dezinvoltură despre Julie d’Angennes, supranumită incomparabila Julie , fiica cea mare a marchizului de Rambouillet care îl critica aspru. Îmbinând pedanteria și un amor propriu iritabil cu înclinația spre satiră, a avut multe neplăceri. A avut polemici, care au rămas celebre în istoria literară, cu Gilles Boileau, stareţul d’Aubignac, stareţul Cotin, Baillet, părintele Bouhours; a avut chiar câteva cu prietenul său Chapelain, care îi susținuse începuturile. Nicolas Boileau (Boileau-Despréaux), pe care-l rănise, l-a atacat în a doua satiră, dar, calmat între timp, i-a înlocuite mai târziu numele cu cel de preot de Pure.
Molière, despre care vorbise urât în fața lui Charles de Montausier, l-a acoperit de ridicol, în 1672, cu personajul „Vadius” din Les Femmes savantes. Ménage este descris acolo ca un plagiator și un pedant. Molière a preluat acuzația de plagiat adusă de Charles Cotin (născut în jurul anului 1604, cleric, poet, eseist și polemist francez al Marelui Secol, perioada domniei lui Ludovic al XIV-lea (1661-1715)) în La Ménagerie în 1659. Cotin scria despre el: „Știe să culeagă flori înflorite / Din grădinile celorlalți”. Ménage a refuzat să se recunoască în chipul acestui pedant iritabil și i-a salutat comedia. Era, de altfel, una din trăsăturile caracterului său, facilitatea cu care își uita propriile insulte și pe cele ale dușmanilor săi pentru a se împacă cu ei, atunci când i se oferea ocazia.
În ciuda deficiențelor sale, Ménage nu trăia abandonat în sine, fără societate și fără prieteni. Dimpotrivă, era foarte căutat. A ținut un salon, până la sfârșitul vieții, în apartamentul său din mănăstirea Notre-Dame, în compania lui Chapelain și Paul Pellisson, întâmpinând o serie de literați și erudiți precum Valentin Conrart, Perrot d’Ablancourt, Antoine Furetière, Guillaume Bautru, Charles Perrault, Antoine Galland, Jean Boivin, Jean-François Sarrasin și filologul François Guyet care a murit în brațele sale. Aceste întruniri, care aveau loc la el acasă în zilele de miercuri, pe care Ménage le-a numite „Mercuriale”, includeau mulți oameni de lume și din cea mai înaltă nobilime, dar și femei mondene precum Madame de Sévigné și Madame de La Fayette. Din respect pentru inteligența lui, cele mai înțelepte femei i-au acceptat omagiile și a fost iubitul platonic al câtorva dintre ele. Astfel, Ménage îi putea spune Mariei de Sévigné că a fost „martirul ei”. A fost „pe moarte” pentru Madeleine de La Fayette, cu care a avut o aventură de doisprezece ani.
Până în momentul în care a fost forțat să ducă o viață retrasă, a avut un loc bun în înalta societate și era primit acolo cu nerăbdare. Când, din cauza infirmităților sale, nu mai putea ieși, întâlnirile aveau loc totuși în fiecare zi și cu același număr de vizitatori.
Sfârșitul vieții
În 1684 s-a prezentat degeaba la Academie, refuzându-i-se calitatea de membru al acesteia pentru că a ironizat-o în lucrarea sa Interogarea dicționarelor. Ménage a întocmit pentru Jules Mazarin și Jean-Baptiste Colbert o listă, de o remarcabilă imparțialitate, de oameni de litere care meritau premii.
S-a stins din viață la Paris pe 23 iulie 1692.
Lucrări
De o mare erudiție și cu o memorie bună, lui Gilles Ménage îi plăcea să citeze versuri grecești, latine, italiene și franceze în toate conversațiile sale. Fin gramatician, cu cunoștințe extinse de limbi și literatură, Louis Moréri spunea despre el că „nu există aproape niciun gen al literaturii pe care să nu-l fi practicat și, de multe ori, cu suficient succes, după cum se poate vedea prin numărul mare de cărți pe care le-a publicat.
A polemizat în 1644 cu Pierre de Montmaur, apoi în 1650 cu Vaugelas, în special în Observațiile sale asupra limbii franceze. Tratatul său despre Originile limbii franceze, din 1650, poate fi considerat primul mare dicționar etimologic francez. A încercat, spre deosebire de Bouhours cu care a avut o ceartă răsunătoare, să păstreze vechile cuvinte și termenii provinciali. Ménage pregătea, înainte de a muri, o nouă ediție a acestui dicționar, care a apărut abia în 1694 cu adăugiri de Simon de Valhébert sub titlul de Dictionnaire etymologique, ou Origines de la langue françoise. În 1750, Augustin François Jault, profesor la Colegiul Regal, a dat o nouă ediție extinsă în 2 volume în folio. Câteva dintre lucrările lui Ménage prezintă așadar cercetări care sunt utile din punct de vedere filologic, în ciuda multor împrumuturi reproșate de Trissotin lui Vadius (personaje din comedia Femeile savante de Molière).
Academicianul francez Valentin Conrart, unul dintre fondatorii Academiei Franceze, îl considera demn de a fi marcat cu floare de crin, la poalele Parnasului. Ménage nu încerca, însă, să-și ascundă împrumuturile, din care și-a făcut chiar un titlu literar. Făcea pe ingeniosul și stilul său este afectat și prețios. Bayle l-a lăudat, numindu-l „Varro al secolului său”.
[Varro (Marcus Terentius Varro), 116 î.e.n. – 27 î.e.n., scriitor roman, erudit și magistrat din rangul ecvestru, născut la Reate (azi Rieti), în Sabina. Scrierile sale, dintre care majoritatea nu au supraviețuit, aruncă o oarecare lumină asupra etimologiei cuvintelor latine și asupra organizării cunoașterii la Roma la sfârșitul Republicii.]
Gilles Ménage este autorul unei Istorie a femeilor filozoafe, o mică enciclopedie care enumeră 65 de femei care au practicat filosofia în Antichitatea greco-romană, clasificate pe școli. Cartea include o dedicație lui Anne Dacier, o erudita ca și el.
Menagiana
În 1693, gândurile și cuvintele sale bune au fost adunate sub îndrumarea lui Antoine Galland, cu ajutorul prietenilor săi, și publicate într-o lucrare sub titlul de Menagiana, prima operă de acest fel, republicată de multe ori în secolul al XVIII-lea.
Bernard de La Monnoye, responsabil cu corectarea dovezilor lui Ménage prin clarificarea anumitor articole, a introdus câteva dintre ana (remarci curioase) împrăștiate în portofoliul său. A ridicat vălul asupra anumitor personalități și a amestecat în citatele sale trăsături oarecum libere. Cartea a fost confiscată și supusă cenzorilor cu care a avut de-a face. La Monnoye a scăpat cu ușurință, ajutat fiind datorită meritului cardinalului de Rohan. Citam:
„Nimic nu este atât de dulce ca diversitatea; schimbarea lanțurilor ține locul libertății.” – Extras din Madrigal.
Pentru a răspunde lucrării Menagiana, Jean Bernier (1627-1698) a produs o Anti-Menagiana în același an, în 1693.
1735: Frederic Albert, Prinț de Anhalt-Bernburg (d. 1796)
1744: Conrad Moench, farmacist, chimist și botanist german (d. 1805)
1796: John Torrey, botanist nordamerican (d. 1873)
1807: Jules Grévy, politician francez, al 3-lea președinte al Republicii Franceze (d. 1891)
1771: Walter Scott, poet și romancier britanic din Scoția (d. 1832)
1772: Johann Nepomuk Mälzel, inginer german, inventatorul metronomului (d. 1838)
1794: Elias Magnus Fries, botanist suedez (d. 1878)
1838: Constantin Erbiceanu (Constantin Ionescu) istoric literar (d. 1913)
1865: Mikao Usui, fondator japonez al medicinii alternative Reiki (d. 1926)
1872: Sri Aurobindo, scriitor, filozof și yoghin indian (d. 1950)
1883: Ivan Meštrović, sculptor croat și profesor de sculptură (d. 1962)
1885: Edna Ferber, scriitoare american (d. 1968)
1892: Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
1896: Sică Alexandrescu, regizor român (d. 1973)
1898: Jan Brzechwa, scriitor și poet polonez (d. 1966)
1903: Ștefan-Marius Milcu, medic endocrinolog, biolog și antropolog (d. 1997)
1909: Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu, personalitate a chimiei românești, membră a Academiei Române (d. 2000)
1910: Zoe Băicoianu, sculptoriță și ceramistă (d. 1987)
1912: Grigore Gheba, general de armată și matematician român (d. 2004)
1917: Óscar Romero, arhiepiscop, opozant al dictaturii militare din El Salvador (d. 1980)
1924: Robert Bolt, autor britanic (d. 1995)
1924: Selma Meerbaum-Eisinger, scriitoare evreică de limbă germană (d. 1942)
1925: Oscar Peterson, pianist și compozitor de jazz canadian (d. 2007)
1926: Konstantinos Stefanopoulos, politician grec și președinte de stat (d. 2016)
1931: Richard F. Heck, chimist american (Reacția Heck), laureat Nobel (d. 2015)
1933: Lori Nelson, actriță americană (d. 2020)
1940: Gudrun Ensslin, teroristă germană (RAF) (d. 1977)
1942: Klára Sebők, actriță română
1943: María Rojo, actriță mexicană și senatoare
1949: Anghel Stanciu, politician român
1950: Prințesa Anne a Marii Britanii
1954: Stieg Larsson, jurnalist și scriitor suedez de romane polițiste (d. 2004)
1955: Ion Dumitru, politician român
1957: Ovidiu Bufnilă, eseist și prozator român de science-fiction
1960: Mircea Ciopraga, politician român
1963: Alejandro González Iñárritu, regizor de film mexican
1972: Ben Affleck, actor american
1974: Gry Bay, actriță și cântăreață daneză
1976: Abiy Ahmed Ali, politician etiopian
1976: Denis Ștefan, actor român
1986: Natalia Kills, muziciană americană, actriță, textieră, și cântăreață / Rapp
1989: Belinda, actriță și cântăreață mexicană
1990: Jennifer Lawrence, actriță americană
1993: Diana Chelaru, gimnastă română
1994: Tristan Evans, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps
