Aniversari 18 februarie
1896: André Breton, poet, eseist, editor și critic francez (d. 1966)
André Breton, 18 febr. 1896 – 28 sept. 1966, s-a născut la Tinchebray (Franța), din mica burghezie pariziană, fiind destinat medicinei căreia i-a dedicat studiile sale începând din 1913. Cu toate acestea, încă din tinerețe, era pasionat de poezie, în special de cea a lui Stéphane Mallarmé și Paul Valéry.
A intrat în contact cu acesta din urmă în 1914. Un an mai târziu, când războiul făcea ravagii, Breton a fost declarat „apt pentru serviciu” și a trebuit să-și continue cursurile. În timp ce aceste studii i-au permis inițial să scape de tranșee, nu l-au împiedicat să vadă ororile.
Repartizat în serviciile de sănătate, André Breton a lucrat la spitalul din Nantes înainte de a se alătura unui centru de neurologie, apoi pe front, ca brancardier. Între timp, l-a cunoscut pe Jacques Vaché, un soldat convalescent cu pasiune pentru literatură, care l-a îndreptat către noi influențe literare precum Arthur Rimbaud, Alfred Jarry sau Guillaume Apollinaire.
Dar medicina i-a deschis mintea și la opera lui Sigmund Freud. Breton se va întâlni cu neurologul vienez în 1921. „Dereglarea simțurilor”, patafizică și inconștient: influențele majore ale lui Breton erau deja acolo.
André Breton și Partidul Comunist
La sfârșitul războiului, Breton s-a întâlnit cu Philippe Soupault și Louis Aragon. Au fondat revista Literatura în 1919. Cu toate acestea, în timp ce revista Revoluție suprarealistă a început să apară, în 1924, Breton, împreună cu tovarășii săi, au devenit treptat confuzi.
După Tzara, a venit rândul lui Soupault sau chiar al lui Desnos să se îndepărteze de Breton în 1927. După ce s-a alăturat Partidului Comunist, „Papa al suprarealismului” a inclus comunismul în teoriile sale, modificând astfel problemele suprarealismului. Acest lucru i-a adus pamfletul colectiv Un cadavru, scris de vechii lui prieteni.
Dornic să „transforme lumea” și „să schimbe viața”, André Breton s-a angajat politic dincolo de scris. Cu toate acestea, Partidul Comunist nu lua cu adevărat în serios ambițiile suprarealiștilor. În 1935, Breton a părăsit instituțiile, dar nu și ideile.
În 1938, de altfel, l-a cunoscut pe Troțki și a scris Pentru o artă revoluționară independentă. Între timp, a publicat una dintre lucrările sale majore: Iubire nebună.
Exilat la New York începând din 1941, André Breton s-a alăturat Franței în 1946 și a luat parte la dezbateri aprinse între existențialiști, suprarealiști și umaniști. Până la moartea sa din 28 septembrie 1966, la Paris, a apărat ferm suprarealismul pe care a continuat să îl pună în aplicare.
Poeziile lui André Breton
Admirând operele unor poeți precum Valéry sau Mallarmé, André Breton s-a orientat spre poezie de la o vârstă foarte fragedă. Mai întâi student la medicină, i-a frecventat pe Apollinaire, Aragon, Éluard, a citit Freud și Lautréamont și s-a impus ca teoretician al mișcării suprarealiste.
Prima sa colecție poetică intitulată Munte de pietate a apărut în 1919. În același an a fost lansat Câmpurile magnetice, compus în mai și iunie 1919 cu Philippe Soupault. Breton a considerat apoi această colecție poetică ca „prima operă suprarealistă”, fiind caracterizată printr-un mod automat de scriere în care nu intervine nici conștiința, nici voința.
Câțiva ani mai târziu, această scriere automată a dat naștere la Clar de pământ, o colecție poetică publicată la 15 noiembrie 1923. Șapte ani după Manifestul Suprarealismului, 1924, André Breton a publicat Uniune liberă, o poezie care stabilește principiile poeziei suprarealiste: celebrarea iubirii, primatul imaginației asupra rațiunii, scrierea automată, explorarea inconștientului. André Breton revendică acolo o asociere liberă a cuvintelor pentru a face loc unui nou limbaj.
Nadja de André Breton
În octombrie 1926, din întâmplare, pe străzile Parisului, Breton a întâlnit-o pe Léona Delcourt, o tânără enigmatică care își spunea Nadja. Era un personaj care părea rupt de realitate. Umbla pe străzile Parisului fără rost, iar numele ei, nici măcar nu era al ei. André și Nadja au petrecut împreună o săptămână de rătăcire, fascinație și pasiune. Cu toate acestea, relația va fi de scurtă durată, deoarece patru luni mai târziu, Nadja a suferit o cădere nervoasă și a fost internată.
Breton, care, în același timp, trebuia să facă față tensiunilor apărute în cadrul grupului suprarealist și între acesta din urmă și Partidul Comunist, s-a confruntat cu o perioadă dureroasă din viața sa. La câteva luni după internare, pentru a exorciza această traumă, Breton se izolează într-un conac normand, pentru a scrie povestea acestei întâlniri. În această poveste autobiografică, Breton se deschide despre posibilitățile misterioase pe care întâmplarea le poate introduce în viața de zi cu zi. Nadja era în ochii lui Breton un fel de simbol viu a ceea ce el concepea despre suprarealism, era un simbol al iubirii, al unei exaltări a vieții.
Iubirea nebună a lui André Breton
Între 1934 și 1936, încă centrat pe o problemă autobiografică și pe descoperirea „hazardului obiectiv”, André Breton a scris Iubirea nebună, povestire pe care a publicat-o în 1937. În aceeași manieră cu Nadja, Breton povestește aici experiențele trăite și coincidențele care au făcut să se întâlnească cu Jacqueline Lamba, viitoarea sa soție. Vorbind despre dragoste, Breton își explorează viziunea pasiunii pe care o numește „iubire nebună” prin intermediul fantasmagoriilor, a momentelor trăite și a reflecțiilor asupra hazardului. Potrivit lui, iubirea trebuie să fie nebună ca orice iubire adevărată, adică liberă, revoluționară, scandaloasă, ireductibilă oricărei reguli sociale, oricărei legi raționale: cu alte cuvinte suprarealistă.
Nașterea suprarealismului
La sfârșitul războiului, Breton s-a întâlnit cu Philippe Soupault și Louis Aragon. Au fondat revista Literatura în 1919. Din 1917, și în ciuda cenzurii, reușesc să fie în contact cu mișcarea Dada din Zurich. Unul dintre acești inițiatori, Tristan Tzara, li s-a alăturat în 1920. În același an, a fost publicată prima operă majoră a suprarealismului: Câmpurile magnetice. Semnată de Breton și Soupault, cartea era rezultatul metodei pe care ei o numeau „scriere automată”. Acest proces constă în scrierea pe durata vocii interioare, fără controlul minții, și cu atât mai puțin al gândului. Este vorba despre a lăsa cuvintele să se prezinte de la sine, din stilou și din improbabil, fără oprire, și apoi să descoperi rezultatul. Acest principiu devine cel al școlii „suprarealiste” pe care Breton l-a teoretizat în 1924 în Manifestul suprarealismului. De-a lungul anilor 1920, Breton s-a impus ca lider al mișcării, publicând în special Clar de pământ și Nadja.
***
A contribuit la fondarea revistei dadaiste* Littérature. Influentat de domeniul psihiatriei si de simbolism a scris poezie, folosind tehnica scrierii automate.
A fost inițiatorul principal și unul dintre fondatorii curentului cultural suprarealism, împreună cu Paul Eluard, Luis Buñuel și Salvador Dalí, printre alții. A dat o definitie suprarealismului, curent al carui principal sustinator a fost, in Manifestul suprarealismului, scris in 1924, ce conține cele mai importante expuneri teoretice ale mișcării.
In anii 1930 s-a alaturat Partidului Comunist pe care, ulterior, l-a parasit. In 1938, a infiintat in Mexic, alaturi de Lev Trotki, Federatia Artei Revolutionare Independente.
Din creatia sa mai fac parte poeme, eseuri, lucrari de critica literara, si romane (Nadja, 1928)
*Dadaism, dada: curent în literatură și artă, apărut în Europa occidentală, după primul război mondial, caracterizat prin negarea legăturii dintre gândire și expresie și prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creație.
1404: Leon Battista Alberti, umanist italian, arhitect, scriitor, filosof, pictor, specialist in teoria artei, principal inițiator al teoriei artei Renașterii (d. 1472)
Palazzo Rucellai, Florența
A urmat o cariera literara ca secretar papal, dar a fost incurajat sa-si indrepte talentul catre arhitectura. Dintre lucrarile sale in domeniul arhitecturii: Palatul Rucellai si fatada bisericii Santa Maria Novella, ambele in Florenta, recunoscute pentru proportiile lor armonioase, iar Biserica Sant’Andrea, din Mantova, cu plan central si cu motivul arcului de triumf (bazat pe schema vechiului Arc de Triumf al lui Titus), este o capodopera a inceputului Renasterii.
Biserica Sant’Andrea
Alberti a fost unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai arhitecturii si ai artei renascentiste, fiind cunoscut pentru codificarea principiilor perspectivei liniare in lucrarea Despre pictura.
A fost prototipul omului Renasterii, spirit universal, cu preocupari multiple, printre care si lingvistica, muzica, arheologia, avand contributii si in filosofia moralei, in cartografie si in criptografie.
Viaţa lui, punctată cu multe erori, a fost descrisă în “Viaţa celor mai buni pictori, sculptori şi arhitecţi italieni” de Giorgio Vasari.
1516: Maria Tudor (Maria I), regină a Angliei și a Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure), (1553-1558) (d. 1558)
Maria I sau Maria Tudor fiica regelui Henric al VIII-lea, al patrulea si penultimul monarh din dinastia Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey și predecesoare a reginei Elisabeta I. Regina Angliei, Franţei (numai în titlu) şi Irlandei de drept, ea a fost, de asemenea, soţia regelui Spaniei, prin căsătoria cu regele Filip II.
Supranumita “Maria cea Sangeroasa”, (Bloody Mary), de către protestanţi, din cauza persecuţiei lor în timpul domniei sale pentru a restaura religia catolica în Anglia.
Pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului, până la sfârșitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanți religioși.
1745: Alessandro Volta, fizician italian (d. 1827)
1825: Jókai Mór, scriitor și publicist ungur (d. 1904)
1838: Ernst Mach, fizician și filozof austriac (d. 1916)
1848: Louis Comfort Tiffany, pictor, artizan, decorator şi designer american.
A avut o contribuţie semnificativă in arta fabricarii sticlei. In 1885, a creat o fabrica de sticla si va inventa un procedeu pentru fabricarea sticlei opalescente.
Marele artist american Louis Comfort Tiffany a explorat întreg domeniul sticlei, de la arta vitraliului si pana la mozaic, trecand prin fabricarea şi inventarea sticlei cu vitraliu şi a sticlei artizanale “Favrile” in diferite varietati.
Vase din sticla irizata, Favrile
Sticla Favrile (Favrile Glass) este un tip de arta a sticlei irizate. Aceasta a fost brevetata în 1894 şi a fost produsa pentru prima data în 1896.
A dezvoltat o metoda pentru fabricarea sticlei opalescente, o tehnica pe care el a promovat-o în timp ce alţi artişti au preferat sticla cu tenta translucida.
1883: Nicolae Dărăscu, pictor român (d. 1959)
1883: Nikos Kazantzakis, scriitor grec (d. 1957)
A studiat dreptul si filosofia. A calatorit mult inainte de a se stabili pe insula Egina, in preajma celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Cunoscut pentru romanele sale de circulatie internationala: Zorba Grecul (Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas), Hristos rastignit a doua oara, Ultima ispita a lui Hristos, Raport către El Greco, Fratricizii.
Este, probabil, cel mai important și cel mai tradus scriitor grec al secolului XX. A devenit cunoscut în 1964 când a fost lansat filmul Zorba grecul, bazat pe romanul omonim.
Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale îndrăznețe (asemenea bunului prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel.
A scris de-a lungul vieții sale si poeme, eseuri, jurnale de calatorie, tragedii si traduceri ale unor opere clasice, precum Divina Comedie a lui Dante sau Faust de Goethe.
1885: Eugeni Boureanul, prozator și traducător român (d. 1971)
1907: Traian Herseni, sociolog, psiholog, etnolog român (d. 1980)
1911: Gabriel Georgescu, poet și traducător român (d. 1973)
1924: Șerban C. Andronescu, istoric al culturii, eseist, traducător român, stabilit în SUA în 1969
1925: George Kennedy, actor american
1931: Toni Morrison (pseudonim pentru Chloe Anthony Wofford), scriitoare americană de culoare, laureată a Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1993
1932: Milos Forman, regizor ceh
1933: Yoko Ono, artist plastic și muziciană japonezo-americană.
Este cunoscută pentru lucrările sale de avangardă dar și pentru mariajul ei cu John Lennon (Beatles). Mama lui Sean Ono Lennon.
1938: Ion Stendl, artist plastic român
1950: Cybill Shepherd, actriță americană
1954: John Travolta, actor, cântăreţ, dansator și producător de film italo-american
În 1970, a părăsit şcoala pentru a se dedica comediei muzicale. A luat cursuri de dans step cu Fred Kelly, fratele lui Gene Kelly şi a câştigat diferite roluri mici în musicaluri din teatrele de pe Broadway, New York.
In 1977, este recunoscut la nivel mondial datorita comediei muzicale Saturday Night Fever. In 1978 a urmat succesul enorm al adaptarii cinematografice a comediei Grease.
Alaturi de partenera sa, Olivia Newton-John, gratie talentului lor pentru dans si carismei, cei doi au devenit fenomene ale societatii planetare, idoli şi legende vii ai muzicii disco.
În 1994, s-a întors la faima internationala a filmului cu Pulp Fiction de Quentin Tarantino, obtinand şi o nominalizare la Oscar. Filmul a câştigat Palme d’Or la Cannes.
John Travolta este pasionat de aviaţie si obtinut brevetul de pilot de linie. Călătoreşte în jurul lumii, cu avionul sau personal, un Boeing 707 (ale carui cheltuieli sunt plătite de către studioul sau de producţie) şi cu un alt avion personal, Gulfstream, pe care il piloteaza el insusi. Este, de altfel, primul pilot civil al unui A380 pe care l-a testat in Australia in 2006.
1955: Constantin Cotimanis, actor român