Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
18 noiembrie

1647: Pierre Bayle, filosof francez, precursor al Iluminismului (d. 1706)

Pierre Bayle, 18 nov. 1647 – 28 dec. 1706, filosof al cărui Dicționar istoric și critic, 1697, a fost condamnat fără menajamente de Biserica Reformată Franceză din Rotterdam și de Biserica Romano-Catolică Franceză din cauza numeroaselor sale adnotări concepute în mod deliberat pentru a demonta credințele creștine ortodoxe.

Bayle a fost fiul unui pastor calvinist (protestant) și a îmbrățișat pentru scurt timp romano-catolicismul în 1669. Tatăl său i-a predat greaca și latina. Educat într-o școală iezuită, Universitatea iezuită de la Toulouse, începută în 1669, s-a convertit la romano-catolicism, însă mai târziu a revenit la credința sa calvinistă (protestantism) după aproximativ 17 luni. S-a refugiat la Geneva, unde a studiat filozofia lui René Descartes în cadrul studiilor de teologie.

A acționat ca tutore, apoi a predat filosofie (1675–1681) la Academia Protestantă din Sedan. După ce s-a mutat la Rotterdam în 1681 pentru a preda filosofie și istorie, a publicat (1682) reflecțiile sale anonime asupra cometei din 1680, ironizând superstiția că acestea prezic catastrofe.

Bayle a contestat, de asemenea, multe tradiții creștine, trezind astfel mânia unui coleg calvinist, Pierre Jurieu. Pledoaria lui Bayle pentru toleranță religioasă (chiar și pentru atei) l-a convins în cele din urmă pe Jurieu că Bayle era un ateu deghizat. Ruptura dintre cei doi a fost completă când Bayle a susținut o atitudine conciliantă față de guvernul anticalvinist al lui Ludovic al XIV-lea. Combătând intoleranța regimului lui Ludovic al XIV-lea, și-a atras ura comunității creștine. Convingerile sale religioase l-au dus la pierderea statutului de profesor, mai întâi în Sedan, 1681, și apoi în Rotterdam, 1693.

Destituit de la catedra din Rotterdam, ulterior, Bayle s-a dedicat celebrului său Dicționar, aparent un supliment la dicționarul lui Louis Moreri, dar de fapt o lucrare de o considerabilă originalitate. În această lucrare enciclopedică articolele în sine – despre religie, filozofie și istorie – sunt puțin mai mult decât expuneri sumare. Cea mai mare parte a dicționarului constă în citate, anecdote, comentarii și adnotări erudite care combat cu inteligență orice credință ortodoxă exprimată în articole.

Pierre Bayle, Dicționar istoric și critic

Cartea a fost condamnată de către autoritățile religioase. Critica subversivă indirectă a lui Bayle a fost ulterior adoptată de colaboratorii Enciclopediei, proiectul grandios inițiat de Denis Diderot.

Apărut între anii 1695-1697, celebrul Dicționar istoric și critic al lui Bayle a fost cea mai citită carte a timpului, fiind considerat “cel mai covârșitor rechizitoriu alcătuit spre rușinea omenirii” (Paul Hazard). Sunt criticați regii care au adus nefericire supușilor lor, papii care au înjosit catolicismul prin patimile și ambițiile personale.

S-au exprimat obiecții vehemente, în special la articolul „David”, față de tendința în favoarea scepticismului pirronist (radical), ateismului și epicurianismului și folosirii Scripturii pentru a introduce indecențe. Această metodă oblică de critică subversivă a fost adoptată de enciclopediștii din secolul al XVIII-lea.

[Pironism: școală a scepticismului filosofic fondată de Pirron în secolul al IV-lea î.e.n. Este cunoscut prin lucrările care i-au supraviețuit lui Sextus Empiricus, scriind la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea e.n.; doctrina filozofului sceptic grec Pyrrhon, care susținea că nici o afirmație nu poate fi socotită mai îndreptățită decât alta, lucrurile fiind incognoscibile; scepticism.

Pirron (Pyrrhon) din Elis, c. 360 – c. 270 î.e.n., filozof grec al antichității clasice, creditat ca fiind primul filozof sceptic grec și fondator al pironismului.]

Bayle era convins că raționamentul filosofic ducea la scepticism universal, dar că natura îl constrânge pe om să adopte convingeri pe baza credinței oarbe, o viziune extrem de populară la începutul secolului al XVIII-lea. Ultimii ani ai lui Bayle au fost tulburați de afirmațiile că ar fi conspirat cu Franța pentru a decupla olandezii de alianța lor anglo-austriacă. Cu toate acestea, la moartea sa, adversarii și prietenii se lamentau deopotrivă de pierderea unui mare intelectual.

Fiind discipolul lui René Descartes și Pierre Gassendi, filozofia sa este în primul rând critică. A respins astrologia considerând-o “cea mai vană dintre imposturi”, deoarece considera rațiunea ca fiind singura cale spre adevăr.

Și față de religie avea o atitudine critică. Nu considera religia ca o premisă a moralității. De asemenea, revendica toleranța în numele rațiunii: “Eu cred că ereticii trebuie tolerați căci ei nu ofensează pe nimeni și nici nu cred că fac vreun rău” și nu numai ei ci și evreii și mahomedanii. “Toleranța trebuie să fie generală”.

Opera sa trebuie înțeleasă ca o contribuție la Iluminism. Bayle era un adept al scepticismului filosofic.

708: Împăratul Kōnin , al 49-lea împărat al Japoniei (d. 782)

1527: Luca Cambiaso, pictor italian

1630: Împărăteasa Eleonora Gonzaga a Sfântului Imperiu Roman (d. 1686)

1736: Anton Graff, portretist

1768: Zacharias Werner, poet și dramaturg german

1772: Prințul Louis Ferdinand al Prusiei (d. 1806)

1774: Wilhelmine a Prusiei, soția regelui William I al Olandei (d. 1837)

1785: David Wilkie, pictor britanic

1786: Carl Maria von Weber, compozitor german, (d. 1826)

1787: Louis Jacques Mandé Daguerre, pictor francez, cel care a descoperit primul procedeu de fotografiere (d. 1851)

1832: Adolf Erik Nordenskiöld, cercetător suedez (d. 1901)

1836: William S. Gilbert, scriitor englez

1839: August Kundt , fizician german (d. 1894)

1856: Marele Duce Nicolae Nicolaevici al Rusiei (d. 1929)

1863: Richard Dehmel, poet și scriitor german (d. 1920)

1877: Arthur Cecil Pigou, economist britanic

1885: Josef Kentenich, fondatorul Mișcării Spirituale “Schönstatt”

1882: Wyndham Lewis, artist plastic și scriitor englez, fondatorul mișcării “vorticiste”

1897: Patrick Blackett, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1948 (d. 1974)

1898: Joris Ivens, regizor olandez. În 1958, la Cannes, primește premiul Palme d’Or pentru filmul “Sena întâlnește Parisul” (d. 1989)

1904: Mihai Antonescu, avocat, politician român de extremă dreaptă, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (d. 1946)

1906: Corneliu Baba, pictor român, membru al Academiei Române (d. 1997)

1906: Klaus Mann, scriitor german-american (fiul lui Thomas Mann) (d. 1949)

1906: George Wald, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1967 (d. 1997)

1907: Compay Segundo, muzician cubanez (Buena Vista Social Club) (d. 2003)

1912: Walter Schulz, filozof german

1923: Alan Shepard, primul astronaut american

1927: Hank Ballard, cântăreț și textier american

1928: Sheila Jordan, cântăreață de Jazz americană

1934: Vassilis Vassilikos, scriitor grec

1935: Cornel Todea, regizor teatru și realizator de emisiuni de televiziune

1935: Rudolf Bahro, filozof german

1936: Don Cherry, muzician american

1936: Ennio Kardinal Antonelli, teolog italian, arhiepiscop de Florența

1939: Margaret Atwood, scriitoare canandiană

1940: Rainer Funke, politician german

1940: Apostol Gurău, prozator și eseist român

1942: David Hemmings, actor britanic

1942: Linda Evans, actriță americană

1944: Ibrahim Böhme, politician german

1944: Wolfgang Joop, creator și designer german

1944: Ioan Crăciun Petrișan, poet, dramaturg, prozator român

1946: Alan Dean Foster, autor SF

1946: Amanda Lear, cântăreață britanică-chineză și fotomodel

1952: Vlad Rădescu, actor de teatru și film român, conferențiar universitar la Universitatea “Spiru Haret”

1954: John Parr, cântăreț britanic ți textier

1960: Kim Wilde, cântăreață și textieră britanică

1962: Kirk Hammett, chitaristul trupei Metallica

1969: Nina Vasile, poet român

1970: Peta Wilson, actriță americană

1974: Chloë Sevigny, actriță americană

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.