Aniversari

17 aprilie

1916: Magda Isanos, avocată, poetă, prozatoare și publicistă română (d. 1944)

Magda Isanos, 17 apr. 1916, Iași – 17 nov. 1944, București, avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.

S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, unde se afla și spitalul în care lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.

A fost soția lui Eusebiu Camilar, iar medicul Elena Alistar i-a fost mătușă.

1915 – Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iași, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iași, str. I. C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic și ai d-nei Peița, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătorește cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată în Iași, str. Sărăriei.

Și-au început cariera ca medici psihiatri Ia Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C. I. Parhon.

1916 – 17 aprilie se naște fiica lor Magda (conform cu Actul de naștere nr. 767 din anul 1916, luna aprilie, ziua 20. Registrul de stare civilă pentru născuți, 1—2/1918, oraș Iași).

1917 – La vârsta de un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, a fost salvată numai datorită grijii deosebite a mamei sale, despre care poeta spunea mai târziu : Mama m-a născut a doua oară. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, a rămas numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.

1920 – Soții Isanos ocupă posturile de medici la spitalul din Coștiugeni, părăsind astfel Iașiul și spitalul Socola.

De mic copil, fiica lor avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii. A urmat liceul la Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba română și istoria, iar mai târziu filosofia. Acum se afirmă și pasiunea sa pentru literatură.

1932 – Elevă a Liceului Eparhial din Chișinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieți, Licurici, an. 1, nr. 2 clin 28 mai 1982 poeziile Aș vrea un basm și Primăvara.

1933 – În revista Licurici, an. II, nr. 2 din 1 aprilie apare poezia Gelozie. în același an ia ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu”, la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română”, la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară : De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.

1934 – Publică în „Viața Basarabiei”, anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie; în „Crai nou”, an. I, nr. 3 din 31 martie poezia Toporași. Contribuie la apariția revistei Ghiocei, organul Societății culturale a școlii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. În același an publică în aceeași revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schița Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii și schița Inseparabilele. Ține o conferință cu tema Femeia în literatura noastră. În luna mai elevele din clasa a Vll-a, care lucrau la revistă, predau ștafeta seriei următoare.

În toamna aceluiași an își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând paralel cursurile Facultății de Drept. în cele din urmă, renunță la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul.

1935 – Locuia la familia avocatului M. Călinescu, lângă grădina Copou, într-un cartier liniștit și foarte aproape de Universitate.

La 18 septembrie se căsătorește la Chișinău cu Lev Panteleev, (Acesta își făcuse studiile la Iași, urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în „Viața Basarabiei”, an IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia Rochia.

1936 – La 31 ianuarie căsătoria ei s-a desfăcut prin consens.

Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei „Însemnări ieșene”, (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimată). Paralel publică în „Cuget moldovenesc” și „Pagini basarabene” poezii ca Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie, și altele.

Locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.

1937 – Publică în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță, iar în Lumea (23 decembrie) poezia Cîntarea păstoriței.

În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”. La 26 decembrie, același ziar anunța „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.

1938 – Magda Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în „Însemnări Ieșene”. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ziarul Iașul și, în același ziar, recenzii despre Enigma Otiliei de George Călinescu și Tâmple în flăcări, poeme de Victor Măgură.

La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udești, unde-i cunoaște familia, prietenii și locurile copilăriei.

Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost „cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei”.

1939 – Se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar, an. I, nr. 1 din 1 ianuarie, cu recenzia la Moldovenii de Georgeta Mircea Cancicov, în nr. 2 din 8 ianuarie, cu recenzia la Vulpea de Mary Webb și poezia Dimineața, reprodusă în Viața Basarabiei, an VIII,nr. 2—3 (februarie-martie). în Jurnalul literar, nr. 17 din 12 februarie, publică recenzia la Cartea cu amintiri de Marcu Beza. Ulterior, în aceeași revistă, semnează versuri intitulate Poem (Florile și fiecare sens luminos al lumii), Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir și Amurg.

În același an are un succes răsunător în avocatură.

1940 – Magda Isanos publică în „Însemnări ieșene” (an V, nr. 4 din 1 aprilie) poezia Flori adevărate. În Iașul poeziile Săracii și Flori (aceasta din urmă, reprodusă în Revista Fundațiilor din 1 iulie același an) și în 15 iulie Elegie (datată 2 iulie 1940) inspirată din actualitatea istorică.

În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacțional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare.

În octombrie, soții Camilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.

1941 – Prefectura județului Iași aprobă, începând cu luna aprilie, apariția ziarului de informații „Voința”, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacției în grija poetei. „Ziarul a fost opera Magdei”, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Primul, număr apare la 2 aprilie 1941. Din lipsă de fonduri, ziarul își încetează însă apariția în a doua jumătate a lunii mai.

Se naște Elisabeta, fiica poetei.

În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iași înregistrează cererea sa din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voința mea sunt ținută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o „indurație” la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, apare în ultimul certificat.

1942 – Vizitează familia poetului Mihai Codreanu, care – așa cum declară mai târziu E. Camilar a călăuzit cu grijă de părinte primii pași în arta poetică a Magdei Isanos.

Publică în „Vremea” și „Cetatea Moldovei” poeziile Pădurea și Ion.

1943 – Publică în „Cetatea Moldovei”, „Vremea”, „Revista Fundaților”, „Cuget moldovenesc” poezii ca Spital, Auz, Poemul femeii care iubea primăvara, Când cel iubit…, Păsările, Solii cerului, Zeii, Fata bătrână, Bărbatul, Mai sunt câteva veri, și altele.

În același an, apare la Iași, în editura „Bravo”, primul volum: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La 2 martie, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Iași, strada Săulescu 19, înaintează „alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională”.

1944 – „Vremea”, „Revista Fundațiilor”, „Victoria”, „Orizont” și „Tribuna poporului” publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut și eu oameni plecând, Aștept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munții lumii pe inima mea, Ospăț, Aceste mini ș.a.

La sfârșitul lui martie, soții Camilar pleacă în refugiu. In noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.

În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan – Nr. 49.

1945 – Apare volumul postum Cântarea munților, drama în patru acte, Focurile de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția Operele premiate ale scriito¬rilor tineri români, Fundația pentru literatură și artă’ precum și Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviev, traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar,

1946 – Apare volumul Țara luminii.

1735: Johann Seivert, lexicograf transilvănean (d. 1785)

1885: Karen Blixen, romancieră daneză (d. 1962)

1894: Nikita Hrușciov, conducătorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (d. 1971)

A fost conducătorul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin. A fost Prim Secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1953 până în 1964 și premier din 1958 până în 1964. Preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS (1958-1964).

Deşi a pledat pentru coexistenţa paşnică, această perioadă va fi marcată de evenimente precum revolta din Ungaria (1956), construirea Zidului Berlinului (1961) şi bratul de fier împotriva lui Kennedy în timpul crizei rachetelor din Cuba în 1962. Toate aceste eşecuri vor provoca, printre altele, alungarea lui în 1964.

Actiuni politice:

– in raportul său secret, l-a înfierat pe Stalin și cultul personalității, ca și regimul său de “violare a normelor leniniste de legalitate”, marcând începutul destalinizării și a dezghețului hrușciovian.

– a zdrobit Revoluția maghiară din 1956.

– s-a folosit de doctrina “Coexistenței pașnice” în politica externă, însoțită de sloganul “Să ajungem din urmă și să întrecem Vestul” în politica internă și în economie.

– a întărit Cortina de Fier, aprobând închiderea graniței din jurul Berlinului de Vest, ceea ce a dus la construirea Zidului Berlinului de către autoritățile comuniste din Germania Răsăriteană în 1961.

– A inițiat desfășurarea de rachete nucleare în Cuba, ceea ce a dus la Criza rachetelor din Cuba.

1895: Ion Vinea, poet, prozator și traducător (d. 1964)

1897: Thornton Wilder, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer pe anul 1926 (d. 1975)

1900: Willy Burkhardt, compozitor elvețian (d. 1955)

1911: Hervé Bazin, poet, romancier, eseist, președinte al Academiei Goncourt (1973 – 1996) (d.1996)

Cele mai cunoscute romane ale sale sunt cele parțial autobiografice, având ca subiect revolta de la vârsta adolescenței și familiile disfuncţionale.

Hervé Bazin, pseudonimul lui Jean-Pierre-Marie Hervé-Bazin, 17 apr. 1911 – 17 febr. 1996, autor francez ale cărui romane glumețe și satirice se concentrează adesea pe problemele familiale și pe căsătorii.

Hervé s-a născut la Angers, Franța, fiind strănepotul romancierului tradiționalist romano-catolic René Bazin.

Dupa ce a experimentat diverse meserii în timpul anilor de război, a fondat, împreună cu prietenii săi, o revistă numită “La Coquille” (Scoica) şi a publicat prima sa colecție de poezii “Jour” (Ziua), în 1947, pentru care a câştigat Premiul Apollinaire.

După o pregătire academică solidă, ani de conflicte familiale și eșecuri financiare și profesionale, Hervé, un rebel și boem care se apropia de vârsta mijlocie, a atins în sfârșit faima literară în 1948 cu romanul autobiografic Vipère au poing (Vipera din mână sau Vipera sugrumată). În această carte, el își descrie copilăria nefericită ca o luptă neîncetată cu mama sa, o figură monstruoasă care își asumă proporții aproape mitice prin energia concentrată a propriei sale virulențe.

Și-a dobândit adevarata notorietate artistică odată cu primul său roman, “Vipera din mână” (tradusa în limba română sub numele Vipera sugrumată), în 1948. Acest roman a fost marea revelaţie a anului şi a fost foarte aproape de a obține Premiul Goncourt. Talentul său a fost confirmat în anul următor cu un al doilea roman, La tête contre les murs, Cu capul de pereți, 1949.

Atacurile neîncetate ale lui Bazin asupra instituțiilor familiei, bisericii și maternității li s-au părut multor francezi că se apropie de blasfemie. Revolta a continuat în La Tête contre les Murs (1949; Cu capul de pereți), un roman despre instituțiile penale și sistemul judiciar care le susține, și într-un al doilea roman autobiografic, La Mort du petit cheval (1950; „Moartea căluțului”).

Exorcizând demonii din tinerețe în scrierile sale, Bazin a suferit o metamorfoză spirituală, prin care a devenit un moralist. A descoperit dragostea paternă (Au nom du fils, 1960; În numele fiului), forța spirituală (Lève-toi et marche, Ridică-te și mergi, 1952; Constance, 1955) și responsabilitatea conjugală (Le Matrimoine, Căsătoria, 1967).

Bazin s-a îndepărtat de starea de spirit mai blândă pentru a exorciza câțiva monștri rămași din lumea sa – un pompier piromaniac în L’Huile sur le feu (1954; „Uleiul pe foc”) și o Phaedra de la țară în Qui j’ose aimer (1956; Pe cine am curaj să iubesc).

Lucrările sale ulterioare includ romanele Madam Ex (1975; „Fosta Doamnă) și Un Feu devore un autre feu (1978; „ Un foc înghite un alt foc”) și cărțile de versuri Traits (1976, Trăsături) și Ce que je crois (1977) ; „Ceea ce cred”) și una dintre ultimele sale lucrări publicate, Le démon de minuit (Demonul de la miezul nopții).

Primul ales în Academia Goncourt în 1958, a devenit președintele acesteia în 1973.

Mai mult…

1918: William Holden, actor american

După ce a jucat în roluri de tânăr american usuratic, s-a impus ca un actor complet, cu o interpretare sobra si naturala, in filmele Stalag 17, Lovers of hell… Devenit unul dintre actorii cei mai populari ai anilor 1950, William Holden a cunoscut cel mai mare succes comercial cu The Bridge on the River Kwai (Podul de pe râul Kwai, David Lean, 1957).

A aparut, apoi, in filme western (Cavaliers, John Ford, 1959; Alvarez Kelly, Edward Dmytryck, 1966). Este deosebit de frapant ca personaj în Wild Bunch şi Two Men West, unde întruchipează personaje dezabuzate, ce se confruntă cu moravuri care le depasesc.

A castigat premiul Academiei de Film pentru cel mai bun actor în 1953 şi Premiul Emmy pentru cel mai bun actor în 1974.