18 Septembrie

1709: Samuel Johnson, autor și lexicograf englez (d. 1784)

Samuel Johnson (cunoscut și sub numele de „Dr Johnson”, „Doctor Johnson”), 18 sept. 1709 – 13 dec. 1784, este unul dintre cei mai importanți autori ai literaturii britanice. Poet, eseist, biograf, lexicograf, traducător, pamfletar, jurnalist, editor, moralist, poligraf și unul dintre cei mai renumiți critici literari.

Comentariile sale despre Shakespeare, în special, sunt considerate clasice. Anglican evlavios și conservator fervent, a fost prezentat ca fiind „probabil cel mai distins savant din istoria Angliei”.

Prima biografie care i-a fost consacrată, Viața lui Samuel Johnson de James Boswell, publicată în 1791, este „cea mai faimoasă dintre toate lucrările de biografie din toată literatura [engleză]”

În Regatul Unit, Samuel Johnson este numit „Doctor Johnson” datorită titlului academic de „Doctor în Drept”, care i-a fost acordat cu titlu onorific.

Născut în Lichfield, Staffordshire, a urmat un an la Pembroke College din Oxford, până când lipsa banilor l-a obligat să abandoneze studiile. După ce a lucrat ca institutor, a venit la Londra, unde a început să scrie articole în The Gentleman’s Magazine. Primele sale lucrări au fost biografia prietenului său, poetul Richard Savage, Viața domnului Richard Savage, 1744, poemele Londra, Zădărnicia dorințellor omenești și o tragedie, Irene.

Popularitatea sa extremă se datorează, pe de o parte, lucrării sale majore, Dicționarul limbii engleze, publicată în 1755, după nouă ani de muncă, și, pe de altă parte, biografiei dedicate lui de James Boswell.

Cu Dicționarul, ale cărui repercusiuni asupra englezei moderne sunt considerabile, Johnson a scris singur echivalentul, pentru limba engleză, a Dicționarului Academiei Franceze.

Dicționarul, descris de Batte în 1977 ca „una dintre cele mai mari realizări individuale ale erudiției” și-a făcut autorul faimos și, până la prima ediție a Oxford English Dictionary (OED) în 1928, a fost dicționarul britanic de referință.

În ceea ce privește Viața lui Samuel Johnson de James Boswell, este un punct de reper în domeniul biografiei. În această lucrare monumentală sunt extrase multe dintre frazele lui Johnson, dar și multe dintre comentariile și gândurile sale, care l-au făcut pe Johnson să fie „englezul cel mai des citat după Shakespeare”.

Ultimele sale lucrări sunt eseuri, o influentă ediție adnotată a pieselor de teatru ale lui William Shakespeare, 1765, și romanul de succes Rasselas.

În 1763 s-a împrietenit cu James Boswell, cu care a călătorit mai târziu în Scoția; Johnson descrie călătoriile lor în lucrarea “O călătorie către insulele de vest ale Scoției”. Spre sfârșitul vieții sale, a scris “Viețile celor mai mari poeți englezi”, o colecție de biografii ale poeților din secolele XVII și XVIII.

După o serie de probleme de sănătate, a murit în seara zilei de 13 decembrie 1784 și a fost înmormântat la Westminster Abbey, Londra. După moartea sa, Johnson a fost recunoscut ca având un efect durabil asupra criticii literare și chiar drept singurul critic major al literaturii engleze.

Mai mult…

53: Traian, împărat roman (d. 117)

Traian, pe numele complet Caesar Divi Nervae filius Nerva Traianus Optimus Augustus, numit și Caesar Nerva Traianus Germanicus, născut Marcus Ulpius Traianus, 18 sept. 53 – 8/9 aug. 117, primul împărat roman născut în afara Italiei.

Împărat Roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

A căutat să extindă granițele imperiului către est, în special în Dacia, Arabia, Armenia și Mesopotamia. A dus un program vast de construcții și a sporit bunăstarea socială.

La moartea sa, a purtat numele și supranumele Imperator Caesar Divi Nervae Filius Nerva Traianus Optimus Augustus Germanicus Dacicus Parthicus.

Traian a fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă (Ulpii). Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și după moartea sa.

S-a născut pe 18 septembrie 53, în orașul Italica. A fost primul împărat roman care provenea dintr-o familie stabilită într-o provincie din Spania, dar aceasta era de fapt originară din Italia și s-a stabilit în Baetica drept coloniști.

Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui Domițian împotriva germanilor și era unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în 96.

A rămas în istoriografie drept „cel mai bun dintre împărații romani” (optimus princeps). După domnia lui Domițian și sfârșitul dinastiei Flaviei, scurta domnie a lui Nerva și mai ales cea a lui Traian au marcat fundamentul așa-numitei dinastii a „Antoninilor”.

Traian a devenit renumit sub domnia împăratului Domițian, ai cărui ultimi ani au fost marcați de persecuțiile și execuțiile senatorilor romani. În septembrie 96, după asasinarea de către membrii curții a lui Domițian, împăratul fără urmași, Nerva, fost consul, a urcat pe tron, dar s-a dovedit a fi nepopular în rândul armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor.

După un scurt și tumultuos an la putere, o revoltă a membrilor Gărzii Pretoriene i-a slăbit puterea și l-a forțat să ia măsuri adoptându-l pe popularul general Traian ca moștenitor și succesor al său, în toamna anului 97 (27 octombrie). Viitorul împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopție, obținând astfel bunăvoința lui Traian pentru restul vieții sale.

Nerva, în vârstă și fără urmași, a murit pe 27 ianuarie 98, iar fiul său adoptiv, Traian, i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de supuși. Astfel primul roman ne-italian a devenit împărat.

Traian Optimus: noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm, pe care el l-a justificat printr-o guvernare pașnică și fără vărsare de sânge, spre deosebire de domnia lui Domițian. A eliberat cetățenii romani care fuseseră închiși pe nedrept de Domițian și a returnat proprietăți confiscate. Popularitatea sa a ajuns să fie atât de mare încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian titlul de optimus, adică „cel mai bun”.

În general, se consideră că, sub domnia sa, Imperiul Roman a cunoscut cea mai mare extindere prin cuceririle efemere ale Armeniei și Mesopotamiei și cea mai durabilă a Daciei, precum și prin anexarea regatului nabateean  din Petra care a dat naștere provinciei Arabia Petraea (Arabia stâncoasă).

Traian – Dacicus Maximus: în anul 101, Traian a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuși, la scurt timp, Decebal a provocat din nou probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre. A reușit să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană.

Cucerirea Daciei a îmbogățit foarte mult Imperiul, noua provincie având mai multe mine de metale de mare valoare. Pe de altă parte, cucerirea teritoriilor parților a rămas incompletă și fragilă în urma unei mari revolte iudeo-parte. Când a murit, a lăsat o situație economică globală slabă; partea de est a Imperiului, în special, era foarte slăbită.

În paralel cu această politică expansionistă, Traian a efectuat lucrări majore de construcție și a inițiat o politică de măsuri sociale la o scară fără precedent. Este cunoscut mai ales pentru programul său extins de construcții publice care a remodelat orașul Roma și a lăsat mai multe monumente de durată, precum Termele, Forumul și piețele lui Traian, ca și Coloana lui Traian. De asemenea, a întărit rolul preponderent al Italiei în Imperiu și a continuat romanizarea provinciilor.

Traian a fost ridicat la rang de divinitate de Senat, iar cenușa sa a fost îngropată la poalele Coloanei lui Traian. Fiul său adoptiv și nepotul său Hadrian l-au succedat, în ciuda unor probleme în timpul preluării puterii. Hadrian nu a continuat politica expansionistă a lui Traian, a renunțat la toate teritoriile nou cucerite ale părților și și-a reorientat politica internă punând provinciile în prim plan.

1434: Eleanor a Portugaliei, soția lui Frederic al III-lea, Împărat Roman (d. 1467)

1587: Francesca Caccini, compozitoare și interpretă italiană (d. 1640)

1765: Papa Grigore al XVI-lea (d. 1846)

1786: Regele Christian al VIII-lea al Danemarcei și al Norvegiei (d. 1848)

1819: Léon Foucault, fizician și astronom francez (d. 1868)

1854: Viktor Dankl, feldmareșal austriac, oponent al naziștilor (d. 1941)

1894: Nico Klopp, pictor luxemburghez (d. 1930)

1905: Greta Garbo, actriță suedeză (d. 1990)

1907: Arșavir Acterian, avocat și scriitor român de etnie armeană (d. 1997)

1923: Ana, Principesă de Bourbon-Parma, soția Regelui Mihai I al României (d. 2016)

1948: Andrei Oișteanu, eseist și traducător român

1950: Corneliu Stoica, profesor și istoric român

1952: Horia Rusu, politician liberal român (d. 2001)

1971: Anna Netrebko, soprană rusă

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.