18 Mai

 

1799: Pierre Augustin de Beaumarchais, dramaturg francez (n. 1732)

Considerat una dintre figurile emblematice ale Iluminismului, Beaumarchais este autorul  capodoperelor “Barbierul din Sevilla” şi “Nunta lui Figaro”, comedii de ascutita fronda antifeudala, remarcabile prin verva stralucitoare a dialogului, devenite librete pentru opere de Rossini si Mozart.

Cunoscut indeosebi ca scriitor, dramaturg si poet, a demonstrat o versatilitate profesionala uimitoare, fiind, deopotriva, muzician, ceasornicar, inventator, om de afaceri, diplomat, editor, dar a capatat si o reputaţie de aventurier fără scrupule.

Incepand ca fiu al unui ceasornicar de provincie, Beaumarchais a crescut in societatea franceză şi a devenit o persoana influenta la curtea regelui Ludovic al XV-lea, ca profesor de muzică şi inventator. A inventat un mecanism de ceasornic, dar a trebuit sa-si apere brevetul de inventie intr-un proces intentat impotriva sa. Pentru a se apara, a scris o serie  de pamflete inteligente care i-au adus ulterior popularitatea de scriitor.

Comedia sa, Barbierul din Sevilia (1772) nu a putut fi pusa in scena timp de trei ani, deoarece critica aristocratia. Nunta lui Figaro (1784) satiriza, de asemenea, nobilimea, fiind, initial, interzisa. Piesele au devenit mai tarziu scenarii ale unor opere celebre de G. Rossini si W.A. Mozart. In 1777, a infiintat Societatea Autorilor (1777), pentru a da posibilitate dramaturgilor sa fie platiti de casa regala.

A initiat o serie de afaceri importante şi contacte sociale, jucand diverse roluri ca diplomat şi spion, şi a castigat o avere considerabilă, inainte ca bătăliile costisitoare din instanţa sa-i pericliteze reputaţia. Astfel, a fost de timpuriu un sustinator al independenţei americane, influentand guvernul francez pentru sprijinirea rebelilor (revolutionarilor) americani in timpul Războiului American de Independenţă, inaintea intrarii oficiale a Franţei în război în 1778. Pe 10 iunie 1777, secretarul de stat pentru afaceri externe, Vergennes, din ordinul lui Ludovic al XVI-lea, i-a încredinţat o sumă mare de bani pentru a-i sprijini in secret pe americani.

In 1790, a sprijinit Revoluţia Franceză, şi a fost numit membru provizoriu al Comunei din Paris (1793), dar a parasit repede problemele publice pentru a se lansa in noi speculaţii.  Mai puţin norocos de data aceasta, aproape s-a ruinat incercand sa furnizeze arme trupelor republicii. Devenit suspect, datorita bunastarii sale, in perioada Convenţiei, este inchis la Abbey in timpul Regimului Terorii, instituit de Robespierre. A reusit sa scape de esafod si a stat câţiva ani ascuns, plecand in exil laHamburg. S-a intors în Franţa în 1796, unde a scris lucrarea “Memorii”, o capodoperă a pamfletului.

526: Papa Ioan I

I-a succedat lui Hormisdas si a fost Papa timp de 2 ani si 9 luni. A murit in inchisoare, fiind considerat un martir de către catolici, si a fost canonizat. Este comemorat pe 18 mai, ziua “naşterii in cer”.

Regele ostrogot, sustinator al arianismului, Teodoric cel Mare, din Ravenna, care domnea peste intreaga peninsula italică, l-a trimis pe suveranul pontif in persoana, si împotriva voinţei sale, la Bizanţ, cu misiunea de a modera un edict al impăratului Justin impotriva arianismului. Ioan I a fost primul Papă primit in vizita la Constantinopol. Primirea a fost calduroasa, dar misiunea papală nu a avut succes. La întoarcerea sa la Roma, Ioan I a fost capturat de către Teodoric, care l-a suspectat de complot împotriva lui in Bizanţ. A fost aruncat în închisoarea de laRavenna, unde a murit de foame. Corpul lui a fost dus la Roma şi se afla acum în Bazilica San Pietro. In artă este reprezentat in spatele gratiilor unei închisori sau in compania unui arhidiacon.

***

Arianism: şcoala de gandire a creştinismului timpuriu, datorata teologului alexandrin, de limba greacă, Arie (256-336), reprezentant al Scolii de Teologie din Antiohia, care se concentra pe natura Sfintei Treimi creştine si pe conceptele “Dumnezeu tatăl şi Fiul Său Isus.” Arianismul apără poziţia potrivit căreia divinitatea Celui Atotputernic este mai mare decat cea a fiului său. Aceasta doctrina era considerată eretică, negand unitatea și identitatea de ființă și substanță dintre Hristos și Dumnezeu.

1909: Isaac Albéniz, compozitor și pianist spaniol (n. 1860)

1911: Gustav Mahler, compozitor, pianist si dirijor evreu austriac (n. 7 iul. 1860)

 

Renumit in timpul vietii mai ales ca dirijor, numele său este astăzi ataşat activitatii de compozitor a cărui dimensiune orchestrală si originalitate muzicala au creat o punte de legătură între secolul al XIX-lea şi perioada modernă. A scris zece simfonii (ultima avand orchestraţia incompletă) şi mai multe cicluri de cântece/lieduri.

S-a inscris la Conservatorul din Viena, unde a studiat pianul si compozitia, avandu-l ca profesor pe Anton Bruckner. A scris prima mare lucrare, Das Klagende Lied (1880), pe propriul text, in timp ce isi asigura cu dificultate traiul, dand meditatii. In 1880 devine dirijor; in ciuda manierei dictatoriale, care displacea oamenilor, si a faptului ca interpretarile sale erau considerate extreme de unii critici, in 1886 se bucura de succes la Praga.

A inceput prima din cele zece simfonii (1888-1910), principala mostenire compozitionala pe care a lasat-o. In 1897 este numit director al Operei din Viena; conducerea lui furtunoasa a fost recunoscuta drept un succes artistic. Din 1908 s-a mutat in S.U.A, la Metropolitan Opera, apoi la Filarmonica din New York intre 1909 si 1910.

Bolnav de inima si indurerat de moartea fiicei sale, a scris extraordinarul ciclu de cantece pentru orchestra Das Lied von der Erde (1908-1909) si Simfonia a IX-a. Lucrarile pentru orchestra Des Knaben Wunderhorn (1892-1898) si Kindertotenlieder (1904) sunt deseori interpretate. Muzica sa, incarcata de sentiment si orchestrata subtil, reuneste multe elemente ale romantismului.

Desi muzica sa a fost ignorata timp de 50 de ani dupa moarte, mai tarziu a fost considerat un precursor important al tehnicilor de compozitie ale sec. XX. Creatia sa, impresionanta, cuprinde simfonii monumentale, dintre care unele cu solisti vocali si cor, cicluri de lieduri cu acompaniament de orchestra (Cantecele ucenicului pribeag, Cantecele copiilor morti, Cantecul pamantului).

Opera lui Mahler sintetizeaza trasaturi ale simfonismului ro­mantic si face legatura cu noua scoala vieneza. Originalitatea muzicii lui Mahler este data de antinomii si paradoxuri, de conflicte intime si viziuni metafizice; a reusit sa uneasca in opera sa toate elementele spectacolului liric: muzica, drama, poezia, decorul.

Remarcabil orchestrator, a format dirijori ilustri, intre care B. Walter si O. Klemperer; a dirijat orchestrele simfonice din Viena, Praga, Hamburg, New York. A editat opera completa a lui Weber si a ter­minat opera acestuia ,,Cei trei Pintos”.

1975: Leroy Anderson, dirijor, compozitor şi aranjor american

 

Compozitor american de piese orchestrale scurte, multe dintre acestea fiind interpretate de Boston Pops Orchestra, sub conducerea lui Arthur Fiedler. John Williams l-a descris ca “unul dintre marii maestri americani de muzică orchestrală lejera”.

Nascut in Cambridge, Massachusetts, din părinţi suedezi, Leroy Anderson a primit primele lectii de pian de la mama sa, care era organist. A continuat lectiile de pian cu Henry Gideon la New England Conservatory of Music si, in plus, a luat lecţii de contrabas cu Gaston Dufresne in Boston. In 1926, Andersona intrat la Harvard, unde a studiat teoria cu Walter Spalding, contrapunctul cu Edward Ballantine, armonia cu George Enescu şi compoziţia cu Walter Piston, obtinand licenta in Arte in 1929 şi doctoratul in 1930.

In august 1946, a compus celebra piesa Sleigh Ride (Plimbare cu sania), pentru perioada sarbatorilor de Craciun, in timpul unui val de caldura.

Video: Sleigh Ride

In mai şi iunie 1952, piesa Blue Tango a fost pe primul loc in topurile americane timp de cinci saptamani.

Video: Blue Tango

In 2006, una dintre piesele sale pentru pian, Forgotten Dreams a devenit coloana sonora a unei reclame difuzate de televiziunea britanică pentru compania de telefonie mobila “3”.

Dintre compozitiile sale de succes: Sleigh Ride, Blue Tango, The TypewriterSyncopated Clock, Sandpaper Ballet.

1981: William Saroyan, prozator și dramaturg american de origine armeana (n. 1908)

Autor a numeroase piese de teatru si nuvele, bazate pe experienta sa ca fiu de imigranţi armeni. Scrierile sale au fost foarte populare în Statele Unite în timpul Marii Depresiuni: O comedie umana, Nebunie in familie, Numele meu esteAram, Aventurile lui Wesley Jackson, Marionete umane, Acrobatii.

1993: Aurel Covaci, traducător român (n. 1932)

1990: Jill Ireland, balerina profesionista si actritaamericana, sotia actorului Charles Bronson

1995: Elizabeth Montgomery, actrita de film si televiziune

Cariera ei s-a desfasurat pe parcursul a cinci decenii, devenind celebra odata cu interpretarea rolului Samantha Stephens în foiletonul televizat, Bewitched (Ce vraji a mai facut nevasta mea). A interpretat, de asemenea, rolul lui Ellen Harrod in A Case of Rape si pe cel al lui Lizzie Borden in The Legend of Lizzie Borden.

2007: Jeana Gheorghiu, jurnalistă, realizatoare TV româncă (n. 1946)

2011: Mircea Horia Simionescu, scriitor român (n. 1928)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.