Aniversari 18 martie
1842: Stephane Mallarmé, poet francez (d. 1898)
Stéphane Mallarmé, 18 mar. 1842 – 9 sept. 1898, poet francez, inițiator (alături de Paul Verlaine) și lider al mișcării simboliste în poezie.
Mallarmé s-a bucurat de securitatea protectoare a vieții de familie timp de doar cinci ani, până la moartea timpurie a mamei sale în august 1847. Această experiență traumatică a fost reluată 10 ani mai târziu la moartea surorii sale mai mici Maria, în august 1857, și de cea a tatăl său în 1863.
Aceste evenimente tragice par să explice o mare parte din dorul exprimat de Mallarmé, chiar de la începutul carierei sale poetice, de a se îndepărta de lumea dură a realității în căutarea unei alte lumi; și faptul că aceasta a rămas tema durabilă a poeziei sale poate fi explicat prin asprimea comparativă cu care viața de adult a continuat să-l trateze.
După ce a petrecut ultima parte a anului 1862 și primele luni ale anului 1863 la Londra pentru a dobândi cunoștințe de engleză, a început o carieră de profesor de școală pentru tot parcursul vieții, mai întâi în școlile din provincie (Tournon, Besançon și Avignon) și mai târziu la Paris. Cu toate acestea, nu era înzestrat pentru această profesie și o găsea, cu siguranță, incompatibilă cu înclinațiile sale. Mai mult, situația sa financiară nu era nicidecum confortabilă, în special după căsătoria sa din 1863 și după nașterea copiilor săi, Geneviève (în 1864) și Anatole (în 1871).
Pentru a încerca să-și îmbunătățească situația financiară, s-a angajat în activități cu jumătate de normă, precum editarea unei reviste pentru câteva luni la sfârșitul anului 1874, scrierea unui manual școlar în 1877 și traducerea unui alt manual în 1880. În octombrie 1879, după ce a fost bolnav timp de șase luini, fiul său Anatole a murit.
În ciuda acestor încercări și suferințe, Mallarmé a făcut progrese constante în cariera sa paralelă de poet. Primele sale poezii, pe care a început să le publice în revistele la care colabora, în 1862, au fost influențate de Charles Baudelaire, a cărui colecție recent publicată Les Fleurs du mal („Florile răului”) era în mare parte preocupată de tema evadării din realitate, temă de care Mallarmé devenea deja obsedat.
Dar escapismul (tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate) lui Baudelaire fusese, în mod esențial, emoțional și senzual – un vis vag despre insule tropicale și peisaje pașnice în care totul ar fi „luxe, calme et volupté” („lux, calm și voluptate”).
Mallarmé avea o înclinație mult mai intelectuală, iar determinarea sa de a analiza natura lumii ideale și relația acesteia cu realitatea se reflectă în cele două poezii dramatice pe care a început să le scrie în 1864 și, respectiv, în 1865, Irodiada (Hérodiade) și După-amiaza unui faun (L’Après-midi d’un faune), aceasta din urmă fiind opera care l-a inspirat pe Claude Debussy să compună celebrul său Preludiu, un sfert de secol mai târziu.
Prin 1868, Mallarmé ajunsese la concluzia că, deși nimic nu se află dincolo de realitate, în acest neant se află esențele formelor perfecte. Sarcina poetului este de a percepe și a cristaliza aceste esențe. Procedând astfel, poetul devine mai mult decât un simplu versificator descriptiv, transpunând în formă poetică o realitate deja existentă; devine un adevărat Dumnezeu, creând ceva din nimic, evocând pentru cititor, așa cum a spus Mallarmé însuși, „l’absente de tous bouquets” – floarea ideală care lipsește (este absentă) din toate buchetele reale.
Dar pentru a cristaliza esențele în acest fel, pentru a crea noțiunea de înflorire, mai degrabă decât pentru a descrie o floare reală, este necesară o utilizare extrem de subtilă și complexă a tuturor resurselor limbajului, iar Mallarmé s-a dedicat pentru tot restul vieții sale punerii teoriilor sale în practică în ceea ce el a numit Marea Operă (Grand Oeuvre) sau Cartea (Le Livre). Mallarmé nu s-a apropiat însă niciodată de finalizarea acestei lucrări, iar puținele note pregătitoare care au supraviețuit oferă prea puține idei sau deloc despre cum ar fi putut fi rezultatul final.
Pe de altă parte, Mallarmé a terminat o serie de poezii legate de Marea Operă proiectată, atât în temele lor, cât și în utilizarea extrem de evocatoare a limbajului. Printre acestea se numără câteva elegii – cele mai importante fiind pentru Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Richard Wagner, Théophile Gautier și Paul Verlaine – care i-au fost comandate lui Mallarmé pentru a le scrie în diferite momente ale carierei sale.
Fără îndoială, a fost de acord să le compună pentru că tema tradițională a elegiei – omul este mort, dar trăiește în opera sa – este clar legată de propria credință a poetului că, deși dincolo de realitate nu există nimic, poezia are puterea de a transcende această anihilare. Într-un al doilea grup de poezii, Mallarmé a scris despre poezia însăși, reflectând evocativ asupra scopurilor și realizărilor sale.
Pe lângă aceste două categorii de poezii, a scris și câteva poezii care contravin obsesiei sale pentru lumea ideală, deși și ele afișează acea utilizare magică a limbajului în care Mallarmé devenise un astfel de maestru. Acestea sunt cele aproximativ zece sonete pe care le-a adresat iubitei sale, Méry Laurent, între 1884 și 1890, în care și-a exprimat satisfacția supremă cu realitatea. În acea perioadă, viața devenea mult mai fericită pentru el, nu numai pentru că legătura lui era plăcută, dar și pentru că o recenzie în seria de articole intitulate Poeții blestemați (Les Poètes maudits) publicată de Verlaine în 1883 și laudele aduse lui de J.-K. Huysmans în romanul său À rebours (Calea greșită sau În sens invers) din 1884 a condus la recunoașterea sa drept un eminent poet francez al vremii.
La o serie de întâlniri de marți seara în micul său apartament din Paris erau prezenți scriitori, pictori și muzicieni cunoscuți ai vremii. Toate acestea i-au diminuat, probabil, nevoia de a căuta refugiul într-o lume ideală și în O aruncare de zaruri nu va aboli niciodată hazardul, poezia (Un Coup de dés jamais n’abolira le hasard, poème), lucrare apărută în 1897, cu un an înainte de a se stinge din viață, și-a găsit consolare la gândul că a cunoscut într-o oarecare măsură succesul în a conferi poeziei o funcție cu adevărat creativă.
Mallarmé s-a stins din viață în 1898, la cabana sa de la Valvins, un sat de pe Sena lângă Fontainebleau, reședința sa principală după pensionare.
1496: Maria Tudor, a treia soție a regelui Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1533)
1609: Frederick al III-lea al Danemarcei și al Norvegiei (d. 1670)
1823: Constantin D. Aricescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1886)
1844: Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov, compozitor rus (d. 1908)
Pe cand se afla la Colegiul de Marina din Sankt Petersburg, a cunoscut mai multi compozitori printre care si Mili Balakirev, care i-a acordat o atentie deosebita, incluzandu-l in grupul compozitorilor nationalisti, denumit Cei Cinci. Va finaliza prima sa simfonie la varsta de 21 de ani. Peste 8 ani, va deveni inspector si dirijor al fanfarelor navale. In calitate de editor si director al unei intreprinderi ce avea ca scop publicarea muzicii compozitorilor rusi, a editat opere postume ale compozitorilor Alexandr Borodin si Modest Musorgski.
Compozitiile sale sunt pline de culoare si se disting printr-o orchestratie deosebita, fiind foarte admirate de conationalii sai. Dintre acestea pot fi amintite operele Sadko, Mozart si Salieri, Legenda orasului nevazut Kitej, Cocosul de aur, precum si trei simfonii, suita Seherezada si uvertura Marele Paste rusesc.
A avut ca studenti pe Alexandr Glazunov, Serghei Prokofiev si Igor Stravinski.
1858: Rudolf Diesel, inginer și inventator german (d. 1913)
1869: Arthur Neville Chamberlain, politician britanic (d. 1940)
Arthur Neville Chamberlain a fost un politician britanic care a îndeplinit funcția de prim- ministru al Marii Britanii între 1937 și 1940. Chamberlain este cunoscut pentru politica sa externă pacifista, fiind asociat in special cu politica de conciliere faţă de regimul lui Hitler în perioada care a precedat Al Doilea Război Mondial. Astfel, el a cedat tuturor presiunilor lui Hitler in privinta regiunii sudetilor in timpul conferinţei care s-a incheiat cu Acordul de la München, în septembrie 1938.
Prin semnarea cu premierul Daladier al Franţei, a Acordului de la München în 1938, a permis Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Partizanii sai susţin că întârzierea obţinuta a dat timp Marii Britanii să se pregătească de război. Oponenţii săi îl acuză, dimpotriva, de slăbiciunea manifestata in fata lui Hitler.
Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei pe 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus țara în primele opt luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
1871: Frederick Simpson Coburn, pictor peisagist canadian
Acest pictor nu a revolutionat pictura, dar a fost deosebit de prolific si popular.
Numeroasele scene de iarna cu sanii trase de cai au fost indragite de publicul anilor 1920. A pictat, de asemenea, portrete, naturi statice şi peisaje de vara. L-au interesat si fotografia, acuarela, grafica si ilustratiile de carte.
1895: Ion Barbu, poet și matematician român român (d. 1961)
1896: Alexandru Colorian, poet român (d. 1971)
1899: Ion Finteșteanu, actor român de teatru și film (d. 1984)
1909: Barbu Brezianu, istoric și critic de artă, poet, traducător român (d. 2008)
1910: Ioana Postelnicu, prozatoare româncă (d. 2004)
1913: René Clement, regizor francez de film (d. 1996)
1920: Wesley F. Buchele, inginer agronom american
Wesley F. Buchele a avut 25 de brevete de inventie in palmaresul său, inclusiv o maşină pentru producerea de baloţi de fân cilindrici, in 1960.
1921: Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (din 2005), poet, dramaturg și prozator român
1926: Romul Munteanu, critic și istoric literar român
1929: Christa Wolf, scriitoare germană
1931: Mircea Alexandru Hrișcă, pictor român
1932: John Updike (Hoyer), prozator și poet american (d. 2009)
Absolvent al Universitatii Harvard, va deveni, la varsta de 23 de ani, colaborator al revistei The New Yorker. Lucrarile sale se remarca prin acuratetea scrierii, descriind in mod subtil viata clasei de mijloc americane. Viata unui american obisnuit este urmarita de-a lungul catorva decenii ale sfarsitului de secol XX in tetralogia compusa din romanele Rabit-Fugi, Rabbit, Intoarcerea lui Rabbit, Rabit este bogat, distins cu Premiul Pulitzer si Odihna lui Rabbit, de asemenea distins cu Premiul Pulitzer. O alta lucrare, de data aceasta o trilogie are ca subiect viata unui romancier evreu, Bech.
Alte romane: Centaurul, La ferma, Cupluri, Vrajitoarele din Eastwick, ecranizat in 1987, Splendoarea crinior, Terorist, Vaduvele din Eastwick. A mai publicat si volumul de povestiri Penele porumbelului, eseuri, recenzii si versuri.
1937: Horia Moculescu, compozitor român
1942: Eugen Dorcescu, poet și critic literar român
1946: Sorin Dumitrescu, artist plastic român
1955: Casian Crăciun, episcop al Dunării de Jos
1957: Horia Roman Patapievici, scriitor și eseist român
1959: Luc Besson, regizor, scenarist și producător francez
1962: Carmen Gabriela Alexandrescu, critic literar român
1963: Vanessa Williams, actriță și cântăreață americană, prima femeie de culoare aleasă Miss America, în 1983