17 Septembrie

1863: Alfred Victor, Conte de Vigny, poet, scriitor, dramaturg, traducător francez (n. 1797)

Lider al școlii romantice, ofițer al Legiunii de Onoare și membru al Academiei Franceze, ales în 1845, în fotoliul 32.

A îmbrățișat cariera militară, dar a început să scrie poezie. Romanul său Cinci-Martie (Cinq-Mars), 1826, a fost primul roman istoric important și una dintre capodoperele sale. A scris Stello, 1832, în care pledează pentru separarea vieții poetice de cea politică. Chatterton, 1835, cea mai bună piesă de teatru a sa și una dintre capodoperele romantice, înfățișează suferința artistului neînțeles.

A eșuat de șapte ori la Academie, de care nu era agreat, în 1842 împotriva lui Pasquier și Patin, în 1844 împotriva lui Saint-Marc Girardin și Mérimée; a fost ales pe 8 mai 1845, pentru a-l înlocui pe Etienne și a fost primit pe 29 ianuarie 1846 de contele Molé.

Iritat fără îndoială de eșecurile sale anterioare, Alfred de Vigny a insistat asupra caracterului alegerii sale, celebrând în discursul său noua victorie a romantismului pe care tocmai o câștigase; Contele Molé, în răspunsul său, s-a făcut interpretul nemulțumirii Academiei.

În urma acestui incident, toți academicienii i-au arătat o mare răceală noului lor coleg care era ținut într-un fel de carantină; singur, Victor Hugo i-a rămas fidel și a refuzat să fie numit director atâta timp cât dispozițiile Academiei nu se schimbau.

Pesimismul lui Vigny se manifestă, de asemenea, în Servitute și măreție militară, 1835, în care prima și a treia povestire reprezintă capodoperele sale. Scrierile sale de maturitate cuprind poezii publicate postum în volumul Destinele, 1864. S-a retras din societatea pariziană în floarea vârstei.

Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată și abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenței, viața, moartea. El este, așa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale și mai ales o concepție de viață bine gândită, personală, filosofică.

Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viața supune omul, aduce în versurile sale stoicismul și trăirea demnă a tuturor sentimentelor.

A tradus din opera lui Shakespeare.

Mai mult…

1322: Robert al III-lea de Flandra (n. 1249)

1621: Robert Bellarmin, cardinal, unul dintre cei 33 Doctori ai Bisericii

1665: Filip al IV-lea al Spaniei (n. 1605)

1823: Gheorghe Lazăr, pedagog român (n. 1779)

1947: Ádám Abet, scriitor, poet, jurnalist și traducător maghiar (n. 1867)

1948: Folke Bernadotte, diplomat suedez (n. 1895)

1965: Alejandro Casona, dramaturg și poet spaniol (n. 1903)

1984: Iuri Vizbor, cantautor, jurnalist sovietic (n. 1934)

1997: Arșavir Acterian, avocat și scriitor român de etnie armeană (n. 1907)

2000: Dem Rădulescu, actor român (n. 1931)

2013: Eiji Toyoda, industriaș japonez (n. 1913)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.