19 Mai

1802: „Legiunea de Onoare” (Légion d’Honneur) este fondată de Napoleon Bonaparte

Legiunea de Onoare, denumirea oficiala fiind Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare, este cea mai inalta decoratie a Republicii Franceze. A fost instituita de Napoleon pe 19 mai 1802, ca ordin de merit general, militar si civil. Aceasta distinctie onoreaza meritele deosebite, militare şi civile, prestate pentru naţiune, conduită civilă ireproşabilă sau fapte de război excepţionale atestate de o anchetă oficială.

  Napoleon Bonaparte

Membrii acestui ordin pot fi atat barbati, cat si femei, cetateni francezi sau straini, indiferent de rang, nastere sau religie. Admiterea in legiune necesita 20 de ani de realizari civile deosebite pe timp de pace sau dovezi extraordinare de curaj si serviciu militar impecabil pe timp de razboi.

Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare este compus din trei grade si doua demnitati: Cavaler, Ofiter, Comandor, Mare Ofiter si Mare Cruce.

Motto-ul ordinului este Honneur et Patrie (“Onoare şi Patrie”), iar sediul unde are loc ceremonia de decernare se afla la Palatul Legiunii de Onoare (Palais de la Légion d’Honneur) pe malul stâng al Senei, în Paris. Acesta a fost initial un hotel particular al printului german Frédéric III de Salm-Kyrbourg.

 Palatul Legiunii de Onoare sau Hotel de Salm

De origine romana dupa nume (inspirat de “Legio honoratorum conscripta” din Antichitate), prin simbolismul său (vulturul din varful drapelului) şi organizarea sa (16 cohorte pentru Franţa), Legiunea de Onoare se desprinde de tradiţia ordinelor Vechiului Regim, fiind deschisă tuturor, şi nu doar ofiţerilor.

Vulturul din varful drapelului francez

 Drapelul francez cu initiala lui Napoleon

Revoluţia Franceză a abolit toate decoratiile Vechiului Regim (ordinele regale ale Regilor au fost complet eliminate), dar Napoleon a considerat necesar sa fie onorate în mod oficial serviciile şi meritele deosebite pe baza principiului egalităţii între cetăţenii militari şi civili. Prin recompensarea diferitelor tipuri de servicii prestate pentruţară, acest nou ordin reflecta idealurile revoluţiei.

Pe 15 iulie 1804, a avut loc în capela Domului Invalizilor prima decernare a Legiunii de Onoare de către Napoleon Bonaparte ofiterilor merituosi, în timpul unei ceremonii oficiale fastuoase.

 

 Jean-Baptiste Debret – Prima decernare  a Legiunii de Onoare

De-a lungul anilor, statutele originale au fost uşor modificate, dar în 1962, generalul Charles de Gaulle a restabilit conceptul original al Legiunii de Onoare, ca fiind cel mai mare ordin de merit general, militar si civil. Astăzi, ordinul poate fi atribuit bărbaţilor şi femeilor, cetăţenilor francezi şi străini, civililor şi personalului militar.

Reguli de admitere

Admiterea şi avansarea în ordin au loc în limitele contingentelor stabilite prin decret al Preşedintelui Republicii, pentru o perioadă de trei ani. Aceste contingente sunt împărţite între preşedinte şi diferiti miniştri care trimit propunerile lor marelui cancelar.

Începând cu anul 2008, numirea se poate face prin procedura iniţiativei cetăţenilor, adica la propunerea a 50 de cetăţeni care locuiesc în aceeasi zona cu candidatul.

Accederea initiala la acest ordin nu poate fi la un grad mai mare decât cel de Cavaler, cu toate acestea, numirea directă la gradele de Ofiţer şi Comandor, precum şi la demnitatea de Mare Ofiţer poate interveni uneori pentru a recompensa cariere iesite din comun.

 Medalia pentru distinctia

de Cavaler al Legiunii de Onoare

In ianuarie 2009, Simone Veil (avocat si politician francez, care a ocupat functia de ministru al sanatatii in perioada presedintelui Valéry Giscard d’Estaing, preşedinte al Parlamentului European şi membru al Consiliului Constituţional al Franţei) a fost prima care a beneficiat de această prevedere, fiind avansata direct la demnitatea de Mare Ofiter.

 Simone Veil, Mare Ofiter al Legiunii de Onoare

Medalia pentru distinctia

de Mare Ofiter al Legiunii de Onoare

Numirea directă la un rang mai mare decat cel de Cavaler, este, de asemenea, posibilă atunci când este vorba de a onora o personalitate din strainatate, aceasta în funcţie de rangul protocolar al destinatarilor (astfel, Printul Albert de Monaco a fost avansat direct la demnitatea de Mare Ofiţer al Ordinului in 1984).

Conform Codului Legiunii de Onoare, numărul maxim de “legionari”, este fixat la:

Cavaleri: 113425; Ofiţeri: 10 000; Comandori: 1250; Mari Ofiteri: 250; Marea Cruce: 75.

Feminizarea ordinului

Ordinul este atribuit majoritar barbatilor. Prima femeie din lume care a primit Legiunea de Onoare a fost Marie Angélique Duchemin, in 1851.

Prima femeie Cavaler: Marie Angélique Duchemin, văduvă Brûlon (soldat francez, a fost decorata de Napoleon al III-lea), în 1851.

Prima femeie Ofiţer: Rosa Bonheur (pictor şi sculptor francez, specializată în reprezentări de animale), în 1895.

Prima femeie Comandor: Anna de Noailles (născută prințesa Brâncoveanu, scriitoare și poetă franceză de origine română), în 1931.

Prima femeie Mare Ofiţer: scriitoarea si jurnalista franceza Colette, în 1953

Prima femeie distinsa cu ordinul Marea Cruce: Geneviève de Gaulle-Anthonioz (nepoata lui Charles de Gaulle, membra a Rezistentei Franceze, deportata în 1944, militanta pentru drepturile omului, preşedintele organizatiei umanitare ATD Quart Monde – Aide à toute détresse quart monde- Ajutor tuturor suferintelor lumii a patra), în 1998

Pe 30 decembrie 2011, Helene Carrere d’Encausse (Hélène Zourabichvili, secretar permanent al Academiei Franceze şi istoric specializat în istoria Rusiei, beneficiara Medaliei de aur Lomonosov în 2008) a devenit a zecea femeie care a obtinut distinctia suprema, Ordinul Marea Cruce.

Design-ul medaliei

Pe avers, medalia al carei desen este inspirat de crucea Ordinului Sfantului Spirit, este reprezentata de o stea cu 5 raze duble, acoperite cu email alb și cu cele zece puncte butonate.

Steaua și butonii sunt din argint pentru Cavaleri și din argint aurit (vermeil) pentru Ofițeri. Razele sunt unite printr-o coroană, din argint sau din argint aurit în funcție de grad, acoperita cu email verde și compusă dinfrunze de stejar (in dreapta) și de laur (in stanga) și ale cărei extremități inferioare, încrucișate, sunt unite printr-un nod. Centrul stelei prezintă un medalion din aur cu profilul zeitei romane Ceres (Demetra, la greci), simbolizand Republica, înconjurată de un cerc albastru, pe care scrie: REPUBLICA FRANCEZĂ.

Pe revers, medalionul din aur are două drapele tricolore cu inscripția Onoare și Patrie, punând în evidență astfel data creării Ordinului: 29 Florar (a opta lună a calendarului republican francez, perioada 20 aprilie-19 mai a calendarului gregorian), an X.

Insigna este prinsă de o panglică roșie, poate moștenire a Ordinului Regal si Militar Saint-Louis (ordin onorific creat de Ludovic al IV-lea, pentru recompensarea celor mai valorosi ofiteri, in aprilie 1693). Aceasta are o rozetă pentru Ofițeri.

Dimensiunea insignei din argint aurit a Comandorilor, atasata la cravată, este mai mare cu jumătate decât cea a primelor două grade.

Marii Ofițeri poartă crucea de Ofițer insotita de o placă din argint, pe partea dreaptă a pieptului.

Marile-Cruci, poarta aceeasi placa, dar din argint aurit, pe partea stanga a pieptului. De asemenea, poarta in banduliera, o panglica rosie trecută peste umărul drept, de-a curmezișul pieptului la coapsa opusă.

 Modul in care se poarta medalia in functie de rangul acordat

(de la stanga la dreapta: Cavaler, Ofiter, Comandor, Mare Ofiter, Mare Cruce)

In ținută civilă, Cavalerii poartă la butonieră o panglică roșie, Ofițerii, o rozetă roșie, Comandorii, o rozetă roșie cu jumătate de nod din argint, Marii Ofițeri, o rozetă roșie cu jumătate de nod din argint, jumătate din aur, iar Marile Cruci, o rozetă roșie cu jumătate de nod din aur.

Categorii si beneficiari ai Ordinului Legiunea de Onoare

Cavaleri ai Legiunii de Onoare

Ofițeri ai Legiunii de Onoare: André Malraux

Comandori ai Legiunii de Onoare: Marguerite Yourcenar, Romain Gary

Mari Ofițeri ai Legiunii de Onoare

Marile Cruci ale Legiunii de Onoare: Jacques Chirac – 1995, Gustave Eiffel, Charles de Gaulle – 1959, Louis Pasteur – 1881, Vladimir Putin – 2006

Mari Cancelari ai Legiunii de Onoare

Mari Maeștri ai Legiunii de Onoare

Personalitati care au refuzat decorația

Dramaturgul Népomucène Lemercier (a refuzat să depună jurământul in fata împăratului și a dinastiei), La Fayette, poetul Jean-François Ducis, Gérard de Nerval, George Sand, Honoré Daumier, Émile Littré, Gustave Courbet, Guy de Maupassant, Maurice Ravel, Pierre și Marie Curie (Pierre Curie a declarat ca nu ii vede necesitatea), Claude Monet, Georges Bernanos, Eugène Le Roy, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Albert Camus, Jacques Prévert, Georges Brassens, Hector Berlioz, Antoine Pinay, Brigitte Bardot, Catherine Deneuve.

1328: Pierre Roger a devenit Papă sub numele de Clement al VI-lea (al 4-lea papa din Avignon) (d. 1352)

A domnit in timpul teribilei epidemii de ciuma (Moartea neagra) din perioada 1348-1350, acordand iertarea tuturor păcatelor celor care si-au pierdut viata din cauza acestui flagel.

Fost arhiepiscop de Sens, de Rouen şi cancelar al Franţei, a fost ales in unanimitate de conclavul cardinalilor. Iubea fastul (a decis, de exemplu, că Anul Sfânt nu va mai avea loc la fiecare suta de ani, ci la fiecare cincizeci de ani, anunţand ca urmatorul va avea loc in 1350). Om de gust şi iubitor de artă, a atras artişti, savanţi şi oameni de litere, construind cea mai frumoasa parte din Palatul Papilor. Astfel, in timpul pontificatului său, a adăugat o nouă capelă la Palatul Papal şi dedicat-o Sfântului Petru.

L-a angajat pe artistul Matteo Giovanetti de Viterbo să picteze scene de vânătoare şi de pescuit pe zidurile capelei papale existente şi a achiziţionat tapiserii enorme pentru a decora peretii din piatra. Pentru a avea muzica de calitate in timpul festivităţilor, a recrutat muzicieni din nordul Franţei, în special din Liège, ce cultivau stilul Ars Nova. Ii plăcea atât de mult muzica încât a ţinut in preajma sa compozitori şi teoreticieni pe aproape tot parcursul pontificatului sau, Philippe de Vitry, fiind printre cele mai renumiti.

Luxul şi acţiunile sale au ruinat trezoreria papala. Cu toate acestea, era foarte admirat de contemporanii săi, iar domnia sa a marcat punctul culminant al papalităţii cu resedinta la Avignon.

***

Papalitatea de la Avignon se referă la reşedinţa Papei inAvignon(Franţa). Această reşedinţă, stabilita printr-o derogare de la domiciliul istoric aflat la Roma (Italia), incepand de la Sf. Petru (in traditia catolicismului si ortodoxiei, Sf. Petru, apostol al lui Isus din Nazaret, a fost primul episcop al Romei si astfel, a fondat, in traditia catolicismului, primatul papal, actualul papa fiind al 266-lea succesor) este împărţită în două mari perioade consecutive:

Prima, intre 1309 – 1378, cea a papalităţii din Avignon propriu-zise, corespunde unei perioade in care Papa a fost recunoscut ca sef unic al Bisericii Romano-Catolice, şi resedinta lui se afla in oraşul Avignon, in loc de Roma.

Cea de-a doua, intre 1378 – 1418, a coincis cu Marea Schismă Occidentala, in care doi papi rivali pretindeau să domneasca asupra crestinatatii, unul cu sediul la Roma, iar celalalt laAvignon.

1364: Încoronarea lui Carol al V-lea laReims (d.1380)

Cunoscut drept Carol cel Intelept, rege al Franţei din 1364 si pana la moartea sa, in 1380, membru al Casei de Valois.

Domnia sa a marcat un moment important in istoria Franţei in timpul Războiului de O Sută de Ani (sfarşitul primei părţi a războiului), reusind sa recupereze o mare parte din teritoriul cedat Angliei de predecesorii sai, prin Tratatul de la Brétigny. De asemenea, domnia sa a fost marcată si de Marea Schismă a Occidentului, pe care nu a putut sau nu a dorit sa o impiedice.

A sustinut o perioada miscarea reformista. In 1357, s-a aflat la conducerea unei monarhii controlate, in timp ce tatăl său, Ioan cel Bun era prizonierul englezilor. A strans bani pentru a-l rascumpara pe tatal sau, Ioan al II-lea, de la englezi, in conditiile Tratatului de la Brétigny.

Deşi s-a confruntat cu ambiţiile lui Carol de Navarra şi manevrele lui Etienne Marcel, a salvat coroana Casei de Valois candtarase scufunda in războiul civil. Incoronat la moartea tatalui sau, în 1364, a restabilit autoritatea regala, bazându-se pe statul de drept şi a continuat politica monedei forte, instaurata de consilierii tatălui său. În acest sens, s-a realizat o paralelă între domnia sa şi cea a Sfantului Ludovic (Ludovic al IX-lea al Frantei), care rămâne referinta unei bune guvernări din acea perioada.

Cand a izbucnit din nou razboiul cuAnglia, in 1369, a castigat o serie de batalii, in urma carora au fost anulate tratatele defavorizante din 1360. Comploturile inamicului sau, Carol al II-lea de Navarra, l-au determinat sa confiste majoritatea pamanturilor franceze. L-a sprijinit pe papa Clement al II-lea, contribuind astfel la declansarea Marii Schisme.

1535: Jacques Cartier porneste din nou spre Canada

Jacques Cartier a fost primul explorator al Golfului Sf. Laurențiu și cel ce a descoperit fluviul Sf. Laurențiu.

A doua expeditie a avut loc intre 1535-1536. Navigatorul Jacques Cartier a parasit St Malo pentru o a doua calatorie inCanada, aflandu-se la comanda unei flote formata din trei nave: La Petite Hermine (60 tone), L’Émérillon (40 tone) şi nava care il transporta pe Cartier, La Grande Hermine (120 tone).

Au fost incarcate provizii de alimente pentru cincisprezece luni. In total, s-au imbarcat 110 oameni, inclusiv doi preoţi şi doi “fii” (nepoti …?) ai şefului Donnacona, Taignoagny si Domagaya, luati in Franta în timpul primei călătorii si care vorbeau acum franceza.

Folosindu-se de cunoştinţele lor, Cartier a navigat in amontele fluviului St Lawrence, descoperind că de fapt naviga pe un fluviu atunci cand apa a devenit dulce. Pe Insula Orléans, pe 7 septembrie, la Stadacona (orasul Québec, care pe atunci era un sat al triburilor iroquois), l-au gasit pe Donnacona.

Şeful tribului iroquois, Donnacona, a încearcat să-i descurajeze pe francezi, astfel incat acestia sa nu navigheze mai departe pe fluviu, dorind sa nu piarda monopolul comercial. Cartier a refuzat sa debarce si i-a lasat să plece pe cei doi “fii”, navigand mai departe în amonte, fără interpret.

 A doua calatorie a lui Jacques Cartier

Jacques Cartier si-a ancorat nava principala intr-un port in apropiere de Stadacona, şi a  folosit nava cea mai mica a expeditiei, continuand sa navigheze in amontea fluviului, ajungand la Hochelaga (astazi orasul Montreal) pe 2 octombrie 1535. Hochelaga era cu mult mai impresionant decat satucul jalnic al Stadaconei, şi peste 1.000 de bastinasi iroquois au venit pe malul fluviului pentru a-i saluta pe francezi.

Dupa ce a petrecut doua zile printre bastinasii din Hochelaga, Cartier a revenit la Stadacona pe 11 octombrie. Nu se cunoaşte exact când s-a hotarat să-şi petreacă iarna din 1535-1536, în Stadacona, dar oricum era prea târziu să se întoarcă în Franţa. Cartier si oamenii lui s-au pregatit pentru iarna, construindu-si un fort, stivuindu-si lemne de foc şi facandu-si provizii de carne si peste sărat.

De la mijlocul lunii noiembrie 1535 si pana la mijlocul lunii aprilie 1536, flota franceză a îngheţat bocnă in avalul râuluiSt Charles. Gheata era de peste 1,8 m grosime pe râu, iar la  ţărm zapada era de 1,2 m. In plus, a izbucnit si o epidemie de scorbut, mai intai printre  bastinasi, apoi printre francezi. Cartier a estimat numărul de morţi din randul localnicilor la circa 50 de oameni. In luna februarie aproape intreagul echipaj era afectat de scorbut şi 25 au murit, inainte ca supravieţuitorii sa invete de la indieni faptul ca scoarţa de molid alb fiarta în apă poate vindeca maladia. Francezii se spălau cu aceasta fiertura indiana, folosind întreg copacul si, în mai puţin de o săptămână, remediul si-a dovedit eficacitatea, Cartier proclamand aceasta descoperire uimitoare un dar trimis de Dumnezeu şi un miracol.

Unul dintre nativii care au supravieţuit, era Domagaya, fiul lui Donnacona, care fusese luat în Franţa în anul precedent. In timpul unei vizite prietenoase a lui Domagaya la fortul francezilor, Cartier a învăţat de la acesta cum un amestec facut dintr-un copac numit  annedda (probabil American Arbor Vitae sau Thuja occidentalis- Tuia occidentala) ar vindeca scorbutul. Probabil ca acest remediu a salvat echipajul expeditiei de la distrugere, permitand celor 85 de francezi sa supravieţuiasca acelei ierni.

Gata să se întoarcă în Franţa, la începutul lunii mai 1536, Cartier a decis să-l ia pe şeful Donnacona în Franţa, aşa ca acesta putea sa-i spuna personal regelui sau povestea acelei ţări aflate mai la nord, numita “Regatul Saguenay”, despre care se spunea ca era plin de aur, rubine şi alte comori. După călătoria obositoare in avalul fluviului St. Lawrence şi o perioadă de trei săptămâni in care au traversat Atlanticul, Cartier si oamenii lui au sosit în Saint-Malo pe 15 iulie 1536, încheind cea de-a doua călătorie, dupa un voiaj de 14 luni, care a fost cel mai profitabil pentru Cartier.

1536: Anne Boleyn a fost decapitata din ordinul sotului sau, Henric al VIII-lea, Regele Angliei

Henric al VIII-lea s-a căsătorit cu Anne Boleyn, în 1533, dupa ce a divortat de sotia sa, Catherine de Aragon. Pentru a face posibila aceasta casatorie, pe care Papa o refuza, Henric al VIII-lea a renuntat la credinţa catolică. Anne Boleyn a primit titlul nobiliar de marchiză de Pembroke. Desi Henric dorea ca Anne să-i ofere un moştenitor, aceasta i-a daruit o fiica, Elizabeth, care mai târziu a devenit regina Elisabeta I a Angliei.

Căsătoria sa cu Anne Boleyn a fost, de asemenea, nefericita, Henric acuzand-o de  trădare, adulter şi chiar incest cu fratele ei, George Boleyn. Anne Boleyn a fost decapitata pe 19 mai 1536. Unsprezece zile mai târziu, Henric se casatorea cu Jane Seymour, a treia din cele sase sotii pe care le-a avut (Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr).

1884: Fondarea circului “Ringling Brothers Circus” in SUA

  Ringling Brothers si Barnum & Bailey

In 1882, inainte ca Ringling Brothers sa creeze prima lor companie de circ, cei cinci frati prezentau diverse scheciuri si jonglerii in salile primăriilor din jurul statuluiWisconsin. Compania creata a fost numita “Ringling Brothers’ Classic and Comic Concert Company” si fratii foloseau banii castigati pentru realizarea costumelor. Ringling Brothers Circus a început sa prezinte primele spectacole în 1884, înBaraboo,Wisconsin, angajandu-l pe celebrul om-spectacol Yankee Robinson.

In 1907, fraţii au cumparat Barnum & Bailey Circus , cele doua companii functionand separat, pana cand au fuzionat într-o singură companie în 1919, mutandu-si resedinta de iarna la Bridgeport, Connecticut. Astfel, a luat nastere cea mai mare companie de circ din lume, “Ringling Bros. Barnum & Bailey Circus”, cu cel mai mare spectacol de pe pamant -The Greatest Show on Earth.

1885: Incepe fabricarea mecanizata a incaltamintei cu o masina inventata de afro-americanul Jan Earnst Matzeliger

La inceput, încălţămintea era realizata manual. Pentru ca aceasta sa se potriveasca masurilor clientilor, era necesara desenarea amprentei piciorului, precum si masuratori pentru marime si forma. Se realiza apoi o matrita de piatră sau de lemn. Pornind de la aceasta matrita, s-au creat etaloane pentru diferite dimensiuni si forme.

La acea vreme, partea cea mai dificila a procesului de fabricatie era asamblarea talpii cu partea de sus (căputa) a incaltamintei. Aceasta operatie necesita o mare dexteritate pentru modelarea formei dorite, operatie ce se realiza prin intermediul tintelor, cosand apoi cele doua parti. Nimeni insa nu putea realiza pantofi rezistenti, care sa dureze o perioada mai mare de timp. Se credea ca o munca atat de dificila nu putea fi realizata decat manual, de lucratori foarte priceputi, fiecare putand realiza circa 50 de perechi de pantofi in zece ore.

 

Masina  Matzeliger pentru confectionarea pantofilor

Jan Earnst Matzeliger a facut tot posibilul pentru a rezolva problema si dupa cinci ani de incercari a obtinut patentul pentru inventia sa in 1883. Matzeliger a realizat o metodă automată de confectionare a pantofilor, acestia avand o durata apreciabilă. Dispozitivul sau putea produce intre 150-700 de perechi de pantofi pe zi. Acest procedeu a redus la jumătate preţul unei perechi de pantofi; productivitatea ridicata a permis dublarea salariului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru milioane de lucratori din industria încălţămintei.

1897: Oscar Wilde este eliberat din inchisoare

In 1891, Oscar Wilde l-a intâlnit pe lordul Alfred Douglas de Queensberry si amandoi duceau o viata libertina, afisandu-si deschis relatia in mod public. Tatăl lui Alfred, John Douglas Sholto, marchiz de Queensberry, dezaproband fatis aceasta relatie, il avertizeaza pe Wilde sa se indeparteze de fiul sau, provocandu-l în repetatate randuri. Acest lucru va declansa scandalul Queensberry. Wilde ii intenteaza proces pentru calomnie, dar il pierde in fata abilului avocat al lui Queensberry, Edward Carson.

Desi indemnat de prietenii sai, si in special de Robert Ross, sa plece de pe continent, Wilde prefera sa astepte inevitabilul. Este arestat pe 6 aprilie in camera sa, cu numarul 118, din hotelul londonez, Cadogan Hotel. Dupa alte doua procese, este condamnat pe 25 mai, in virtutea unei legi datand din 1885, la pedeapsa maximă de doi ani de muncă silnica, în 1895. Bunurile sale au fost confiscate pentru achitarea cheltuielilor de judecată. Constance Lloyd, soţia lui, s-a refugiat in Germania, impreuna cu fiii sai.

Dupa 14 luni de munca fortata, şi după transferul său la inchisoarea Reading, lui Wilde i se acordă privilegiul exceptional, din partea directorului inchisorii, de a deţine materiale destinate scrierii şi primeşte permisiunea de a scrie cu condiţia de a preda in fiecare seara lucrarile, inclusiv hârtia şi stiloul, către autorităţile penitenciarului. Wilde nu a scris in inchisoare decat corespondenta, şi mai ales o scrisoare lungă adresata lui Alferd Douglas, care va fi, dupa moartea sa, publicata sub titlul De Profundis. Munca grea si izolarea l-au afectat intr-atat incat, după eliberarea sa, nu va mai scrie decat o singura lucrare, Balada inchisorii din Reading (The Ballad of Reading Gaol). In timpul detentiei, a fost vizitat de prietenul sau, Robert Ross. Alfred Douglas, a fost constrans sa plece in exil în Franţa şi în Italia, timp de peste trei ani.

 Alfred Douglas

Eliberarea sa, pe 19 mai 1897, a fost un moment de mare bucurie, Wilde exclamand în mod repetat, “Cat de frumoasă e lumea”, pe peronul garii, ceea ce prietenii lui i-au reprosat, pentru ca era mai mult decât necesar să fie discret. Wilde dorea sa renunte la religia protestanta si sa imbratiseze catolicismul, după convertirea sa spirituală, care i-a fost permisa in închisoare, şi să petreaca un an într-o mănăstire. Calugarii iezuiţi pe care i-a solicitat in acest sens, au refuzat să găzduiască un astfel de membru şi l-au sfătuit să aştepte încă un an sau doi.

A plecat apoi, din Anglia, în Franţa, unde a rămas pentru un timp, la Berneval, aproape de Dieppe, în Normandia, sub numele de Sebastian Melmoth, cu referire la romanul Melmoth hoinarul (Melmoth Wanderer, 1820) al lui Charles Robert Maturin, unul dintre romanele fondatoare ale curentului gotic din literatura. Maturin era, de altfel, fratele bunicii lui Wilde.

Wile traia sub tutela lui Robert Ross, care era surprins să-l vada comportandu-se ca un copil. Intr-adevăr, Wilde era foarte extravagant, chiar dacă resursele sale erau epuizate. Traumatizat de experienţa din închisoare, parea să aibă mai mult ca oricand nevoie de o prezenţă alaturi de el, în timp ce Ross trebuia sa se întoarca la Londra pentru afaceri.

Wilde era surprins de faptul că sotia sa, Constance, era reticenta să i se alăture. Dar aceasta nu avea doar probleme financiare, ci se lupta sa-si invinga boala de care suferea. Extrem de dezamăgit, Wilde primeste un bilet de la lordul Alfred Douglas şi dorea cu ardoare să-l intalneasca, în ciuda avertismentelor lui Ross şi a ameninţărilor lui Constance ca nu-i va mai trimite alimente.

Probabil, ca Bosie (Alfred Douglas) nu a citit lucrarea “De Profundis”, care i-a fost iniţial destinata, si pe care Ross trebuia sa i-o trimita. De altfel, Alfred Douglas a sustinut in autobiografia sa ca nu a tinut-o niciodata in mana.

In cele din urmă, s-au intalnit laRouen, pe 28 august, reluandu-si viata in comun. După ce au trecut prinParis, pentru a obţine fondurile necesare, oferite cu generozitate de O’Sullivan, cei doi au plecat la Napoli, în septembrie 1897. Aveau un stil de viata foarte confortabil, având în vedere veniturile lor comune. Cu toate acestea, atunci când Constance a aflat despre situaţia de fapt, si-a pus in aplicare amenintarea, astfel ca nu se mai puteau descurca doar cu banii pe care ii aveau.

Apoi, a început o perioadă de declin din care nu isi va mai reveni, în ciuda ajutorului primit de la prietenii sai, in special de la André Gide si Robert Ross. Aflat în exil voluntar în Paris, Wilde se va stinge bolnav de meningita, sarac si singur, uitat de toti, la 46 de ani, pe 30 noiembrie 1900.

Pe 28 octombrie 1900, se convertise la catolicism. Cu această ocazie, tradiţia cerea sa se ofere un pahar de sampanie adultului care se convertea, iar Wilde ar fi rostit aceste cuvinte: “Mor aşa cum am trăit, cu mult peste mijloacele mele.”

1906: Inaugurarea tunelului Simplon

  Tunelul Simplon

Tunelul Simplon este un tunel de cale ferată construit sub muntii Alpi si care leagă oraşul Brigue din Valais (Elveţia), cu satul Iselle din Piemont (Italia). Tunelul are două galerii şi o lungime de 19 803 km. Inaugurat pe 19 mai 1906, a fost mult timp cel mai lung tunel feroviar din lume, pana in 1982, adica timp de 76 de ani.

Linia este exploatata de Căile Ferate Federale Elveţiene pana la staţia italiana din comuna Domodossola (Piemont).

In prezent, peste 100 de trenuri il utilizeaza zilnic şi punerea in exploatare a tunelului de bază Lötschberg, inaugurat pe 15 iunie 2007, a determinat creşterea importanţei tunelului Simplon.

***

Lötschberg: loc de trecere aflat intre cantonul Berna (Kandersteg) si cantonul Valais (Lötschental) in Elvetia.

Tunelul de baza din Lötschberg: tunel feroviar care leaga Frutigen (cantonul Berna) si Rarogne (cantonul Valais).

1919: A fost înființată organizația non guvernamentală Save the Children pentru apărarea drepturilor copilului.

1922: Este înființată „Organizația de Pionieri” a Uniunii Sovietice

1962: Marilyn Monroe a cântat la aniversarea președintelui american John Kennedy:  “Happy Birthday Mister President”

Marilyn Monroe a cantat “Happy Birthday” pentru a sărbători aniversarea celor patruzeci şi cinci de ani ai presedintelui John Kennedy, la Madison Square Garden. Aceasta secvenţă înregistrata de televiziunea americana face parte din marile momente ale micii idile şi a alimentat zvonurile despre legătura dintre Marilyn şi preşedintele SUA

1971: Uniunea Sovietică lansează „Mars 2

1987: Piesa Heat of the Night a rocker-ului canadian Bryan Adams, ocupa primul loc in în Top 10

1999: A fost lansat filmul Războiul stelelor – Episodul I – Amenințarea fantomei

(Star Wars: Episode I – The Phantom Menace)

Coproductie americano-australiana (film epic, apartinand genului science fiction, subgen, space opera), epopeea spatiala Star Wars este scrisa si regizata de George Lucas.

Maestrul Jedi, Qui-Gon Jinn, si ucenicul sau, Obi-Wan Kenobi, sunt insarcinati sa rezolve problema rutelor comerciale catre planeta Naboo, aflate sub blocada economica instituita de Federatia Comerciala. Federatia Comerciala era una dintre cele mai puternice organizatii din vremea Republicii Galacticem, detinand monopolul comercial interstelar, colonizand planete si avand bogatii colosale. Mai mult decat atat, avea propria armata si producea armament pentru dotarea proprie.

Odata ajunsi pe exotica planeta, cei doi sunt dusi la Regina Padme Amidala de catre o creatura prietenoasa, dar oportunista, numita Jar Jar Binks. Qui-Gon Jinn si Obi-Wan Kenobi o escorteaza si o protejeaza pereginaAmidala în călătoria de pe planeta Naboo catre planeta Coruscant, în speranţa de a găsi un sfârşit pasnic conflictului interplanetar.

In timpul escortarii Reginei la intrunirea liderilor celor mai importante planete, o defectiune la nava lor spatiala ii obliga sa aterizeze fortat pe planeta Tatooine pentru reparatii. Maestrul Jedi Qui-Gon Jinn (Liam Neeson), il întâlneşte aici pe Anakin Skywalker, un tanar sclav, care desi are doar 9 ani, pare a fi neobişnuit de puternic, şi este convins ca băiatul este “Cel Ales”, conform unei profeţii Jedi, cel care va aduce echilibrul Forţei si va fi viitorul Lider al cavalerilor Jedi.

Anakin a fost crescut pe planeta Tatooine de mama sa, Shmi Skywalker (Pernilla August), care spune ca acesta nu a avut niciun tată, ceea ce presupune naşterea sa miraculoasă. Este un pilot talentat şi inginer, are capacitatea de a “vedea lucrurile înainte ca acestea să se întâmple” si a creat propriul sau robot, C-3PO.

Pentru ca Anankin este sclavul unui traficant de vechituri, Qui-Gon este nevoit sa-i cumpere libertatea pentru a-l putea invata tainele Fortei. Numai ca in spatiul cosmic, exista multe creaturi ciudate si inspaimantatoare care nu agreeaza deloc aceasta idee.

Qui-Gon il duce pe Anakin in fata Consiliului Jedi, care interzice initierea acestuia. In timpul invaziei planetei Naboo, Anakin ajută la înfrangerea Federaţiei Comerciale, distrugand nava comandamentului.

După ce Qui-Gon este ucis într-un duel cu Sith Lord Darth Maul (Ray Park), ucenicul lui, tânărul Obi-Wan Kenobi (Ewan McGregor), promite sa-l instruiasca pe Anakin, propunere pe care Consiliului Jedi o acceptă fără prea mare entuziasm. In timpul filmului, Anakin formează o legătură strânsă cu Padme Amidala (Natalie Portman), regina planetei Naboo. Palpatine, nou ales Cancelar Suprem al Republicii, se împrieteneşte cu băiatul, spunându-i că va urmări cariera lui cu mare interes.

Lucas a început productia acestui film, după ce a ajuns la concluzia că tehnologia efectelor speciale a avansat la nivelul pe care il dorea pentru filmul său. Filmarea a avut loc în 1997, in diferite locaţii, inclusiv Leavesden Film Studios şi deşertul tunisian. Efectele speciale, au inclus folosirea pe scară largă a computerului pentru realizarea imaginilor (CGI, Computer-generated imagery), precum si a unora dintre personajele sale fantastice.

2004: Lansarea filmului Shrek II in SUA

Film de animatie computerizata, apartinand genului comediei fanteziste, realizat de compania Dream Works Animation SKG si regizat de Andrew Adamson, Kelly Asbury si Conrad Vernon, cu vocile lui Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas, Julie Andrews, John Cleese, Rupert Everett şi Jennifer Saunders.

Continuarea filmului Shrek, adaptare a basmului lui William Steig (autor american de benzi desenate si literatura pentru copii si tineret), Shrek II prezinta noile aventuri ale capcaunului verde si recalcitrant si a celorlalte personaje, Fiona, Donkey si Motanul Incaltat.

2005: A fost lansat filmul Războiul stelelor – Episodul III – Răzbunarea Sith

(Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith)

Coproductie americano-australiana (film epic, apartinand genului science fiction, subgen, space opera), epopeea spatiala Star Wars este scrisa si regizata de George Lucas.

Emblematic pentru genul space opera, povestea are loc intr-o “galaxie indepartata”, si prezinta lupta dintre cavalerii Jedi şi Sith, avand ca personaj central pe Anakin Skywalker, care, pus in situatia de a alege intre a o pierde pe femeia iubita si a-si vinde sufletul pentru a o salva, cade prada tentatiilor oferite de partea intunecata a Fortei, devenind temutul Darth Vader. Emblematice sunt si numeroasele personaje, oameni si extraterestri, care iau parte la aceasta saga ce a lansat carierele multor actori, inclusiv pe cea a lui Harrison Ford.

Actiunea are loc la trei ani dupa Razboiul Clonelor. Cavalerii Jedi sunt raspanditi in intreaga galaxie, conducand o mare armată de clone in războiul impotriva Separatiştilor. Consiliul Jedi il trimite pe Maestrul Jedi, Obi-Wan Kenobi, sa-l elimine pe diabolicul General Grievous, liderul Armatei Separatiste. Intre timp, tanarul Cavaler Jedi, Anakin Skywalker, despartit de Kenobi, fostul său maestru, este antrenat de Palpatine, Cancelarul Republicii Galactice, şi, fără ştirea publicului, devine Lord Sith. Prietenia lor stransa se dovedeşte periculoasa pentru Ordinul Jedi, pentru galaxie, si pentru Anakin insuşi, care in mod inevitabil cedează Partii Intunecate a Forţei şi devine Darth Vader.

Lucas a inceput sa scrie scenariul inainte ca producţia filmului Star Wars Episode II: Atacul clonelor sa inceapa. Filmările au avut loc inAustralia, cu locaţii suplimentare in Thailanda şi Italia, şi au durat peste trei luni.

George Lucas a preluat numele de “Sith” de la Edgar Rice Burroughs, scriitor american, creatorul eroului junglei, Tarzan, dar si al aventurierului John Carter de pe Marte. In filmul “John Carter”, “sith” erau niste insecte uriase si veninoase, asemanatoare viespilor, care erau greu de ucis.

Spre deosebire de filmele anterioare, Revenge of the Sith a primit aprecieri si cronici favorabile din partea criticilor. In saptamana lansarii, a inregistrat venituri record, castigand 16,5 milioane de dolari in cele 2 900 de cinematografe in care a rulat in premiera.

***

Space opera: epopee spatiala, subgen al genului science fiction, care pune accentul pe aventura romantica, adesea melodramatica, avand loc in principal, sau in intregime, in spaţiul cosmic, si care implică, in general, conflictul intre adversari ce deţin tehnologii avansate şi abilităţi deosebite. Termenul nu are nici o legătură cu muzica de opera, fiind analog celui de “soap opera” (telenovela). Caracteristica cea mai importantă este faptul ca decorurile, personajele, luptele, abilitatile şi temele tind să fie supradimensionate.

2006: Lansarea filmului Codul lui da Vinci

Ecranizare dupa best-seller-ul lui Dan Brown, in regia lui Ron Howard. Actorii principali: Tom Hanks si Audrey Tautou.

2010: Criza din Bangkok: “Camasile rosii” sfideaza autoritatile

  Bangkok

“Cămăşile roşii” sunt simpatizanţi ai fostului premier populist Thaksin Shinawatra, aflat în exil, şi cer demisia actualului guvern şi organizarea de alegeri anticipate.

Prim-ministrul thailandez, Abhisit Vejjajiva, a promis să aducă pacea si linistea în ţară, după o operaţiune militară care a dus la dispersarea participantilor la demonstraţia “camasilor roşii”, dar aceasta a fost urmata de revolte în Bangkok.

“As vrea ca oamenii să aiba incredere în faptul că eu, guvernul meu şi toţi funcţionarii avem intentia ferma de a depăşi această criză”, a declarat premierul într-un discurs televizat.

Liderii gruparii antiguvernamentale ai “camasilor roşii” au capitulat şi au cerut susţinătorilor lor sa inceteze protestele, după un atac al armatei in tabăra lor fortificata care a facut cel puţin cinci morţi, dar violentele au continuat în Bangkok şi in Nord , soldandu-se cu cel puţin 6 morţi şi 58 răniţi.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.