18 Mai

 

1048: Omar Khayyam, poet, matematician, astronom si savant persan (d. 4 dec. 1131)

Viata lui Khayyam este invaluita in mister, existand putine surse disponibile pentru a permite reconstituirea ei cu precizie. Nascut in Nishapur, de la o varsta frageda s-a mutat la Samarkand unde a studiat stiinta si filozofia, apoi s-a mutat la Bukhara şi a devenit celebru in tara sa pentru realizarile stiintifice, fiind unul dintre matematicienii şi astronomii majori ai perioadei medievale.

Khayyam este autorul unuia dintre cele mai importante tratate de algebra, scrise inainte de timpurile moderne, “Tratat privind demonstrarea problemelor de algebra”. Acesta include o metodă geometrică pentru rezolvarea ecuaţiilor de gradul trei, prin intersectia unei hiperbole cu un cerc, si chiar a ecuatiilor de grad superior.

A scris, de asemenea, tratate de mecanica, geografie, mineralogie, muzică, climatologie si teologie. Astronom reputat, a fost, alaturi de alti invatati, unul dintre reformatorii calendarului persan (a stabilit, la 15 martie 1079, inceputul noii ere) si autorul unor importante tabele astronomice.

Importanta sa ca filozof şi profesor şi puţinele sale lucrări filozofice rămase, nu au beneficiat de aceeaşi atenţie ca scrierile sale ştiinţifice şi poetice. Zamakhshari, savant medieval musulman de origine iraniana, il considera “filozoful lumii”. Conform mai multor surse, Khayyam a predat timp de decenii filosofia lui Ibn Sina (savant persan al carui nume latinizat este Avicenna) in Nishapur. De altfel, in scrierile sale stiintifice si filozofice s-a dovedit un remarcabil discipol al lui Avicenna.

In afara ţărilor vorbitoare de limba persana, Khayyam a avut impact semnificativ si asupra literaturii universale, prin traducerea si popularizarea operelor sale. Cel mai mare impact l-a avut în ţările vorbitoare de limba engleză, datorita savantului englez Thomas Hyde (1636-1703), primul care i-a studiat opera. Cu toate acestea, versurile sale au atras atentia abia dupa ce rubaiatele (catrenele) au fost traduse in engleza de Edward Fitzgerald (1809-1883), in 1859. Acesta a făcut din Khayyam cel mai renumit poet din Orientul Mijlociu, desi a tradus şi a adaptat un număr destul de mic de catrene, in lucrarea intitulata “Rubaiatele lui Omar Khayyam”.

Catrenele (rubaiatele) se remarca printr-o mare simplitate a expresiei, alternand motive elegiace si epicureice, fiecare catren in parte putand fi considerat o poezie separata. Multe din poemele sale pesimiste, sceptice si blasfematorii nu au fost cunoscute pentru a se evita represiunile autoritatilor. Se pare ca multe dintre catrenele care i-au fost atribuite nu erau scrise de el. Majoritatea oamenilor de litere considera ca numai 50 dintre acestea ii apartin lui Khayyam.

1843: Benito Perez Galdos, scriitor spaniol (d. 1920)

1850: Oliver Heaviside, matematician si fizician englez (d. 1925)

1868: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (d. 17 iul. 1918)

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov, descendent al dinastiei Romanov, a fost ultimul impărat al Rusiei, regele Poloniei si Mare Duce al Marelui Ducat al Finlandei.

Fiu al lui Aleksandru al III-lea, a beneficiat de educatie militara si a devenit tar al intregii Rusii, incepand din 1894 si pana la abdicarea sa din 15 martie 1917, la sfârșitul Revoluției din Februarie. A fost un conducator autocrat, dar nehotarat si influentabil. A fost devotat sotiei sale, Alexandra, care i-a influentat puternic modul de a conduce. Spre sfarsitul domniei sale, Rusia Imperiala, una dintre marile puteri ale lumii, a ajuns in pragul colapsului economic şi militar.

A fost supranumit “Nicolae cel Pacificator” in perioada domniei sale, apoi sovieticii l-au numit “Nicolae cel Sangeros”, din cauza Tragediei de la Khodynka, Duminicii Sangeroase (Sankt Petersburg, 1905), pogromurilor antisemite, executiilor oponenţilor politici, precum şi din cauza organizarii de campanii militare fără precedent. In zilele noastre, traditia populara ortodoxa il descrie ca pe “un sfant demn de patimile lui Hristos”, fiind canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa.

Domnia sa şi a tatălui său corespund unei epoci de progrese remarcabile in istoria Rusiei din punct de vedere economic, social, politic şi cultural. Iobagii au fost eliberaţi în timpul domniei bunicului său, Alexandru al II-lea, şi taxele au fost reduse. Piotr Stolîpin, prim-ministrul tarului Nicolae al II-lea, a reusit să dezvolte o clasa de ţărani bogaţi, “chiaburii”. Populaţia s-a triplat, si Rusia, cu 175 de milioane de locuitori, devenise a treia sau a patra putere economica mondiala, avand prima reţea feroviara după Statele Unite. Rubla devenise o monedă convertibilă, iar Rusia avea un mare număr de comercianţi şi industriaşi, Imperiul avea proprii sai finantisti, care adesea erau adevarati mecena, protectori ai literaturii, artelor sau stiintelor.

Rusia era, in perioada domniei lui Nicolae al II-lea, a doua tara în domeniul editarii cartilor. Noi universităţi, scriitori, sculptori, pictori, dansatori erau cunoscuti in intreaga lume. Potrivit lui Alexander Gerschenkron, “Fara îndoială că in ritmul in care se dezvoltau echipamentele industriale, în anii domniei lui Nicolae al II-lea, daca nu ar fi venit regimul comunist, Rusia ar fi depăşit Statele Unite ale Americii.”

Interesul sau pentru Asia a dus la construirea caii ferate transsiberiene si, de asemenea, la izbucnirea Razboiului Ruso-Japonez (1904-1905). Dupa Revolutia Rusa din 1905, a consimtit, impotriva vointei sale, la organizarea unei Dume reprezentative, dar a limitat puterea acesteia si a facut numai eforturi simbolice pentru a-i promulga deciziile legislative. Prim-ministrul sau, Piotr Stolîpin, a incercat sa adopte unele reforme, dar Nicolae, puternic influentat de Alexandra si Grigori Rasputin, s-a opus.

Dupa ce Rusia a suferit infrangeri in Primul Razboi Mondial, Nicolae l-a demis pe marele duce Nicolae, care era foarte iubit, din functia de comandant al fortelor armate rusesti si a preluat el insusi comanda, la rugamintile Alexandrei si ale lui Rasputin. Absenta sa din Moscova si conducerea defectuoasa a guvernului de catre Alexandra au cauzat nemultumiri si au culminat cu Revolutia Rusa din 1917.

Nicolae al II-lea nu a reusit să pună capăt tulburărilor politice din tara sa si nici sa conduca armatele imperiale spre victorie în Primul Război Mondial. Sub conducerea lui, Rusia a fost învinsă în Războiul Ruso-Japonez, iar flota rusa a fost  aproape complet anihilata in bătălia de la Tsushima. Ca şef al statului, a aprobat mobilizarea rusilor in august 1914, ceea ce a marcat începutul implicarii Rusiei în Primul Război Mondial, un război în care au fost ucişi 3 300 000 de ruşi, si una dintre cauzele principale ale căderii dinastiei Romanov in mai putin de trei ani.

Domnia lui s-a încheiat odata cu Revoluţia Rusă din 1917. Nicolae a abdicat in martie 1917 si a fost retinut impreuna cu familia sa de guvernul provizoriu condus de catre Grigore I. Lvov.  El şi familia sa au fost închişi mai intai in Palatul Alexandru din Tsarskoye Selo, apoi in Conacul Guvernatorului (casa guvernatorului Siberiei sau Casa Kuklin) din Tobolsk şi, în final, în Casa Ipatiev din Ekaterinburg. Planurile familiei regale de a pleca in Anglia au fost anulate de bolsevici. Nicolae al II-lea, impreuna cu soţia, fiul, cele patru fiice, medicul familiei, valetul său personal, camerista tarinei si bucatareasa au fost asasinati de către bolșevici, la ordinul lui Lenin, intr-o pivnita, în noaptea de 16/17 iulie 1918.

Acest lucru a dus la canonizarea lui Nicolae al II-lea, soţia sa, Alexandra, şi copiii lor fiind declarati martiri de către diferite grupuri legate de Biserica Ortodoxă Rusă, din  Rusia şi din afara acesteia.

***

Alexander Gerschenkron: specialist american in istoria economiei, de origine rusă (Odessa, Ucraina). Din cauza bolşevicilor, în 1920, la 16 ani, a fugit la Viena, fiind instruit la Şcoala Austriaca de economie. Apoi, a emigrat în SUA, în 1938, din cauza naziştilor. A fost profesor la Harvard, incepand din 1962, predand Sovietologia şi mai ales Istoria economiei.

Duminica Sangeroasa: masacrul demonstrantilor pasnici din Sankt Petersburg, in urma caruia a izbucnit Revolutia Rusa din 1905. Acestia, in frunte cu preotul Gheorghi Gapon, au organizat un mars pasnic spre Palatul de Iarna, cerand noi reforme tarului Nicolae al II-lea.

Tragedia de la Khodynka: busculadă care a avut loc pe 18 mai (stil vechi) 1896 pe domeniul Khodynka (un teren viran unde se organizau festivitati, inconjurat de cabane de lemn) in apropierea Moscovei, in timpul ceremoniilor de incoronare ale impăratului Nicolae al II-lea al Rusiei si care s-a soldat cu 1389 victime si 1300 de raniti.

Pe data de 14 mai (stil vechi) -26 mai, stil nou- 1896, a avut loc incoronarea ţarului Nicolae al II-lea la Moscova.

 

Patru zile mai tarziu, urmau sa aiba loc sarbatorile publice tradiţionale, prilejuite de acest eveniment. Domeniul Khodynka, aflat la cinci mile nord de Moscova, a fost cel ales deoarece era singurul loc suficient de mare incat sa incapa mulţimea aşteptata. La invitaţia noului ţar, fiecare rus era binevenit. Ţarul Nicolae al II-lea era conducătorul absolut al unei şesimi din pamantul planetei si a peste 120 de milioane de rusi, astfel incat organizatorii se asteptau sa aiba un numar mare de invitati. Tuturor li s-a promis mancare gratuita, bere, cadouri şi un program de divertisment. Ţarul însuşi urma să apară in pavilionul central pentru a viziona parada militara si pentru a-si saluta poporul.

Atrasi de gratuitatea programului anuntat (piese de teatru, lansarea de baloane cu aer cald – aerostate), precum si de alimentele ce urmau sa fie distribuite (o chifla, o bucata de carnat, covrigi, turtă dulce, nuci, stafide, smochine) şi un suvenir pretios – o cana roz de metal emailat, pe care erau gravate, pe o parte, iniţialele lui Nicolae al II-lea şi ale soţiei sale, Alexandra Feodorovna, iar pe cealalta parte, blazonul Casei Imperiale, avand inscrise cuvintele “In memoria Sfintei Incoronari” (cana a fost denumita ulterior “Cupa incoronarii” sau “Cupa durerii”), toate împachetate într-un batic colorat pe care era imprimata imaginea ţarului şi a ţarinei.

Domeniul Khodynka nu era insa locul potrivit pentru asemenea festivitati, aflandu-se intr-o stare deplorabila. Acesta era un teren pentru antrenamentele militare ale garnizoanei din Moscova. Campul era intretaiat de o reţea de şanţuri de mică adancime, utilizate de trupele in mişcare şi de artilerie, plin de gropi care nu au fost astupate de organizatori. In apropierea cabanelor de lemn, se afla o prapastie adanca, din care fusese extras nisip pentru a intretine străzile Moscovei. In spatele acestei prapastii erau două puţuri forate in 1891 cu ocazia Expozitiei franceze de la Moscova. Acestea fusesera acoperite cu simple placi groase, asezate deasupra lor.

Organizatorii au lasat terenul in starea in care se afla, punand doar niste podete peste santurile mari si ocupandu-se doar de amenajarile necesare programului stabilit pentru festivitate. In zona pietei publice au fost amenajate scene pentru spectacole de teatru, 150 de bufete pentru distribuirea alimentelor si darurilor si 20 de “bodegi” improvizate pentru a se distribui bere si bauturi racoritoare.

Incantati de perspectiva de a lua parte la aceasta sarbatoare oferita populatiei ruse, oamenii au inceput sa soseasca in numar mare la locul stabilit.

 

La miezul nopţii, se adunasera deja 200 000 de rusi, iar spre ora patru dimineata, numărul lor se dublase, ajungand pana la 400 000. Festivitatea incepea la ora zece dimineata. La ora cinci dimineata, se adunasera (conform estimarii regizorului american, Jay Leyda, discipol al lui Sergei Eisenstein la Institutul de Stat pentru Cinematografie din Moscova), cca. 500 000 de rusi.

In cursul nopţii, a aparut un zvon in multime despre faptul ca nu ar exista suficienta bere, covrigi sau suveniruri pentru toata lumea. Oamenii au impins balustradele de lemn care marcau intrarea in piata, pentru a ajunge in primele randuri cand porţile se deschideau.

Cei 1800 de politisti prezenti pentru a mentine ordinea, nu au mai putut tine sub control multimea (o jumatate de milion de oameni), care, panicata, s-a repezit spre locul unde acestea urmau sa fie distribuite, calcandu-se in picioare.

Domeniul Khodynka, cu transeele sale deschise, a devenit o adevarata capcana, o cursa spre moarte. Placile de lemn asezate deasupra puturilor, s-au desprins sub greutatea multimii si oamenii, asemenea unor marionete, cadeau in adancul lor. Intr-un haos de nedescris, calcand in picioare pe cei cazuti, mulţimea continua să alege spre cabanele de lemn. In cateva minute, Khodynka semăna cu un camp de lupta in urma unui macel. Cu toate acestea, festivitatea promisa, inclusiv parada militara, s-a desfasurat conform programului, in pofida incidentului dramatic care avusese loc in acea dimineata.

1872: Bertrand Russell, matematician, logician, filosof, epistemolog, politician, istoric, literat, moralist, militant politic si critic social britanic, membru al Parlamentului britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura (d. 2 febr. 1970)

S-a nascut intr-una dintre cele mai proeminente familii aristocratice din Marea Britanie, fiind nepotul contelui Russell, care a fost de doua ori prim-ministru al Angliei la mijlocul secolului XIX. Este cunoscut mai ales pentru lucrarile sale in domeniul logicii matematice si pentru sustinerea a numeroase cauze sociale si politice, mai ales cea a pacifismului si dezarmarii nucleare. Russell este considerat unul dintre fondatorii filosofiei analitice, împreună cu predecesorul său, Gottlob Frege şi protejatul sau, Ludwig Wittgenstein, şi unul dintre primii logicieni ai secolului XX.

A studiat matematica si filozofia la Universitatea Cambridge. Intr-una dintre primele sale lucrari, eseul filozofic Despre denotatie (On denoting, 1905), considerat o “paradigmă filozofica”, a rezolvat o enigma celebra in filozofia limbajului, aratand cum expresii de tipul ”actualul rege al Frantei”, care nu au referent, functioneaza logic mai degraba in maniera unor afirmatii generale decat ca nume proprii. Mai tarziu, Russell a considerat aceasta descoperire, care a devenit cunoscuta ca “teoria descrierilor”, drept una dintre cele mai importante contributii ale sale aduse filozofiei.

Ca student a fost influentat de filozoful idealist J.M.E. McTaggart, dar a respins curand idealismul, conducand in Marea Britanie “revolta împotriva idealismului”, la inceputul secolului XX, in favoarea unui realism platonic extrem. Astfel, a dezvoltat initial un realism radical, formuland cerinta ca toti termenii sa aiba ca referinta entitati reale; expresia acestei strategii este prezentarea matematicii ca derivand din logica. Astfel, in Principiile matematicii (Principles of Mathematics, 1903) si in epocala Principia mathematica (3 vol., 1910-1913), pe care a scris-o impreuna cu Alfred North Whitehead, a cautat sa demonstreze ca matematica, in intregul ei, isi are originile in logica.

Ulterior, a tratat obiectele fizice drept multimi foarte complexe de date senzoriale – constructivism logic (Cunoasterea noastra asupra lumii externe, Analiza mintii). Consideratiile asupra limbajului sunt centrate pe ideea unui izomorfism intre structura enunturilor si cea a lumii, existenta lui Dumnezeu aparandu-i ca simpla posibilitate logica.

In diferite etape ale vietii sale, s-a considerat liberal, socialist şi pacifist, dar, in acelasi timp, a admis că nu a fost niciodată cu adevarat nici unul din aceste lucruri. Astfel, Russell a fost un proeminent militant impotriva razboiului si a imperialismului si un sustinator al comertului liber. Pentru convingerile sale pacifiste din timpul Primului Razboi Mondial, si-a pierdut postul la Cambridge si ulterior a fost inchis. Va renunta la pacifism in 1939, in fata agresiunii naziste, militand impotriva lui Adolf Hitler. A criticat totalitarismul stalinist, mai tarziu a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în Războiul din Vietnam (1959-1975), iar dupa 1950, a fost un susţinător deschis al dezarmării nucleare. Liberal radical, a militat pentru dreptul de vot al femeilor. Una din ultimele sale actiuni a fost emiterea unei declaraţii care a condamnat agresiunea Israelului in Orientul Mijlociu.

Cea mai bine elaborata doctrina metafizica a lui Russell, atomismul logic, a avut o mare influenta asupra scolii pozitivismului logic. Printre lucrarile sale filozofice de mai tarziu se numara Analiza mintii, 1921, Analiza materiei, 1927 si Cunoasterea umana: sfera si limitele ei, 1948. Lucrarea sa, O istorie a filozofiei occidentale, 1945, pe care a scris-o pentru publicul larg, a devenit un bestseller si a fost multi ani principala sa sursa de venituri.

Printre numeroasele sale lucrari pe teme sociale si politice se afla Caile libertatii, 1918; Practica si teoria bolsevismului, 1920), o critica acerba a comunismului sovietic; Despre educatie, 1926; eseul Casatoria si moravurile, 1929. Dintre romane, poate fi amintit “Satan in suburbii”.

In 1940 a fost impiedicat sa obtina un post de profesor la City College din New York, in mare parte din cauza ideilor controversate pe care le adoptase in ultimele sale lucrari. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, a devenit unul dintre liderii campaniei internationale pentru dezarmare nucleara, fiind prim-presedinte atat al Conferintelor internationale Pugwash pe tema inarmarii nucleare si a securitatii mondiale, cat si al Campaniei pentru dezarmare nucleara. In 1961, la varsta de 89 de ani, a fost inchis a doua oara, pentru incitare la nesupunere civica.

Comentator prolific al religiei, Russell, – impreună cu alţii, precum Karl Marx, Sigmund Freud, Friedrich Nietzsche, a initiat o “nouă şcoală de gandire”, pe care Greg Epstein a numit-o “ateismul antagonist”, ce considera religia de domeniul trecutului, influenta sa trebuind sa scada cat mai repede.

Angajamentul social şi moral: a scris lucrări filosofice, intr-un limbaj simplu şi accesibil, fiind adeptul unei filozofii raţionaliste in slujba pacii şi a iubirii. S-a angajat intr-o serie de polemici, ceea ce a facut sa fie considerat un Voltaire al Angliei, sustinand idei apropiate socialismului cu tendinţe liberale; de asemenea, a militat impotriva tuturor formelor de religii, considerând că acestea sunt sisteme ale cruzimii inspirate de frica si ignoranta oamenilor. A organizat tribunalul Sartre-Russell, un tribunal de opinie, fondat de Bertrand Russell si Jean-Paul Sartre in noiembrie 1966, dupa publicarea cartii lui Russell, Crimele de razboi din Vietnam, impotriva crimelor ce au avut loc in timpul Războiului din Vietnam.

Scrierile sale au avut o influenţă considerabilă asupra logicii, matematicii, teoriei mulţimilor, lingvisticii, informaticii şi filosofiei, in special asupra filosofiei limbajului, epistemologiei si metafizicii. Opera sa, ce include, de asemenea, romane şi nuvele, a fost distinsa cu Premiul Nobel pentru Literatură in 1950, in special pentru angajamentul său umanist ca liber cugetator, “ca recunoaştere a scrierilor sale atat de variate şi semnificative, in care s-a manifestat ca aparator al umanitatii si libertatii de gandire.”

Mai mult…  

1876: Hermann Müller, cancelar al Germaniei (d. 1931)

1883: Walter Adolph Gropius, arhitect, designer si urbanist german, naturalizat american. (d. 5 iul. 1969)

Gropius este fondatorul Şcolii Bauhaus, miscare cheie a artei europene din perioada interbelica, reprezentant al stilului international si, alaturi de Ludwig Mies van der Rohe si Le Corbusier, este considerat unul dintre maestrii arhitecturii moderne.

Nascut intr-o familie de arhitecti germani importanti (tatal si unchiul sau), a studiat la München siBerlinsi a lucrat alaturi de Peter Behrens, din 1907 pana in 1910. In 1919 a devenit director al Staatliches Bauhaus Weimar. A proiectat cladirea  unei noi scoli pentru Bauhaus cand s-a mutat la Dessau(1925).

 

Prin compozitia dinamica realizata in stilul international, prin planul asimetric, peretii albi netezi cu ferestre orizontale si acoperisul plat, aceasta constructie a devenit un monument al miscarii moderniste.

In 1934, a fugit din Germania in Marea Britanie, iar in 1937 a ajuns in SUA, unde a obtinut un post la Universitatea Harvard. La Bauhaus, precum si in calitate de presedinte (1938-1952) al Departamentului de Arhitectura de la Harvard, a proiectat un nou prototip de educatie in domeniul designului, care a pus capat suprematiei de aproape 200 de ani detinuta de Ecole des Beaux-Arts din Franta.

Una dintre cele mai importante convingeri ale sale era aceea potrivit careia orice abordare a designului – fie ca este vorba de un scaun, o calatorie sau un oras – trebuie facuta in acelasi fel: in urma unui studiu sistematic al problemelor si nevoilor specifice pe care le implica, tinand cont de materialele si tehnicile de constructie moderne, fara referinta la formele sau stilurile anterioare.

1888: Eugeniu Speranția, poet și eseist român (d. 1972)

1891: Rudolf Carnap, filosof si logician neopozitivist american de origine germana (d. 14 sept. 1970)

 

Membru important al Cercului de la Viena şi reprezentant al pozitivismului logic, a avut contributii in sintaxa logica si semantica.

Incepand din 1910, a studiat fizica şi filozofia la Universitatea din Jena (unde a participat la trei cursuri ale lui Gottlob Frege in 1910, 1913 şi 1914) şi unde si-a luat doctoratul in fizica, susţinand teza despre Spatiul din perspectiva filozofului Bruno Bauch, in anul 1921. In 1918, s-a mutat la Buchenbach, langa Fribourg-en-Brisgau (unde s-a intalnit cu Husserl intre 1921 şi 1924).

In 1926, a fost invitat sa se alature colectivului facultatii de la Universitatea din Viena, preluand postul de lector, iar la scurt timp, a devenit un membru influent al unui grup de filozofi, matematicieni si oameni de stiinta, cunoscut sub numele de Cercul de la Viena, fondat de Moritz Schlick. In urma discutiilor dintre acestia, s-au dezvoltat ideile de baza ale pozitivismului logic. S-a intalnit, de asemenea, cu Wittgenstein, care vizita uneori Cercul Vienez.

In 1928, Carnap a publicat Der logische Aufbau der Welt (Construcţia logică a lumii), in care a continuat proiectul lui Bertrand Russell de a pune bazele tuturor cunoştinţelor de logica şi un limbaj fenomenalist (baza experienţelor elementare). Această lucrare, etichetata uneori drept “clasica intr-un mod ambiguu” conţine o serie de elemente recurente in opera ulterioară a lui Carnap: importanţa logicii, ideea că filosofia reprezinta constructia unui limbaj ştiinţific, debarasat de orice metafizica, unitatea cunoasterii stiintifice, etc.

A emigrat in SUA in 1935 si a devenit profesor la Universitatea din Chicago, unde a rămas in perioada 1936 – 1952, publicand numeroase texte de semantică şi logica modală.

Apoi, a plecat la Institute for Advanced Study dinPrinceton. Dupa doi ani petrecuti la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton (1952-1954), s-a mutat la UCLA (Universitatea California din Los Angeles), unde s-a consacrat filosofiei ştiinţei şi logicii probabilitatilor, ramanand aici pana la sfarsitul vietii. In aceasta perioada, a scris despre cunoasterea ştiinţifica, dihotomia analitic – sintetic, precum şi principiul verificabilitatii. Scrierile sale privind termodinamica, fundamentele logicii probabilitatilor şi logicii inductive, au fost publicate postum in 1971, 1977, 1980.

A incercat sa dea o interpretare precisa tezei fundamentale a empirismului – teorie conform careia toate conceptele si credintele despre lume deriva din experienta nemijlocita. In opinia lui, empirismul este doctrina conform careia termenii si propozitiile care exprima afirmatii despre lume se pot ”reduce” la termeni si propozitii clare, care descriu date imediate din experienta.

Lucrarile sale includ Constructia logica a lumii, 1928, Sintaxa logica a limbajului, 1934, Introducere in semantica, 1942, Semnificatie si necesitate, 1974 si Fundamentele logice ale probabilitatii, 1950.

1897: Frank Capra, regizor, scenarist si producator american de origine italiana (d. 1991)

 

Fiu de imigranţi italieni, Frank Capra a emigrat impreuna cu familia in SUA, la varsta de 6 ani. Dupa ce a incercat cateva meserii in industria filmului, a debutat în film din întâmplare, şi a învăţat meserie de la Mack  Sennett, ca scenarist şi gagman, înainte de a începe o carieră ca regizor. A participat, prin asocierea cu producătorul Harry Cohn, la ascensiunea companiei de film Columbia Pictures şi a devenit unul dintre cele mai importanti regizori ai filmului american din anii 1930, castigand de trei ori Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.

Ca angajat al studioului cinematografic, a fost unul dintre putinii regizori de la Hollywood care a beneficiat de o libertate artistica totala pentru cele mai multe dintre filmele sale. Datorita succesului lor la public şi critică, a fost unul dintre primii regizori care au fost în măsură să impună ideea ca regizorul este autorul filmului. De asemenea, fapt cu totul neobişnuit in acea vreme, numele sau devenise cunoscut publicului şi figura înaintea vedetelor pe afisele de promovare a filmelor sale.

In calitate de regizor, si-a castigat celebritatea cu filmele Acel lucru (That Certain Thing, 1928), Blonda platinata (Platinum Blonde, 1931) si Aristocrata pentru o zi (Lady for a Day, 1933).

A castigat de trei ori Premiul Oscar, pentru filmele S-a intamplat intr-o noapte (It happened One Night, 1934) si Extravagantul Mr. Deeds (Mr. Deeds goes to Town, 1936), povesti in care face portretul unor idealisti naivi care triumfa totusi peste prejudecatile comune, precum si pentru filmul Nu o poti lua cu tine (You Can’t Take It with You, 1938). Abordeaza aceeasi tema si in urmatorul sau film, Domnul Smith merge la Washington (Mr. Smith Goes to Washington, 1939), dar se indeparteaza de stilul lui obisnuit in Orizont pierdut (Lost Horizon, 1937) si Vi-l prezint pe John Doe (Meet John Doe, 1941).

A realizat serialele documentare de razboi De ce luptam (Why We Fight) si a castigat o larga audienta cu Arsenic si dantela veche (Arsenic and Old Lace, 1944) si O viata minunata (It’s a Wonderful Life, 1946).

La începutul anilor 1960, cariera sa aflandu-se declin, s-a retras publicandu-si o lucrare autobiografica in 1971.

1912: Richard Brooks, regizor și scenarist (d. 1992)

1912: Perry Como, cantaret, actor si animator de televiziune american

1913: Charles Trenet, cântăreț francez (d. 2001)

Mai mult…

1920: Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea) (d. 2 apr. 2005)

Preot polonez, apoi episcop si arhiepiscop de Cracovia si cardinal, a fost ales Papa al Bisericii Romano-Catolice pe 16 octombrie 1978, la vârsta de 58 de ani, sub numele Ioan-Paul al II-lea.

Pontificatul său a durat 26 de ani, 5 luni si 18 zile, fiind al doilea ca lungime din istoria papalitatii, dupa cel al lui Pius al IX-lea (31 ani 7 luni si 23 zile). A fost primul papa non-italian de la Papa Adrian al VI-lea de origine olandeza, în 1520 şi primul papă polonez din istoria Bisericii.

Dorinta sa de a apropia religiile a dus la îmbunătăţiri semnificative ale relaţiilor dintre Biserica Catolică cu cea Evreiasca, Ortodoxa, şi Anglicana. A fost initiatorul primei reuniuni internaţionale interreligioase la Assisi în 1986, cu peste 194 lideri religiosi.

In timpul pontificatului său, a vizitat peste 129 de ţări, fiind vazut de peste cinci sute de milioane de oameni in decursul acestei perioade. A instituit reuniuni grandioase precum Ziua Mondială a Tineretului. De asemenea, a beatificat 1340 de persoane şi a canonizat 483 de sfinţi, mai mult decât în decursul ultimelor cinci secole.

A fost sustinatorul reformelor Conciliului de la Vatican II, la care a participat în mod activ în calitate de episcop. Dorinta sa de a apăra demnitatea umană l-a determinat să promoveze drepturile omului. S-a opus ideologiei comuniste şi, prin actiunile sale, în special în Polonia, a contribuit la caderea blocului de Est. A denunţat, de asemenea, excesele capitalismului. A fost criticat pentru ca se opunea din motive morale şi religioase avortului şi contracepţiei şi pentru unele din poziţiile sale privind bioetica.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost considerat unul dintre liderii politici cei mai influenţi ai secolului XX. A fost beatificat pe 1 mai 2011 de către succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea.

1928: Ilie Moldovan, profesor român de teologie

1939: Peter Grünberg, fizician german

 

Colaureat, impreuna cu Albert Fert, al Premiului Nobel pentru Fizica 2007, pentru descoperirea, independent unul de celalalt, magnetorezistenţei gigant in 1988.

Efectul magnetorezistenţei gigant (Giant magnetoresistance sau GMR) este un efect cuantic observat in structurile filmelor subtiri compuse din straturi feromagnetice şi straturi nemagnetice, alternative. Efectul este observat ca o schimbare semnificativă a rezistenţei electrice, in funcţie de magnetizarea straturilor adiacente feromagnetice, aliniate paralel sau antiparalel. Rezistenţa totala este relativ scăzuta pentru alinierea paralela şi relativ ridicata pentru  alinierea antiparalela.

Senzorii care folosesc efectul GMR permit citirea/redarea cu mare precizie a datelor înregistrate pe suport magnetic. GMR este utilizat de către producătorii de hard disk-uri, astfel ca in 1997 au aparut discuri hard multi-giga. Efectul GMR este incorporat capetelor de citire ale discurilor hard, videorecorderelor şi playerelor MP3.

1956: Sorin Medeleni, actor român

1957: Mihai Crețu (Michael Cretu), muzician român, naturalizat german (Enigma)

Compozitor şi producător de muzică pop şi dance, cunoscut drept creatorul proiectului muzical Enigma.

1960: Yannick Noah, fost jucător de tenis profesionist si actual cantaret francez

Este ultimul francez ce a castigat Turneul de la Roland Garros in 1983. La sfarsitul carierei sale de tenisman, a devenit căpitan al echipei Frantei pentru Cupa Davis, pe care a condus-o spre succes in 1991 şi 1996. Din 2002, s-a consacrat carierei de cantaret inceputa in 1991, cu piesa Saga Africa, devenind foarte popular. Impreuna cu mama sa, este cofondatorul unei organizatii de caritate pentru copiii defavorizaţi.

1962: Sandra Crețu, cântăreață germană

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.