Comemorari 17 martie
180: Marcus Aurelius, împărat roman (n. 121)
Marcus Aurelius (Marc Aureliu), Caesar Marcus Aurelius Antoninus Augustus, nascut Marcus Annius Verus, imparat roman din dinastia Antonină in perioada 161-180 e.n. și filosof stoic.
A fost membru al unei familii bogate si influente. A fost adoptat, impreuna cu fratele sau adoptiv, Lucius Verus, de catre viitorul imparat nominalizat, Antoninus Pius, care il va numi pe Marcus mostenitor. Era nepot prin alianță al viitorului împărat Antoninus Pius, care l-a adoptat la dorința împăratului Hadrian, predecesorul său. După ce Antoninus Pius a devenit el însuși împărat, l-a căsătorit, în anul 145, din motive dinastice, cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) și în anul următor l-a asociat la conducerea imperiului.
La urcarea pe tron, in anul 161, Marcus a impartit puterea cu fratele sau adoptiv, desi el a ramas personajul principal in administratie. Conducerea sa a fost marcata de numeroase crize militare, toate granitele importante fiind amenintate de invadatori. Eforturile depuse impotriva partilor (162-166 e.n.) au fost incununate de succes, insa la intoarcere, trupele au adus la Roma o boala devastatoare.
Moralul capitalei a scazut si din cauza invaziei germanice, care a avut loc in aceeasi perioada; germanii au fost respinsi, insa Lucius Verus a murit in timpul campaniei. (169 e.n.). Marcus si-a declarat fiul, Commodus, co-imparat (177).
A cultivat lectura de-a lungul vieţii sale, surclasandu-i pe toţi împăraţii prin puritatea moralei sale. Desi bland si foarte cult, Marcus s-a opus crestinismului, sprijinind persecutia adeptilor cultului. “Meditatiile” sale despre stoicism, considerate una dintre cele mai mari lucrari ale tuturor timpurilor, ofera o imagine completa a valorilor sale religioase si morale. Domnia sa este, deseori, considerata epoca de aur a Romei.
Marcus Aurelius a murit de ciumă la Viena, în timpul unei campanii de extindere spre nord a frontierelor Imperiului Roman. Dincolo de statutul său de împărat, Marcus Aurelius rămâne în istorie drept omul care a realizat cumva speranţele lui Platon, fiind un “rege-filosof”.
A lasat o opera impregnata de ideile morale ale filozofilor stoici. Tiranul Domitian interzisese ideile lui Epictet la Roma. Acestea vor fi în cele din urmă reabilitate la Roma, câteva decenii mai târziu, de Marcus Aurelius.
Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți. Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi. Ele exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit.
45 î.Hr.: Titus Labienus, general roman (în bătălie)
45 î.Hr.: Pompei cel Tânăr, general roman (executat)
493: Sfântul Patriciu (Patrick), episcop irlandez, sfânt patron al Irlandei și Islandei
Patrick, patronul irlandezilor, s-a născut în Ţara Galilor, spre sfarsitul epocii romane. Răpit de piraţi, pe cand era copil, este luat în robie în Irlanda si pus sa pazeasca animale. A reuşit să scape, si-a găsit părinţii şi a revenit in tara natala. La Auxerre, pe langa episcopul Germain, a fost hirotonisit. Patrick a primit permisiunea de a se întoarce în Irlanda pentru a-i converti pe păgâni. Trifoiul cu trei frunze i-a permis să explice misterul Sfintei Treimi (trei Dumnezei intr-unul singur). Trifoiul cu trei frunze va deveni simbol al insulei.
1782: Daniel Bernoulli, matematician de origine germană (n. 1700)
1847: J.J. Grandville, desenator, acuarelist, caricaturist si litograf francez
Jean-Ignace-Isidore Gérard, zis J.J. Grandville, a ilustrat fabule si alte opere literare care l-au facut celebru. A ilustrat operele lui Honore de Balzac, Florian, Swift, Defoe şi, în special, Fabulele lui La Fontaine (1838).
1853: Christian Doppler, fizician, matematician austriac (n. 1803)
1917: Franz Brentano, filosof german, nepot al scriitorului Clemens Brentano (n. 1838)
A fost hirotonisit in 1864 si a predat la Universitatea din Würtzburg, intre 1866 – 1873, dupa care a parasit cariera ecleziastica. A scris remarcabila lucrare Psihologia din punct de vedere empiric, dorind sa prezinte o psihologie sistematica, o stiinta a sufletului.
A fost fondatorul psihologiei actelor sau intentionalism, ce trateaza actele sau procesele mintii (perceptia, judecata, iubirea si ura). A predat la Universitatea din Viena. Dintre lucrarile sale: Cercetari asupra psihologiei simturilor si Clasificarea fenomenelor psihologice.
1941: Nicolae Titulescu, om politic, diplomat român (n. 1882)
1956: Irene Joliot-Curie, fiziciană, chimistă franceză, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie in 1935, fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie, și ei laureați ai Premiului Nobel.
1976: Luchino Visconti, regizor italian de film si de teatru (n. 1906)
Provenea dintr-o familie aristocratica. A devenit asistentul lui Jean Renoir in 1935. Primul film pe care l-a regizat, Obsesie, a fost realizat intr-un stil ce prefigura neorealismul lui Roberto Rossellini si al lui Vittorio de Sica. Din filmografia sa fac parte: Pamantul se cutremura, o drama in stil documentar, Senso, Rocco si fratii sai, Ghepardul, distins cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, in 1963, Caderea zeilor, Moarte la Venetia. Ca regizor de teatru a montat piese de Jean Cocteau, Arthur Miller, Tennesse Williams si opere in care a cantat Maria Callas si in care a imbinat realismul cu spectacolul.
!993: Helen Hayes, actrita americana
1996: René Clement, regizor francez de film (n. 1913)