Aniversari 16 martie
1839: Sully Prudhomme, René Armand François Prudhomme, poet și eseist francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1907)
René Armand François Prudhomme, cunoscut sub pseudonimul Sully Prudhomme, face parte dintr-o grupare de poeți din Franța secolului al XIX-lea care publicau în revista „Parnasul contemporan”.
Revista purta numele muntelui Parnas (casa Muzelor, în mitologia greacă). Publicată între anii 1866 și 1876, a inclus poezii scrise de Charles Leconte de Lisle, Théodore de Banville , Sully Prudhomme, Paul Verlaine, François Coppée și José María de Heredia.
Parnasienii erau de asemenea influențați de Théophile Gautier și de doctrina acestuia a „artei pentru artă”. Din dorința de a elibera poezia din constrângerile romantismului militau pentru poezia obținută cu ajutorul meșteșugului, tematica lor viza subiecte clasice sau exotice pe care le tratau cu o mare rigiditate a formei și cu o maximă detașare a emoției. Elementele acestei detașări proveneau în foarte mare măsură din „Estetica” lui Arthur Schopenhauer.
Reacționând la ceea ce considera o exaltare accentuată a Ego-ului și emoție din partea romanticilor, parnasienii au dorit să reabiliteze primatul frumuseții formale. Așa a apărul colecția Solitudes din 1869.
Dar traducerea operei lui Lucrețiu l-a determinat pe Sully Prudhomme să adopte un alt mod, astfel încât decide să transpună în versuri meditațiile sale despre știință și filosofie, în mari compoziții didactice.
Lucrarea Justitia, 1878, urmată apoi de Fericirea, 1888, i-au adus alegerea ca membru al Academiei Franceze, în 188, înainte de a primi Nobelul pentru Literatură, în 1901.
O frumoasă consacrare, chiar dacă actuala estetică poetică tinde să favorizeze studiul operelor confraților Leconte de Lisle, Coppée, Dierx, Banville, în detrimentul său.
A publicat versuri melancolice in diverse volume, incepand cu Stante si Poeme, ce contine cunoscuta poezie Vasul spart (Le vase brisé), fiind inspirat de o poveste de dragoste nefericita. Apoi, a incercat sa reprezinte conceptele filosofice in versuri, adoptand abordarea mai obiectiva a poetilor parnasieni.
Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Justitia si Fericirea. I-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatura in 1901, in dauna unor personalitati admirate, precum Lev Tolstoi.
1687: Sofia Dorothea de Hanovra, regină a Prusiei, fiica lui George I al Marii Britanii (d. 1757)
1750: Caroline Lucretia Herschel, astronom britanic de origine germana
Caroline a lucrat cu fratele său, Sir William Herschel, care a descoperit planeta Uranus pe 13 martie 1761. William a încurajat-o să folosească telescoapele fabricate de el însuşi, pentru a face propriile cercetari în timpul său liber. Intre 1781 si 1797, ea a descoperit opt comete, inclusiv faimoasa cometă periodica Encke, în 1795, trei nebuloase, din care una însoţea Messier 31 spre galaxia Andromeda. In anul 1787, George al III-lea i-a acordat un salariu annual de 50 de lire sterline, ceea ce a facut-o, in mod oficial, prima femeie astronom.
1751: James Madison, al 4-lea președinte al SUA (d. 1836)
1789: Georg Simon Ohm, fizician german (d. 1854)
A descoperit legile fundamentale ale electricitatii în 1827. Primele cercetari ale lui Ohm in domeniul electricitatii dateaza din 1825. Prin studierea forţelor electromagnetice produse de trecerea curentului printr-un cablu, a descoperit că intensitatea lor este proporţională cu lungimea conductorului. In urma cercetarilor sale, Ohm a enuntat legea care îi poartă numele, Legea lui Ohm.
1822: Rosa Bonheur, Marie Rosalie Bonheur, pictorita franceza, specializata in reprezentari de animale.
1859: Aleksandr Stepanovici Popov, fizician si inginer rus (d. 1906)
Considerat inventatorul radioului. A reușit prima transmisie publică a unui semnal prin unde radio. Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui însă, deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.
Maxim Gorki, pseudonimul literar al lui Alexei Maximovici Peșkov, 16 mar. 1868 – 18 iun. 1936, scriitor sovietic, membru al Academiei Ruse de Științe (numire anulată de țar în 1902), președinte al Uniunii Scriitorilor Sovietici (1934), fondator al realismului socialist în literatură și activist politic.
Este considerat unul dintre fondatorii realismului socialist din literatură și a fost un activist angajat politic și intelectual alături de revoluționarii bolșevici.
De asemenea, a fost de cinci ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.
Născut în Nijni Novgorod, a fost un copil sărac, autodidact, format prin dificultățile și rătăcirile tinereții sale, după ce a trecut prin jurnalism, a devenit un scriitor celebru încă de la debutul său literar. Autor al unor nuvele pitorești care prezintă nefericiții Rusiei profunde (Eseuri și Povestiri, 1898), prin piese critice precum Azilul de noapte, 1902, sau romane angajate social precum Mama, publicat în 1907, își va relata și viața într-o trilogie autobiografică: Copilăria mea, 1914, Câștigându-mi pâinea, 1915-1916, Universitățile mele, 1923.
De la începuturile sale literare, Gorki a împărtășit idealul partidelor progresiste și s-a alăturat bolșevicilor și lui Lenin. De mai multe ori închis pentru luările sale de poziții, în special în timpul revoluției din 1905, a părăsit Rusia și a călătorit în Statele Unite pentru a strânge fonduri pentru mișcarea bolșevică. La întoarcerea sa în 1906, a trebuit să se exileze la Capri atât din motive medicale, cât și din motive polițienești.
Revenit în Rusia după amnistia din 1913, Maxim Gorki s-a apropiat de Lenin și de revoluționari, dar a formulat critici în noiembrie 1917 care i-au adus amenințări din partea autorităților: îngrijorat și bolnav de tuberculoză, a părăsit Rusia în octombrie 1921 și s-a stabilit din nou în sudul Italiei în 1924.
Încurajat de Stalin, s-a întors de mai multe ori în URSS după 1929 și s-a stabilit acolo definitiv în 1932: a devenit membru proeminent al nomenclaturii sovietice și a participat la propaganda regimului care l-a onorat, dar l-a urmărit în același timp. A murit în iunie 1936 în circumstanțe care au dus la suspiciuni. Regimul i-a organizat funeralii naționale și l-a făcut scriitorul sovietic prin excelență.
Mai mult…
1883: Carol Ardeleanu, prozator român (d. 1949)
1892: César Vallejo, poet, prozator, eseist peruan (d. 1938)
1897: Margareta Sterian, pictoriță, poetă româncă (d. 1992)
1903: Jules Cazaban, actor român (d. 1963)
1911: Josef Mengele, criminal de război nazist (d. 1979)
1913: Radu Brateș, poet și prozator român (d. 1973)
1918: Frederick Reines, fizician american (d. 1998)
1923: Sergiu Cunescu, politician român (d. 2005)
1924: Horia Șerbănescu, actor român de teatru și film (d. 2010)
1926: Jerry Lewis, actor și regizor american
1930: Tommy Flanagan, pianist american (d. 2001)
1936: Bujor Nedelcovici, romancier român stabilit în Franța
1941: Bernardo Bertolucci, regizor italian
A scris mai intai poezie si a fost premiat pentru una dintre cartile sale, apoi a intrat in domeniul productiei de film ca asistent al lui Pier Paolo Pasolini, in 1961. Primele sale filme care regizor: Cumatra cu coasa, Inainte de revolutie si Conformistul, un film de succes. Filmul erotic Ultimul tango la Paris i-a adus recunoasterea internationala. A regizat si filmele 1900, Hotii de frumusete si Ultimul imparat care a primit premii Oscar pentru regie si pentru cel mai bun film.