19 Octombrie

1745: Jonathan Swift, poet și prozator satiric irlandez (n. 1667)

Jonathan Swift, scriitor, satirist, eseist și pamfletar politic anglo-irlandez, cel mai important prozator satiric din Anglia. De asemenea, era poet și cleric și, ca atare, a fost vicarul Catedralei Sfântul Patrick din Dublin.

Este renumit pentru că a scris Călătoriile lui Gulliver. Swift este probabil cel mai mare prozator satiric în limba engleză. Își publica lucrările folosind pseudonime precum Lemuel Gulliver, Isaac Bickerstaff și M. B. Drapier, sau chiar anonim. În cele din urmă, este cunoscut pentru două stiluri de satiră, satira horațiană și satira juvenaliană. A fost membru al Clubului Scriblerus.

Primii ani

Jonathan Swift a avut un tată anglican și, devenit orfan, va fi crescut, destul de modest, de unchii săi din burghezia anglicană. Din 1681 până în 1688, a studiat la Trinity College din Dublin, în timpul revoluției anticatolice din Anglia.

Mișcarea catolică irlandeză l-a îndemnat să caute azil în Anglia și, în 1689, a părăsit Dublinul și tensiunile dintre protestanți și catolici, pentru a merge în Anglia, unde s-a alăturat mamei sale, stabilită în comitatul Leicester, rămânând mai mult timp, până în 1714.

Debutul carierei

Apoi a activat ca secretar al diplomatului Sir William Temple, om de stat, o rudă foarte îndepărtată a mamei sale. A devenit preceptorul (meditatorul) lui Esther Johnson, probabil fiica nelegitimă a lui Temple, pe care o numește Stella în jurnalul său, Jurnal pentru Stella.

Și-a continuat studiile teologice care s-au încheiat în 1692 cu un doctorat. A fost hirotonisit preot anglican în ianuarie 1695. La sfărșitul lunii ianuarie 1695, a fost numit pastor în Kilroot, lângă Belfast, dar a stat doar câteva luni acolo.

Primele lucrări

Ajuns la maturitatea intelectuală, Swift a revenit la Moor Park, unde locuia William Temple. Apoi a scris Bătălia cărților pentru a-l apăra pe acesta în cearta dintre Antici și Moderni și în 1704, Povestea unui poloboc / butoi, o lucrare critică a contemporanilor săi și care a nemulțumit-o pe Regina Ana a Marii Britanii, ultimul monarh al Casei Stuart.

În 1701, a publicat ca anonim primul său pamflet politic, Un discurs despre concursurile și disidențele din Atena și Roma, în care a luat partea membrilor Partidului Whig (partid politic american din timpul perioadei cunoscută ca Democrația Jackson. A funcționat între anii 1833 și 1856 și a fost fondat pentru a lupta împotriva politicii duse de președintele Andrew Jackson și Partidul Democrat).

În 1702, la trei ani după moartea lui Temple, s-a întors în Irlanda. A obținut în curând postul de pastor în parohia Laracor în Comitatul Mealth și o prebendă (venit fix acordat unui cleric catolic) de la Catedrala Sf. Patrick din Dublin.

Când conservatorii (Tories) au ajuns la putere, în 1710, Swift i-a susținut prin articole pe care le-a scris pentru Examiner, între 1711-1714, un jurnal la care era redactor-șef. În 1711, Swift a publicat broșura politică Comportamentul aliaților care atacă guvernul whig pentru eșecul său de a pune capăt războiului cu Franța. Astfel, și-a stabilit ca obiectiv pregătirea opiniei publice pentru pace. În acest moment, guvernul conservator a purtat negocieri secrete cu Franța, care au culminat cu Tratatele de la Utrecht din 1713, care au ajutat la încheierea războiului de succesiune din Spania.

Ajuns la rangul de vicar al catedralei sale, Swift nu poate accede la episcopie, din cauza opoziției reginei Ana pentru virulenta sa poveste a polobocului.

Jonathan Swift se angajează în câteva bătălii literare ale timpului său, în special în disputa literară Cearta dintre Antici și Moderni, de partea Anticilor.

În 1714, căderea conservatorilor i-a determinat exilul definitiv în Irlanda. A publicat un număr mare de lucrări politice.

Prima sa scriere importantă, Povestea unui poloboc, 1704, cuprinde trei schițe satirice despre religie și studiu. A devenit faimos, de asemenea, pentru eseurile sale politice și religioase și pentru pamfletele satirice publicate sub pseudonimul Isaac Bickerstaff. Renunțând, cu părere de rău, la loialitatea față de liberali, a devenit în 1710 cel mai important scriitor al Partilui Conservatorilor, datorită sprijinului pe care aceștia l-au acordat Bisericii de stat.

Jurnal pentru Stella, scris în perioada 1710-1713, cuprinde scrisori în care își expune reacția cu privire la schimbările petrecute în lume.

Ca recompensă pentru că a scris și a editat publicații conservatoare, în 1713, i s-a acordat calitatea de vicar al catedralei Sf. Patrick din Dublin.

Și-a petrecut aproape tot resul vieții în Irlanda, unde s-a dedicat scrisului. A expus modalitatea greșită de guvernare britanică și tratamentul nedrept la care era supusă Irlanda.

Broșura lui satirică O propunere modestă, 1729, propune redresarea financiară a Irlandei prin sacrificarea copiilor și vânzarea lor ca hrană pentru bogații lorzi englezi.

Călătoriile lui Gulliver

În 1726, a publicat Călătoriile lui Gulliver, o satiră considerată una dintre cele două opere majore ale sale (cealaltă fiind Povestea unui poloboc / butoi).

Această lucrare este adesea privită ca o „ poveste pentru copii” (fără îndoială, deoarece multe ediții foarte edulcorate au apărut rapid în bibliotecile specializate în literatura pentru copii), dar, de fapt, dincolo de satiră, este o poveste filosofică.

Ultimii ani

Swift a suferit întreaga viață de o boală asociată vertijurilor, acufenelor și grețurilor, cunoscută acum sub numele de sindromul Menière, până la moartea sa pe 19 octombrie 1745.

Renumita și usturătoarea lui satiră Călătoriile lui Gulliver, 1726, aparent o povestire a întâlnirii personajului său cu rase și populații variate din regiuni îndepărtate, reflectă viziunea lui Swift despre poziția ambiguă a umanității între primitivism și raționalitate.

Jonathan Swift este îngropat în incinta propriei sale catedrale, lângă presupusa soție, Stella. Pe piatra funerară, se poate citi încă epitaful pe care el însuși îl scrisese în latină: „Aici se află rămășițele lui Jonathan Swift, DD, vicarul acestei catedrale, care nu va mai avea inima sfâșiată de aprigă indignare. Mergi pe drumul tău, călătorule, și imită dacă poți omul care a apărat libertatea împotriva a tot și a toate.”

Mai mult…

1187: Papa Urban al III-lea

1216: Ioan, rege al Angliei (n. 1167)

1682: Thomas Browne, medic și scriitor englez (n.1605)

1842: Aleksei Kolțov, poet rus (n. 1808)

1851: Marie-Thérèse-Charlotte a Franței, delfină a Franței (n. 1778)

1875: Charles Wheatstone, fizician englez, pioner al electronicii (n. 1802)

1897: George Pullman, inginer și inventator american (n. 1831)

1920: John Reed, ziarist si om politic american, unul dintre fondatorii Partidului Comunist din SUA (n. 1887)

1926: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de Microbiologie (n. 1854)

1929: Alexandru Davila, dramaturg român (n. 1862)

1935: Gib Mihăescu, scriitor român (n. 1894)

1936: Lu Xun, eseist, poet, povestitor chinez (n. 1881)

1937: Ernest Rutherford, fizician englez de origine neo-zeelandeză, laureat al Premiului Nobel (d. 1871)

1943: Camille Claudel, sculptoriță franceză (n. 1864)

1961: Mihail Sadoveanu, scriitor român (n. 1880)

1984: Jerzy Popiełuszko, disident anticomunist polonez (n. 1947)

1984: Henri Michaux, pictor belgian (n. 1899)

1992: Nicolae Caratană, poet român (n. 1914)

1999: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză de origine rusă (n. 1902)

2001: Elena Cosma, pianistă, profesoară la Universitatea Națională de Muzică București (n. 1940)

2005: Ion Stratan, filolog, poet și publicist român, redactor șef al revistei „Contrapunct” (n. 1955)

2006: Ernest Maftei, actor român de teatru și film, poet și epigramist (n. 1920)

2009: Radu Timofte, politician român (n. 1949)

2016: Radu Câmpeanu, om politic român (n. 1922)

2017: Umberto Lenzi, regizor de film, scenarist și romancier italian (n. 1931)

2018: Osamu Shimomura, chimist japonez, laureat Nobel (n. 1928)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.